Dex ține în viață

custá, cust, vb. I (reg., înv.) 1. a trăi, a viețui, a exista; a dăinui, a dura. 2. a consta, a consista. 3. a ține în viață, a lăsa să trăiască (pe cineva).

ȚÍNE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ◊ Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊ Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în c********j). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...) A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: țineá vb. II] – Lat. tenem.

DURÁ vb. I. tr. 1. A ține, a se desfășura un anumit timp, o anumită perioadă. 2. A dăinui, a se menține. 3. A se menține în viață, a trăi. 4. (Despre obiecte) A fi trainic, tare, rezistent, durabil. [< fr. durer, it., lat. durare].

MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

AFECTIVITÁTE f. Totalitate a stărilor și fenomenelor care țin de viața psihică a omului (de emoții, sentimente, pasiune etc.). [G.-D. afectivității] /<fr. affectivité

BIÓTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de viață; propriu vieții. [Sil. bi-o-] /<fr. biotique

BUCÓLIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de viața de la țară; caracteristic vieții de la țară; câmpenesc; rustic; pastoral. Peisaj ~. Poezie ~că. /<fr. bucolique, lat. bucolica

CÂMPENÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de viața de la țară; propriu vieții de la țară; de la câmp; pastoral; rustic; bucolic. /câmpean + suf. ~esc

ÍNTIM ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de însăși esența unui lucru, fenomen; inclus în partea lăuntrică a unui lucru, fenomen. 2) (despre persoane) Care este strâns legat prin ceea ce există mai frumos, mai profund; atașat prin sentimente puternice. 3) Care ține de viața personală. 4) Care este foarte apropiat (unul cu altul). 5) Care se produce într-un cerc restrâns. Petrecere ~ă. [Acc. și intím] /<fr. intime, lat. intimus

PASTORÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru păstori; păstoresc; ciobănesc. Obiceiuri ~e. Griji ~e. 2) Care ține de viața de la țară; caracteristic vieții de la țară; câmpenesc; rustic; bucolic; idilic. Ocupații ~e. 3) (despre creații literare sau muzicale) Care are caracter de idilă; idilic; câmpenesc; bucolic; păstoresc. /<fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale

TÁINIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care conține o taină; greu de priceput; mistic; enigmatic; misterios. 2) Care prezintă o taină pentru alții; secret; ascuns. 3) Care ține de viața particulară a cuiva; intim. 4) Care este ascuns de ochii lumii; ferit. 5) (despre oameni) Care știe să țină o taină; discret. /<sl. tajniku

VITÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de viață; propriu vieții. Principii ~e. Funcție ~ă. 2) fig. Care este de o importanță foarte mare; esențial; fundamental. Problemă ~ă. Necesitate ~ă. /<fr. vital, lat. vitalis

PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al organizației de masă a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunistă a elevilor. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

GESTÁȚIE s. f. Perioadă din viața organismului unor femele, care ține de la fecundarea ovulului până la nașterea fătului. – Din fr. gestation, lat. gestatio.

TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis.

TRĂÍ vb. 1. a viețui, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (reg.) a lăbădui, a sălăși, (Olt.) a sufleți, (înv.) a custa, a locui, a sălășui, a via. (Au ~ fericiți pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a viețui, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învață.) 3. a o duce, a viețui. (Cum ~?) 4. v. coabita. 5. a viețui, (rar) a mișca. (Nu mai ~.) 6. a petrece. (A ~ acolo o bună parte din viață.) 7. v. apuca. 8. a se ține, a viețui. (~ de azi pe mâine.) 9. v. întreține. 10. v. crește. 11. v. simți. 12. v. dăinui.

ASCÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de ascet; propriu asceților. viață ~că. /<fr. ascétique

OBȘTÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care ține de obște; propriu obștii. viață ~ească. Interese ~ești. 2) Care se referă la deservirea benevolă (politică, culturală, profesională etc.) a necesităților societății. Muncă ~ească. Treburi ~ești. 3) Care este comun pentru toți; destinat tuturor; comun; colectiv. Avut ~. Datorie ~ească. /obște + suf. ~esc

STUDENȚÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de studenți; propriu studenților. viață ~ească. Cămin ~. /student + suf. ~esc

PIONIÉR s.m. și f. 1. Militar dintr-o unitate de geniu care lucrează la terasamente, la minări etc. 2. Persoană care desțelenește și cultivă un ținut v****n, punând bazele unei vieți civilizate în acea regiune. 3. (Fig.) Militant pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi; deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 4. (În trecut) Membru al organizației de masă a tineretului școlar care îngloba elevi între 9 și 14 ani și îi educa în spiritul concepției marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].

SCOLÁSTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de scolastică; propriu scolasticii. 2) Care ține de partea formală; rupt de viața practică. /<lat. scholasticus, ngr. scholastikós, fr. scolastique

D****S, -OÁSĂ, d*****i, -oase, adj. Care se ține de d****i; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – D**c + suf. -os.

SPIRITUÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de spirit; propriu spiritului; imaterial; ideal. viață ~ă. Valori ~e. 2) Care are spirit; dotat cu inteligență; ager; inteligent. Om ~. 3) Care denotă vivacitate; de spirit; plin de spirit; ager; inteligent. Glumă ~ă. 4) (în filozofie) Care ține de factorul imaterial; caracteristic pentru factorul imaterial. Putere ~ă. 5) Care aparține bisericii; propriu bisericii; bisericesc. [Sil. -tu-al] /<lat. spiritualis, fr. spirituel

FOR ~uri n. 1) (în Roma antică) Piață publică unde era concentrată viața socială, economică și culturală și unde se țineau procesele judiciare. 2) Organ de stat; autoritate. 3) Organ politic sau științific care se bucură de mare autoritate. /<lat. forum, fr. for

STĂPÂN ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană căreia îi aparține un bun material. ~ul mașinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stăpânire pe ceva. 2) (în antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoană în serviciul căreia se află angajat cineva. ◊ A intra (sau a se băga) la ~ a se angaja slugă. (A fi) fără ~ a) (a fi) independent în acțiunile sale; b) (a fi) fără supraveghere. 4) fig. Persoană cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situație a se orienta bine într-o situație, ocupând o poziție dominantă. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi în stare să-și stăpânească sentimentele, pornirile; a-și ține firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viața) sa a dispune de propria persoană. 5) pop. Persoană care administrează o gospodărie (privată sau publică); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazdă (luată în raport cu oaspeții). /<sl. stopanu

Danaides, cele cincizeci de fiice ale lui Danaus, regele Argosului (v. și Danaus). Cînd Aegyptus, fratele lui Danaus, a sosit în Argos cu cei cincizeci de feciori ai lui, Danaus le-a făgăduit să-i însoare cu fetele sale. Un oracol îi prezisese însă că va muri de mîna unuia dintre nepoții săi. Pentru a zădărnici prezicerea, Danaus le-a cerut fetelor lui să-și ucidă soții în noaptea nunții. Danaidele s-au ținut de cuvînt. Singură Hypermnestra i-a cruțat viața soțului său, Lynceus. Mai tîrziu el își va ucide socrul, drept răzbunare pentru moartea fraților săi. În felul acesta oracolul se va împlini. Pentru crimele săvîrșite, Danaidele au fost condamnate să umple veșnic, în Hades, un butoi fără fund.

FIR ~e n. 1) Produs obținut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea țesăturilor. ~ de lână. ◊ ~ de păr fibră tare, de origine epitelială, care crește pe pielea omului și a animalelor. ~ cu plumb fir prevăzut la unul din capete cu o greutate metalică, folosit pentru determinarea direcției verticale. A se ține (sau a-i sta, a-i atârna) cuiva viața numai într-un ~ de ață (sau de păr) a) a se afla într-o situație foarte nesigură; b) a fi în pericol de moarte; c) a trage să moară. 2) fig. Linie subțire, neîntreruptă. ~ de fum. 3) Ață metalică (de aur, de argint etc.), folosită la împodobirea unor obiecte de îmbrăcăminte. Haină cusută cu ~. 4) Fibră provenită din secreția unor animale (păianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrică prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neîntreruptă; desfășurare continuă; curs; mers. ~ul gândurilor. 7) Fiecare dintre părțile componente ale unei totalități de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neînsemnată. ~ de făină. /<lat. filum

REGÍM s. 1. guvernământ. (~ democratic.) 2. v. guvernare. 3. v. orânduire. 4. fel, gen, manieră, mod, modalitate, sistem, stil. (~ de viață.) 5. v. recțiune. 6. dietă, (înv.) cumpăt, post. (Un ulceros care ține ~ sever.)

MONDÉN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de păturile privilegiate ale societății; caracteristic pentru societatea înaltă. viață ~ă. 2) (despre persoane) Care are o deosebită preferință pentru viața societății înalte. /<fr. mondain

D****S ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care se ține de d****i; poznaș; năzbâtios; șotios; nebunatic. 2) Care este plin de viață, de vioiciune. /d**c + suf. ~os

STÓIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de stoicism; propriu stoicismului. 2) fig. Care suportă cu tărie vicisitudinile vieții; dotat cu tărie sufletească. [Sil. sto-ic] /<lat. stoicus, fr. stoïque

MATERIÁL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de materie; format din materie. Corp ~. 2) Care există independent de conștiința omului; cu existență independentă; real. 3) Care există în realitate; cu proprietatea de a fi perceput cu ajutorul simțurilor; concret; real; perceptibil; sesizabil. 4) Care ține de corpul omenesc; propriu trupului; trupesc; corporal. Plăcere ~ă. 5) Care ține de cerințele cotidiene ale aspectului economic, de trai sau de întreținerea vieții. Nivel ~. Interes ~. Avantaj ~. Dificultate ~ă. [Sil. -ri-al] /<fr. matériel, lat. materialis

SCRÚPUL ~e n. Sentiment foarte dezvoltat al onoarei, al corectitudinii, al moralei, al datoriei manifestat în viața zilnică. ◊ Fără ~ (sau lipsit de ~, sau ~e) (care acționează) fără a ține cont de nici un fel de norme morale. /<fr. scrupule

OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de apus¹ (2), mai ales de apusul Europei și de America, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația de bază a unei țări din Occident; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis.

RĂSĂRÍT¹, răsărituri, s. n. 1. Faptul de a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont; spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦ Fig. Începutul unei ere sau al unei vieți noi. 2. Punct c******l situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est. 3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊ Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. – V. răsări.

BÁHIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de zeul Bachus; propriu zeului Bachus; dionisiac. 2) (despre creații literare) Care exprimă bucuriile vieții; cu conținut optimist. ◊ Cântec ~ cântec de pahar. /<lat. bacchicus, fr. bachique

bez adv. – Afară de, exceptînd, lăsînd la o parte. Sl. bezŭ. Termen juridic și administrativ, fără viață efectivă; s-a păstrat numai în expresia bez Vlașca și Teleorman „fără să se țină seama de avantajele ilicite” (pare a fi o aluzie la vechiul trafic ilegal cu cele două orașe turcești de la Dunăre) și în unele compuse, cf. bazaconie, bîzdîganie.

PATRÍSTIC, -Ă I. adj. care ține de patristică. II. s. f. disciplină consacrată studiului doctrinei teologico-filozofice creștine, operelor și vieții marilor sfinți; patrologie (1). (< fr. patristique)

PATRÍSTIC, -Ă, patristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Doctrină teologică-filozofică prin care s-au pus bazele dogmaticii și cultului creștin, completând Biblia și studiind viața, opera și concepția părinților Bisericii; patrologie (1). 2. Adj. (Rar) Care se referă la părinții Bisericii; care ține de patristică (1), propriu patristicii. – Din fr. patristique.

A MURÍ mor intranz. 1) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a se sfârși; a deceda; a răposa; a sucomba. ◊ ~ după cineva (sau după ceva) a ține foarte mult la cineva (sau la ceva); a suferi foarte tare pentru cineva (sau ceva). ~ de foame a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte sărac. ~ de dor (frică, tristețe) a fi covârșit de dor (frică, tristețe). ~ cu zile a muri înainte de vreme (în împrejurări nefaste sau neglijând o boală). A trage să moară a fi în agonie; a fi pe patul de moarte. 2) (despre plante) A pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a se usca; a pieri. 3) fig. A înceta de a mai fi perceput cu organele de simț; a dispărea treptat; a se pierde. 4) fig. A înceta de a mai exista (printr-o evoluție lentă); a ajunge în declin; a apune. Civilizație, limbă care moare. /<lat. moriri

VIITÓR¹ viitoáre (viitóri, viitoáre) Care ține de perioade ce urmează să vină; care va urma după prezent. Anul viitor. Generațiile viitoare. ◊ Viața viitoare viața care ar urma după moarte în lumea de apoi. Timp viitor timp verbal care exprimă o acțiune sau o stare ce urmează să se realizeze după momentul vorbirii. [Sil. vi-i-] /a veni + suf. ~tor

AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul. ◊ Loc. adv. În amurg = pe înserate. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – Din a³ + murg „amurg”.

AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A + murg „amurg”.

PÚBLIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivități omenești. Atitudine ~că. Manifestare ~că. ◊ Opinie ~că părere a colectivității. viață ~că a) viața politică și administrativă dintr-un stat; b) activitatea unei persoane în raport cu funcțiile sociale pe care le exercită. 2) Care aparține întregii societăți. Bunuri ~ce. Învățământ ~. 3) Care este accesibil pentru toți membrii societății; pus la dispoziția tuturor; comun. Bibliotecă ~că. ◊ Grădină ~că parc. 4) Care aparține statului; de stat. 5) Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. Scrutin ~. Judecată ~că. /<lat. publicus, fr. public

A RĂPÍ~ésc tranz. 1) (ființe) A lua cu forța, ducând cu sine și ținând în stăpânirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgând dintre cei vii). ◊ ~ viața (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-și însuși prin abuz de putere; a lua cu forța, însușindu-și în mod ilegal; a fura. ~ teritorii străine. 4) A face să nu mai posede. ~ liniștea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atenția și seducând. Lectura l-a răpit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire

RESPIRATÓR, -OÁRE, respiratori, -oare, adj. Care ține de respirație, privitor la respirație; care folosește la respirație. ◊ (Anat.) Aparat respirator = sistem de organe care asigură respirația, structura lui fiind adaptată modului de viață al animalului respectiv și tipului de respirație. [Var.: respiratóriu, -ie adj.] – Din fr. respiratoire.

PLATÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) și substantival Care ține de platonism; propriu filozofiei lui Platon. 2) și adverbial (despre sentimente) Care se bazează pe o atracție spirituală; cu caracter pur ideal, spiritualizat. Dragoste ~că. 3) Care este imposibil de a fi transpus în viață; cu caracter pur teoretic. /<fr. platonique

PRÁCTIC ~că (~ci, ~ce) (în opoziție cu teoretic) 1) Care ține de practică; propriu practicii. Activitate ~că. 2) Care este bine adaptat pentru a fi folosit într-un anumit scop; care poate fi folosit sau mânuit cu ușurință; comod. 3) (despre persoane) Care se orientează cu abilitate în viața cotidiană; care află aplicare oricăror lucruri sau situații; priceput. Femeie ~că. /<fr. pratique, lat. practicus

MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări^[1] neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.

