Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
PERDEÁ, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat dintr-un material textil care se atârnă la ferestre și la uși pentru a împiedica pătrunderea luminii, pentru a opri vederea din afară, în scop decorativ etc. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) în mod discret, indirect, pe ocolite. Fără perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) pe față, fără înconjur, în mod necuviincios, trivial. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru. A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt; a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. ♦ Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate în deschizătura unei intrări, în loc de ușă. ♦ Spec. (Înv.) Draperia de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului; p. ext. intrare; anticameră. Spec. (Înv.) Cortină. ♦ P. anal. Ceea ce acoperă vederea ca o perdea (1); fig. ceea ce împiedică înțelegerea unui lucru. 2. Șir de arbori sădiți în linie dreaptă, de obicei cu scopul de a proteja culturile (împotriva vântului); p. ext. fâsie de pădure. 3. (Pop.) Adăpost (de iarnă) pentru oi. ♦ Adăpost (de trestie) făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med.; pop.) Cataractă; leucom. – Din tc. perde.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)