Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
spic (-ce), s. n. – 1. Inflorescență a plantelor graminee. – 2. Vîrf, pisc, parte înaltă. – Mr. schic, megl. spic. Lat. spῑcum (Pușcariu 1617; REW 8148), cf. it. spigo, prov. espic, fr. épi, sp. espiga. – Der. spicui, vb. (a face spice; a aduna spice; a extrage, a culege); spicuitor, s. m. (persoană care spicuiește); înspica, vb. refl. (a da în spic; a crește plantele; a-i da mustața; a i se face părul măciucă).
Sursa: Dicționarul etimologic român