Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
TĂIÁ, tai, vb. I. I. Tranz. A despărți, a separa ceva în mai multe bucăți, cu ajutorul unui obiect tăios. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul = doarme buștean. ♦ A desprinde, a desface filele unei cărți unite la margini. ♦ A diviza un solid sau a desprinde părți din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. 2. Tranz. A despica, a spinteca. ◊ Expr. A (-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc, a-și croi drum. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a stârpi radical o manifestare negativă a vieții. 4. Tranz. A brăzda. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. ♦ A săpa, a sculpta. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă... preotul cel păgân. (EMINESCU) 6. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz.A străbate; A traversa; a despărți. Drumul către sat Taie-n lung pădurea (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A tăia drumul (sau calea) cuiva. = a ieși înaintea cuiva pentru a-l opri. ♦ A lua drumul cel mai scurt, a scurta drumul. ◊ Intranz. Tăiarăm la dreapta prin hugeacuri (HOGAȘ). 8. Refl. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspectul de lapte brânzit. II. 1. Tranz. și refl. A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide. 2. Tranz. și intranz. (Înv.) A ataca; a bate; a izbi. Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Tranz.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A provoca o durere fizică ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. A se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze, a micșora, a slăbi, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta. = a nu mai avea chef sau a nu mai cuteza să facă un lucru. (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unui târg (prin desfacerea mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. A spune, a inventa minciuni, vorbe etc. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a se pricepe să facă un lucru. 6. Tranz. (Fam., în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. – Lat. taliare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)