RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RUMINÁȚIE s.f. 1. Rumegare. 2. (Fig.) Frământare a unor idei obsedante. [Gen. -iei, var. ruminațiune s.f. / < fr. rumination, lat. ruminatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RUMINÁȚIE s. f. 1. ruminare, rumegat. 2. impulsiune de meditare nesfârșită, obositoare, pe o singură temă; persistență a unor idei, planuri obsedante. (< fr. rumination, lat. ruminatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RUMINÁȚIE s. v. rumegare, rumegat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rumináție s. f. (sil. -ți-e), art. rumináția (sil. -ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink