PÁNTĂ, pante, s. f. 1. Porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versantul unei forme de relief; povârniș, coastă. ◊ Loc. adv. și adj. În pantă = înclinat, pieziș. ◊ Expr. A cădea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o pantă...) = a) a se lăsa prins, antrenat de...; b) a se îndrepta către..., a duce către... 2. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare față de orizontală. – Din fr. pente.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÁNTĂ s.f. 1. Înclinare, coastă, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; porțiune din traseul unei șosele pe care vehiculele circulă coborând. 2. (Mat.) Unghi format de o dreaptă cu o orizontală sau cu un plan orizontal; tangentă trigonometrică la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atârna].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PÁNTĂ s. f. 1. înclinare, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. ♦ ă unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor. (< fr. pente)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PÁNTĂ2, pente, s. f. (Înv.) Fâșie îngustă de metal (folosită la ferecatul roților). – Pol. bant (< germ.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
PÁNTĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povârghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povârnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pántă (pánte), s. f. – Clină, coastă. Fr. pente.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pántă (pánte), s. f. – Bandă de fier. Săs. pant, e dubletul lui bandă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pántă s. f., pl. pánte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PÁNTĂ ~e f. 1) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; povârniș; coastă; versant. ◊ A aluneca (sau a cădea) pe o ~ a se lăsa atras. 2) fig. Tendință spre viața ușoară și spre rău. 3) mat. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. /<fr. pante
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink