Rezultate din textul definițiilor
A SCIENTIZÁ ~éz tranz. ( în anumite domenii sau discipline ) A introduce metodele proprii unor științe exacte, în special ale matematicii. /cf. lat. scientia
POZITÍV, -Ă adj. 1. Întemeiat pe fapte, pe experiență. ♦ Sigur; constant; adevărat. ♦ Valoros. ♦ Care exprimă o afirmație. 2. (Despre numere) Mai mare decât zero. 3. (Despre persoane) Realist, înclinat către o activitate practică, către științe exacte. // s.n. 1. Fotografie care prezintă copia unui negativ fotografic și care redă, în chip asemănător cu realitatea, părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. 2. (Gram.) Grad pozitiv (și s.n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căreia se notează existența însușirii la un obiect oarecare privit izolat. [< fr. positif, lat. positivus].
EXÁCT, -Ă, exacți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este conform cu realitatea, care este în deplină concordanță cu adevărul. ◊ Științe exacte = științe în care formulările se pot prezenta în formă matematică. ♦ Care reproduce întocmai un model, care redă întocmai originalul. 2 Punctual. II. Adv. 1. În concordanță cu realitatea. Spune exact ce s-a întâmplat. ♦ Tocmai, chiar. Avem exact nouă sute. 2. În conformitate cu un program, fără abatere, cu punctualitate. [Pr.: eg-zact] – Din fr. exact, lat. exactus.
EXÁCT, -Ă adj. 1. Întocmai, adevărat, conform cu o normă, cu realitatea. ◊ Științe exacte = științe în care formulările se pot prezenta în formă matematică. ♦ Care reproduce întocmai un model; fidel. 2. Punctual. // adv. Conform realității, normei, adevărului. ♦ Tocmai, chiar. [Pron. eg-zact. / < fr. exact, cf. lat. exactus – împlinit].
FUNCȚIONALÍSM s. n. 1. curent de gândire care studiază faptele sociale și de cultură în totalitatea lor și în interrelațiile acestora, urmărindu-se aspectele funcționale în întreaga lor complexitate. 2. direcție de cercetare în științele exacte, ca și în cele umaniste, care consideră obiectul lor de studiu în calitatea lui de sistem, ale cărui elemente alcătuitoare se condiționează reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acordă funcțiilor o importanță deosebită pentru descrierea limbilor. 3. direcție în arhitectura contemporană care cere ca forma unui material de construcție să fie determinat de destinația acestuia. (< fr. fonctionnalisme)
REÁL2, -Ă I. adj. 1. care există în realitate; efectiv, obiectiv, adevărat. 2. (mat.) număr ~ = număr-limită al unui șir convergent de numere raționale; funcție ~ă = funcție având ca domeniu de valori o mulțime de numere reale. 3. învățământ ~ = secție a liceului în care se studiază cu precădere științele exacte. 4. indiscutabil, incontestabil. II. s. n. realitate. (< lat. realis, germ. real, it. reale, fr. réel)
CALIMETRÍE s.f. Știința măsurării și estimării cât mai exacte a calității. [Gen. -iei. / < fr. callimétrie].
CALIMETRÍE s. f. știința măsurării și estimării cât mai exacte a calității. (< fr. callimétrie)
MATEMÁTIC, -Ă I. adj. referitor la matematică, bazat pe principiile matematicii. ◊ (adv.) exact, precis, riguros. II. s. f. știință care studiază mărimile, relațiile cantitative și formele spațiale cu ajutorul raționamentului deductiv, entitățile de natură abstractă, precum și relațiile dintre acestea. (< fr. mathématique, lat. mathematicus, gr. mathematikos, /II/ lat. mathematica, it. matematica)
SCIENTÍSM1 s.n. Concepție de esență pozitivistă care consideră știința concepută ca un ansamblu de cunoștințe exacte, singura în măsură să rezolve toate problemele cunoașterii. ♦ Poziție teoretică avansată a unor savanți cu vederi dialectice, dar care nu au ajuns la un materialism consecvent. [Pron. sci-en-. / < fr. scientisme, cf. it. scientismo].
SCIENTÍSM s. n. 1. concepție filozofică pozitivistă care consideră că știința, concepută ca un ansamblu de cunoștințe „pozitive”, exacte, eliberată de orice implicații „metafizice”, este singura în măsură să rezolve toate problemele cunoașterii; fetișizare a științei. 2. poziție teoretică avansată a unor savanți cu vederi avansate, dialectice. (< fr. scientisme)
EXÁCT, -Ă adj. 1. (și adv.) conform cu realitatea, întocmai, chiar. ♦ științe ĕ = științe în care formulările se pot prezenta în formă matermatică. ◊ care reproduce întocmai un model; fidel. 2. (despre oameni) punctual. (< fr. exact, lat. exactus)
LÍTERĂ s. f. 1. semn grafic care corespunde, în general, unui fonem al limbii; semn din alfabet. 2. (fig.) înțelesul strict formal al unui text. ♦ ă legii = exact așa cum prevede legea; a rămâne ~ moartă = a rămâne fără nici o urmare. 3. (pl.) studiul literaturii; științele umaniste. ♦ om de ĕ = literat. (< lat. littera)
CADÁSTRU s.n. 1. Știință aplicată care se ocupă cu determinarea elementelor economice și juridice caracterizând proprietatea funciară. 2. Totalitatea lucrărilor care se efectuează pentru determinarea exactă a unor proprietăți funciare; (p. ext.) serviciile care efectuează aceste lucrări. ♦ Registru oficial în care sunt înscrise proprietățile funciare. [Pl. -re. / < fr. cadastre, cf. gr. katastichon – registru].
CADÁSTRU s. n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice de determinare exactă a unor proprietăți funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectuează aceste lucrări. ♦ Registru oficial în care sunt trecute proprietățile funciare. 2. Știință aplicată care se ocupă cu lucrările de cadastru (1). – Fr. cadastre.
CADÁSTRU s. n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice de determinare exactă a unor proprietăți funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectuează aceste lucrări. ◊ Registru de cadastru = registru în care sunt trecute datele de identificare a proprietăților funciare pe un anumit teritoriu. 2. Știință aplicată care se ocupă cu lucrările de cadastru (1). – Din fr. cadastre.
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. Înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.