Rezultate din textul definițiilor
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un anumit medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.: în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare.
AGHIÓS, aghioase, s. n. (Înv.) Numele unei cântări liturgice care începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). ◊ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta monoton și tărăgănat; b) a dormi; a sforăi. [Pr.: -ghi-os] – Din ngr. ághios.
ANFILÁDĂ, anfilade, s. f. Șir de clădiri, de portice sau de colonade care se succed în linie dreaptă. ◊ tragere de anfiladă = tragere în ținte înșirate perpendicular sau oblic față de frontul de tragere. – Din. fr. enfilade.
BANDÚLĂ, bandule, s. f. Pară de lemn îngreuiată cu plumb, fixată la capătul unei frânghii subțiri, care se aruncă pe țărm spre a se lega de ea și a se trage parâmele de acostare. – Et. nec.
BARÁ, barez, vb.I. Tranz. 1. A opri, a întrerupe, a împiedica o trecere, circulația, a închide accesul pe un drum etc. 2. A trage una sau mai multe linii peste un text scris, pentru a arăta că este anulat; a anula. – Din fr. barrer.
BARÁJ, baraje, s. n. 1. Construcție care oprește cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc.; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificație făcută spre a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj= tragere calculată spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, care să devină astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe care au obținut același număr de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. [Psih.; în sintagma] Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). – Din fr. barrage.
BARÁT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. – V. bara. Cf. fr. barré.
BÁRBĂ, bărbi, s. f. 1. Păr care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◊ Loc. adv. În barbă = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barbă (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burtă (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) bărbi = a minți, a înșira verzi și uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire dată mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene (tragopogon); barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se cultivă ca plantă de ornament și a cărei rădăcină are proprietăți purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = plantă erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Bărbie. 3. Smoc de păr pe care îl au unele animale sub bot. 4. Țepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.
BENEFICIÁ, beneficiez, vb. I. 1. Intranz. A trage folos; a profita, a avea un câștig de pe urma cuiva sau din ceva. [Pr.: -ci-a] – Din fr. bénéficier.
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din două încercări atletice combinate: parcurgere a 20 km pe schiuri și tragere la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon.
BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. – Cf. sl. blensti, scr. bleštiti.
BOMBARDÁ, bombardez, vb. I. Tranz. 1. A arunca un proiectil (exploziv) asupra unei ținte, a trage cu tunul într-un obiectiv. 2. A proiecta particule elementare (neutroni, protoni etc.) asupra unor nuclee atomice. – Din fr. bombarder.
BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.
BRĂZDÁ, brăzdez, vb. I. Tranz., absol. și refl. 1. Tranz. și absol. A trage brazde (1) cu plugul; a brăzdui. 2. Tranz. și absol. (Despre roți, corăbii, fulgere etc.) A lăsa urmă, dâră. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre fața omului) A (se) zbârci, a (se) cuta, a (se) rida. 4. Tranz. Fig. (Despre ape curgătoare, forme de relief etc.) A străbate dintr-o parte în alta, de la un capăt la altul o regiune, o țară. – Din brazdă.
BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.
BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei încheieri într-o compoziție muzicală. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.
CANONÁDĂ, canonade, s. f. tragere a unui mare număr de proiectile, cu mai multe guri de foc de artilerie. – Din fr. Canonnade.
CARTÓN1, cartoane, s. n. 1. Hârtie groasă și compactă cu flexibilitate redusă. ◊ Carton gudronat (sau asfaltat) = carton impregnat cu gudron sau cu smoală. 2. Schiță inițială a unui tablou sau a diverselor lui detalii; studiu. Cartoanele lui Leonardo da Vinci. 3. Tub mic de hârtie groasă la capătul unor țigări, prin care se trage fumul. 4. Tăviță de carton1 (1) pentru prăjituri, bomboane etc.; p. ext. conținutul ei. – Din fr. carton.
CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ți căruța”), influențată de a (se) căra.
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar.
CENÚȘĂ s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a se pocăi, a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis).
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
CHESÓN, chesoane, s. n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o ladă de tablă închisă, împărțită în compartimente, destinat pentru transportul muniției. 2. Fiecare dintre despărțiturile cu pereți metalici care se fac la o navă, cu scopul de a evita pătrunderea masivă a apei în caz de avarie. ♦ Dulap pentru păstrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Construcție de beton, de oțel etc. de forma unei cutii, care servește la executarea fundațiilor sub apă sau în terenurile umede, precum și la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.
CHÍCĂ, chici, s. f. (Pop. și fam.) Părul de pe cap; spec. păr lăsat să crească lung pe ceafă sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau măciucă) sau a face (cuiva) morișcă în chică = a trage (pe cineva) de păr; p. ext. a bate zdravăn. ◊ Compus: chica-voinicului = plantă erbacee ornamentală, cu frunze despicate în lobi și cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.
CHITÍ2, chitesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A ținti (cu arma, cu piatra), a ochi; p. ext. a trage (cu o armă); a lovi, a nimeri (ținta). 2. A arunca o privire; a alege din ochi. – Din scr. hititi (apropiat de chiti1).
CHIUL, chiuluri, s. n. (Fam.) Sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; p. ext. înșelătorie. ◊ Loc. vb. A trage chiulul = a) a chiuli; b) a nu-și ține cuvântul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înșela (pe cineva). – Din fr. [tirer au] cul.
CHIULANGÍU, -ÍE, chiulangii, s. m. și f. (Fam.) Persoană care în mod sistematic trage chiulul, înșală, se sustrage de la datorie. [La f. sg. și: chiulangioaică] – Chiul + suf. -angiu. Cf. tc. külâhçi.
CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; a trage chiulul. – Din chiul.
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da2. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. Dare la semn = tragere la țintă. Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. Dare la lumină = publicare, tipărire. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În evul mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani și în natură; impozit. – V. da2.
GĂLBĂGIÓS, -OÁSĂ, gălbăgioși, -oase, adj. Palid și tras la față. [Var.: gălbăciós, -oásă, gălbăcioși, -oase adj.] – Din gălbează + suf. -os.
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.
GENULIÉRĂ s. f. (Mil.) 1. Diferență de nivel între planul de așezare al unui trăgător și nivelul liniei de ochire. 2. Diferență de nivel între nivelul platformei de tragere și partea inferioară a crenelului, în lucrările de fortificații. [Pr.: -li-e-] – Din fr. genouillère.
GERMÁNIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.
HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracțiune) la un vehicul. ◊ Gură de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri. ◊ Expr. A trage în (sau la) ham = a trăi o viață grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Tracțiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.
HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarág s. m.] – Cf. magh. hadaró.
HĂIS interj. Strigăt cu care se mână boii înjugați pentru a merge spre stânga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hăis(a) = (despre o vită înjugată) din stânga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hăis(a) = a cârmi la stânga. A trage (sau a fi) unul la hăis și celălalt la cea sau a zice unul hăis și celălalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înțeleg. A trage hăis(a) = a nu fi de acord cu alții. [Var.: hăisa interj.] – Cf. scr. ais.
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui.
HĂRȚUÍT, -Ă, hărțuiți, -te, adj. Care nu este lăsat în pace, care este tras în toate părțile, care este cicălit, sâcâit, pisat; frământat, neliniștit, agitat. [Var.: hârțuít, -ă adj.] – V. hărțui.
HÂȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare bruscă și rapidă, când cineva apucă, smucește sau trage ceva. ◊ Expr. Hâț în sus, hâț în jos sau hâț în dreapta, hâț în stânga, arată sforțările, încercările numeroase și diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o acțiune sau pentru a scăpa dintr-o situație neplăcută. [Var.: hăț interj.] – Onomatopee.
HIPOCÁMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu două picioare și cu coadă de pește, care trăgea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; cal-de-mare, căluț de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.
IBRIȘÍN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. ◊ Expr. (Reg.) A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [Var.: ibrișím s. n.] – Din tc. ibrișim.
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. (Rar) A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes (într-o afacere), care are de tras foloase. 2. Care urmărește numai interesul său personal; meschin. 3. Plin de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua spre a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionturi sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcații) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. ♦ (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos, 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).
JALUZEÁ, jaluzele, s. f. (De obicei la pl.) Un fel de stor alcătuit din lamele subțiri de lemn, de aluminiu, de material plastic etc., așezate paralel și orizontal pe două chingi sau lănțișoare în așa fel încât, atunci când sunt trase în jos, să împiedice pătrunderea luminii în încăperi; persiană. – După fr. jalousie.
JUDECÁTĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea (1) de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I, 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).
JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, în unele țări, se fixează de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, căruța, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Muncă grea, neplăcută; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn îmbrăcat în piele care se pune uneori la gâtul cailor și prin care se trec hamurile. 3. Piesă în formă de cadru sau de inel, care servește la susținerea altor piese ale unei mașini sau ale unei unelte. ♦ Grindă sau riglă de lemn folosită la construcția acoperișurilor. 4. Parte componentă a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei mașini electrice, care nu are înfășurări electrice. – Lat. jugum.
JUPUÍT2, -Ă, jupuiți, -te, adj. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre părți ale corpului) cu pielea luată; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) cojit. ♦ (despre lucruri) Ros, uzat. [Var.: (reg.) jupít, -ă, adj.] – V. jupui.
PLONJÉU, (1) plonjee, (2) plangeuri1) vezi nota, s. n. 1. Parte a parapetului unei lucrări de fortificație peste care apărătorul poate trage asupra dușmanului. 2. Plonjare. – Din fr. plongée.
SĂCĂLÁȘ, săcălașuri, s. n. Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Var.: săcălúș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás.
ȚĂRMUÍ, țărmuiesc, vb. IV. Intranz. A trage, a se opri la țărm. – Țărm + suf. -ui.
ȚĂRMURÍ, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar; p. ext. a îngrădi, a stăvili. ♦ Refl. (Inv.; despre țări, regiuni) A se învecina, a se mărgini cu... 2. Refl. (Înv.) A trage la țărm, a aborda; a țărmui. – Din țărm (sau țărmur).
ȚEL, țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea să ajungă; p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Înv.) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit când se trage cu o armă; țintă. ♦ Cătarea puștii. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. ♦ Dispozitiv de ochire așezat în interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Ziel, rus. țel, magh. cel.
ȚIGÁRĂ, țigări, s. f. Sul mic făcut dintr-o hârtie foarte fină umplută cu tutun tăiat mărunt, care se aprinde la un capăt, iar din celălalt capăt (vârât între buze) se trage fumul în piept; țigaretă (1). ◊ Țigară de foi = țigară făcută din foi de tutun înfășurate una peste alta; trabuc. – Din germ. Zigarre.
ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci. – Țintă + suf. -aș.
ȚIVLÍC interj. (Pop.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un zăvor sau de o clanță trase brusc și cu putere. – Onomatopee.
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.
URECHEÁLĂ, urecheli, s. f. Faptul de a urechea; pedeapsă aplicată cuiva prin tragere de urechi; p. gener. bătaie (dată unui copil). – Urechea + suf. -eală.
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). * Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). * Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.
URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.
VÁCĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.
VOLÓC, voloace, s. n. Plasă lungă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu câte un băț gros, ceea ce permite pescarului să o tragă prin apă și mai ales pe fundul apei. [Var.: vológ s. n.] – Din rus., ucr. volok.
ZĂPÓR, zăpoare, s. n. (Pop.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de curgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊ Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din bg. zapor.
ZBÁTE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre ființe) A face mișcări bruște, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scăpa de o strânsoare); a se zvârcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat (sau ca musca în pânza păianjenului), se zice despre cineva care se silește din toate puterile să scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zvârcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage să moară. ♦ Fig. A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. ♦ (Despre părți ale corpului) A se mișca, a zvâcni, a palpita. ♦ A face tot ce-i stă în putință, a se strădui din răsputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. 2. A se mișca cu putere încoace și încolo; a se învolbura, a se învârteji. 3. (Reg.) A se târgui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Înv.) A reduce, a scădea din prețul unei mărfi prin târguială. – Lat. pop. exbattere (= battuere).
ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cârlig fixat de o coadă de lemn, cu care se trag afară din apă peștii mari. – Et. nec.
MAGAZÍE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.
MASÁ1, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat2, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) la calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi2. III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., scr. matka.
CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te s. m. și f. Specialist care dă indicații sau trage concluziile în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant.
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).
OBẤRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije.
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
PĂRUÍ1, păruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate trăgând(u-se) de păr2; p. gener. a (se) bate. 2. Tranz. (În tăbăcărie) A îndepărta (prin procedee chimice) părul2 de pe pieile crude; a depila. – Păr2 + suf. -ui.
PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur, vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ.
PREGĂTÍRE, pregătiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pregăti și rezultatul ei. 2. (În sintagma) Pregătire de artilerie = tragere de artilerie care precedă declanșarea atacului propriilor trupe. – V. pregăti.
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător.
RIDICÁT2, -Ă, ridicați, -te, adj. 1. (Despre învelitori, capace) Dat la o parte, înlăturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau într-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte, mai ales despre mâneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat în picioare; Fig. însănătoșit, înzdrăvenit. 2. Care stă drept, în poziție verticală, îndreptat în sus. ♦ Înalt. 3. Fig. (Despre prețuri) Care depășește plafonul normal, obișnuit; mărit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton răstit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni și felul lor de viață) Cu un nivel înalt, superior; înaintat. [Var.: (înv.) aridicát, -ă adj.] – V. ridica.
RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc., linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.
SĂNIÚȚĂ, săniuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sanie. 2. Sanie mică cu care se dau copiii pe săniuș sau se trag pe zăpadă. [Pr.: -ni-u-] – Sanie + suf. -uță.
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili.
SMIORCĂÍ, smiorcăi, smiórcăi, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A trage (în mod repetat) aerul pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.), producând un zgomot caracteristic. 2. Intranz. și refl. A plânge (alintat și prefăcut) sau a se preface că plânge; a scânci. – Cf. smârcâi.
SNOP, snopi, s. m. 1. Legătură mare făcută din mănunchiuri de cereale păioase (secerate). 2. Grup de lucruri de același fel care formează un mănunchi, o legătură. ♦ Fig. Fascicul de lumină, de raze luminoase etc. 3. Schije, alice sau gloanțe trase o dată cu o armă și răspândite într-o anumită direcție. – Din sl. snopŭ.
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloasele dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (2). – Din fr. spéculer.
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniți și bolnavi; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.
TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practică cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir.
tragICOMEDÍE, tragicomedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, în care conflictele fundamentale, grave, profunde, însoțite de unele incidente comice, sunt rezolvate printr-un deznodământ fericit. 2. Fig. Întâmplare care prezintă un amestec de elemente tragice și elemente comice. – Din fr. tragi-comédie, lat. tragicomoedia.
tragICÓMIC, -Ă, tragicomici, -ce, adj. Care aparține tragicomediei (1), care se referă la tragicomedie. ♦ Fig. Care reprezintă un amestec de elemente tragice și comice. – Din fr. tragi-comique.
FRECÚȘ, frecușuri, s. n. Frecare. ◊ Expr. (Fam.) A trage cuiva un frecuș = a mustra sau a bate pe cineva. ♦ Fig. (La pl.) Divergențe, neînțelegeri (surde); frecături. – Freca + suf. -uș.
ATELÁJ, atelaje, s. n. Ansamblu format din animalele de tracțiune și harnașamentul acestor animale; (impr.) animalele împreună cu vehiculul pe care îl trag (sau numai vehiculul). – Din fr. attelage.
ATRÁGE, atrág, vb. III. Tranz. 1. A exercita o atracție (1); a apropia la sine. Magnetul atrage fierul. ◊ Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊ Expr. A atrage atenția (cuiva) = a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simți o atracție (2). ♦ Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecință; a determina. [Perf. s. atrăsei, part. atras)] – A3 + trage (după fr. attirer).
FUM fumuri, s. n. I.1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus.
PÁLĂ1, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură tragere cu coasa sau cât se poate lua o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Et. nec. Cf. alb. pale.
PAPÁRĂ s. f. 1. Mâncare preparată din felii de pâine (prăjită) presărate cu brânză și opărite în apă, în supă, în lapte etc. ◊ Expr. (Fam.) A mânca (o) papară sau papara (cuiva) sau a se alege cu o papară = a) a mânca bătaie sau a fi aspru certat; b) a fi învins (în luptă, într-o întrecere etc.) A face pe (sau din) cineva papară = a învinge, a distruge, a nimici pe cineva. A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. A trage cuiva o papară = a) a bate pe cineva; b) a mustra aspru pe cineva. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). [Var.: (reg.) păpáră s. f.] – Din bg. popara.
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.
PÂC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători când trag fumul din lulea sau din țigară; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de ață, de o sfoară, de o coardă etc. când se rupe. – Onomatopee.
PÂCÂÍ, pấcâi, vb. IV. Intranz. 1. A fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pufăi. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pâlpâi cu zgomot. [Var.: (reg.) pâcăí vb. IV] – Pâc + suf. -âi.
PÂNDÍ, pândesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A observa, a urmări cu atenție pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva); a spiona, a urmări. ◊ Expr. A pândi cu urechea = a asculta cu atenție, a trage cu urechea. 2. Tranz. A urmări cu nerăbdare un moment favorabil, a aștepta prilejul de a pune mâna pe ceva, de a acapara, de a răpi. 3. Tranz. A studia sau a urmări gesturile, manifestările și acțiunile cuiva pentru a-i ghici gândurile, intențiile. 4. Tranz. și intranz. A aștepta (cu nerăbdare, cu atenția încordată). ◊ Expr. (Tranz.; înv. și reg.) A pândi vreme (cu prilej) = a aștepta ocazia potrivită. – Din sl. ponditi.
PÂRPĂLEÁLĂ, pârpăleli, s. f. Acțiunea de a (se) pârpăli. ◊ Expr. A-i trage (sau a-i da) o pârpăleală (bună) = a lucra, a acționa cu mare grabă; a-i da zor; a face un lucru superficial. [Var.: perpeleálă s. f.] – Pârpăli + suf. -eală.
ASPIRÁ, aspír, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p. ext. a inspira o dată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a tinde către ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.
ASCENDÉNȚĂ, ascendențe, s. f. Linie ascendentă de rudenie; familie din care se trage cineva, origine a cuiva. – Din fr. ascendance.
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. – Rob + suf. -aci.
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani2 (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman2. ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.
ANTRENÁ, antrenez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti prin exerciții metodice (fizice, tactice, tehnice, psihologice și teoretice) pentru a obține cele mai bune rezultate într-o activitate sportivă. 2. Tranz. și refl. A atrage sau a se lăsa atras într-o acțiune, într-o discuție etc.; a (se) înflăcăra. 3. Tranz. A trage după sine, a pune în mișcare, a mișca un organ de mașină sau o mașină. ♦ A deplasa un material (solid, lichid sau gazos) cu ajutorul unui fluid în mișcare. – Din fr. entrainer.
FURGÓN, furgoane, s. n. Vehicul tras de cai de obicei acoperit, care servește la transportarea bagajelor, a alimentelor, a munițiilor etc. – Din fr. fourgon.
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș.
PERDÁF, perdafuri, s. n. Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă; a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.
FILIÉRĂ, filiere, s. f. 1. Placă de oțel prin care se trage în fire (sau în bare) un material (metalic) ductil. ♦ Piesă de metal cilindrică, având fundul prevăzut cu orificii, prin care se trage în fire soluția de mătase artificială sau de fibre textile obținută pe cale chimică. 2. Dispozitiv folosit pentru tăierea unui filet (1). 3. Fig. Succesiune de mijloace, de trepte, de etape etc. care intervin până la un anumit rezultat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. filière.
SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, prespective și pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrimă in care se folosește sabia. 2. Armă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă și mâner, folosită la scrimă. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.
FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, și care constă din soț, soție și din descendenții acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică, trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcătuită din matcă, albine lucrătoare și trântori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese și idealuri comune. 4. Categorie sistematică în botanică și în zoologie, inferioară ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate și compuse, formate de la același cuvânt de bază. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limbă comună inițială. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).
POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat în cuprinsul căruia se fac exerciții și se execută trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exerciții de tragere cu arma de vânătoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se trag forțat cercurile la vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar.
POSTORÓNCĂ, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lanț sau curea legate de crucea căruței și de hamuri, cu ajutorul cărora calul trage vehiculul; funie sau lanț care leagă leuca de carâmb. 2. Epitet dat unui om de nimic, bun de spânzurătoare. – Din ucr. poštoronok.
PRIZÁ1, prizez, vb. I. Tranz. A trage, a aspira tutun pe nas. – Din fr. priser.
TRAFÍC, traficuri, s. n. 1. Totalitatea transporturilor de mărfuri sau de persoane care se fac pe o anumită cale de comunicație, cu anumite mijloace de transport, într-un interval de timp și în condiții precizate. ♦ Totalitatea legăturilor de telecomunicație stabilite într-un anumit interval de timp și în anumite condiții tehnice. 2. Activitate economică având drept scop schimbul de mărfuri și de alte valori. ♦ Comerț ilicit. ♦ Expr. A face trafic de influență = a trage foloase ilicite din influența pe care cineva o are asupra cuiva, din trecerea de care se bucură pe lângă cineva. – Din fr. trafic.
PROSTOVÓL, prostovoale, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă conică, prevăzută la marginea exterioară cu greutăți de plumb care o trag la fundul apei și o strâng, formând în apă un sac în care e prins peștele; năpastă. [Pl. și: prostovoluri] – Cf. scr. prostrica.
PROVENÍ, provín, vb. IV. Intranz. A se trage, a lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva, a-și avea obârșia, originea, proveniența din... – Din fr. provenir.
P******T, -Ă, p*******i, -te, s. m. și f. Persoană care mijlocește p*********a, care îndeamnă sau constrânge pe cineva să practice p*********a (pentru a trage foloase materiale personale); codoș. – Din fr. p*******e.
P*********M s. n. Ocupația p**********i; faptul de a trage foloase materiale din practicarea p**********i altuia. – Din fr. p**********e.
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.
ETIRÁRE, etirări, s. f. (Tehn.) 1. Operație de tragere a metalelor în fire; trefilare. 2. Operație de întindere a fibrelor sintetice în scopul orientării macromoleculelor și al creșterii rezistenței lor. – V. etira.
ETIRÁ, etirez. vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer.
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări.
OÁIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. – Din obârșie (derivat regresiv).
ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
OFILÍT, -Ă, ofiliți, -te, adj. 1. (Despre plante) Veștejit, pălit, îngălbenit. 2. Fig. Palid, tras, trecut; slab, uscat; lipsit de vigoare, istovit. [Var.: (înv. și reg.) ovilít, -ă adj.] – V. ofili.
STAND, standuri, s. n. 1. Spațiu amenajat cu vitrine, mese, panouri etc. pentru aranjarea, într-o expoziție, într-un magazin etc., a obiectelor care trebuie expuse. 2. Loc special utilat pentru controlul și încercarea mașinilor noi, ieșite de la montaj. 3. Loc de tragere special amenajat pentru întrecerile de tir. [Var.: ștand s. n.] – Din fr. stand, germ. Stand. Cf. engl. stand.
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut2. – Din fr. shooter.
OPÍNCĂ, opinci, s. f. 1. Încălțăminte țărănească făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de piele sau de cauciuc, strânsă pe laba piciorului cu ajutorul nojițelor. ◊ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (în obraz) = a) a păcăli pe cineva, a trage pe sfoară; b) a face pe cineva de rușine. C-un pantof și c-o opincă = luat prin surprindere, nepregătit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde și-a spart d****l opincile = departe. A călca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Țărănime. ◊ Expr. De la vlădică până la opincă = din toate clasele sociale, toți. – Din bg. opinka, opinăk.
CORTÍNĂ, cortine, s. f. Perdea de stofă, de catifea etc. care desparte sala de spectacol de scena și care, prin ridicare sau prin lăsare în jos sau tragere în părți, marchează începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment de spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte sala de spectacol de scenă și care este folosită, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina.
FAETÓN, faetoane, s. n. 1. Trăsură înaltă, ușoară, cu patru roți și cu capotă pentru scaunul din față, putând transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul ușor, cu două roti, pe arcuri, cu o singură banchetă pentru persoane, tras de un cal; șaretă. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaéton.
OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate înapoia unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier.
FAVORÍT, -Ă, favoriți, -te, adj., subst. I. Adj. Care este preferat de cineva, pe care cineva îl place mai mult. Mâncare favorită. II. S. m. și f. 1. Persoană iubită sau prețuită cu predilecție de cineva. ♦ Spec. Persoană care se bucură de protecția unui suveran sau a unui om influent (și care trage profituri de pe urma acestei situații). ♦ Spec. (La f.) Amantă a unui monarh. 2. Participant la o competiție, la un concurs, considerat cu cele mai mari șanse de reușită. III. S. m. (Mai ales la pl.) Barbă care încadrează de o parte și de alta obrazul, lăsând bărbia liberă. [Pl. și: (III, n.) favorite] – Din fr. favori, -ite, it. favorito, (III) și rus. favorit.
FERÍ, feresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) păzi de o primejdie, de o greșeală, de un risc; a (se) apăra. ◊ Absol. (În construcții exclamative) Doamne ferește! Ferească Dumnezeu! ♦ Refl. A evita să întâlnească pe cineva, să fie văzut de cineva; a se ascunde; a fugi. 2. Refl. și tranz. A (se) da deoparte, a (se) trage înapoi (pentru a evita ceva). – Et. nec.
SUSTRÁGE, sustrág, vb. III. 1. Tranz. A-și însuși, prin fraudă sau prin viclenie, un lucru care aparține altei persoane; a fura. 2. Tranz. A opri, a abate, a împiedica de la ceva. 3. Refl. A folosi șiretenia sau frauda pentru a nu presta un serviciu datorat legal; a se eschiva de la ceva; p. ext. a scăpa de ceva. [Perf. s. sustrăsei, part. sustras] – Din fr. soustraire (după trage).
FIT s. n. (Fam.; în expr.) A trage la fit = a lipsi de la datorie, în special de la orele de școală; a chiuli. – Cf. rus. kvit, germ. quitt.
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide).
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis.
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.
LUT, (rar) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. – Lat. lutum.
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ♦ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.
LOTERÍE, loterii, s. f. Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, baftă. – Din fr. loterie.
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc (împreună cu penița). ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată. ♦ Fig. Trăsătură de condei; p. ext. moment, clipă. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli.
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară m****ă în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi.
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr.). – Din ciuf.
CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka.
LINIÁ, liniez, vb. I. Tranz. A trage, a trasa linii (drepte și regulate) pe hârtie. [Pr.: -ni-a] – Din linie.
MÚRĂ3, mure, s. f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica.
CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge.
MÚLGE, mulg, vb. II. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. Atrage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.) mulge-capre subst. = lipitoare. – Lat. mulgere.
MITRALIÁ, mitraliez, vb. I. Tranz. A supune un obiectiv tirului de mitralieră. ♦ Intranz. (Rar) A trage cu mitraliera. [Pr.: -li-a] – Din fr. mitrailler, it. mitragliare.
MITRALIÉRĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, cu care se poate trage într-un timp scurt un număr mare de proiectile asemănătoare cu gloanțele de pușcă. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.
MORTIÉR, mortiere, s. n. (Mil.) Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortiéră s. f.] – Din fr. mortier.
SMÂCNÍ, smâcnésc, vb. IV. Tranz. (Trans.) A trage (după sine), a smuci, a smulge. (din smâc1, cf. zvâcni)
ZBORȘ, zborși, s. m. (Mold.) Pește mic de apă dulce și sărată, care are spini laterali și dorsali mobili (între doi și patru) și al cărui abdomen este înzestrat cu plăci osoase care înlocuiesc solzii (Gasterosteus platygaster). (der. regr. din zborși – denumirea se trage de la spinii dorsali foarte pronunțați; cf. fr. épinoche, germ. Seestichling, Dornfisch)
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ.
CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar.
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot.
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor.
CONTRABATERÍE, contrabaterii, s. f. Acțiune de luptă dusă de artileria proprie împotriva bateriilor inamicului, aflate în poziție de tragere. – Din fr. contrebatterie.
NĂDÉJDE, nădejdi, s. f. Încredere sau convingere că ceea ce faci ori dorești se va realiza; speranță, nădăjduire; încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine că cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nădejde = în care poți avea toată încrederea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nădejde = așa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nădejde = a spera, a nădăjdui. ◊ Expr. În nădejdea... = în speranța..., bazându-se pe... A se lăsa în nădejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-și pune (sau a avea) nădejdea (în cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se încrede (în...). Slabă nădejde = puțin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce dă încredere, certitudinea că se va realiza dorința cuiva. – Din sl. nadežda.
EDÉC, edecuri, s. n. 1. Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din proră o ambarcație sau o navă pentru a fi remorcată de pe mal împotriva curentului unui curs de apă. ◊ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcație sau o navă de pe mal cu un odgon împotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se găsește de multă vreme într-o gospodărie; lucru necesar, p. ext persoană (indispensabilă) care se găsește de multă vreme undeva. – Din tc. yedek.
EDECÁR, edecari, s. m. Persoană care trage la edec (1). – Edec + suf. -ar.
EXTRÁGE, extrág, vb. III. Tranz. 1.. A scoate o substanță dintr-un material, a separa o substanță de alta prin diferite procedee. ♦ A scoate un corp din locul în care s-a format sau în care a fost introdus. 2. (Mat.; în expr.) A extrage rădăcina pătrată (sau cubică etc.) = a calcula rădăcina pătrată (sau cubică etc.) a unui număr dat. – Din lat. extrahere (după trage).
EXPLOATÁRE, exploatări, s. f. Acțiunea de a exploata și rezultatul ei. 1. (În teoria marxistă) Însușirea fără echivalent a unei părți din munca producătorilor nemijlociți de către cei ce dispun de mijloace de producție. 2. Exploatație. 3. Totalitatea lucrărilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operațiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substanțelor minerale utile, a rocilor, a țițeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metodă de extragere a substanțelor minerale utile în care procesul tehnologic se efectuează sub cerul liber; carieră. ♦ Loc de unde se exploatează o substanță utilă, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos în mod abuziv. – V. exploata.
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două silabe învecinate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (dupa trage).
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable.
DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage).
DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.
SPAÍMĂ, spaime, s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu frica-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă, nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.
EXPLOATÁ, exploatez, vb. I.Tranz. 1. A folosi, a pune în valoare o resursă; a extrage o substanță utilă, un material folositor etc. în vederea realizării unor obiective economice. 2. (În teoria marxistă) A-și însuși fără echivalent o anumită cantitate de muncă străină, a acapara o parte din roadele muncii producătorilor nemijlociți de bunuri materiale. ♦ A aservi pe plan economic și politic alt stat. 3. A asupri, a prigoni, a oprima, a împila. 4. (Fig.) A trage folos (în mod abuziv) din ceva, a profita de ceva. A exploata slăbiciunile cuiva. – Din fr. exploiter.
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.
DÚNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâșie, dâră. ♦ Cută, încrețitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcții. ♦ Spec. Marginea neascuțită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, țicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a vesti un deces, o alarmă etc.) – Din sl. donga.
SMÚLGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se află. ◊ Expr. A-și smulge părul (din cap) sau a-și smulge barba = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte supărat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasăre de pene. ♦ Tranz. și refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se află. 2. Tranz. Fig. A obține ceva cu mari eforturi; a lua cu forța. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. și refl. A (se) da la o parte, a (se) îndepărta, a (se) retrage cu o mișcare bruscă. 4. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulséi, part. smuls și (înv. și reg.) smult] – Lat. *exmulgere.
SOMN2, (rar) somnuri, s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ◊ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).
SORȚ, sorți, s. m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. ◊ Expr. A trage la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. Sorți de izbândă = posibilități de reușită; șansă. – Refăcut din sorți (pl. lui soartă).
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitate de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit c*****c = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură într-o anumită cantitate de timp. ♦ Fig. Afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. – Din fr. débit.
DEBITÉZĂ, debiteze, s. f. Piesă din material refractar prin care se trage sticla topită la fabricarea geamurilor. – Din fr. débiteuse.
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Des-1 + calibru.
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
TALONÁ, talonez, vb. I. Tranz. (La jocul de rugbi) A trage mingea cu piciorul din grămadă; (în diverse sporturi) a urmări pe adversar îndeaproape pentru a-l împiedica să-și continue acțiunea. – Din fr. talonner.
TIGHÉL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tighele] – Din tc. tegel.
TĂRĂGĂNÁ, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tarăgăiá, trăgăná vb.I, tărăgăní vb.IV] – Din trăgăna („a trage” <lat. pop.).
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv).
TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec.
TÂRẤȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.
TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî.
TOPÍT2, -Ă, topiți, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin menținerea în apă în scopul separării fibrelor textile. 3. Fig. Slăbit, tras, consumat; istovit, vlăguit, obosit. 4. Fig. Măcinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.
TRACȚIÚNE, tracțiuni, s. f. Acțiune de deplasare a unui vehicul, a unui sistem tehnic etc. prin tragere cu ajutorul unei forțe exterioare (animale sau mecanice); forță care pune în mișcare un vehicul, un sistem tehnic etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. traction.
TRÁGERE, trageri, s. f. Acțiunea de a (se) trage și rezultatul ei. 1. (Pop.) Atracție, îndemn, înclinare. ◊ Expr. tragere de inimă = zel, râvnă, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ tragere la sorți = hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere și subțiere, prin care se obțin bare, țevi, sârmă etc. 4. Descărcare a unei arme (în cadrul procesului de instruire militară); împușcare; tir. ◊ tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii. – V. trage.
tragÍSM s. n. Caracter grav, tragic; situație tragică. – trag[ic] + suf. -ism.
TRÁILĂ, traile, s. f. Pod umblător care alunecă de-a lungul unui cablu sau al unei frânghii, fiind tras de o navă sau de forța curentului de pe un mal pe celălalt al unei ape curgătoare. – Din fr. traille.
TRAMCÁR, tramcare, s. n. Vehicul tras de cai, folosit odinioară în orașe pentru transportul în comun. – Din engl. tram-car.
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, subst., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – trage + suf. -aci.
TRĂGĂTORÍE, trăgătorii, s. f. Secție (1) în care are loc trefilarea. – trage + suf. -ătorie.
TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură.
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ◊ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură.
TRAS, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage.
TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a terenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoarțelor îmbrăcate în piele sau pe marginea pielii la cotoare și la colțurile trase în piele, precum și la călcarea falțului la legăturile în pânză. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
TURNÁ1, torn, vb. 1, Tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torențial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). II. Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înșela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunța pe cineva. – Lat. tornare „a învârti, a răsuci”.
TRENÁJ s. n. 1. (Min.) Transport minier în care vagonetele sunt trase de un cablu care se înfășoară pe un troliu. 2. (Tel.) Perturbație în funcționarea unor tuburi analizoare care se manifestă sub forma unei cozi în urma părților în mișcare pe imaginea de televiziune. – Din fr. traînage.
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.
TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.
RÁSTER, rastere, s. n. 1. Placă de sticlă pătrată sau rotundă, liniată special, folosită în tipografie; sită fotografică. 2. Instrument pentru liniat portative, putând trage deodată cinci linii paralele. 3. Rastru. – Din germ. Raster.
RATÉU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté.
RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.
REFÉC, refecuri, s. n. Cusătură cu ajutorul căreia se îmbină două bucăți de material textil, ale căror margini se îndoaie și se prind sub îndoitură, ca să nu se destrame; refecătură. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la refec sau (rar) a trage (cuiva) un refec = a mustra pe cineva cu asprime, a-l critica, a-i cere socoteală. – Cf. refeca.
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
REGLÁJ, reglaje, s. n. (Tehn.) 1. Mod de realizare a reglării; p. ext. reglare. 2. (Mil.) Determinare, precizată prin tragere, a elementelor necesare pentru nimicirea unui obiectiv. – Din fr. réglage.
REMORCÁ, remorchez, vb. I. Tranz. A trage după sine legat (cu un cablu) un vapor; a târî cu sila; a atașa pe cineva unui grup. [Prez. ind. și: remórc] – Din fr. remorquer.
REMORCÁRE, remorcări, s. f. Acțiunea de a remorca și rezultatul ei; tragere a unui vehicul de către un alt vehicul autopropulsat, astfel încât vehiculul atașat să se deplaseze fără consum propriu de energie; remorcaj. – V. remorca.
REMÓRCĂ, remorci, s. f. 1. Vehicul fără autopropulsie, tras de un vehicul motor și destinat transportului de persoane sau de mărfuri. ◊ Loc. adj. La remorcă = remorcat. ◊ Expr. A fi la remorca cuiva (sau a ceva) = a depinde cu totul de cineva (sau de ceva), a fi condus, dominat (de cineva sau de ceva). 2. Odgon, cablu cu care se remorchează o navă sau o ambarcație. – Din fr. remorque.
REPETÍȚIE, repetiții, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorași vorbe, idei, acțiuni etc. ◊ Armă cu repetiție = armă cu care se pot trage mai multe focuri (reîncărcându-se automat). ♦ Exercițiu făcut de către interpreți pentru pregătirea unui spectacol sau a unei audiții publice. ◊ Repetiție generală = ultima repetiție (cu decoruri și costume) făcută înainte de spectacol. ♦ Reluare de către elevi, la școală, în cadrul unor lecții speciale, sau acasă, a materiei de învățământ deja parcurse. 2. Procedeu sintactic-stilistic care constă în întrebuințarea de două sau de mai multe ori a aceluiași cuvânt sau a aceluiași grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distribuția, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. répétition.
RETRACTÍL, -Ă, retractili, -e, adj. (Despre unele organe sau părți ale corpului) Care are facultatea de a se strânge, de a se zgârci, de a se trage înapoi sau în interior. – Din fr. rétractile.
RETRÁGE, retrág, vb. III. 1. Tranz. A trage înapoi. ♦ A scoate, a lua înapoi un lucru. ♦ Refl. A ieși voluntar dintr-o instituție, dintr-o funcție etc.; a renunța la... 2. Refl. A merge, a pleca (înapoi); a se îndepărta. ♦ A da înapoi din fața dușmanului, a efectua operația de retragere. ♦ A se da deoparte. ♦ A părăsi un loc, o încăpere. ♦ A se izola. 3. Tranz. Fig. A retracta. 4. Refl. (Despre ape curgătoare) A reintra în albie după revărsare. – Re1- + trage (după fr. retirer).
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul, b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare.
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus.
DERIVÁȚIE, derivații, s. f. 1. Ramificație secundară, temporară sau permanentă, a unui curs de apă, a unei canalizări, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei căi de comunicație. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operație în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcții. [Var.: (înv.) derivațiúne s. f.] – Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis.
DERÍVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive.
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis.
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a trage (la un hotel, la o gazdă). 4, (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinséi, part. descíns] – Din lat. descendere, fr. descendre.
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
DECUVÁJ, decuvaje, s. n. tragere a vinului, după fermentare, din tocitoare în vasele în care trebuie păstrat. – Din fr. décuvage.
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. – Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. déduire.
SÁLVĂ, salve, s. f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de pușcă) trase simultan. – Din fr. salve.
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații; al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.
SĂGETĂTÚRĂ, săgetături, s. f. 1. tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură.
SÁPĂ1, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa.
SĂPUNEÁLĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit1. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală.
SERTÁR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltár s. n.] – Din ngr. sirtári.
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.
SMÂRC, smârcuri, s. n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.
SMOTOCÍ, smotocesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A da, a trage cuiva o bătaie bună; a părui, a chelfăni, a scărmăna. – Cf. scr. smotok.
SMUCÍ, smucesc, vb. IV. 1. Tranz. A trage brusc și cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se află. ♦ Intranz. (Despre arme de foc) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde este prins sau legat. [Var.: (pop.) smâcí, smâncí, smuncí vb. IV) – Din sl. smučati.
SMÚLS2, -Ă, smulși, -se, adj. 1. (Despre plante) Care este tras afară din pământ (cu rădăcină). 2. (Despre obiecte) Desprins, deplasat cu brutalitate din locul în care se află fixat. ♦ (Haltere; despre stiluri) Care constă în ridicarea halterei (1) cu ambele brațe printr-o singură mișcare continuă. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la smuls în finală. – V. smulge.
SORȚÁR, sorțari, s. m. Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat1 (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat1 (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.
SPÚZĂ, (rar) spuze, s. f. 1. Cenușă fierbinte (amestecată cu jeratic). ◊ Expr. A trage spuza pe turta sa = a încerca să-și creeze un avantaj, să profite de ceva (pe seama altuia). 2. Fig. Număr foarte mare, mulțime, droaie, grămadă; spuzeală. – Lat. *spudia (= spodium).
STAN-PĂȚÍTUL s. m. Persoană care a pățit multe în viață și care a tras învățăminte din cele ce a trăit. – Stan (n. pr.) + pățit.
STREÁȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor, care apără pereții și fundațiile de ploaie. ◊ Expr. A(-și) pune mâna (sau palma) streașină (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mâna streașină (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mâna streașină (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare când privește sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperișului caselor. ♦ Acoperiș (de șindrilă) înclinat, cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o șiră, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea unei păduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) stráșină, stréșina s. f.] – Cf. sl. strĕha.
SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (după fr. souligner).
SUBLINIAT2, -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
SUMÉTE, sumét, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) îndoi în sus, a(-și) ridica mânecile sau poalele îmbrăcămintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage în sus un obiect sau o parte a lui care atârnă sau care s-a lăsat în jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere.
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
CVADRÍGĂ, cvadrige, s. f. Car antic pe două roți, tras de patru cai înhămați unul lângă altul, folosit de romani la cursele de circ și la triumfuri. – Din lat. quadriga.
ABSORBÍ vb. 1. a aspira, a încorpora, a înghiți, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. (Pământul ~ apa de precipitații.) 2. a acapara, a domina, a preocupa, a stăpâni. ( Îl ~ rezolvarea unei probleme.)
APLICÁ vb. v. consacra, da, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina, trage.
APTITÚDINE s. 1. aplecare, aplicație, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru ...) 2. v. simț. 3. v. facultate.
ÁRDE vb. v. ademeni, amăgi, bănui, da, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, sclipi, străluci, trage, trișa.
ARUNCÁ vb. 1. a azvârli, a lepăda, a zvârli, (Transilv. și Maram.) a țipa, (înv.) a scutura. (~ un lucru nefolositor.) 2. v. azvârli. 3. a azvârli, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a azvârli, a da. (~ pe foc un caiet.) 5. v. proiecta. 6. a azvârli, a zvârli. (~ o piatră la distanța.) 7. a azvârli, a lansa, a trage, (pop.) a s*****i. (~ săgeți.) 8. a azvârli, (Bucov.) a hăti. (O ~ în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui. 14. v. împrăștia.
ARUNCÁRE s. 1. azvârlire, lepădare, zvârlire. (~ unei sticle sparte.) 2. v. proiectare. 3. azvârlire, lansare, tragere. (~ unei săgeți.) 4. v. doborâre. 5. v. cheltuire.
ASCUȚÍ vb. 1. (Mold. și Transilv.) a toci. (~ cuțitul la tocilă.) 2. a trage. (~ coasa pe cute.) 3. v. pițigăia.
ATRÁCȚIE s. 1. atracție universală v. gravitație, (impr.) gravitate. 2. v. tentație. 3. farmec, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 4. aplecare, aplicație, aptitudine, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru ...)
AZVÂRLÍ vb. 1. v. arunca. 2. a arunca, a repezi, a zvârli, (înv. și reg.) a năpusti. (A ~ donița după el.) 3. a arunca, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a arunca, a da. (~ pe foc caietele.) 5. v. proiecta. 6. a arunca, a zvârli. (~ o piatră la distanță.) 7. a arunca, a lansa, a trage, (pop.) a s*****i. (~ săgeți.) 8. a arunca, (Bucov.) a hăti. (~ ceva în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui.
AZVÂRLÍRE s. 1. v. aruncare. 2. v. proiectare. 3. aruncare, lansare, tragere. (~ unei săgeți.) 4. v. doborâre. 5. v. cheltuire.
BÁTE vb. 1. a atinge, a lovi, (pop. și fam.) a muștrului, (reg.) a meci, a murseca, a toroipăni, (fam.) a chelfăni, a ciomăgi, (fig. și adesea glumeț sau ir.) a aghesmui, a altoi, a bărbieri, a croi, a freca, a îmblăti, a mângâia, a mânji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a târnosi, a târnui, (arg.) a cafti, a mardi. (Cine te-a ~?) 2. v. izbi. 3. v. lovi. 4. v. ciocăni. 5. v. bătători. 6. a se lovi, a se strivi, a se zdrobi, (reg.) a se meci. (Fructele s-au ~.) 7. v. făcălui. 8. v. roade. 9. (înv.) a semna. (~ moneda.) 10. v. birui. 11. v. izbândi. 12. v. întrece. 13. v. lupta. 14. a se întrece, a se lupta, a se măsura. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 15. a dăngăni, a suna, (prin Ban.) a zvoni. (~ clopotul la biserică.) 16. v. palpita. 17. v. sufla. 18. a trage. (Arma ~ departe.) 19. v. pedepsi. 20. v. lumina.
BEA vb. 1. a trage, (reg.) a țucsui, (fam. fig.) a pili, a suge. (E bețiv, ~ mult.) 2. a consuma. (~ multe ceaiuri diuretice.)
BINEVIEÁ vb. v. îndura, milostivi, pătimi, păți, răbda, suferi, suporta, trage.
BOBÂRNÁC s. (Mold.) sfârlă. (I-a tras un ~ peste nas.)
CARTÚȘ s. glonț, (reg., mai ales în Transilv. și Ban.) patron, (înv.) fișic. (A mai tras un ~.)
CĂSCÁT s. 1. v. deschidere. 2. căscătură. (A tras un ~.)
CERCÁ vb. v. analiza, căuta, cerceta, examina, gusta, informa, interesa, iscodi, încerca, îndura, măsura, observa, pătimi, păți, pedepsi, pândi, privi, proba, răbda, ruga, sancționa, scruta, sili, sonda, spiona, strădui, studia, suferi, suporta, trage, uita, urmări, verifica, vizita.
CHEFULÉȚ s. chefușor. (A tras un ~.)
CHÍOT s. chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, țipăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (A tras un ~.)
CÂNTĂRÍ vb. 1. (rar) a cumpăni, a măsura. (~ o marfă.) 2. a avea, (pop.) a atârna, a trage, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a apăsa. (Cât ~ sacul?)
CÂRPÍ vb. v. ameți, chercheli, da, îmbăta, pălmui, trage, turmenta.
CLEȘTÁR s. I. (TEHN.) clește. (Cu ~ul dogarul trage cercurile la butoaie.) II. (ZOOL.; Tyrogliphus farinae) păianjenul făinii.
COBORÎ vb. 1. a scoborî, (înv. și pop.) a scăpăta. (A ~ dealul, treptele, sacul din pod.) 2. a descinde, a (se) scoborî, (înv.) a deștinde. (~ din trăsură.) 3. v. trage. 4. v. lăsa. 5. v. apune. 6. v. apleca. 7. v. descinde. 8. v. scădea. 9. a scădea, a slăbi. (Glasul i-a ~ de tot.)
CONĂCÍ vb. v. adăposti, găzdui, mânea, opri, poposi, primi, trage.
CROÍ vb. v. atinge, bate, lovi, plesni, trage.
DERIVÁ vb. 1. v. rezulta. 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvântul „înflori” ~ din substantivul „floare”.)
DESCĂLȚÁ vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picioare.)
DESCĂLȚÁRE s. descălțat, scoatere, tragere. (~ pantofilor din picioare.)
DESCĂRCÁ vb. 1. a deșerta, a goli, (rar) a vida, (pop.) a zvânta, (înv. și reg.) a scurge, (prin vestul Munt.) a sicni. (~ roaba.) 2. a trage, (înv. și pop.) a s*****i. (A ~ pistolul.)
DESCĂRCÁRE s. 1. descărcat, deșertare, deșertat, golire, golit. (~ conținutului unei roabe.) 2. tragere, (înv. și pop.) s*******e. (~ pistolului.)
DESCÍNDE vb. 1. v. coborî. 2. a coborî, a proveni, a se trage. (~ din os de domn.)
DESCULȚÁ vb. v. descălța, scoate, trage.
DEZBRĂCÁ vb. 1. a scoate, a trage, (pop.) a lepăda, (înv.) a (se) dezvești, (fam.) a (se) dezechipa. (~ cămașa de pe tine; se ~ de cămașă.) 2. a (se) despuia, a (se) dezgoli, (pop.) a (se) goli, (Transilv., Mold. și Bucov.) a (se) târși. (De ce te-ai ~?)
DEZBRĂCÁRE s. 1. scoatere, tragere, (fam.) dezechipare. (~ cămășii.) 2. despuiere, dezgolire, (pop.) golire. (~ cuiva, la baie.)
DEZECHIPÁ vb. v. dezbrăca, scoate, trage.
DEZECHIPÁRE s. v. dezbrăcare, scoatere, tragere.
DEZVEȘTÍ vb. v. dezbrăca, scoate, trage.
DIAGONÁLĂ s. (MAT.) (înv.) piezișime. (A trage o ~.)
DÚNGĂ s. 1. linie, vargă, (pop.) vârstă, (reg.) șar, (prin Ban. și Transilv.) șargă, (Mold. și Bucov.) vârcă. (O țesătură cu ~i.) 2. brâu, (pop.) vârstă. (Casa avea o ~ albastră.) 3. linie, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~ pe peretele zugrăvit.) 4. nervură, striație, vână. (Marmură cu ~i.) 5. v. rază. 6. v. muchie. 7. coastă. 8. v. rid.
EXTRÁGE vb. 1. a scoate, (pop.) a trage. (A ~ o măsca, un cui, un glonț.) 2. a lua, a scoate. (A ~ apă din fântână.)
EXTRÁGERE s. 1. v. extracție. 2. scoatere, (pop.) tragere. (~ glonțului prin operație.) 3. exploatare, scoatere. (~ țițeiului.)
FERÍ vb. 1. v. apăra. 2. a se păzi, (înv. și reg.) a se socoti, (înv.) a se lepăda, a se veghea. (Să te ~ de răceală.) 3. v. evita. 4. a evita, a ocoli, a se păzi, (înv.) a se îndupleca. (Se ~ să facă un anumit lucru.) 5. a evita. (Mă ~ să-l întâlnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-și ascunde. (A-și ~ ochii, privirile.) 8. a se da, a se trage. (S-a ~ repede într-o parte.) 9. v. eschiva. 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)
FLÍNTĂ s. sâneață, (înv. și reg.) durdă. (trage cu ~.)
FRICȚIONÁ vb. (MED.) a freca, a trage. (Îl ~ pe spate.)
FRICȚIONÁRE s. (MED.) frecare, tragere. (~ pe spate a bolnavului.)
FULGUIÁLĂ s. (MET.) fulguire, fulguit, (Munt. și Olt.) prășcău. (A tras o ~.)
FUMÁ vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)
HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)
INHALÁ vb. a aspira, a trage. (~ pe nări o substanță medicamentoasă.)
INSPIRÁ vb. a aspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.)
INSTALÁ vb. 1. v. stabili. 2. a trage. (La ce hotel te-ai ~?) 3. a (se) așeza, a (se) fixa, a (se) plasa, a (se) posta. (S-a ~ în fața ușii.) 4. v. monta.
IZBÍ vb. 1. a da, a lovi, a trage, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 2. v. lovi. 3. v. plesni. 4. v. trânti. 5. a repezi, a trânti. (A ~ ușa de perete.) 6. a bate, a lovi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 7. a (se) bate, a (se) lovi. (Se ~ de toți pereții; ploaia ~ în acoperiș.) 8. v. ciocni. 9. a se lovi, (înv. și reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stânci.) 10. v. îmbrânci. 11. a (se) trânti, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (L-a ~ cu pumnul.) 12. a ajunge, a atinge, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.) 13. v. ataca. 14. v. zvârli.
ÎMBRĂCÁ vb. 1. a se echipa, a se înveșmânta, (înv. și reg.) a se învește. (Vă rog să vă ~ și să mergem.) 2. a-și lua, a-și pune. (Și-a ~ haina și a plecat.) 3. a pune, a trage. (~ cămașa pe tine.) 4. v. înfăța. 5. v. tapisa. 6. a (se) acoperi, a (se) înveli, (înv. și pop.) a (se) coperi. (A ~ o carte.) 7. v. fereca.
ÎNCĂLȚÁ vb. a(-și) pune, a(-și) trage. (Își ~ bocancii.)
ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)
ÎNCUIÉRE s. 1. închidere, punere, tragere. (~ zăvorului la ușă.) 2. ferecare, închidere, zăvorâre. (~ ușii.)
ÎNDESÁ vb. 1. v. îngrămădi. 2. v. îmbulzi. 3. a se băga, a se îmbulzi, a se înghesui, a se îngrămădi, a se vârî. (Nu vă mai ~ așa în mine!) 4. a băga, a înfunda, a trage, a vârî. (~ căciula pe cap.) 5. v. bătători. 6. v. tasa.
ÎNDREPTĂȚÍ vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)
ÎNDURÁ vb. 1. a pătimi, a păți, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a târpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Câte n-a ~ !) 2. v. ispăși. 3. v. suporta. 4. a încerca, a suferi, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 5. a se milostivi, (Olt.) a se mili, (înv.) a bineviea, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el și l-a iertat.)
ÎNFÍGE vb. 1. a băga, a împlânta, a vârî, (rar) a implanta,(înv. și reg.) a petrece. (A ~ cuțitul în animal.) 2. a intra, a se împlânta, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.) 3. v. trage.
ÎNGHIȚÍ vb. v. accepta, admite, arunca, azvârli, cheltui, concepe, consuma, irosi, împrăștia, îndura, îngădui, opri, pătimi, păți, permite, prăpădi, răbda, reține, risipi, stăpâni, suferi, suporta, tolera, trage, zvârli.
ÎNTÍNDERE s. 1. încordare, tensionare, tragere. (~ firelor textile.) 2. v. încordare. 3. l*******e, lărgire. (~ puloverului după spălare.) 4. încor-dare, tensiune. (~ mușchilor.) 5. v. extensiune. 6. lungire, prelungire. (~ șirului până pe strada următoare.) 7. v. lungime. 8. v. suprafață. 9. v. cu-prins. 10. față, întins, suprafață, (înv.) surfață. (Pe ~ mării, a câmpiei.) 11. v. culcare. 12. v. expunere. 13. v. așternere. 14. v. ungere. 15. lungire, prelun-gire. (~ banchetului până în zori.) 16. durată, lungime, mărime. (~ unei zile.) 17. v. durată. 18. v. bogăție. 19. v. ambitus.
ÎNVĂȚĂMÂNT s. 1. instrucție, învățătură, (înv.) pedeapsă. (Procesul de ~.) 2. concluzie, învățătură, (fig.) lecție. (A tras ~mintele care se impuneau.)
ÎNVĂȚĂTÚRĂ s. 1. v. învățământ. 2. studiu, școală. (A plecat la ~.) 3. învățare, studiu, (înv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. carte, cultură, cunoștințe (pl.), instrucție, pregătire, studii (pl.), (înv. și pop.) slovă, (înv. și reg.) cărturărie, (reg.) scrisoare, (înv.) minte, pricopseală, pricopsire. (Om cu ~.) 5. v. știință. 6. doctrină, sistem, teorie. (~ economică; ~ lui Darwin.) 7. v. sfat. 8. v. pildă. 9. concluzie, învățăminte (pl.), (fig.) lecție. (A tras toate ~ile care se impuneau.) 10. v. morală. 11. v. precept. 12. v. parabolă.
JAP interj. jart! (~! i-a tras o palmă.)
JART interj. jap! (~! i-a tras o palmă.)
JOÍ vb. v. dovedi, îndura, mulțumi, pătimi, păți, prididi, răbda, răzbi, satisface, suferi, suporta, trage.
JUSTIFICÁ vb. 1. a îndreptăți, a motiva, (livr.) a legitima, a legitimiza. (Toate acestea ~ hotărârea lui.) 2. v. scuza. 3. a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.) 4. v. dezvinovăți. 5. a se explica. (Nu e cazul să te ~.)
LĂSÁ vb. 1. (pop.) a lepăda. (~ ceva din mână.) 2. v. depune. 3. v. uita. 4. v. preda. 5. v. apleca. 6. v. povârni. 7. v. strâmba. 8. v. trage. 9. v. cădea. 10. a cădea, a coborî, a scoborî. (S-a ~ ceața.) 11. v. face. 12. v. produce. 13. v. orândui. 14. v. testa. 15. v. aproba. 16. v. ceda. 17. a ceda, a se îndupleca, (fig.) a se m**a. (Să nu te ~ cu nici un preț.) 18. v. amâna. 19. v. abandona. 20. v. dezbăra. 21. v. renunța. 22. v. reduce. 23. v. respinge. 24. v. bizui.
LEPĂDÁ vb. v. afurisi, alunga, anatemiza, a****a, blestema, deborda, depărta, dezbrăca, excomunica, feri, goni, izgoni, îndepărta, lăsa, năpârli, păzi, refuza, renunța, respinge, scoate, trage, vărsa, voma, vomita.
LÍNIE s. 1. (rar) liniament. (A tras câteva ~ para-lele.) 2. linie frântă = zigzag. 3. v. riglă. 4. v. dungă. 5. dungă, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. v. liniuță. 7. linie-ferată v. cale ferată. 8. trăsătură, (înv.) trăsură. (Din câteva ~ii i-a făcut portretul.) 9. v. trăsătură. 10. v. siluetă. 11. itinerar, traseu. (~ aeriană București-Belgrad.) 12. v. cale. 13. v. direcție. 14. v. descendență. 15. v. margine.
LINIOÁRĂ s. 1. v. liniuță. (A tras o ~.) 2. v. liniuță de unire.
LINIÚȚĂ s. 1. linioară. (A tras o ~.) 2. (LINGV.) liniuță de unire = cratimă, linioară, trăsură de unire. (~ este un semn ortografic.) 3. linie. (~ a scalei unui termometru.)
LIPÍ vb. v. aciua, alipi, anexa, atașa, cuibări, da, încorpora, oploși, pripăși, trage.
MASÁ vb. (MED.) a trage. (A ~ un mușchi.)
MASÁRE s. (MED.) tragere. (~ părții bolnave.)
MĂSĂLUÍ vb. v. mânea, trage.
MIȘÉL adj. v. biet, bolnav, deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, nesănătos, prăpădit, slab, slăbănog, slăbit, suferind, tras, uscățiv.
MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.
MÂRCAV adj. v. slab, slăbănog, slăbit, tras, uscățiv.
MÂRCED adj. v. slab, slăbănog, slăbit, tras, uscățiv.
OBICNÍ vb. v. accepta, admite, concepe, îndura, îngădui, pătimi, păți, permite, răbda, suferi, suporta, tolera, trage.
PÁLMĂ s. 1. (ANAT.) mână, (arg.) stachie. (Ține în ~ o monedă de 100 de lei.) 2. (pop. și fam.) scatoalcă, (reg.) plesnet, tapangea, (Bucov. și Transilv.) cleapșă, (Munt.) leapșă, (prin Mold. și Bucov.) ștearsă, (prin Mold.) ștarghie, (prin vestul Transilv.) taiveriță, (înv. și fam.) calcavură. (I-a tras o ~ zdravănă.) 3. (BOT.) palma-Maicii-Domnului (Orchis maculata) = (reg.) bujor, iarba-șar-pelui, limba-cucului, mâna-Maicii-Domnului; palma-pământului (Gymnadenia conopea) = (reg.) ură, limba-cucului, mâna-Maicii-Domnului.
PĂLÍ vb. v. ajunge, arde, arunca, atinge, azvârli, bronza, culca, da, dărâma, doborî, dogori, frige, izbi, înnegri, întinde, lovi, lungi, nimeri, ochi, pârjoli, pârli, pocni, prăbuși, prăji, prăvăli, răsturna, trage, trânti.
PĂNĂTÁ vb. v. îndura, pătimi, păți, răbda, suferi, suporta, trage.
PĂULÁ vb. v. îndura, pătimi, păți, răbda, suferi, suporta, trage.
PERÓN s. scară. (Trăsura a tras la ~.)
PESTÍ vb. v. continua, îndura, întârzia, pătimi, păți, persista, răbda, stărui, suferi, suporta, trage, zăbovi.
PETRÉCE vb. v. băga, cerne, colinda, cutreiera, da, dăinui, deceda, deplasa, desface, dispărea, duce, dura, exista, fi, găuri, împlânta, încheia, îndura, înfige, îngălbeni, leșina, menține, muri, muta, ofili, parcurge, păli, păstra, pătimi, păți, perfora, perinda, perpetua, persista, pieri, plasa, prăpădi, răbda, rămâne, răposa, răsfoi, scobi, scurge, sfârși, sfredeli, străbate, strămuta, străpun-ge, succeda, suferi, suporta, termina, trage, trăi, trece, ține, urma, usca, veșteji, vinde, vizita, vântura, vârî.
PIERÍT adj. v. desperat, deznădăjduit, efemer, galben, îngălbenit, palid, pieritor, schimbător, slab, slăbănog, slăbit, temporar, tras, trecător, uscățiv, vremelnic.
PILÍ vb. v. ameți, bea, chercheli, fura, îm-băta, lua, sustrage, trage, turmenta.
PÍPĂ s. lulea, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pâcă. (trage (din ~.)
PLEOSC interj. șart! (~! i-a tras o palmă.)
PLESNÍ vb. 1. v. sparge. 2. a se rupe. (Au ~ două coarde la vioară.) 3. v. crăpa. 4. a exploda, a pocni. (Ce-a ~?) 5. v. deschide. 6. a pocni, a trosni. (~ din bici.) 7. v. trage. 8. a izbi, a lovi, a pocni. (Acum te ~!)
PLOICÍCĂ s. (MET.) ploișoară, ploiță. (A tras o ~ bună.)
POPOSÍ vb. 1. a se opri, a sta, a ședea, a trage, a zăbovi. (A ~ la umbra unui stejar.) 2. a se opri, (înv.) a conăci. (A ~ la un han.) 3. (înv. și pop.) a mânea. (Unde ai de gând să ~ la noapte?) 4. a se așeza. (Călătorul a ~ ca să mănânce.)
PRISTUÍ vb. v. îndura, pătimi, păți, răbda, suferi, suporta, trage.
PRIZÁ vb. a trage, (Mold.) a sfârcâi. (~ tabac.)
PROVENÍ vb. 1. a purcede, (înv.) a proceda, (fig.) a izvorî. (~ dintr-un trecut îndepărtat.) 2. v. des-cinde. 3. a fi, a se trage. (De unde ~?) 4. a ieși, a se naște. (Ce ~ din pisică șoareci mănâncă.) 5. v. deriva. 6. v. decurge. 7. a deriva, a rezulta, (pop.) a se trage. (Multe consecințe ~ de aici.) 8. v. rezulta. 9. v. emana.
PROVOCÁ vb. 1. v. instiga. 2. v. asmuți. 3. a chema, a invita, (înv.) a provocarisi. (Îl ~ la luptă.) 4. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a stârni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 5. a cauza, a pricinui, a produce, (pop.) a cășuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva o supărare.) 6. v. aduce. 7. v. stârni. 8. a isca, a naște, a produce, a ridica, a stârni. (Expoziția a ~ multe discuții.) 9. v. produce. 10. a (se) face, a (se) produce, a (se) stârni. (Vestea a ~ vâlvă.) 11. a lăsa, a produce. (I-a ~ o vie impresie.)
