SMÍDĂ, smide, s. f. Desiș format din arbori tineri sau din tufe de spini, de zmeură etc. [Var.: (reg.) smid s. n.] – et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SMÍDĂ s. (Transilv.) smidărie. (~ de tufe și arbuști.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SMÍDĂ s. v. grindină, piatră.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
smídă2, smíde, smízi și smíduri, s.f. (reg.) 1. desiș în pădure format din tufișuri de mărăcine, zmeură, mure etc.; sihlă, smidar, smidărie. 2. loc prăpăstios, unde se pătrunde greu. 3. gard viu. 4. (în forma: simidă) grămadă de butuci și frunze în dezordine.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
smídă (-de), s. f. – Grindină. Origine necunoscută. Legătura cu pol. smiad „furtună” (Scriban) nu pare evidentă. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
smídă (-de), s. f. – 1. Hățiș, desiș de pădure tînără. – 2. Despădurire, pădure tăiată. Origine necunoscută. Nu este probabilă der. din sl. sviteti „a scăpăra, a fulgera” (Cihac, II, 338, îl interpretează ca „pădure incendiată de trăsnet”). Cu atît mai puțin convingătoare este explicația bazată pe ngr. σημύδα „mesteacăn” (Bogrea, Dacor., III, 736; cf. Scriban). Nu e sigur dacă-i vorba de un cuvînt identic cu cel anterior; poate are legătură cu smirdar. – Der. smidărie, s. f. (Trans., desime); smidos, adj. (des, dens).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
smídă s. f., g.-d. art. smídei; pl. smíde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink