REGÉNȚĂ, regențe, s. f. 1. Guvernare provizorie, exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minoratului, absenței sau bolii unui monarh; perioadă cât durează această guvernare: persoanele (sau persoana) care guvernează în această perioadă. 2. Stil în arhitectura și în artele decorative franceze la începutul sec. XVIII, caracterizat prin suplețea, grația și delicatețea elementelor decorative. – Din fr. régence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REGÉNȚĂ s.f. 1. Guvernare a unui stat monarhic exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorității sau al absenței regelui; timp cât durează o asemenea guvernare. 2. (Ist.) Nume care se dădea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegație a sultanului din Constantinopol. [Cf. fr. régence, it. reggenza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REGÉNȚĂ s. (înv.) căimăcămie, locotenență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
regénță s. f., g.-d. art. regénței; pl. regénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REGÉNȚĂ ~e f. 1) Guvernare provizorie a unei sau a mai multor persoane împuter-nicite (în timpul minoratului, absenței sau bolii monarhului). 2) Perioadă cât durează această guvernare. 3) Persoană sau organ colegial care exercită prerogativele monarhu-lui. 4) (în Franța, la începutul sec. XVIII) Stil în arhitectură și în arta decorativă care se caracterizează prin grație și delicatețe. /<fr. régence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink