Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
ponór (ponoáre), s. n. – Stîncă ascuțită; văgăună, groapă, rîpă. Sl. ponorŭ „loc unde un rîu se pierde sub pămînt” (Cihac, II, 276; Conev 39). – Der. ponorî, vb. (a se prăbuși, a se surpa); ponoritură, s. f. (surpătură); ponoros, adj. (plin de povîrnișuri).
Sursa: Dicționarul etimologic român