POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui potecă; potecea. ◊ Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. – Potecă + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POTECÚȚĂ s. cărăruie, cărărușă, (pop.) cărăruică, potecea. (O ~ de munte.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
potecúță s. f., g.-d. art. potecúței; pl. potecúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink