SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPÂNZ s. (BOT.) 1. (Helleborus) (rar) elebor. 2. (Helleborus purpurescens) (reg.) bojoței (pl.), boșuță, cucurig, poranici, barba-lupului, coada-popii, coaiele-popii (pl.), iarba-nebunilor, iarbă-stearpă, ochiul-boului, ouăle-popii (pl.), păduchii-popii (pl.). 3. (Helleborus niger) (reg.) boz, bozățel, bujorei (pl.), cutcurig, ruscuță, strigoaie, iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească, trandafir-de-iarnă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spânz s. m., pl. spânji
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPÂNZ ~ji m. Plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina e****ă, bifurcată, cu frunze lungi, pețiolate, și cu flori verzi-purpurii, al cărei rizom este folosit în scopuri medicinale; elebor. /<sl. spreji
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
spînz s. m. – 1. O anumită boală la cai. – 2. Elebor (Helleborus purpurascens, H. Odorus). – Mr. spingiu. Var. spînț. Lat. spongia, de unde sp. espundia „rană la cai” (REW 8173), cf. și germ. Schwamm „burete” și „tumoare”, logud. ispundzola „boală a cailor”. Numele plantei se explică prin folosirea ei ca remediu al bolii. Pentru rezultatul ong › îng, cf. lîngă, adînc; iar pentru modificarea finalei, cf. rezultatul spaniol espundia (Corominas, II, 400-1), și lat. axungia › rom. osînză. Alb. spëndër considerat cîteodată ca etimon al rom. (Rosetti, II, 122), pare să provină dintr-un pl. n. *spînzuri. După Cihac, II, 357, în loc de *sprînz › sl. prąziti „a se destinde”; după Byhan 333, dintr-un sl. sŭpręzi, cf. sb., slov. sprež „spînz” (cf. împotrivă Tiktin). După Pascu, I, 171, dintr-un tracic *spenzus, legat de gr. σπλήν. – Der. spînzui, vb. (a trata caii bolnavi cu spînz). Din rom. provin rut. spyndz, spin(d)z (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 406) și, după sursa menționată, alb.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink