Rezultate din textul definițiilor
VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce.Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorba = a se răspăndi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeală, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă.Et. nec. Cf. sl. dvorĩba.

FRÂU, frâie, s. n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ◊ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat. ◊ Expr. A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă. A ține (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ține (pe cineva) în șapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. și frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.

A VORBÍ ~ésc 1. tranz. (gânduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grăi. ~ frumos. ◊ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber și corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumită limbă. ~ englezește. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorbă. 5) A ține un discurs, o conferință. /Din vorbă

Echo, nimfă care cunpștea legăturile de dragoste ale lui Zeus. Ea o ținea de vorbă pe Hera, în timp ce soțul acesteia alerga după nimfe. Dîndu-și seama de înșelătoria ei, zeița, mînioasă, a transformat-o în ecou. După o altă versiune, Echo s-a îndrăgostit de Narcissus, dar dragostea ei n-a fost împărtășită. Atunci ea s-a retras în singurătate și s-a topit de durere, nemairămînîndu-i decît vocea – ecoul.

STATÓRNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu-și schimbă ușor convingerile; constant. ◊ A fi ~ la vorbă a se ține de cuvânt. 2) (despre locuitori, populație etc.) Care locuiește permanent în același loc; stabil. 3) Care există fără încetare; neîntrerupt; permanent; continuu. /Din stat

IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ.

búclă (búcle), s. f. – Cîrlionț, zuluf. Fr. boucle.Der. bucla, vb. (a ondula, a încreți), din fr. boucler; buclarisi, vb. (a greși lovitura, a o da în bară), a cărei formație nu este clară. Fiind vorba de un cuvînt curent în argoul elevilor, și avînd în vedere terminația sa, proprie înprumuturilor din ngr., presupunem că este vorba de fr. boucler „a ține la arest”, sau „a pedepsi un elev interzicîndu-i să plece”; în acest caz ar fi termen importat la începutul sec. XIX, în epoca primelor licee franceze din București și Iași. Nu este probabilă explicația lui Scriban, care pleacă de la bg. burak „sfeclă”, pentru a construi un vb. *buraklisam „mă înroșesc”.

ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în bune condiții; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. Între1- + ține (după fr. entretenir).

MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunică (2). – Lat. mentio, -onis.

A CONVERSÁ ~éz intranz. A ține o conversație; a sta de vorbă; a convorbi; a discuta; a disputa. /<fr. converser

A CONVORBÍ ~ésc intranz. rar A ține o convorbire; a sta de vorbă; a conversa; a discuta; a disputa. /con- + a vorbi

A SE ÎNTREȚÍNE mă întrețín intranz. 1) A-și asigura mijloacele de existență. 2) A sta de vorbă; a întreține o convorbire; a conversa. /între- + a ține

ÎNTREȚÍNE vb. III. 1. tr. A păstra în stare bună. 2. tr., refl. A da, a asigura cuiva sau a-și asigura mijloacele de trai necesare. 3. tr. A alimenta, a susține (arderea). 4. refl. A sta de vorbă, a conversa cu cineva. [P.i. întrețín, conj. -țină. / după fr. entretenir].

SUPRAVEGHEÁ vb. I. tr. A ține sub observație, a păzi. ♦ refl. A-și controla purtarea, vorbele; a se păzi reciproc. [< supra- + veghea, după fr. surveiller].

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

SUPRAVEGHEÁ vb. I. tr. a ține sub observație, a păzi. II. refl. a-și controla purtarea, vorbele; a se păzi reciproc. (după fr. surveiller)

DÚLCE2 ~i adj. 1) Care are gustul zahărului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost îndulcit (cu zahăr sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspăt. 4): Apă ~ apă de izvor sau de râu. 5): Caș ~ caș nesărat. 6) fig. Care produce plăcere (vizuală, auditivă, olfactivă etc.). Zâmbet ~. Somn ~. ◊ Vorba ~ mult aduce cu binele poți multe. 7) (despre persoane) La care cineva ține (foarte) mult; drag; scump. Mamă ~. 8) (despre ființe vii, de obicei mici) Care trezește simpatie. 9): Climă ~ climă temperată, moderată. /<lat. dulcis

ISÓN, (rar) isoane, s. n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ◊ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și; íson] – Din ngr. íson.

PLÓSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii imobilizați la pat. – Din bg., scr. ploska.

SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor2 la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor2, care se face cu spor2; la care se lucrează cu spor2. – Din sl. sporĩnŭ.

CUMPĂNÍRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni.

ISÓN isoáne n. Acompaniament muzical monoton, constând din sunete prelungi. ◊ A-i ține cuiva ~ul a) a acompania pe cineva care cântă o melodie; b) a susține pe cineva în vorbe sau fapte (reprobabile). /<ngr. ison

STRÚNĂ ~e f. 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioară, pian etc.), produce oscilații acustice; coardă. ◊ A zice din ~ a cânta la vioară (sau la cobză). A cânta cuiva în ~ (sau în ~a cuiva) a susține pe cineva în acțiunile lui; a ține hangul. A o întoarce pe altă ~ a) a-și schimba atitudinea față de cineva, devenind mai sever; b) a schimba vorba; c) a-și schimba părerea. Treaba merge (sau lucrurile merg) ~ treaba (sau lucrurile) se desfășoară foarte bine. 2) Parte a frâului care trece pe sub bărbia calului. ◊ A ține pe cineva în ~ a înfrâna pornirile cuiva; a ține din scurt pe cineva. /<sl. struna

ANGAJAMÉNT s. 1. asigurare, cuvânt, făgăduială, făgăduință, legământ, promisiune, vorbă, (astăzi rar) parolă, (înv. și reg.) juruită, (reg.) făgadă, (Transilv.) tagădaș, (Mold.) juruință, (înv.) promitere, sfătuit, (turcism înv.) bacalâm. (Și-a ținut ~ul.) 2. îndatorire, obligație, sarcină, (pop.) legătură. (Ce ~e ai?)

SCURT2 ~tă (~ți, ~te) (în opoziție cu lung) 1) (despre obiecte, distanțe, părți ale corpului etc.) Care are o lungime mică sau mai mică decât cea obișnuită. Rochie ~tă. Picior ~.A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (față de cineva). A ține (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mână ~tă a fi zgârcit. A fi ~ la vorbă a vorbi puțin; a fi necomunicativ. În ~tă vreme (sau în ~ timp) peste puțin timp; în curând. 2) (despre lucrări literare, muzicale etc.) Care este de proporții reduse. /<lat. excurtus

TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui.

PLOÁIE ploi f. 1) Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă. ◊ ~ cu bulbuci (sau bășici) ploaie mare și de scurtă durată. ~ ciobănească sau mocănească ploaie măruntă și deasă care, de obicei, ține mult. Pe ~ pe timp de ploaie. Vremea-i a ~ se spune despre un timp noros, prevestitor de ploaie. Apă de ~ a) apă rezultată din ploaie; b) vorbe goale; palavre; c) acțiuni neserioase. 2) fig. Ceea ce cade sau vine în cantitate mare. O ~ de flori se scuturau. ~ de sulițe.~ de stele mulțime de stele căzătoare care se văd în aceeași parte a cerului. 3) Alice mărunte pentru vânatul păsărilor și al unor animale mici. [G.-D. ploii] /<lat. plovia

A POMENÍ ~ésc 1. tranz. 1) A aminti printre altele. 2) A păstra bine în memorie; a ține minte (pentru mult timp). ◊ Are să mă ~ească amenințare prin care cineva este avertizat că va avea de suferit pentru cele săvârșite. Nici că se ~ește nici nu poate fi vorba. 3) A aminti peste un anumit timp (într-un anumit fel). Mă va ~ de bine. 4) rel. (persoane) A numi în timpul slujbei (pentru a atrage harul divinității). 5) (în construcții interogative sau negative) A se întâmpla să vezi sau să auzi. Unde s-a mai ~it așa ceva? 2. intranz. A aduce vorba în treacăt (despre ceva sau despre cineva); a aminti. /<sl. pominĕti

SCUMP ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre lucruri) Care costă mult; care are preț ridicat; costisitor. ◊ Piatră ~ă (sau prețioasă) mineral cu proprietăți fizice deosebite datorită cărora este folosit la confecționarea bijuteriilor; nestemată. 2) și substantival (despre persoane) La care cineva ține (foarte) mult; drag. Prieten ~. Meleag ~. 3) fig. (despre noțiuni abstracte) Care este dobândit cu prețul unor mari sacrificii și eforturi. Fericire ~ă. 4) și substantival înv. Care este econom peste măsură. ◊ A fi ~ la vorbă a vorbi puțin; a fi tăcut. A fi ~ la râs a râde rar. /<sl. skonpu

CUVÂNT ~ínte n. 1) Unitate de bază a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete cărora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Într-un ~ în rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate după formă, dar diferite din punct de vedere al conținutului. 2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusă. ◊ A pune un ~ bun a faceo intervenție pentru cineva. ~ introductiv text plasat la începutul unei cărți, în care se fac anumite comentarii la carte; prefață; cuvânt înainte. A lua ~ântul a vorbi în fața unui public. 3) Angajament pe care și-l ia cineva; făgăduială; promisiune. ◊ A-și ține ~ântul (sau a se ține de ~) a îndeplini o promisiune făcută. Om de ~ om ce nu face promisiuni deșarte. 4) Punct de vedere particular; judecată; poziție; considerent; opinie; părere. A-și spune ~ântul. 5) Temei al unei acțiuni. ◊ Sub ~ că... pentru motivul că... Cu drept ~ pe bună dreptate. /<lat. conventus

ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea); a se poticni. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se împiedica la vorbă = a gângăvi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supără, stingherește. 2. Tranz. A pune unui animal piedică la picioare, a-i lega picioarele ca să nu poată fugi. ♦ A înfrâna roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu). ♦ A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) împiedecá vb. I] – Lat. impedicare.

VÂNT ~uri n. 1) Mișcare naturală a maselor de aer, provocată de diferența de temperatură și presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazăzi.A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. vorbă-n ~ vorbă fără rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin pungă) a nu avea nici o para chioară; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fără rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrăștia; a se pierde; a dispărea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situații, fără a ține seama de principii. A se da în ~ după cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-și face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificială (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afară pe cineva; c) a accelera o acțiune. A-și lua ~ a o porni cu viteză. 2) Înveliș gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer. ◊ În ~ a) în gol; b) în zadar, fără nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)