Dex spiță

SPÍȚĂ, spițe, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn sau dintre barele subțiri de metal care leagă cercul sau obezile unei roți de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, spetează. 2. Fiecare dintre treptele unei scări; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeași persoană; p. ext. origine. ◊ Spița neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologică formată din lanțuri de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor. – Din bg., scr. spica.

SPÍȚĂ s. I. (TEHN.) fuscel, treaptă, (reg.) cui, pretcă, stinghie. (~ unei scări de lemn.) II. 1. neam, seminție, viță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni din aceeași ~.) 2. (JUR.) tulpină. (~ la o succesiune.)

SPÍȚĂ s. v. ceatlău, cruce, demnitate, genealogie, generație, naștere, obârșie, origine, proveniență, rang, spetează, șiștor, titlu, treaptă.

spíță (-țe), s. f. – 1. Stinghie, spetează de roată. – 2. Eșalon, treaptă. – 3. Grad de rudenie. – 4. Arbore genealogic. – Mr. spiță, megl. spiță „spin”. Germ. Spitze, prin intermediul bg., sb., rus. spica „spiță” (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 358; Conev 83); pentru explicație semantică a sensului 3, cf. sp. grado și grada. Cf. șpiț. – Der. spițelnic, s. n. (sfredel, mai ales pentru a băga spițele de la roată); înspița, vb. (a pune spițe, a forma o roată).

spíță s. f., g.-d. art. spíței; pl. spíțe

SPÍȚĂ ~e f. 1) Fiecare dintre piesele care leagă obada unei roți cu butucul acesteia. 2) fig. Grad de rudenie. ◊ Neam de pe a șaptea ~ rudă foarte îndepărtată. 3) Totalitate a celor care își trag obârșia dintr-un strămoș comun. ◊ ~a neamului arbore genealogic. /<bulg., ucr. spica

SCAUN DE SPÍȚE s. v. cobilă.