PÓZNĂ, pozne. s. f. (Pop. și fam.) 1. Vorbă sau faptă care stârnește râsul. 2. Situație, întâmplare etc. curioasă, ciudată; ciudățenie. 3. Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. ♦ Farsă jucată cuiva. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÓZNĂ s. 1. v. glumă. 2. d****e, d********e, năzbâtie, ștrengărie, (pop.) d******e, (fam.) parascovenie. (S-a lăsat de ~e.) 3. v. farsă. 4. boroboață, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, pocinog, șotie, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ a mai făcut?) 5. v. năzbâtie. 6. gafă, prostie. (Te rog să mă scuzi pentru ~ pe care am făcut-o fără să vreau.) 7. v. încurcătură. 8. v. ciudățenie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÓZNĂ s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
póznă (pózne), s. f. – 1. Boroboață, trăsnaie. – 2. Belea, bucluc. Origine incertă. Pare legat de sl. poznanije „cunoștință”, dar evoluția semantică nu este clară. Alte explicații nu sînt mai bune: din sl. posmechŭ „rîs” (Cihac, II, 289); din germ. Posen „glume” (Tiktin; Scriban). – Der. poznaș, adj. (hazliu, glumeț; ștrengar; rar, ciudat; primejdios, periculos). Rut. pozna provine din rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
póznă s. f., g.-d. art. póznei; pl. pózne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PÓZNĂ ~e f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboață; năzbâtie; șotie; bazaconie; d****e. 2) pop. Întâmplare sau situație ciudată; comedie. Mare ~. 3) Vorbă care provoacă hazul; vorbă năstrușnică. [G.-D. poznei] /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink