Rezultate din textul definițiilor
CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.
CONGRUÉNȚĂ s.f. acord, concordanță; coincidență. ♦ Relație care arată că două numere sunt congruente în raport cu un anumit divizor comun. ♦ Egalitate a figurilor geometrice. [Cf. fr. congruence, it. congruenza, lat. congruentia].
POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel, așa cum trebuie; împodobire, aranjare. – Potrivi + suf. -eală.
CONCORDÁNȚĂ s. 1. coincidență, echivalență, (livr.) congruență. (~ unor elemente.) 2. v. po-trivire. 3. acord, conformitate, corespondență, potriveală, potrivire, (livr.) consonanță. (Există o deplină ~ între elementele ansamblului.) 4. v. armonie.