PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresiune morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLICTISEÁLĂ s. urât, (rar) anosteală, (pop și fam.) lehamite, (reg.) zălezeală, (înv. și fam.) plictis, sastisire, (înv.) plicsis, stenahorie. (Simțea o ~ de moarte.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
plictiseálă s. f., g.-d. art. plictisélii; pl. plictiséli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLICTISEÁLĂ ~éli f. Stare a omului care se plictisește; urât. /a (se) plictisi + suf. ~eală
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink