Rezultate din textul definițiilor
UBÍCUU, -UĂ, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se află) în același timp în două sau mai multe locuri. ♦ (Care este) în orice loc, peste tot. [Pr.: -cu-u] – Din lat. ubique.

POTÉCĂ, poteci, s. f. Drum foarte îngust la țară, la munte, în pădure etc., pe care se poate merge numai pe jos; cărare; p. gener. drum, cale. ◊ Expr. Pe toate potecile = peste tot, în orice loc, pretutindeni. A ști toate potecile = a cunoaște secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potícă s. f.] – Din bg. păteka.

A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ◊ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari

ORIÚNDE adv. Indiferent unde; în orice loc. [Sil. ori-un-] /ori + unde

PÉSTE prep. 1) (exprimă un raport locativ, indicând locul, spațiul, obiectul de suprapunere sau de extindere) Pe deasupra; deasupra; dincolo de. Peste vii și livezi. Peste pod.Peste tot în orice loc; pretutindeni. 2) (exprimă un raport temporal posterior) După. Peste o oră. 3) (exprimă un raport de mod, indicând depășirea unei limite, a unei cantități) Mai mult de (sau decât); în plus; asupra. Are peste zece monografii.Peste puterea (sau puterile) cuiva depășind puterile cuiva; greu. 4) (exprimă un raport de relație, indicând sfera de extindere) Asupra. A domina peste toate. /pre[înv.] + spre

PRETUTÍNDENI adv. Peste tot locul; în toate părțile; în orice loc. [Var. pretutindenea] /pre- + totum + unde

UBÍCUU, -UĂ adj., adv. (Care este) în orice loc, peste tot. [< lat. ubique].

oáre adv. – Servește pentru a întări interogația: atunci, așadar, deci. – Var. ori. Mr. ori. Lat. *volet, formă populară în loc de vult „vrea” (Tiktin, Scriban). Der. din oară „dată” (Candrea) e mai dificil semantic. – Var. ori, identică semantic în interogație, se preferă acum în alternanță ori... ori (sau... sau) și se pare să se nuanțeze diferit în compunere. Comp. doară (var. doar, fam. dor), adv. (atunci, deci, servește pentru a întări interogația; poate, întîmplător; măcar, cel puțin; posibil; numai; la urma urmei), în loc de de oare (după Cihac, I, 183; Candrea-Dens., 1270 și Candrea, din lat. de hora; după Philippide, Principii, 93, din lat. dolet; după Procopovici, Dacor., III, 629-42, în loc de a doua oară; după Scriban, din lat. *devolet; oarecine, pron. indef. (o persoană nedeterminată); oricine, pron. indef. (cineva); orișicine, pron. indef. (cineva); oarece, pron. indef. (un anumit lucru); ori(și)ce, pron. indef. (un lucru oarecare); oarecare (var. ori(și)care), adj. indef. (cineva); oarecînd, adv. (într-un timp nedeterminat, odată); ori(și)cînd, adv. (în orice moment, totdeauna); oarecît, adj. (o anumită cantitate); ori(și)cît, adj. (orice cantitate); oarecum, adv. (într-un anumit fel); ori(și)cum, adv. (de orice fel); oareunde, adv. (într-o anumită parte); ori(și)unde, adv. (în orice loc). Nuanțele indicate nu sînt perfect delimitate; oareși- este ceva mai rar decît oriși-. Pentru comp. cf. lat. -vult, sp. quiera, sl. ašte. Din rom. provine iud. sp. or „sau” (Wagner 75) și rut. vare (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 408).

ADĂPÓST, adăposturi, s. n. loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ◊ Adăpost (antiaerian) = loc amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adăpost.Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

PLÁJĂ, plaje, s. f. 1. Porțiune de teren, acoperită cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lină dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac băi de soare. ◊ Expr. A face plajă = a face băi de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele două regiuni luminoase ale fotometrelor de comparație, ale căror luminozități trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

ORIÚNDE adv. (Adesea cu valoare de conj., introduce o propoziție circumstanțială de loc) În orice loc, indiferent unde, pretutindeni; orișiunde. [Pr.: ori-un-] – Ori + unde.

PLÁJĂ s.f. 1. Țărm jos de mare acoperit cu nisip fin, pe care se fac băi de soare; orice loc pe malul unei ape unde se fac băi de soare. ◊ A face plajă = a face băi de soare. 2. (Telec.) Plajă de modulație = domeniu de modulație. [< fr. plage].

URBI ET ORBI loc. adv. 1. (Bis.) Formulă de adresare a decretelor Vaticanului și a mesajelor papale. 2. (Fig.) Adresat tuturor, din orice loc. [< lat. urbi et orbi – cetății și omenirii].

ADĂPÓST, adăposturi, s. n. loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ♦ (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. ♦ Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost.Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

ÚNGUIBUS ET RÓSTRIS loc. adv. cu orice mijloace, cu toate armele. (< lat. unguibus et rostris, cu unghiile și cu ciocul)

MĂCÁR adv. 1. (Restrictiv) Cel puțin, barem, încaltea. Să-i dea măcar zece lei. 2. (Concesiv) Chiar să, chiar dacă, fie1 și să, încă. Măcar de-ar fi orice, tot mă duc.loc. conj. Măcar că = cu toate că, deși. 3. (Pop.; în legătură cu un pronume sau cu adverbe interogativ-relative) Oricât, oricine, oarecare, cineva, fiecare, oricum. – Din ngr. makári.

ZOR-NEVÓIE loc. adv. Numaidecât, cu orice preț.

DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

SĂLBĂTICÍME, sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcíme s. f.] – Sălbatic + suf. -ime.

UNGUIBUS ET ROSTRIS loc. adv. Cu toate forțele, cu orice mijloace, cu toate armele. [Lat. unguibus et rostris – cu unghiile și ciocul].

BÁNCĂ1, bănci, s. f. Scaun lung pentru două sau mai multe persoane. ◊ Expr. Banca ministerială = locurile din parlament rezervate membrilor guvernului. Banca acuzaților = locurile dintr-o sală de tribunal ocupate de acuzați. Banca apărării = locurile dintr-o sală de tribunal destinate avocaților care apără pe acuzați. ♦ Scaun, de obicei cu pupitru în față, pentru școlari. ◊ loc. adv. (De) pe băncile școlii = (de) la școală, din (sau în) timpul petrecut în școală. ◊ Expr. A sta (sau a rămâne) în banca sa = a rămâne la locul său, a sta pasiv față de orice inițiativă, a fi docil. – Din fr. banc.

GORGÓNĂ, gorgone, s. f. Monstru din mitologia greacă, închipuit ca o femeie cu șerpi în loc de păr, a cărei privire împietrea orice ființă. ♦ Ornament arhitectural reprezentând capul unui astfel de monstru. – Din lat. Gorgona, fr. Gorgones.

CATACÓMBĂ, catacombe, s. f. Galerie subterană, naturală sau artificială, care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult și de înmormântare; p. gener. orice subterană în formă de coridor lung și îngust. – Din fr. catacombe, it. catacomba.

PLANTÓN, plantoane, s. n. Serviciu de pază în interiorul cazărmilor sau al clădirilor militare, executat de ostași neînarmați. ♦ Ostaș care execută un schimb în serviciul de pază de mai sus; p. gener. orice persoană care face de pază într-un loc. ◊ loc. adv. De planton = de pază, de strajă. – Din fr. planton.

CATACÓMBĂ ~e f. 1) (la primii creștini) Galerie subterană naturală care servea drept loc de refugiu, de cult sau de înmormântare. 2) orice fel de galerie cu ramificații lungi și înguste. [G.-D. catacombei] /<fr. catacombe, lat. catacumba

CATACÓMBĂ, catacombe, s. f. Galerie subterană care servea primilor creștini drept refugiu, drept loc de cult și de înmormântare; p. ext. orice subterană în formă de coridor lung și îngust. – Fr. catacombe (lat. lit. catacumba).

PRECĂDÉRE s. f. Întâietate, prioritate, preferință acordată unei persoane, unei probleme etc. ◊ loc. adv. Cu precădere = în primul rând, înainte de orice; mai ales, în (mod) special, îndeosebi, de preferință. – Pre1- + cădere.

CATACÓMBĂ s.f. Galerie subterană care servea primilor creștini ca loc de refugiu, de cult și de înmormântare; (p. ext.) orice galerie subterană (lungă și îngustă). [Cf. fr. catacombe, it. catacomba].

ÁRIE1 ~i f. 1) loc special amenajat unde se adună și se treieră cerealele; fățare. 2) orice suprafață plană. 3) Mărime a unei suprafețe (exprimată în unități de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanență de anumite ființe sau plante. 5) loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activități; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

UBICVÍST, -Ă adj. (Despre plante) Care se dezvoltă la fel de bine în orice mediu. ♦ (Fam.) Cel care pare a fi în mai multe locuri deodată. [< fr. ubiquiste, cf. lat. ubique – pretutindeni].

CRUCIÁDĂ s. f. 1. nume dat expedițiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de țările din Europa apuseană în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altei religii. 2. (fig.) campanie, luptă. (după fr. croisade, it. cruciata)

VID, -Ă, vizi, vide, adj., s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ◊ loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradenuri. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.

NĂPÁSTĂ ~e f. 1) Nenorocire grea, care se abate asupra cuiva; urgie. ◊ Ia ~! ia nevoie. 2) Acuzație lipsită de orice temei; învinuire nedreaptă. 3) ist. Bir suplimentar pe care îl plăteau țăranii în locul consătenilor fugiți. [G.-D. năpastei; Pl. și năpăști] /<sl. napasti

NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă in nici un fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără nici un merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

MESERÍE, meserii, s. f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

MÂZGĂLITÚRĂ ~i f. 1) v. A MÂZGĂLI. 2) loc mâzgălit, murdar (în caiet, pe o carte etc.). 3) fig. Lucrare de artă sau scriere lipsită de orice valoare. /a mâzgăli + suf. ~tură

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2 S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din. infinitus, fr. infini.

PÁRĂ1 s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

PÁȘNIC, -Ă, pașnici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care nu tulbură și nu supără pe nimeni, care este partizan al relațiilor prietenești, armonioase și evită orice conflict; iubitor de pace, potrivnic războiului. 2. (Despre acțiuni) Care sprijină pacea, lupta pentru pace; (despre atitudini) lipsit de agresivitate. 3. (Despre un loc, un peisaj etc.) Liniștit, calm, tihnit. [Var.: (înv.) pácinic, -ă adj.] – Pace + suf. -nic.

MÁRMURĂ ~i f. 1) Rocă calcaroasă dură, de diferite culori, care, prin șlefuire, capătă aspect lucios și neted, fiind folosită în construcție și ca material pentru sculptură. ◊ A rămâne de ~ a încremeni pe loc; a înmărmuri. A fi de ~ (sau a fi rece ca ~a sau ca o ~) a fi indiferent, nepăsător, rece față de orice. 2) Bloc sau sculptură din asemenea material. [G.-D. marmurii] /<lat. marmor, ~oris

PÁTĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune diferit colorată pe un fond de o culoare mai mult sau mai puțin omogenă. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă, atitudine, situație etc. reprobabilă, care știrbește onoarea sau reputația cuiva; rușine, stigmat. ◊ loc. adj., adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

RÁZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

FAPT, fapte și (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric.loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.

CURMEZÍȘ adv. De-a latul, transversal; pieziș. ◊ În lungiș și (în) curmeziș sau și (în) cruciș și (în) curmeziș = în lung și (în) lat, peste tot, pretutindeni. ◊ loc. prep. În (sau de-a) curmezișul = în lat, în diagonală. ◊ Expr. A se pune în cruciș și în curmeziș (sau în curmeziș, de-a curmezișul) = a încerca prin orice mijloace să zădărnicească ceva, a împiedica pe cineva în acțiunile sale; a se opune. [Formă gramaticală; (substantivat) curmezișul] – Probabil din curma + suf. -iș, sub influența sinonimului pieziș.

BOB1, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.

ÎNCOÁCE adv. 1. Înspre mine, spre locul unde mă aflu; în direcția mea. ◊ (În loc. adv.) Încoace și încolo = dintr-o parte în alta. (Pop. și fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atrăgător. ◊ Expr. Ce mai încoace (și) încolo = de ce atât a vorbă? e inutilă orice discuție. 2. Înspre momentul de față, mai apropiat de epoca noastră. [Var.: încoá adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce.

LÍPCĂ adv. (Reg.; în expr.) A sta (sau a ședea etc.) lipcă (undeva) = a sta undeva neclintit, a nu se mișca (dintr-un loc), stingherind pe cineva. A sta lipcă pe capul cuiva = a stărui mult pe lângă cineva. A se ține lipcă de cineva = a însoți pe cineva peste tot (stingherindu-l cu prezența sa). A umbla lipcă după ceva = a căuta să obțină ceva cu orice preț; a dori ceva foarte mult. – Din ucr. lypkyj „lipicios”.

TAUTOCRÓN, -Ă adj. (Fiz.) Care are loc în timpi egali; care este situat la intervale egale, identice de timp. ◊ Curbă tautocronă = curbă (cicloidă) situată în plan vertical, cu convexiunea în jos, pe care un punct material greu ajunge în punctul cel mai de jos în același interval de timp din orice poziție ar porni fără viteză inițială; mișcare tautocronă = mișcarea mai multor puncte materiale grele care pornesc simultan fără viteze inițiale, din diferite puncte ale unei curbe tautocrone. [< fr. tautochrone, cf. gr. tauto – același, chronos – timp].

TAUTOCRÓN, -Ă adj. (fiz.) care are loc în timpi egali; situat la intervale egale, identice de timp. ♦ (mat.) curbă ~ă (și s. f.) = curbă (cicloidă) în plan vertical, cu convexiunea în jos, pe care un punct material greu ajunge în punctul cel mai de jos în același interval de timp din orice poziție ar porni fără viteză inițială; mișcare ~ă = mișcarea mai multor puncte materiale grele care pornesc simultan fără viteze inițiale, din diferite puncte ale unei curbe tautocrone. (< fr. tautochrone)

MÚSCĂ múște f. 1) Insectă din ordinul dipterelor, cu două aripi subțiri și cu aparatul bucal adaptat pentru înțepat și pentru supt. ~-de-casă. ◊ A se aduna (sau a se strânge, a se grămădi, a veni) ca muștele la miere a se aglomera într-un loc (unde este rost de câștig ușor, fără muncă). (Să se audă) ~a! să fie liniște perfectă. A se simți (sau a se ști) cu ~a pe căciulă a se simți vinovat de ceva. Nu toate muștele fac miere nu oricine (poate) face bun și folositor. 2) pop. orice insectă mică zburătoare. 3) Semn negru în mijlocul panoului de tragere. [G.-D. muștei] /<lat. musca

PRÁDĂ, prăzi, s. f. 1. Faptul de a prăda; prădare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale și (în trecut) a persoanelor luate de cel care pradă (mai ales în timp de război). ◊ loc. vb. (Înv.) A face pradă = a prăda. 3. Persoană prinsă, răpită, ajunsă în puterea cuiva. ◊ Expr. Pradă (sau prada) cuiva = la discreția, în stăpânirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care servește ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare; p. ext. vânat; p. gener. orice poate servi drept hrană viețuitoarelor. ◊ Pasăre de pradă = pasăre răpitoare. 5. (Reg.) Risipă, cheltuială inutilă. – Lat. praeda.

secătúră, secătúri, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde pește). 2. (înv. și reg.) loc într-o pădure defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, seci. 3. (înv.) spațiu liber, loc gol. 4. (înv.) porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva, germenele de viață; uscătură. 6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oșiștie, zdreanță, sichimea, marțafoi, pramatie, pușlama.

CURÉNT2 ~tă (~ți, ~te) 1) (despre unități de timp) Care este în curs; în care ne aflăm. Anul ~. 2) Care are loc în mod obișnuit; de fiecare zi; zilnic; cotidian. Chestiuni ~te.Cont ~ cont la o bancă unde sumele se depun și se ridică la necesitate. 3) (despre prețuri) Care există în timpul de față; în curs; actual. ◊ Monedă ~tă monedă care circulă; monedă valabilă. 4) (despre vorbire) Care se produce ușor, fără efort; curgător; fluent; cursiv. 5): Apă ~tă apă care vine prin țevi la robinete și poate fi folosită în orice moment. /<fr. courant



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)