STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRĂJUITÓR s. v. pază, paznic, păzitor, strajă, străjer.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
străjuitór adj. m. (sil. -ju-i-), pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STRĂJUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival rar Care străjuiește; care stă de strajă. /a străjui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink