Dex perfect

PERFÉCT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.

PERFÉCT, -Ă adj. Care are toate calitățile; desăvârșit. // adv. De acord; foarte bine, excelent. // s.n. (Gram.) Timp al verbului care arată o acțiune petrecută și încheiată în trecut. [< lat. perfectus, cf. it. perfetto, fr. parfait].

PERFÉCT, -Ă I. adj. 1. care întrunește toate calitățile; desăvârșit, ireproșabil, impecabil. 2. deplin, complet; absolut. ♦ (mat.) număr ~ = număr natural egal cu suma divizorilor săi. II. adv. cu desăvârșire. ◊ (afirmativ) de acord! foarte bine! excelent! III. s. n. timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut. (< lat. perfectus, germ. perfekt)

PERFÉCT adj., interj., s. 1. adj. desăvârșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, splendid, sublim, superb, (înv.) săvârșit. (O interpretare ~.) 2. adj. v. ireproșabil. 3. adj. desăvârșit, sfânt. (~ nevinovăție!) 4. adj. v. absolut. 5. interj. v. bravo! 6. s., adj. (GRAM.) v. trecut. 7. s. (GRAM.) perfectul simplu = (înv.) timpul săvârșit.

Perfect ≠ imperfect, nedesăvârșit

perféct (perféctă), adj. – Desăvîrșit, fără defecte. Lat. perfectus (sec. XIX). – Der. (din fr.) perfecțiu(un)e, s. f.; perfecționa, vb.; perfectibil, adj.; imperfect, adj.; imperfecțiune, s. f.

perféct adj. m., pl. perfécți; f. sg. perféctă, pl. perfécte

perféct s. n., pl. perfécte

PERFÉCT¹ n. lingv. Ansamblu de forme verbale care exprimă o acțiune efectuată și terminată până la momentul vorbirii; trecut. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

PERFÉCT² adv. 1) Foarte bine; excelent. 2) (în replici) De acord; așa este; exact. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

PERFÉCT³ ~tă (~ți, ~te) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; desăvârșit; ireproșabil; absolut; complet; impecabil. ◊ Număr ~ număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. A avea ~tă dreptate a avea dreptate deplină. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

mai mult ca perféct s. n., art. mai mult ca perféctul

perféctul compús s. n. + adj.

perféctul símplu s. n. + adj.