Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCUTÍ vb. 1. v. absolvi. 2. a dispensa. (Îl ~ de gimnastică.) 3. a slăbi. (~-mă cu întrebările!)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCUTÍ vb. v. adăposti, apăra, ascunde, dosi, feri, mistui, ocroti, păstra, păzi, proteja.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. scuteáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A SCUTÍ ~ésc tranz. A elibera de îndatoriri. ~ de impozit. ◊ ~ește-mă, te rog! lasă-mă, te rog, în pace; slăbește-mă, te rog! /Din scut
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCUȚ, scuți, s. m. Sloi mare de gheață. ♦ Țurțur.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
SCUȚ s. v. țurțur.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scuț (-țuri), s. n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink