Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: scânteia (verb) , scânteie (substantiv feminin)   
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt în aparență neînsemnat care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Părticică neînsemnată din ceva; fărâmă, pic. O scânteie de talent. [Pr.: – te-ie.Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCÂNTÉIE s. 1. (prin Transilv.) sicră, (înv.) segnetă. (Focul produce ~i.) 2. v. sclipire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCÂNTÉIE s. v. fărâmă, fir, garoafă de câmp, garoafă sălbatică, garofiță, pic, pică-tură, pișcătură, scânteioară, scânte-iuță, strop.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SCÂNTEIÁ pers. 3 ~iáză intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A răspândi o lumină slabă tremurândă; a licări ca o scânteie. Stelele ~iază. 2) A luci, reflectând emanația unei alte surse de lumină; a sclipi. Picăturile de rouă scânteiau în lumina soarelui. 3) (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoții puternice); a sticli; a sclipi; a luci. 4) A împrăștia scântei. Rugul ~iază. /Din scânteie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCÂNTÉIE scântéi f. 1) Particulă incandescentă desprinsă dintr-un corp sau dintr-o substanță. ◊ ~ electrică lumină intensă și momentană care apare în timpul unei descărcări electrice. A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu ~ia a se deprinde cu un lucru, mai ales rău. 2) Lumină slabă și intermitentă; licărire. 3) fig. Indiciu neînsemnat care se poate manifesta sau intensifica. ~ de talent. ~ de nădejde. [ G.-D. scânteii; Sil. -te-ie ] /<lat. scantillia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCÂNTEIÁ vb. 1. v. sclipi. 2. v. lumina. 3. v. străluci. 4. a luci, a sclipi, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scîntéie (-i), s. f. – Particulă incandescentă care sare din foc; licăr. – Mr. scînteal’e. Lat. scintilla, prin intermediul unei forme ipotetice *scantilia (Pușcariu 1533; Pascu, Beiträge, 12; Philippide, II, 653; cf. REW 7220 și Graur, BL, V, 113), care a fost explicat printr-o anumită contaminare sau analogie cu excandĕre (Pușcariu) sau cu alb. skendilje (Densusianu, Rom., XXXIII, 285). Lat. *scinta, forma primitivă a lui scintilla (Cihac, I, 244), pare îndoielnică. Scant- în loc de scint- nu pare greu de admis, cf. formele paralele scĭndŭla-scandŭla, sĭlvatĭcus-salvatĭcus, serica-*sarica etc. Der. scînteia, vb. (a scoate scîntei; a luci, a străluci); scînteiuță, s. f. (focșor, văcariță, Anagallis arvensis; bănuț, Bellus perennis; plante, Gagea arvensis, Gagea pratensis); scînteioară, s. f. (focșor, văcariță).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
scânteiá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 sg. și pl. scânteiéze; ger. scânteínd
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române