Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
súmă (-me), s. f. – 1. Cantitate, mulțime. – 2. Cantitate de bani. – 3. Rezultatul adunării. – Var. înv. somă, șumă. Lat. summa (Pușcariu 1691). Se consideră drept împrumut tîrziu (Tiktin), prin intermediul pol. suma (Candrea); dar existența alb. sumë (Philippide, II, 656), caracterul popular al der. sumedenie și prezența lui somă din textele sec. XVI pledează în favoarea transmiterii directe din lat. Este sigură, pe de altă parte, că acest cuvînt a dispărut din uzul popular și că azi circulă ca un cuvînt cult. Var. somă nu paote fi it. somma, dacă se are în vedere datarea lui; șumă reprezintă pron. din mag. Der. sumuliță (var. sumușoară), s. f. (cantitate mică); sumenenie, s. f. (cantitate, mulțime, grămadă), cu un suf. rar, dar cf. prăpădenie (Șeineanu), fumedenie (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 821), rubedenie (Tiktin; după Petrovici, Dacor., VI, 338, în loc de *sudumenie, din sudum, sodom, explicație care apare ca insuficientă); sumar, s. n., după fr. sommaire; sumarisi, vb. (înv., a aduna); însuma, vb. (înv., a culege, a aduna; a totatiza; a încorpora).
Sursa: Dicționarul etimologic român