Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUȘCÁ vb. v. împușca, înjunghia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pușcá vb., ind. prez. 1 sg. pușc, 2 sg. puști, 3 sg. púșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. púște
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-d******i = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÚȘCĂ puști f. 1) mil. Armă de foc individuală, cu țeava lungă și cu patul de lemn. ◊ ~ antitanc pușcă de calibru mare, folosită contra tancurilor. ~-mitralieră pușcă la care încărcarea și tragerea se fac în mod automat. Gol ~ (sau pistol) v. PISTOL. A trece (sau a se duce) ~ a trece (sau a se duce) cu mare viteză. 2) înv. Armă de artilerie care arunca proiectile grele pe o traiectorie întinsă. [G.-D. puștii] /<ung. puska
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
IARBĂ-DE-PÚȘCĂ s. v. praf de pușcă, pulbere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUȘCA-LÚPULUI s. v. garoafă, garofiță de grădină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÚȘCĂ s. (înv. și reg.) durdă, flintă, sâneață. (Are ~ încărcată.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÚȘCĂ s. v. arc, praștie, tun.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
púșcă (púști), s. f. – 1. (Înv.) Tun. – 2. Armă. – 3. Fuituială. – 4. (Înv.) Pompă de incendiu. Sl. pušĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Fremdw., 120; Conev 122); cf. alb. puškë, bg., rus. puška, pol. puszka, sb., mag. puska, țig., sp. pusca (Besses 136). – Der. pușca (var. împușca), vb. (a trage cu pușca; a ucide cu foc de armă); (îm)pușcă’n lună, s. m. (haimana, golan; hoț, bandit); (îm)pușcătură, s. f. (foc de pușcă); pușcar, s. m. (înv., tunar, artilerist); pușcări, vb. (a trage, a descărca o armă de foc); pușcărire, s. f. (împușcătură); pușcaș, s. m. (înv., tunar; înv., corp de 500 de soldați infanteriști sub comanda marelui armaș; trăgător; vînător înarmat cu o pușcă); pușcoci (var. pișcoci, pușcoace, pișcoace), s. n. și f. (pușcă veche, jucărie ca o pușcă); pușcărie, s. f. (înv., artilerie; închisoare, ocnă); pușcăriaș, s. m. (deținut); pușcuță, s. f. (pușcă; cușcă); pușculiță, s. f. (pușcă mică; vas mic cu bani). Nu e sigur dacă pușcărie „temniță” trebuie explicat prin faptul că vreun depozit sau cazarmă de artilerie ar fi servit la închisoare (Tiktin); mai probabil în acest cuvînt se păstrează, ca în pușcuță și pușculiță, semantismul primitiv din sl. cf. v. germ. buhsa „cutie”, gr. πυξίς „cutie, țarc”. Bg. puškaria provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
púșcă s. f., g.-d. art. púștii; pl. puști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
púșcă-mitraliéră s. f. (sil. -tra-li-e-), g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink