SÍLĂ, sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SÍLĂ s. 1. v. dezgust. 2. constrângere, forță, silnicie, violență, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silință, silnicire, strânsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obținute prin ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SÍLĂ s. v. abuz, armată, batjocorire, duium, exces, forță, grămadă, minune, miracol, mulțime, necinstire, oaste, oștire, potop, puhoi, putere, puzderie, samavolnicie, silnicie, siluire, sumedenie, trupe, viol, violare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sílă (-le), s. f. – 1. (Înv.) Forță, putere, potență. – 2. (Înv.) Forțe armate. – 3. (Înv.) Minune, miracol. – 4. Forță, violență. – 5. Constrîngere. – 6. Dezgust, aversiune, scîrbă. – Mr., megl. silă. Sl. (bg.) sila „putere” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 344). – Der. sili, vb. (a obliga, a constrînge, a forța; a presa; a viola, a asupri; a se strădui, a-și da silința; a face tot posibilul), din sl. siliti, bg. siljă; silință, s. f. (forțare, sîrguință; rîvnă); nesilit, adj. (voluntar, spontan); silitor, adj. (sîrguincios, harnic); silnic, adj. (înv., puternic; înv., autoritar, violent; constrîns, obligat; dezagreabil, penibil), din sl. silĭnikŭ; silnică, s. f. (plantă, Glechoma hederacea); silnicesc, adj. (înv., impus, obligat); silnicește, adv. (prin forță); silnici, vb. (a constrînge, a violenta); silnicie, s. f. (violență); silui, vb. (a viola), din sl. silovati, silują; siluitor, s. m. (violator); nesiluit, adj. (liber, voluntar); năsălnic, adj. (Mold., violent, brutal, nepoliticos); năsălnicie, s. f. (Mold., violență).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sílă s. f., g.-d. art. sílei; (constrângeri) pl. síle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SÍLĂ ~e f. Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. ◊ A-i face (sau a i se face) cuiva ~ (de ceva sau de cineva) a provoca sau a simți repulsie față de ceva sau de cineva. Cu (de-a) ~a prin constrângere; forțat. În (sau din) ~ fără nici o plăcere; fiind nevoit. [G.-D. silei] /<sl. sila
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cu de-a síla loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink