Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
ORIZÓNT s. n. 1. linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței terestre cu bolta cerească. ◊ cerc din intersectarea sferei cerești cu un plan perpendicular pe direcția verticală dusă prin centrul Pământului sau prin locul de observație. 2. (fig.) întindere a cunoștințelor, perspectivă; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp după care se face previziunea evoluției fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine și aproximativ de aceeași vârstă, prin compoziția petrografică și prin resturile de organisme pe care le conține. ◊ totalitatea lucrărilor miniere care se află la același nivel. 5. arie de răspândire a trăsăturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizație. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizație suprapuse în împrejurări diferite. 6. fundal (în teatru, în pictură etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observațiilor cu sextantul, care permite măsurarea înălțimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)