TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv a lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂBLÍȚĂ s. (rar) placă, (pop.) tablă, (reg.) tabelă, (înv.) panachidă. (~ pentru școlarii începători din trecut.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tăblíță s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. tăblíței; pl. tăblíțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink