Dex îmi pasă

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ◊ Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet. ◊ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! Treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun) ? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un suspin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care se sprijină roțile vehiculelor, când rulează. – Din bg. čepurka, scr. pečurka.

SPÁTE, spate, s. n. 1. Partea posterioară a corpului omenesc, de la umeri până la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. ◊ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fața în sus; b) spre ceafă. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urmă. ◊ Expr. A întoarce cuiva spatele = a nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haină este prea mică pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioară de frig sau de spaimă ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protecție. A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede și dintr-o dată, pe nerăsuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Mă doare în spate = puțin îmi pasă, mă lasă indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); probă sportivă de înot care folosește acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusă feței; parte a unei așezări, formații etc., opusă direcției spre care este orientată. ♦ Parte a unei haine care acoperă spatele (1). ♦ Ceea ce se află în spatele (2) unei așezări, unui obiect etc. 3. Spătarul, speteaza scaunului; rezemătoare. [Pl. și: spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).

DECẤT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decât mine. 2. (Restrictiv, în construcții negative) Numai. ♦ Expr. N-am (sau n-ai etc.) decât să... = a) singurul lucru care îmi (sau îți etc.) rămâne de făcut...; b) sunt (sau ești etc.) liber să, dacă vreau (sau vrei etc.) să... N-ai (sau n-are) decât! = poți (sau poate) s-o faci (sau s-o facă), puțin îmi pasă! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială comparativă de inegalitate) Mai mult bănuia decât știa. 2. (Introduce o propoziție circumstanțială de excepție) Nu făcea altceva decât să citească. 3. (Introduce o propoziție circumstanțială opozițională cu nuanță comparativă) În loc să... 4. (Pop.; adversativ) Însă, dar, numai că. – De⁴ + cât.

SĂNĂTÁTE s. f. 1. Stare a unui organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat. ◊ Casă de sănătate = sanatoriu; ospiciu. Sănătatea publică = bunăstarea sanitară, starea de salubritate a întregii populații. ◊ Expr. În sănătatea (cuiva sau a ceva) = a) urare făcută când se bea un pahar în cinstea cuiva sau a ceva; b) pentru a onora pe cineva sau ceva, în cinstea cuiva sau a ceva. Sănătate (bună)! = a) formulă de urare la despărțire; b) s-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut; puțin îmi pasă! atâta pagubă! 2. Fig. Tărie, robustețe. – Lat. sanitas, -atis.

CÓT, (I 1) coate și (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ♦ Compus: coate-goale s. m. invar. = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandră (a unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus.

A AVEÁ am tranz. I. 1) A ține în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deține. A avea casă. Câți bani ai? A avea profesie bună. ◊ A avea la dispoziție a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut și ce-am pierdut puțin îmi pasă. 2) A conține în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ◊ A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă. ◊ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simțurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ◊ N-are (n-am, ...) decât mă (te, îl...) privește. 6) rar (urmat de o propoziție complementară) A pătrunde cu mintea; a ști. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferință, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ți s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanță. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaștere, urmat de o propoziție complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranță) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcție de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. V. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere

DECÂT³ adv. 1) (exprimă o restricție) Numai. ◊ N-are ~ a) poate s-o facă; b) puțin îmi pasă. 2) (exprimă o comparație de inegalitate) E mai bine ~ credeam. /de + cât

NEVÓIE nevói f. 1) Ceea ce este (absolut) trebuincios; trebuință; necesitate. ◊ La ~ (sau în caz de ~) când trebuie ceva; la o adică. Fără nici o ~ fără să fie necesar. (Nu) este ~ (nu) trebuie. A avea (sau a fi) ~ a fi necesar; a trebui. Mare ~! puțin îmi pasă. Nu-i (sau n-are) ~ nu e nimic; nu importă. 2) Lucru care trebuie îndeplinit neapărat. 3) Stare a celui sărac; lipsă a mijloacelor materiale (strict) necesare; sărăcie. ◊ La (vreme de) ~ a) în caz de mare lipsă; b) la necaz; la nenorocire. A duce ~ de ceva a nu avea ceva. A trăi în (mare) ~ a trăi în (mare) sărăcie. A fi mâncat de ~ a îndura multe lipsuri, necazuri. A-l paște pe cineva ~ia a-l amenința pe cineva lipsurile, nenorocirea. A scăpa de (sau a ieși din) ~, a încăleca pe ~ a scăpa de lipsuri, de griji, de necazuri; a ieși din sărăcie. ~ia îl învață pe om (sau ~ia te învață minte) lipsurile și necazurile îl fac pe om să tragă învățăminte folositoare. 4) Situație (materială) dificilă; strâmtoare; ananghie. A ajuta la ~. ◊ De ~ forțat de împrejurări. De voie, de ~ mai mult silit; vrând-nevrând. Cu (mare) ~ cu (mare) greu. Ia, ~! ia, încurcătură! La mare ~ într-o situație extrem de grea; la mare cumpănă. A fi la (mare) ~ (sau a fi în ~) a) a se pomeni într-o (mare) încurcătură; b) a fi (foarte) strâm-torat. A scoate pe cineva din ~ a scăpa pe cineva dintr-o situație grea. 5) la pl. Treburi pe care le îndeplinește cineva; preocupări. ◊ A-și vedea (sau a-și căuta) de nevoi a-și face lucrul de fiecare zi; a fi preocupat de propriile sale interese. 6) Fapt cu care cineva este obligat să se împace din neputința de a se împotrivi. ◊ A se ține ca ~ia de om a urmări permanent și insistent pe cineva, cauzându-i neplăceri; a se ține scai de cineva. 7) Ființă slabă și neputincioasă, care pricinuiește cuiva multe necazuri. 8) fam. Întruchipare imaginară a spiritului rău; necuratul; naiba. ~ia să-l știe. 9): Frumos (sau harnic) ~ mare foarte frumos (sau foarte harnic). [G.-D. nevoii] /<sl. nevolja

PÁGUBĂ ~e f. 1) Pierdere materială sau spirituală suferită de cineva; daună. 2) Stricăciune pricinuită cuiva; daună. ◊ A fi în ~ a păgubi. ~-n ciuperci (atâta ~) puțin îmi pasă. [G.-D. pagubei] /<sl. paguba

păs (pắsuri), s. n. – Greutate, neliniște, povară. Lat. pensum „povară” (Pușcariu 1279; Candrea-Dens., 1348; REW 6394), cf. it., sp., port. peso, prov., cat. pes. Semantismul este normal, cf. sp. și Bogrea, Dacor., IV, 411. – Der. păsa, vb. (a cîntări, a împovăra, a copleși; a durea, a supăra; a avea importanță, a îngrijora), direct din lat. pensare (Pușcariu 1277; Candrea-Dens., 1347; REW 6391), cf. it. pesare, prov., sp., port. pesar, fr. peser (pentru ultimul sens, cf. calabr. mi pisa „îmi displace”); nepăsare, s. f. (indiferență, apatie); nepăsător, adj. (indiferent, impasibil); pasă-mi-te, adv. (după cîte se vede), formație obscură, pe care Candrea o deduce din îmi pasă „mă privește”, cu suf. bg. -mi-te, explicație aparent insufientă. – Cf. apasa.

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda. Am auzit că ai o furcă de aur (CREANGĂ). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o părere proastă despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (În locuțiuni verbale) A avea asemănare = a se asemăna. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. ◊ (Complementul indică un raport social) A avea un șef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice „Nițu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcătuit din... Blocul are două corpuri. ♦ A fi înzestrat sau prevăzut cu ceva. Șapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A conține, a cuprinde. Cartea are ilustrații. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe (COȘBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi în legătură, în relații cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea palton de blană. 5. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 6. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) n-are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Să știi de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo! (CREANGĂ). b) (În formă negativă) A fi destul să... N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decât! = fă cum vrei! treaba ta!; încearcă! c) (În formă negativă) A nu putea să... N-am a mă plânge de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi în drept; a i se cuveni. Să faci tocmeală... să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGĂ). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Ea-i răspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să mă hrănească (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Bine ați venit sănătoși! (ISPIRESCU). 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut merge. 3. (Servește, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular și familiar) În van aveți să mă chemați (SADOVEANU). 4. (În construcții perifrastice) A urma să..., a fi pe punctul de a... Aici avea să se ridice o fabrică. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

NEPĂSÁRE s. f. 1. Lipsă de griji, de frământări; situație, stare în care se află cel lipsit de griji, de frământări. ◊ Loc. adv. (Pop.) În nepăsare = nepăsător, vesel. 2. Lipsă de interes față de ceea ce se petrece în jur; indiferență, indolență, apatie; pasivitate. – Ne- + păsare.

NEPĂSÁRE f. 1) Lipsă de interes; in-diferență; dezinteres. 2) Stare a celui lipsit de frământări. /ne- + păsare

ȘI¹ conj. 1. (cu funcție coordonătoare) 1) (exprimă un raport copulativ) eu și tu. E și frumos și deștept. ◊ Ei și? ce-mi pasă mie? Ce importanță are? 2) (exprimă un raport aditiv sau asociativ, formând numerale c*******e, numerale zecimale etc.) Treizeci și patru. Cinci întregi și două zecimi. ◊ Și cu plus. 3) (exprimă un raport adversativ) Dar; iar; însă. Îl aude și nu-l vede. 4) (exprimă un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus că fac și voi face. 5) (stabilește legătura cu cele spuse anterior, mai ales, la începutul unei propoziții interogative) Și unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu funcție subordonatoare) pop. (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că; măcar că. Și a știut dar n-a spus. /<lat. sic

bindisésc și -xésc și (maĭ vechĭ) beendisésc v. intr. (ngr. gentizo, pron. -ndizo, aor. ebegendisa, catadixesc, d. turc. beĭenmek, aor. begendy; a.î.; bg. beendisvam și bendisam). Mold. Îmi pasă, mă sinchisesc: nu bindisea de nimic. – Și pindisesc (Btș.) În Munt. mă bind-. V. bindesc și teșesc.

atît, f. -a (îld. -ă) adj. indef., gen. inuz. atîtuĭ, atîteĭ, pl. atîțĭ, atîtea (îld. atîte), gen. m. f. atîtor (lat. eccum tantum, „ĭaca atît”, de unde s´a făcut ecutînt, acutînt, ahtiniu, cum zic Macedoneniĭ, apoĭ atînt, cum se maĭ zice´n Serbia, la Țîrnareca, și de aci atît pin [!] infl. luĭ tot din tot atît). Așa de mare orĭ de mult, în cutare cantitate: atîta (îld. atît) om, atît vin, atîta pîne [!]. atîțĭ(a) oamenĭ, așa de mulțĭ oamenĭ, foarte mulțĭ. Vechĭ: atîta om s´a strîns (Nec.), așa de mulțĭ oamenĭ s´aŭ strîns. Atîta răŭ (subînț. să am eŭ), nu-mĭ pasă: atîta răŭ cît se sperie lupu de pelea [!] oiĭ! Atîta pagubă (subînț. să am eu), nu-mĭ pasă: S´a supărat? Atîta pagubă! Prov. Cîte bordeĭe, atîtea (îld. atîte) obiceĭe. Adv. atît (vest) și atîta (est), așa de mare, de mult: atît de milos, atît de bine, atît vă daŭ, atît știŭ, atît (adică: timp, vreme) aĭ lipsit. Atît (orĭ cu atît) maĭ bine, maĭ răŭ, arată o satisfacțiune orĭ un regret. Corelativ: atît (vest), atîta (est) cît vreĭ.

NEPĂSĂTÓR, -OÁRE, nepăsători, -oare, adj. Care nu-și face griji, necazuri; calm, senin; (curent) care nu manifestă nici un fel de interes față de ceea ce se petrece în jurul său; indolent, apatic; indiferent. – Ne- + păsător (înv. „grijuliu” < păsa).

CA² conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”, introduce o propoziție subordonată cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propoziție finală) Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propoziție consecutivă) Auzi, dar cine-i el, păgânul Ca să-mi sărute fete-n drum? (COȘBUC). 3. (Introduce o propoziție subiectivă) Ca să trecem prin pădure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propoziție atributivă) Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți (EMINESCU). 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs (EMINESCU). 6. (Introduce o propoziție completivă indirectă) Mă tem ca nu cumva să mă cheme. 7. (Introduce o propoziție predicativă) Angajamentul nostru este ca până mâine să terminăm lucrarea. – Lat. qu[i]a.

DÚCE vb. 1. v. căra. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gură.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fața locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasă.) 13. v. ghida. 14. v. însoți. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mână.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. răspândi. 20. v. desfășura. 21. v. purta. 22. a întreține, a purta. (A ~ o corespondență vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trăi, a viețui. (O ~ rău.) 26. a-i merge. (Știu că o ~ bine!) 27. v. sfârși. 28. v. muri.

PÁSĂ¹ s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitură unui jucător din aceeași echipă. 2. Înaintare către adversar la scrimă. 3. Miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. Mișcare a mâinii la hipnotizatori. 5. (Mar.) pasă de navigație = drum navigabil amenajat printr-o zonă de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. Stare, situație (trecătoare). [< fr. passe].

PLECÁ vb. I. 1. v. apleca. 2. v. povârni. 3. v. prosterna. 4. v. smeri. 5. v. apune. 6. v. preda. 7. v. ceda. 8. v. subjuga. II. 1. v. porni. 2. a se duce, a merge, a porni, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde ~ acum seara?) 3. v. apuca. 4. a se căra, a se duce, a se mișca. (Să ~ imediat de aici!) 5. a se retrage. (Vă rog să-mi permiteți să ~.)

apóĭ adv. (lat. ad, la, și post, pe urmă, după. V. poĭ). Pe urmă, după aceĭa: a venit, și apoi s' a dus. Din apoĭ, de dinapoĭ, posterior: partea din apoĭ, partea din apoĭa caseĭ. V. ainte). De apoĭ, ultim: ziŭa, vremea, judecata de apoĭ. În cea de apoĭ (Let.), în cele din urmă, în sfîrșit. Ș' ápoĭ (din și apoĭ), și dacă, chear așa să fie, nu-mĭ pasă, și ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! Ș' apoĭ! Apoĭ de! Apoĭ dă! loc. care arată încurcătura saŭ ironia: Te-am prins, hoțule! Apoĭ dă! Ĭartă-mă și dumneata! D' apoĭ cum (din da, dar apoĭ cum), dar cum, poĭ dar, poĭ cum alt-fel? De ex.: Te ducĭ și tu? D' apoĭ cum?! (adică: „se' nțelege că mă duc!”). D' apoĭ cum nu?! dar cum nu, poĭ cum alt-fel (ironic orĭ serios): L-aĭ prins? D' apoĭ cum nu?! (adică: se' nțelege!„). Maĭ apoĭ, maĭ pe urmă. Adj. Cel din urmă: mulțĭ vor fi întîiĭ și apoiĭ întîiĭ (Cor.).

TRANSMÍTE vb. 1. a comunica, a spune, a zice, (înv.) a parastisi, (fig.) a servi. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 2. a prezenta. (Îți ~ salutările lui.) 3. a-i duce. (A-i ~ salutări de la ...) 4. v. înmâna. 5. v. preda. 6. v. împărtăși. 7. v. anunța. 8. a da, a trece, (fam.) a pasa. (~ scrisoarea din mână în mână.) 9. a purta, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 10. v. transfera. 11. a trece. (Maladia s-a ~ de la unul la altul.) 12. v. răspândi. 13. v. propaga. 14. v. emite.

PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.

PÁSĂ s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori. 2. înaintare către adversar, la scrimă. 3. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situație (trecătoare). 6. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. (< fr. passe, engl. pass)