Rezultate din textul definițiilor
DISLEXÍE s.f. (Med.) Tulburare nervoasă, constând în dificultatea de a citi și a înțelege ceea ce se citește. [< fr. dyslexie, cf. gr. dys – dificil, lexis – cuvânt].

ACATAMATEZÍE s. f. incapacitate a unui afazic de a înțelege ceea ce aude. (< engl. acatamathesia)

PERSPICÁCE, adj. invar. (Despre oameni) Care este înzestrat cu o minte ageră, pătrunzătoare, care este capabil să surprindă și să înțeleagă ceea ce scapă majorității; ascuțit (la minte), ager; (despre mintea sau manifestările oamenilor) care dovedește agerime, pătrundere, subtilitate, istețime, finețe spirituală; pătrunzător. – Din fr. perspicace.

RETICÉNȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. ♦ Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, trece la altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună. – Din fr. réticence, lat. reticentia.

RETICÉNȚĂ s.f. Omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; reținere, atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. ♦ Figură de stil prin care cineva își întrerupe deodată șirul gândirii pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. [< fr. réticence, cf. lat. reticentia].

RETICÉNȚĂ s. f. 1. omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. 2. figură retorică prin care vorbitorul își întrerupe deodată șirul gândirii, pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. (< fr. réticence, lat. reticentia)

DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Des1- + [a]stupa.

INCOMPREHENSIBILITÁTE s. f. Lipsă de înțelegere; caracterul a ceea ce este incomprehensibil. – Din fr. incompréhensibilité.

SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege.

SUBÎNȚELÉS ~uri n. ceea ce se înțelege în mod indirect. ◊ A vorbi cu ~uri a face aluzii; a nu-și exprima direct gândul. /v. a subînțelege

NONSÉNS, nonsensuri, s. n. ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate. – Din fr. non-sens.

DEȘTÉPT, DEȘTEÁPTĂ, deștepți, deștepte, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – Lat. de-e*****s.

SUBÎNȚELÉS s. n. ceea ce reiese sau se înțelege de la sine. ♦ a vorbi cu ~ = a face anumite aluzii. (< subînțelege)

INCOMPREHENSIBILITÁTE s.f. Stare a ceea ce este incomprehensibil; lipsă de înțelegere. [Cf. fr. incompréhensibilité].

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.

NONSÉNS s.n. ceea ce este lipsit de sens, de înțeles; vorbă sau faptă fără rost; absurditate. [Cf. fr. non-sens].

PRELIMINÁR, -Ă adj. Care precedă o acțiune, un fapt (servind pentru lămurirea și pentru ușurarea înțelegerii lui); (p. ext.) prealabil. // s.n. (La pl.) ceea ce servește ca bază la o înțelegere; preparative. [Pl. -re, -rii, var. preliminariu, -ie adj. / < fr. préliminaire, cf. lat. prae – înainte, limen – prag].

fiére s. f.1. Lichid amar secretat de ficat, bilă. – 2. Crin-de-pădure (Lilium martagon). – Mr. h’are, megl. h’ieri. Lat. *fĕlem, formă populară în loc de fĕl, fĕllis (Pușcariu 607; Candrea-Dens., 588; REW 3234; DAR), cf. it. fiele (sicil. fieri), prov., cat., port. fel, fr. fiel, sp. hiel. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 47). După Bogrea, Dacor., I, 337, numele plantei fierea pămîntului (Erythraea centaurum) trebuie înțeles ca deformare de la *fiara pămîntului ceea ce nu pare sigur.

ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc. – În + voie.

AMUZÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiilor de înțelegere, elaborare și exprimare muzicală (vocală sau instrumentală). ♦ (Rar) Ignoranță în ceea ce privește muzica. – Din lat. amusia.

boĭcotéz v. tr. (de la numele luĭ Ion Boycott, un negustor Englez care trăĭa pe la începutu secoluluĭ 19 la Dublin, capitala Irlandeĭ, și care vindea foarte scump, din care cauză Irlandejiĭ s’aŭ înțeles între eĭ să nu maĭ cumpere nimica de la el, ceia ce l-a silit pe acest negustor să închidă prăvălia). Rup relațiunile de afaceri cu cineva, nu mai cumpăr de la el: boĭcotațĭ Jidaniĭ!

A CITÍ ~ésc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce în glas sau în gând (pentru a lua cunoștință de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (gânduri, sentimente, intenții etc.) A înțelege din expresia feței sau din atitudine. ◊ ~ printre rânduri a pricepe și ceea ce nu este exprimat direct într-un text. ~ în stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva după poziția stelelor; b) a susține ceva fără nici un temei. 3) (partituri, hărți, indicații ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul văzului. 4) rar A însuși prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-și îmbogăți cunoștințele; a se cultiva. /<sl. țitati, țisti

SEMNIFICÁȚIE s.f. 1. Înțeles, conținut semantic al unui cuvânt, al unui semn; sens, accepție; denotație. 2. ceea ce lasă să se întrevadă ceva. 3. Însemnătatea, valoarea unui lucru. ♦ Mesaj (3). [Gen. -iei, var. semnificațiune s.f. / cf. fr. signification].

NERAȚIONÁL, -Ă, neraționali, -e, adj. 1. Care nu este conform cu principiile și cerințele rațiunii, care nu poate fi înțeles cu ajutorul rațiunii; irațional (1). 2. (Despre oameni) Lipsit de judecată, de înțelepciune (în ceea ce face sau ce spune); necugetat, nechibzuit. 3. Care nu a fost bine gândit, bine chibzuit, care denotă nesocotință. [Pr.: -ți-o-] – Ne- + rațional.

REHMKE [rémkə], Johannes (1848-1930), filozof german. A înțeles filozofia ca știință fundamentală „lipsită de prejudecăți”, al cărei obiect îl constituie „ceea ce este cel mai general al unui dat”. Teoria sa realist-monistă a cunoașterii era îndreptată, în special, împotriva idealismului din teoria cunoașterii și a metafizici tradiționale („Filozofia ca știință fundamentală”).

CUM1 adv. (cu sens interogativ) 1) În ce mod? în ce fel? în ce chip? ~ ai venit?~ și în ce fel (~ și în ce chip?) se spune când cineva reușește să facă ceva greu de realizat. (Da) ~ să (sau de) nu! se spune atunci când interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbește. Apoi (păi) ~ se spune atunci când totul este foarte clar; desigur; se înțelege! 2) Este adevărat? ~, nu v-ați întâlnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce preț? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

CURÁT2 adv. 1) Întru totul; exact; precis; întocmai; chiar. ~ vorba ceea: șezi binișor, nu-mi da pace. 2) Bine; cu măiestrie. A scrie ~. A spăla ~. 3) (construit cu verbul a spune) Pe înțeles; limpede; deslușit. /cf. lat. curare

CAPACITÁTE s. f. 1. calitatea de a fi încăpător. ◊ întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva. ◊ om destoinic, priceput; învățat, savant. 4. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legală de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare. (< fr. capacité, lat. capacitas)

DESCIFRÁ vb. I. tr. 1. A reuși să citești un text neciteț sau scris într-o limbă necunoscută; a găsi semnificația a ceea ce este scris în cifre, într-un alfabet secret. ♦ A interpreta o bucată muzicală după partitură la prima vedere. 2. (Fig.) A înțelege, a pătrunde, a ghici (ceva obscur, ascuns). [După fr. déchiffrer].

DESCIFRÁ vb. tr. 1. a reda în limbaj clar un text neciteț sau scris într-o limbă necunoscută; a găsi semnificația a ceea ce este scris în cifre, într-un alfabet secret. ◊ a interpreta o bucată muzicală după partitură la prima vedere. 2. (fig.) a înțelege, a pătrunde, a ghici (ceva obscur, ascuns). (după fr. déchiffrer)

CLARITÁTE s. f. 1. însușirea a ceea ce este clar; limpezime, puritate. ◊ calitate a sunetului sau a vocii de a răsuna distinct. 2. limpezime în gândire, în vorbire; expunere pe înțeles. (< lat. claritas, fr. clarté)

AMUZÍE s.f. (Liv.) Ignoranță (mai ales în ceea ce privește muzica). ♦ Pierdere patologică a posibilității de a reproduce sau de a recunoaște o melodie, a perceperii tonurilor sau a însușirii de a înțelege expresivitatea muzicală; surditate. [Gen. -iei. / cf. fr. amusie, lat. amusia, gr. amousia].

CLARITÁTE s.f. 1. Însușirea a ceea ce este clar; limpezime, limpeziciune, puritate. ♦ Calitate a sunetului sau a vocii de a răsuna distinct și precis. 2. Limpezime în gândire, în vorbire, în expunerea ideilor; expunere pe înțeles. ◊ Cu claritate = cu precizie; clar, limpede. [Cf. lat. claritas].

INTERÉS s. n. 1. preocupare de a obține ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ◊ ceea ce este util, important, care convine; folos, câștig. 2. dobândă. ♦ daune ĕ = despăgubire bănească pentru un prejudiciu. 3. (psih.) orientare activă și durabilă a cuiva spre anumite lucruri, dorință de a le cunoaște și înțelege. 4. simpatie, înclinare față de cineva. 5. plăcere provocată de ceva care ne atrage atenția, ne stârnește curiozitatea etc.; atracție. (< it. interesse, germ. Interesse, rus. interes)

DÚLCE1 dúlciuri n. 1) ceea ce produce plăcere și satisfacție deosebită. ◊ A fi sătul de dulce a se sătura de bine. Până nu guști amarul, nu știi ce-i dulcele până nu guști viața grea, n-o înțelegi pe cea bună. 2): De dulce care, după ritualul bisericii creștine, nu se mănâncă în timp de post; de frupt. 3) mai ales la pl. pop. Mâncare servită ca desert. /<lat. dulcis

REPETÁ, repét, vb. I. Tranz. A spune, a face, a produce încă o dată (sau de mai multe ori) ceea ce a mai fost spus, făcut sau produs. ♦ A citi sau a spune încă o dată un rol, o lecție, pentru a le reține, pentru a le fixa în memorie sau pentru a le înțelege mai bine conținutul; (despre artiști) a face exerciții pregătitoare în vederea unui spectacol sau a unei audiții publice, a face repetiția unui rol, a unei piese de teatru etc. ♦ (Despre elevi, studenți) A urma din nou cursurile clasei sau anului de studii (în care a rămas repetent). ♦ Refl. A se produce, a se întâmpla încă o dată (sau de mai multe ori), a avea loc din nou. [Var.: (înv.) repețí vb. IV] – Din fr. répéter, germ. repetieren.

CONȘTIÍNȚĂ ~e f. 1) Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, produs al activității creierului uman. 2) Capacitate de înțelegere; simț de răspundere; cuget. ◊ ~ morală capacitate de autocontrol și de autoapreciere din punct de vedere moral a acțiunilor săvârșite. Mustrare de ~ părere de rău; remușcare. A fi fără ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplină libertate în ceea ce privește convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. conștiinței; Sil. -ști-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

INTERÉS s.n. 1. Preocupare de a obține ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ♦ ceea ce este util, important, care convine; folos, câștig. ◊ Interes economic = categorie a materialismului istoric care desemnează stimulul fundamental al activității umane. 2. Dobândă. ◊ Daune interese = despăgubire bănească pentru un prejudiciu. 3. (Psih.) Orientare activă și durabilă a cuiva spre anumite lucruri, dorință de a le cunoaște și înțelege. 4. Simpatie, înclinare față de cineva. 5. Plăcere provocată de ceva care ne atrage atenția, ne stârnește curiozitatea etc.; atracție. [Pl. -se, -suri. / < it. interesse, cf. lat. interest – interesează, privește].

RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. ♦ Treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)