Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
pădúre (pădúri), s. f. – Teren cu arbori, codru. – Mr. pădure, megl. păduri (toponim). Lat. padulem în loc de paludem (Diez, II, 51; Schuchardt, Vok., I, 29; Pușcariu 1243; Candrea-Dens., 1306; REW 6183), cf. alb. pülj (Philippide, II, 650), tosc. padule, v. sard. padule, v. sp., arag., v. port. paúl (Garcia de Diego, Bol. Acad. Esp., VII, 259; Corominas, III, 695) basc. padura „mlaștină”; cf. P. Aebischer, Homenatje Rubioy Lluch, I, 161-74. Originea anterioară indoeurop. (Lahovary 339) este fantastică. Der. pădurar, s. m. (gornic); pădurărie, s. f. (ocupația pădurarului; administrație silvică); pădurărit, s. n. (ocupația pădurarului; impozit pe păduri); păduratic, adj. (păduros, împădurit); pădurean, s. m. (locuitor al pădurii); pădureț, adj. (de pădure; sălbatic); pădurice, s. f. (pădure mică); păduros, adj. (acoperit cu pădure, împădurit), pe care REW 6183 îl duce pînă la lat. paludosus, fără să fie nevoie; împăduri, vb. (a planta o pădure); despăduri, vb. (a tăia o pădure).
Sursa: Dicționarul etimologic român