PSIHOLOGÍSM s.n. 1. Tendința de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia și alte forme ale conștiinței sociale ținând seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi și procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent inițiat de Steinthal în Germania și de Potebnea în Rusia, după care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui să fie actul individual al vorbirii, înțeles ca un proces psihic, fără nici o legătură cu viața socială. 2. Atitudine a scriitorilor care analizează numai stările psihice, neglijând cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

A SCĂPÁ scap 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri) A lăsa involuntar să cadă din mână. ◊ ~ din mână (pe cineva sau ceva) a) a pierde de sub control; b) a rata o ocazie sigură. ~ hățurile din mână, a pierde inițiativa într-o acțiune. 2) A lăsa din neatenție să iasă de sub control. ~ mieii din țarc. 3) A lăsa să se ducă fără a fi folosit; a nu reuși să prindă. ~ terenul. ~ momentul. ◊ ~ ceva din vedere a uita, a neglija ceva. A nu ~ pe cineva (sau ceva) din ochi a ține sub continuă observație. A-i ~ cuiva ceva din vedere a nu observa. 4) (persoane, obiecte, lucruri) A scoate dintr-o situație complicată; a salva; a izbăvi. ~ de la moarte. 2. tranz. 1) A reuși să se elibereze (de ceva jenant); a se debarasa; a se descotorosi; a se dezbăra. ◊ ~ cu fuga a se salva fugind. ~ cu viața (sau cu zile) a-și salva viața dintr-o mare primejdie; a supraviețui. ~ ca prin minune a scăpa într-un mod de necrezut. 2) A ieși din câmpul vizual sau din memorie. Titlul cărții îmi scapă. /<lat. excappare

CIVÍL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de cetățenii unui stat și raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Acțiune ~ă. ◊ Stare ~ă situație a unui cetățean în raport cu familia. Război ~ luptă armată pentru putere dintre diferite grupuri sociale în cadrul aceleiași țări. Căsătorie ~ă căsătorie oficiată de organele puterii de stat (fără participarea bisericii). 3) și substantival Care nu este militar sau preot; care este în afara vieții militare sau bisericești. Parte ~ă. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

MILITĂRÍE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesiune de militar; armată, ostășie, cătănie. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militărie = a declara pe cineva la recrutare apt pentru serviciul militar; a încorpora (pe cineva). A-și face milităria = a efectua stagiul militar. (Fam.) A face militărie cu cineva = a se purta cu cineva aspru, a struni pe cineva. A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. – Militar + suf. -ie.

A SE ȚÍNE mă țin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cădea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu în imediată apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tată-său. 4) A nu se îndepărta (de ceva) conformându-se. ~ de lege. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de îndeletnicire) ~ de muncă. ◊ ~ de ale sale a continua să procedeze în felul său. ~ de casă a duce o viață casnică; a nu fi ușernic. ~ la distanță a) a merge la o oarecare depărtare după cineva sau după ceva; b) a fi puțin sociabil. 2) (sugerează ideea de dăinuire a însușirii sau a împrejurării exprimate de cuvântul din îmbinare) ~ mândru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slăbiciune fizică; b) a fi beat. /<lat. tenere

purtăréț, purtăreáță, adj. 1. (pop.; despre îmbrăcăminte și încălțăminte) care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. 2. (înv.; despre cărți) de dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (înv.; despre boli) care e mai puțin grav, mai ușor de suportat. 4. (înv.; despre limbă) comun, popular. 5. (înv.; despre oameni) de rând, obișnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele două prăjini pe care se cară fânul la locul unde se face claia (căpița). 7. (s.m.; înv.; în sintagma) purtăreț de viață = ființă, om care trăiește.

REALÍSM s. n. 1. curent în filozofia scolastică care susținea că noțiunile generale ar avea o existență reală, obiectivă, precedând existența lucrurilor individuale. ◊ concepție care recunoaște că lumea este o realitate independentă de subiectul cunoscător. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporană care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun între subiect și obiect „datul” sau „esențele”, ajungând la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vieții cotidiene, convingerea izvorâtă din practica vieții, potrivit căreia lucrurile există independent de conștiința omenească și se reflectă în ea. 2. curent în artă și literatură care promovează înțelegerea adâncă și redarea realității obiective în trăsăturile ei tipice; orientare, tendință generală a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic mărturisind predilecție pentru folosirea nemijlocită a obiectelor aflate în preajma artistului (afișe decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplică prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care ține seama de realitate, simț al realității. (< fr. réalisme)