STRUȚ1, struți, s. m. Pasăre alergătoare mare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, întrebuințate ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRUȚ2, struțuri, s. n. (Reg.) Buchet de flori. – Din struț1 (cu sensul după germ. Strauss „struț1” și „buchet”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRUȚ ~i m. Pasăre exotică de talie mare, cu gât lung și cap mic, cu picioare lungi, viguroase, cu aripi scurte și cu penaj negru sau brun-cenușiu. /<lat. struthio, ~onis, it. struzzo
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STRUȚ s. v. buchet, mănunchi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STRUȚUL-MÍRELUI s. v. bătrâniș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
struț, strúțuri, s.n. (reg.) 1. carabină mică; struțac. 2. buchet (de flori).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
struț (-ți), s. m. – Pasărea cea mai mare din ordinul alergătoarelor (Struthio camelus). – Var. ștruț. Megl. ștruș. Lat. struthius, poate direct în megl. (Capidan, 278), și în rom. prin it. struzzo, sb. struc (Pușcariu 1662; Tiktin). Îm sec. XVIII, struțocamil, s. m. (struț), din gr. στρουθοϰάμηλος.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
struț (struțuri), s. n. – (Trans.) Buchet. Germ. Strauss (Candrea). – Der. înstruța, vb. (a orna cu flori, a împodobi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
struț (pasăre) s. m., pl. struți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
struț (buchet de flori) s. n., pl. strúțuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink