Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
suflecá (-c, át), vb. – A îndoi mînecile sau poalele, a sumete. – Der. Mold. supleca, suplica, Maram. suflucat, Trans. sufulcat, suvulcat, Munt., Olt., suvelcat, zuvelcat. Origine incertă. Der. admisă în general din lat. *suffǒllĭcāre „a se plia ca foalele” ‹ fǒllis (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 742; Pușcariu 1678; REW 8432; Tiktin; Candrea) nu satisface semantic și prezintă dificultăți fonetice, cf. înfulica. – Der. din lat. supplĭcāre (Cihac, I, 209; Ascoli, Archiv. glott it., X, 7, 467; G. Meyer, IF, III, 72; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Philippide, Principii, 158) este mai potrivită semantic, cf. dŭplĭcāre, dar prezintă incovenientul provenienței fl ‹ pl. Var. suplica, citată de Scriban ca provenind din sudul Mold., ar arăta că acest schimb este modern, și datorat negreșit unei analogii, la fel cum ultimele var. indică clar o contaminare cu zavelcă „fotă”, v. aici (Giuglea, LL, II, 54, derivă suvulca din lat. *subvolvĭcāre). Supleca apare la Dosoftei și Cantemir cu sensul de „a înjosi, a supune”, care se potrivește cu ideea de „a sufleca”, cf. sumete „a sufleca” față de sp. someter. După Iordan, ZRPh., XVII, 717 (cf. REW 8432), din lat. suffulcῑre.
Sursa: Dicționarul etimologic român