Rezultate din textul definițiilor
SFIÁLĂ, sfieli, s. f. Atitudine și purtare sfioasă, lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. [Pr.: sfi-a-.Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală.

TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.

APĂSÁT ~ță (~ți, ~te) și adverbial 1) (despre mers, pași etc.) Care este pătruns de energie; cu încredere în sine; energic; sigur. 2) fig. (despre modul de a vorbi) Care este clar și hotărât; răspicat. A vorbi ~. /v. a apăsa

SÍGUR1 adv. 1) Fără îndoială; negreșit. ~ că da. ◊ Mai mult ca ~ fără nici o îndoială; precis. 2) Cu încredere în sine. A se ține ~. /<ngr. síghuros

SIGURÁNȚĂ ~e f. 1) Situație fără pericol; lipsă de primejdie; securitate. ◊ A fi în ~ a fi ferit de primejdii. 2) Lipsă de îndoială; convingere fermă; certitudine. ◊ Cu ~ a) cu deplină încredere în sine; b) fără îndoieli. Pentru mai multă ~ a) pentru a fi mai sigur; b) pentru a asigura securitate deplină. 3) Exactitate în realizarea unei acțiuni; dibăcie; dexteritate. 4) Dispozitiv al unei arme de foc care împiedică descărcarea accidentală a acesteia. 5) Dispozitiv care protejează un sistem tehnic împotriva acțiunii dăunătoare sau nedorite. ◊ Ac de ~ ac prevăzut la unul din capete cu închizătoare, întrebuințat pentru a prinde ceva. ~ electrică dispozitiv de întrerupere automată a unui circuit electric, când intensitatea curentului depășește nivelul obișnuit. 6) Poliție secretă. [G.-D. siguranței] /sigur + suf. ~anță

TIMÍD, -Ă adj. Lipsit de îndrăzneală; lipsit de încredere în sine; sfios, rușinos. ♦ (fig.) Delicat, plăpând. [Pl. -izi, -ide. / < fr. timide, cf. lat. timidus].

TIMÍD, -Ă I. adj., s. m. f. (om) lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos. II. adj. (fig.) modest (2). ◊ (adv.) cu timiditate. (< fr. timide, lat. timidus)

ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

PRETENȚIÓS, -OÁSĂ, pretențioși, -oase, adj. 1. Care are pretenții multe sau mari, care așteaptă sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea să dea impresia (nejustificată) de ceva deosebit, care vrea să pară sau crede despre sine mai mult decât este; plin de sine, încrezut. 3. Care cere o atenție deosebită, însușiri speciale. [Pr.: -ți-os] – Din fr. prétentieux, it. pretenzioso.

FÁLNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care manifestă fală; plin de sine; încrezut; mândru; fudul; măreț; îngâmfat; înfumurat; semeț. 2) Care are o ținută impresionantă; cu aspect senzațional. 3) (despre persoane) Care denotă demnitate și mândrie; plin de demnitate și mândrie; trufaș; semeț. /fală + suf. ~nic

FUDÚL ~ă (~i, ~e) și substantival Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; falnic; mândru; măreț; semeț. /<turc. fudul

MÂNDRU1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnității și onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeț; măreț. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacție (ca urmare a unui succes, a unei reușite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admirație; plin de semeție. /<sl. mondru

NESÍGUR, -Ă, nesiguri, -e, adj. 1. Care nu oferă siguranță, pe care nu se poate conta; incert, îndoielnic. ♦ Spec. Lipsit de stabilitate, de rezistență. ♦ Spec. Primejdios, expus. 2. (Despre oameni) Care este lipsit de convingere, de încredere (în sine), de fermitate; nehotărât, șovăielnic; p. ext. timid, stângaci. ♦ (Despre acțiunile și manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează lipsă de convingere, de hotărâre, de încredere, de fermitate; p. ext. care trădează, exprimă stângăcie, timiditate. 3. Care nu se vede, nu se distinge bine, lipsit de claritate; neclar, confuz; p. ext. care se află încă în formare, care nu s-a format, nu s-a definitivat încă. – Ne- + sigur.

DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser.

MĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) 1) Care impresionează prin aspect, proporții sau prin perfecțiunea însușirilor sale; impunător; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; îngâmfat; încrezut; fudul; semeț; mândru; falnic; înfumurat. /a mări + suf. ~eț

PREZUMȚIÓS, -OÁSĂ adj. care are o părere exagerat de bună despre sine; înfumurat, încrezut. (< fr. présomptueux, lat. praesumtuosus)

bizuínță f., pl. e. Încredere în sine.

SUFICIÉNȚĂ, suficiențe, s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Încredere, mulțumire de sine exagerată; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza.

DÂRZ ~ză (~ji, ~ze) 1) Care vădește îndrăzneală și curaj. Fire ~ză. 2) Care nu renunță la convingerile sau la principiile sale; neînduplecat; neclintit. 3) rar Care are o părere exagerată despre sine; mândru; fudul; încrezut; țanțoș; semeț; îngâmfat; înfumurat; măret. /<sl. druzu

PLIN2 ~ă (~i, ~e) 1) și fig. (în opoziție cu gol) (despre vase, recipiente, încăperi etc.) Care conține atât cât poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~ă.~ (cu) ochi umplut până la limită. A fi ~ de sine a fi încrezut. 2) și fig. Care posedă sau conține o cantitate ori un număr mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greșeli. ~ de emoții. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește nimic; întreg; complet. ◊ Lună ~ă lună rotundă. Voce ~ă voce puternică și sonoră. 4) (despre persoane sau despre părți ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Față ~ă. 5) Care este fără goluri; care nu e deșert. Nucă ~ă. Știulete ~. /<lat. plenus

SEMÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) și adverbial 1) Care exprimă demnitate și mândrie; plin de demnitate și mândrie; falnic; trufaș. 2) Care se remarcă prin curaj; curajos; îndrăzneț. 3) rar Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; mândru; fudul; încrezut; măreț; îngâmfat; înfumurat; falnic. /Orig. nec.

ȚÁNȚOȘ ~ă (ĩ, ĕ) și adverbial peior. (despre persoane) Care manifestă orgoliu (nemăsurat); plin de sine; fudul; mândru; încrezut; înfumurat; îngâmfat; măreț; falnic; semeț. A umbla ~. /Orig. nec.

triumfalísm s.n. Atitudine de încredere exagerată în sine însuși, în propriile-i idei sau teorii. (< fr. triomphalisme)

MEGALOMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care își supraprețuiește meritele; încrezut, îngâmfat; grandoman. [< fr. mégalomane].

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

SUFICIÉNT, -Ă adj. 1. (adesea adv.) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. [Pron. -ci-ent. / cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens].

SUFICIÉNT, -Ă adj. 1. (și adv.) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente)

ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj. Care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

NECREDINCIÓS, -OÁSĂ, necredincioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Om) care își calcă cuvântul dat; (om) infidel. 2. (Om) care nu se încrede (ușor) în ceva. 3, (Om) care nu crede în nici o doctrină religioasă; ateu; (om) care se abate de la dogmele unei religii, în special de la dogmele religiei creștine; eretic. ♦ Spec. (Înv. și pop.) Mahomedan; turc. – Ne- + credincios.

ÎNCREZÚT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; mândru; fudul; falnic; semeț; măreț; îngâmfat; înfumurat. /v. a (se) încrede

A SE ÎNCRÉDE mă încréd intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcții negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

A CRÉDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevărat sau posibil. ~ cele spuse.Cred și eu se înțelege de la sine. 2) (de regulă, urmat de o completivă) A găsi de cuviință; a socoti; a considera; a gândi. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn îl credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu îngăduință, cunoscând situația; a înțelege. 2. intranz. 1) A avea (toată) nădejdea; a se încrede. 2) A avea o anumită credință religioasă; a fi credincios. /<lat. credere

VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care un parlament aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)