PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.) de obicei rotunjită cu o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PISĂLÓG adj. v. cicălitor, sâcâitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PISĂLÓG s. pilug, (reg.) mai, măiag, nilug, pil, pisălău, pisător, pisoi. (~ cu care se pisează ceva în piuliță.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PISĂLÓG s. v. pilug.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pisălóg adj. m., (persoană) s. m., pl. pisălógi; f. sg. pisăloágă, g.-d. art. pisăloágei, pl. pisăloáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pisălóg (instrument) s. n., pl. pisăloáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PISĂLÓG1 ~oágă (~ógi, ~oáge) și substantival fam. (despre persoane) Care plictisește prin insistența sa. /a pisa + suf. ~ălog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PISĂLÓG2 ~oáge n. Unealtă casnică cu o măciucă la un capăt (sau la ambele), folosită pentru pisat ceva în piuă. /a pisa + suf. ~ălog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink