Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
SPART2, -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)