SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (Înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĩba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SLÚJBĂ s. 1. funcție, post, serviciu, loc, plasament, (înv. și reg.) poslușanie, (reg.) servit, (prin Mold.) breaslă, (înv.) cin, huzmet, mansup, (înv., în Transilv.) tistie, tisturie, (fig.) pâine. (Avea o ~ modestă.) 2. (BIS.) ceremonie, oficiu, serviciu. (~ divină.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SLÚJBĂ s. v. bir, dare, impozit, însărcinare, misiune, sarcină, serviciu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
slújbă s. f., g.-d. art. slújbei; pl. slújbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SLÚJBĂ ~e f. 1) Muncă permanentă a unui salariat; serviciu. 2) Muncă în folosul sau în interesul cuiva sau a ceva. ◊ A fi (sau a se pune) în ~a cuiva (sau a ceva) a sluji unei persoane sau unei cauze. 3) pop. Serviciu militar. 4) Serviciu religios. [G.-D. slujbei] /<sl. služiba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink