Rezultate din textul definițiilor
STARNI, starnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (salbatic), o pasare etc. sa iasa din culcus, din ascunzatoare (pentru a le prinde, a le vana); a scorni. 2. Tranz. A misca, a urni ceva din loc; a face sa se ridice in sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a indemna, a atata. 4. Refl. (Despre razboaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlantui, a izbucni. ♦ tranz. A da nastere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A nascoci, a scorni, a inventa. – Et. nec.

OCAZIONA, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner.

GRATIE, gratii, s. f. 1. Dragalasenie, finete, gingasie demonstrate de o fiinta in miscari, atitudini etc.; atractie particulara pe care o provoaca cineva sau ceva prin aspect, miscare etc.; farmec. ◊ (In mitologia romana) Cele trei gratii sau gratiile = cele trei zeite considerate ca personificari ale frumusetii si gingasiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face gratii = a) a cauta sa para fermecator prin gesturi si atitudini afectate; b) a-si manifesta in mod nejustificat nemultumirea, a face nazuri. 2. Bunavointa, preferinta, favoare de care se bucura cineva. ◊ Expr. A intra in gratiile cuiva = a castiga increderea, bunavointa cuiva. ♦ Ajutor, mila, indurare (divina); iertare (de o pedeapsa). ◊ Anul de gratie..., formula emfatica ce preceda indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepozitie) Datorita. – Din lat. gratia.

FASCINATIE, fascinatii, s. f. Atractie irezistibila pe care o provoaca cineva sau ceva prin insusiri iesite din comun. [Var.: fascinatiune s. f.] – Din fr. fascination, lat. fascinatio.

FASCINATIE s. f. atractie irezistibila pe care o provoaca cineva sau ceva. (< fr. fascination, lat. fascinatio)

SILA ~e f. Sentiment sau senzatie de neplacere fata de ceva sau de cineva; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. ◊ A-i face (sau a i se face) cuiva ~ (de ceva sau de cineva) a provoca sau a simti repulsie fata de ceva sau de cineva. Cu (de-a) ~a prin constrangere; fortat. In (sau din) ~ fara nici o placere; fiind nevoit. [G.-D. silei] /<sl. sila

desfide (desfid), vb. – A provoca pe cineva sa dovedeasca ceva. Din fr. defier, pe baza lat. fidere. Nu se conjuga la perf.

HAC1, (2) hacuri, s. n. 1. (In expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a gasi modalitatea, sistemul de a invinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supara, care provoaca nemultumiri. 2. (Inv.) Salariu, leafa. – Din tc. hak.

DEZGUSTA, dezgust, vb. I. Tranz. si refl. A face pe cineva sa-si piarda sau a-si pierde gustul, dorinta pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scarba, aversiune. – Dez- + gusta (dupa fr. degouter).

DESFIDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva ca nu il crezi; a spune, a declara cuiva ca il crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) sa dovedeasca un lucru despre care se stie ca nu va reusi sa-l faca. 2. A infrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfid. / dupa sfida, cf. it. desfidare, fr. defier, lat. diffidere].

POFIDA f. Pornire (rautacioasa) ascunsa; ciuda; necaz. ◊ In ~a cuiva (sau a ceva) cu intentia de a provoca suparare cuiva (sau de a sfida ceva). /cf. pol. pochyba

TEMEI ~iuri n. 1) Element esential de temelie; parte fundamentala. A surpa ~iurile vechi.De ~ a) de baza; fundamental; b) serios; c) insemnat. Fara (sau lipsit) de ~ lipsit de baza reala; neintemeiat. Cu ~ a) care se sprijina pe o baza solida; in mod solid; cu temeinicie. A pune ~ pe ceva (sau pe cineva) a se bizui pe ceva (sau pe cineva); a conta. 2) Fenomen care provoaca sau determina aparitia efectului; pricina; motiv; cauza. ◊ Cu tot ~iul avand destule motive; pe deplin justificat. 3) pop. Partea centrala a unui fenomen in desfasurare; toi. ~iul iernii. ~iul mesei. /<sl. temeli

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

EFECT ~e n. 1) Fapt care rezulta dintr-o actiune; rezultat; urmare; consecinta. ◊ A-si face ~ul a provoca urmarile scontate. 2) Impresie puternica produsa (de cineva sau de ceva) asupra cuiva. 3) la pl. fin. Hartii de valoare. /<fr. effet, lat. effectus

SENZATIE s. f. 1. reflectare nemijlocita a unor insusiri izolate ale obiectelor si ale fenomenelor lumii materiale ca urmare a actiunii lor asupra organelor de simt; denumire generica pentru diverse forme ale cunoasterii senzoriale. ♦ stare sufleteasca emotiva. ♦ a avea ~ a ca... = a simti, a i se parea ca... 2. impresie puternica provocata de cineva sau de ceva intr-o colectivitate. ♦ eveniment, stire care provoaca o impresie foarte puternica. ♦ de ~ = senzational; a face ~ = a produce o impresie foarte puternica. (< fr. sensation, lat. sensatio)

SENZATIE s.f. 1. Reflectare nemijlocita in constiinta omului a obiectelor si a fenomenelor lumii inconjuratoare ca urmare a actiunii lor asupra organelor de simt; imagine subiectiva a realitatii obiective. ♦ Impresie; stare sufleteasca emotiva. ♦ A avea senzatia ca... = a simti, a i se parea ca... 2. Impresie puternica provocata de cineva sau de ceva intr-o colectivitate. ♦ Eveniment sau stire care provoaca o impresie foarte puternica, care surprinde. ♦ De senzatie = senzational; a face senzatie = a produce o impresie foarte puternica, a face valva. [Gen. -iei, var. senzatiune s.f. / cf. fr. sensation, lat. sensatio].

ceva pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

PAGUBAS, -A, pagubasi, -e, s. m. si f. Persoana care a suferit o paguba. ◊ Loc. vb. A lasa (pe cineva) pagubas = a provoca (cuiva) o pierdere; a pagubi. A fi (sau a ramane) pagubas = a pierde ceva, a fi (sau a ramane) in paguba; a pagubi. ◊ Expr. A se lasa pagubas (de cineva sau de ceva) = a renunta (la cineva sau la ceva). – Paguba + suf. -as.

A CASUNA ~ez 1. intranz. 1) A-i veni un gand neasteptat si ciudat; a se nazari. 2) A prinde necaz (pe cineva sau ceva). 2. tranz. A face sa se produca; a cauza; a pricinui; a provoca; a produce. ~ manie. /<lat. occasionare

SOLICITA, solicit, vb. I. 1. A cere (cu staruinta) sa i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita sa... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei actiuni fizice (de tractiune, torsiune, apasare etc.) care l-ar putea distruge daca ar depasi o anumita valoare. [Acc. si: (prez. ind.) solicit] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

SOLICITA vb. tr. 1. a cere ceva (cu staruinta); a ruga, a apela la cineva, a invita. 2. a supune unor actiuni fizice. 3. a provoca, a starni. (< fr. solliciter, lat. sollicitare)

VOGA s. f. (Frantuzism) Interes viu, dar trecator, provocat de o intamplare, o persoana, o moda etc.; faima, trecere de care se bucura (catva timp) cineva sau ceva; renume, moda. – Din fr. vogue.

SIGUR2 ~a (~i, ~e) 1) Care nu provoaca indoiala; neindoielnic; cert; incontestabil. Victorie ~a. 2) Care este incredintat, convins. ~ de reusita.A fi ~ de cineva (sau de ceva) a avea incredere deplina in cineva (sau in ceva). 3) Care este de nadejde; pe care te poti bizui. Adapost ~.A fi in maini ~e (a fi) in maini de nadejde. A pune pe cineva (sau ceva) la loc ~ a ascunde pe cineva (sau ceva) intr-un loc unde nu exista nici o primejdie. A merge la ~ a actiona fara gres. Mana ~a mana ferma, nesovaielnica. 4) Care produce efectul dorit; cu actiune pozitiva; eficace. Remediu ~. /<ngr. sighuros

COMIC, -A, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoaca rasul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpreteaza roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetica in a carei sfera intra actele, situatiile sau personajele din viata sau din arta care provoaca rasul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, nota ridicola pe care o reprezinta ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.

SCARBA ~e f. 1) Sentiment de mahnire provocat de o nenorocire sau de o mare neplacere; suferinta morala. 2) Sentiment sau senzatie de neplacere fata de ceva sau de cineva; sila; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. 3) fig. rar Fiinta dezgustatoare care produce neplaceri; om marsav. [ G.-D. scarbei ] /<sl. skruvi

GRIJA ~i f. 1) Gand ce provoaca neliniste, cauzat de o eventuala neplacere sau primejdie. 2) Atitudine binevoitoare, plina de atentie si de interes fata de cineva sau de ceva; preocupare pentru cineva sau ceva. ~a fata de generatia in crestere. ◊ A avea ~ sa..., a fi atent sa..., a baga in seama sa... A purta ~a cuiva, a purta ~ de cineva (sau de ceva), a purta cuiva de ~ a se preocupa de cineva (sau de ceva). A da (sau a lasa) in ~a cuiva (pe cineva sau ceva) a da insarcinare cuiva sa supravegheze ceva sau pe cineva. [G.-D. grijii] /<bulg. griza

SOLICITA vb. I. tr. 1. A adresa (cuiva) o cerere pentru ceva, a cere ceva (cu staruinta). ♦ A ruga, a apela la..., a invita. 2. A supune unor actiuni fizice. 3. A provoca, a trezi, a starni. [P.i. solicit, 3,6 -ta. / < fr. solliciter, cf. lat. sollicitare – a cere].

provoca vb. I. tr. 1. A intarata, a atata. ♦ A impinge (pe cineva) in actiuni nesocotite sau necinstite; a instiga. 2. A cauza, a determina. ♦ A produce ceva cu intentie; a starni. 3. A chema la lupta, la o intrecere, la o discutie etc. [P.i. provoc, 3,6 -oaca. / < fr. provoquer, it., lat. provocare].

SPUNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gand, o parere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ti spuneam eu! = ai vazut ca a fost asa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formula care exprima mirarea, neincrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ti spune nimic lucrul acesta?Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuitie, a intui, a presimti. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cantec; a canta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destainui, a marturisi ceva cuiva. ♦ A pari, a denunta pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lamuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obisnui, a se zice intr-un anumit fel. – Lat. exponere.

invita, invit, vb. I (inv.) 1. a indemna la ceva. 2. a provoca, a instiga, a atata, a intarata, a asmuti, a intriga, a baga fitiluri. 3. a nascoci, a produce. 4. a se strange laolalta spre a porni impotriva cuiva; a se ingloti, a se palcui, a se inceti. 5. a destepta in cineva dorinta, pofta de a face ceva, a deschide apetitul pentru ceva (de ex. unei vaci i se face de taur).

INDUCE vb. tr. 1. a impinge, a indemna pe cineva sa faca ceva; a incita; a determina. ♦ a ~ in eroare = a insela. 2. (log.) a face un rationament inductiv. 3. a produce o inductie electromagnetica. 4. a produce, a cauza, a provoca. (< lat. inducere)

FATAL, -A, fatali, -e, adj. 1. Care are urmari nenorocite pentru cineva sau ceva; care pricinuieste moartea; funest. Greseala fatala. Lovitura fatala. ♦ Nefericit, nenorocit, trist. Deznodamant fatal. 2. Care se considera ca este fixat de destin; care nu poate fi inlaturat; inevitabil. 3. Care provoaca o atractie irezistibila (si nefericita). Femeie fatala. – Din fr. fatal, lat. fatalis.

SILUI, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Astazi rar) A uza de forta fata de cineva sau de ceva; a constrange, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fata. 3. Fig. A incalca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”.

A ARUNCA arunc 1. tranz. 1) A face sa ajunga, printr-o miscare brusca, la o oarecare departare; a azvarli. ~ o piatra. ~ flori pe scena. ◊ ~ (ceva) in aer a distruge ceva printr-o explozie. ~ vorbele (sau cuvintele) a vorbi fara chibzuiala. A-si ~ ochii (sau privirea) a) a privi in graba; b) a examina superficial. ~ (cuiva) manusa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A indeparta, considerand inutil; a azvarli. 3) A face sa iasa din interiorul sau. Vulcanul arunca lava. 4) fig. (persoane) A face sa ajunga intr-o anumita situatie (de obicei defavorabila). ◊ ~ in (sau la) inchisoare a intemnita. 5) (obiecte de imbracaminte) A pune pe corp in graba. 6) fig. (mai ales bani) A folosi in mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde. 2. intranz. A da cu ceva (in cineva sau in ceva); a azvarli. ~ cu pietre in geam. ◊ ~ din copite a azvarli. /<lat. eruncare

SCOCIORI, scociorasc, vb. IV. (Pop. si fam.) 1. Intranz. A sapa in ceva facand o gaura, o adancitura; a racai. ♦ A scormoni, a rascoli. 2. Intranz. Fig. A cauta, a cerceta amanuntit (pentru a gasi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobai. ◊ Refl. Se scocioraste in buzunare.Tranz. Ce tot scociorasti acolo?Tranz. A privi cu atentie; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A atata, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplacute). [Var.: scociori vb. IV] – Et. nec.

SCARBA, scarbe, s. f. 1. Aversiune nestapanita (fizica sau morala) fata de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greata, sila. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scarba sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scarba (sau o scarba) = a se scarbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoaca scarba (1) sau, p. ext., spaima, groaza. 2. (Fam.) Epitet pentru o fiinta murdara, dezgustatoare sau josnica, marsava; p. ext. epitet pentru o fiinta neinsemnata. ♦ Fapta urata, nedemna; ticalosie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocari, injuraturi. 3. (Reg.) Intristare, mahnire, suparare. ♦ Grija, necaz; nenorocire. 4. (Inv.) Manie, furie; dusmanie. – Din sl. skrubĩ.

NASTERE ~i f. v. A NASTE si A SE NASTE. ◊ Zi de ~ data cand s-a nascut cineva. Din ~ de cand s-a nascut; din nascare. Prin ~ prin ereditate. A da ~ a) a naste; b) a face sa apara (ceva nou); a crea; a produce; c) a fi cauza care determina, conditioneaza ceva; a cauza; a starni; a provoca. A lua ~ a aparea; a se forma. /v. a (se) naste

PAGUBA, pagube, s. f. 1. Pierdere materiala suferita de cineva sau adusa cuiva; stricaciune care provoaca o pierdere, o dauna. ◊ Loc. adv. In paguba = pierzand bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atata paguba! sau mare paguba! nici o paguba! paguba-n ciuperci! expresii exclamative care arata resemnarea sau nepasarea pentru o pierdere suferita. A fi rau de paguba, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a paguba = a prevesti o pierdere; a-si manifesta regretul pentru o pierdere suferita. 2. Fig. Stirbire, pierdere a calitatii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. In paguba (cuiva sau a ceva), aducand un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Paguba ca... (sau de...) sau e paguba sa... = pacat ca... (sau de...); e regretabil sa... – Din sl. paguba.

SPAIMA ~e f. 1) Stare de teama violenta (cauzata de o primejdie sau de ceva neprevazut si amenintator); frica mare. A fi cuprins de ~. ◊ A baga ~a in cineva a face ca cineva sa se teama foarte tare. A da ~a in cineva a fi cuprins de frica mare. A trage o ~ a trece printr-o frica mare. A muri de ~ a se teme foarte tare. 2) fig. Ceea ce provoaca teama. [G.-D. spaimei] /<lat. expavimen

NECAZ, necazuri, s. n. 1. Stare a celui necajit; suparare, mahnire, tristete, amaraciune; suferinta. ◊ Expr. La necaz = in momente de suparare; intr-un moment critic, in primejdie. 2. Ceea ce provoaca cuiva o suferinta fizica sau morala; neajuns, neplacere, impas; (la pl.) incercari, greutati. 3. Pornire impotriva cuiva; manie, furie, ciuda, pica. ◊ Loc. prep. In necazul (cuiva) = cu intentia de a supara (pe cineva). ◊ A avea necaz (pe cineva) = a fi suparat (pe cineva), a purta (cuiva) pica. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciuda, a-i parea rau (de ceva). A-i face (cuiva) in necaz = a supara (pe cineva) intentionat. De necaz = ca riposta la o nemultumire; pentru a-si exprima ciuda, mania. [Var.: (reg.) nacaz s. n.] – Cf. sl. nakazu.

A PORNI ~esc 1. intranz. 1) (despre mijloace de locomotie, obiecte care se pot deplasa, fiinte) A se pune in miscare; a incepe sa se miste, parasind locul initial; a pleca din locul in care se afla. Coloana ~it. 2) (despre masini, motoare etc.) A incepe sa functioneze. Trenul ~it. Ceasul ~it. 3) (despre actiuni, manifestari, fenomene ale naturii) A-si lua inceputul (de la ceva); a incepe; a pleca. 2. tranz. 1) A face sa se puna in miscare. ~ masina de spalat. 2) (actiuni) A realiza in partea initiala; a incepe. ~ mitingul. 3) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a incepe; a prinde. ~ sa citeasca. 4) (fiinte) A aduce (in mod intentionat) intr-o stare de iritare, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a provoca; a starni; a intarata; a incita; a instiga. 5) (persoane) A face sa manifeste o atitudine dusmanoasa (fata de cineva). /<sl. porinonti

GLUMA1, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota.Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. Fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)