PUBLICÁRE s. 1. editare, imprimare, imprimat, scoatere, tipărire, tipărit, tragere, (înv.) publica-risire, publicație, publicitate, tipărie. (~ unui nou tiraj dintr-o carte.) 2. v. tipărire. 3. v. apariție.
PUBLICARISÍRE s. v. editare, imprimare, imprimat, publicare, scoatere, tipărire, tipărit, tragere.
PUBLICÁȚIE s. v. afiș, anunț, anunțare, declarație, editare, imprimare, imprimat, încunoștințare, înștiințare, ordonan-ță, publicare, scoatere, tipărire, tipărit, tragere, vestire.
PUBLICITÁTE s. v. editare, gazetărie, imprimare, imprimat, jurnalism, jurnalistică, presă, publicare, publicistică, scoatere, tipărire, tipărit, tragere, ziaristică.
PUMN s. 1. mână. (I-a dat un ~ de stafide.) 2. (pop. și fam.) scatoalcă, (prin Olt. și Munt.) potârnog, (înv.) buș, chilom. (I-a tras un ~ zdravăn.)
PURTÁ vb. v. apuca, câștiga, cuceri, deplasa, desfășura, dobândi, duce, evolua, grăbi, iuți, îndrepta, îndura, întâmpla, lua, merge, mișca, obține, orienta, păși, pătimi, păți, petrece, pleca, porni, răbda, realiza, repurta, suferi, suporta, trage, umbla, zori.
PUȘCÁȘ s. (MIL.) (înv.) pușcar, sinețaș. (~ trage o salvă de pușcă.)
RESPIRÁȚIE s. (FIZIOL.) răsuflare, suflare, (rar) respir, respirare, suflu, (pop.) răsuflet, răsuflu, (înv. și reg.) suflet, (înv.) duh, răsuflătură, spirit. (Abia își mai trage ~.)
RETRÁGE vb. 1. (Transilv, Maram. și Ban.) a răteri, (înv.) a retrograda, a (se) trage. (Trupele se ~ din fața inamicului.) 2. v. pleca. 3. a se izola. (S-a ~ în mijlocul naturii.) 4. (rar) a scoate. (De ce l-ai ~ de la liceu?) 5. v. scoate.
REZULTÁ vb. 1. v. decurge. 2. a deriva, a proveni, (pop.) a se trage. (Multe consecințe ~ de aici.) 3. a însemna, a reieși, a urma, (fig.) a se desprinde. (De aici nu ~ că ...) 4. v. subînțelege. 5. a proveni, (înv., în Transilv.) a atârna. (Prostia lui ~ de acolo că...)
SĂLĂȘÍ vb. v. adăposti, domicilia, fi, găzdui, locui, mânea, primi, sta, ședea, trage, trăi, viețui.
SĂLĂȘLUÍ vb. v. adăposti, așeza, domicilia, fi, fixa, găzdui, instala, locui, mânea, opri, primi, sta, stabili, statornici, ședea, trage, trăi, viețui.
SĂLĂȘUÍ vb. v. adăposti, așeza, domicilia, fi, fixa, găzdui, instala, locui, mânea, opri, primi, sta, stabili, statornici, ședea, trage, trăi, viețui.
SĂLUÍ vb. v. adăposti, găzdui, mânea, primi, trage.
SCÁRĂ s. 1. (înv.) scală. (Se suie pe ~.) 2. v. treaptă. 3. peron. (Trăsura a tras la ~.) 4. (TEHN.) scară rulantă = escalator. 5. (TEHN.) (reg.) scaun, ursoaie. (~ la coșul morii.) 6. scală. (~ unui aparat de radio.) 7. (MUZ.) (înv.) scală. 8. ierarhie, nivel, rang, stare, strat, treaptă. (~ socială.) 9. (BOT.) scara-doamnei (Polemonium coeruleum) = scăricea, scara-domnului; scara-domnului (Polemonium coeruleum) = scăricea, scara-doamnei.
SFÂRCÂÍ vb. v. biciui, priza, smiorcăi, șfichiui, trage.
SÂNEÁȚĂ s. flintă, (înv. si reg.) durdă. (trage cu ~.)
SLĂBĂNOGÍT adj. v. slab, slăbănog, slăbit, tras, uscățiv.
SLĂBÍ vb. 1. (reg.) a se ogărî, a se ogârji, a se pieuci, a zălezi, (înv.) a mârșăvi, a ostâmpi, (fam.) a se jigări, a se sfriji. (X a ~ foarte mult.) 2. a se trage. (A ~ la față.) 3. v. debilita. 4. v. lărgi. 5. v. destinde. 6. v. coborî. 7. v. atenua. 8. a se atenua, a ceda. (Boala ~.) 9. v. scuti.
S*****Í vb. v. absolvi, achita, arunca, autoriza, azvârli, concedia, degaja, delega, descărca, desface, destinde, dezrobi, elibera, emana, emancipa, emite, exala, ierta, împrăștia, împuternici, îndepărta, învesti, lansa, lărgi, libera, năpusti, năvăli, precipita, răspândi, repezi, salva, sări, scăpa, scoate, scuti, slăbi, tăbărî, trage, zvârli.
S*******E s. v. descărcare, desfacere, desprindere, destindere, dezrobire, eli-berare, emancipare, emancipație, lărgi-re, liberare, salvare, scăpare, scoatere, slăbire, tragere.
SMÚLGE vb. 1. a trage. (A ~ un cui cu cleștele.) 2. a scoate. (A ~ buruienile din pământ.) 3. a (se) smuci. (S-a ~ din mâinile lui.) 4. a răpi. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.)
SMÚLGERE s. 1. tragere. (~ cuiului cu cleștele.) 2. scoatere. (~ buruienilor.) 3. smucire, smuls, (înv.) smulgătură. (~ unui obiect mobil de la locul lui.)
SOMNIȘÓR s. somnuleț. (A tras un ~.)
SPERIÁT s. frică, sperietură, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras un ~!)
SPERIETÚRĂ s. 1. frică, speriat, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras o ~!) 2. (MED. POP.) (pop.) spaimă, (reg.) spăimat, spăimântătură. (Suferă de ~.)
STOR s. 1. jaluzea, persiană, rulou, (rar) roletă. (Fereastră cu ~uri.) 2. transperant. (trage ~ul la geam.)
SUFLÁ vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.) 2. a-și trage. (Te rog să-ți ~ nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. șopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivățul rece ~ peste sat.) II. v. polei.
SUFLÁRE s. I. 1. v. respirație. 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)
SUFLECÁ vb. a îndoi, a răsfrânge, a ridica, a sumete, a trage, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (A-și ~ mânecile cămășii.)
SUFLECÁT adj. îndoit, întors, răsfrânt, ridicat, sumes, tras, (reg.) sumecat. (Cu mânecile ~.)
SÚGE vb. v. asupri, bea, epuiza, exploata, extenua, frânge, fuma, istovi, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, seca, secătui, sfârși, slei, stoarce, tiraniza, trage, urgisi, vlăgui, zdrobi.
SUMECÁ vb. v. îndoi, răsfrânge, ridica, sufleca, sumete, trage.
SUMECÁT adj. v. îndoit, întors, răsfrânt, ridicat, suflecat, sumes, tras.
SUMETECÁ vb. v. îndoi, răsfrânge, ridica, sufleca, sumete, trage.
SUNÁ vb. 1. a răsuna, a sufla. (Trâmbițele ~.) 2. v. bate. 3. a se auzi. (Clopotele ~ până departe.) 4. v. bălăngăni. 5. (reg.) a tingăni. (~ clopoțeii.) 6. a trage. (Te rog să ~ imediat clopoțelul.) 7. v. cânta. 8. a țârâi, a zbârnâi. (~ soneria, telefonul.) 9. v. foșni. 10. v. clipoci. 11. v. țiui.
SUNÁRE s. tragere. (~ clopoțelului.)
SUPT adj. v. slab, slăbănog, slăbit, tras, uscățiv.
SUPÚNE vb. v. amaneta, ascunde, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, domestici, dosi, impune, ipoteca, îmblânzi, împovăra, îndoi, înfrânge, întrece, învinge, mistui, năpădi, predispune, p*******a, răsfrânge, răzbi, ridica, sufleca, sumete, trage.
ȘART interj. pleosc. (~!, i-a tras o palmă.)
TĂGÂRȚÁ vb. v. agăța, apuca, atârna, prinde, spânzura, suspenda, târî, târâi, târșâi, trage, ține.
TIPĂRÍ vb. 1. v. publica. 2. a imprima, a trage. (A ~ 10 000 de exemplare din această carte.) 3. v. apărea.
TIPĂRÍE s. v. editare, imprimare, imprimat, publicare, scoatere, tipărire, tipărit, tragere.
TÂLV s. 1. (BOT.; Lagenaria gourda) tărtăcuță, tigvă, (reg.) bostănel, catrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânțar, sărăboi, troacă. 2. tigvă, (Olt.) troacă. (Ține apa în ~.) 3. (Transilv.) smârc, (Ban., Transilv. și Olt.) trăgulă. (~ pentru tras vinul din butoi.)
TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)
TÂRPÍ vb. v. îndura, pătimi, păți, răbda, suferi, suporta, trage.