REGÉNT, -Ă, regenți, -te, s. m. și f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ținând locul monarhului în timpul unei regențe. – Din fr. regent, lat. régens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REGÉNT, -Ă adj. Care deține o regență; referitor la regență. ◊ Propoziție regentă (și s.f.) = propoziție (principală sau secundară) căreia îi este subordonată o altă propoziție; propoziție supraordonată. [Cf. fr. régent].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REGÉNT, -Ă s.m. și f. Persoană care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic în timpul minorității sau al absenței regelui. [Cf. fr. régent, it. reggente].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REGÉNT, -Ă I. s. m. f. (cel) care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic, ținând locul regelui în timpul unei regențe (1). II. adj. (despre propoziții; și s.f.) căreia i se subordonează una sau mai multe propoziții; supraordonată. ◊ (despre părți ale propoziției supraordonate) de care depinde o subordonată. (< fr. régent, lat. regens, germ. Regent)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
REGÉNT2, - s. m. regénță
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
REGÉNT s. (înv.) caimacam, vechil, locotenent domnesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
regént s. m., adj. m., pl. regénți; f. sg. regéntă, pl. regénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REGÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care ține de regență; propriu re-genței. 2): (Propoziție) ~tă propoziție de care depind una sau mai multe propoziții subordonate. /<fr. régent, lat. regens, ~entis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REGÉNT2 ~ți m. Conducător provizoriu al unei monarhii (în timpul unei regențe). /<fr. régent, lat. regens, ~entis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink