RĂSUCITÚRĂ, răsucituri, s. f. Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire (1). ♦ Fel, mod de a răsuci un fir. ♦ Cotitură a unui drum; întorsătură. – Răsuci + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂSUCITÚRĂ s. 1. v. răsucire. 2. v. încovoietură. 3. v. spiră. 4. v. cotitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
răsucitúră s. f., g.-d. art. răsucitúrii; pl. răsucitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RĂSUCITÚRĂ ~i f. 1) Învârtire în jurul lui însuși sau în jurul unui obiect. ~ de fus. 2) Parte răsucită de ceva. 3) Mod de a răsuci firele. 4) Fiecare dintre întorsăturile unui corp care descrie o mișcare de rotație. /a se răsuci + suf. ~tură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink