Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
SĂMĂNĂTORÍSM (SEMĂNĂTORÍSM) (‹ „Sămănătorul”) s. n. Curent social, cultural și literar apărut în România în primul deceniu al sec. 20, numit astfel după titlul revistei „Sămănătorul”, avându-l ca principal ideolog și promotor pe N. Iorga. Văzând în țărănime depozitara exclusivă a valorilor naționale, idealizând satul patriarhal în opoziție cu orașu, „viciat” de civilizație, și elogiind boierimea autohtonă, s. consideră posibilă refacerea comunității naționale printr-o cultură unică (atât pentru păturile de sus cât și pentru țărănime). Un merit al s. este pregătirea culturală și morală a Marii Uniri din 1918. Pe plan literar, s. a încercat că continue ideile „Daciei literare”, promovând o literatură pentru popor și cultivând inspirația din trecutul istoric și din folclor. Datorită însă confuziei între estetic și etic, s. nu s-a impus ca un curent literar, literatura strict sămănătoristă fiind lipsită de valoare, cu un pronunțat caracter tezist.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)