Dex tară

TÁRĂ¹, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s. f.] – Din ngr. tára.

TÁRĂ², tare, s. f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.

TÁRĂ¹ s.f. Greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. [Var. tará s.f. / < ngr. tara].

TÁRĂ² s.f. Defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. [Cf. fr. tare, it. tara].

TÁRĂ¹ s. f. greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. (< fr., ngr. tara)

TÁRĂ² s. f. defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. (< fr. tare)

TÁRĂ s. dara. (~ unei mărfi.)

TÁRĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

táră (dara, meteahnă) s. f., g.-d. art. tárei; pl. táre

TÁRĂ¹ ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăți în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára

TÁRĂ² ~e f. pop. Defect (fizic sau moral) congenital. [G.-D. tarei] /<fr. tare

APĂ TÁRE s. v. acid azotic, acid nitric.

GRÂU TÁRE s. v. ghircă.

ápă táre s. f. + adj.