RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RONȚĂIÁLĂ s. v. ronțăit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ronțăiálă s. f., g.-d. art. ronțăiélii; pl. ronțăiéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink