Rezultate din textul definițiilor
ȚĂRILE DE JOS, denumire dată în Ev. med., și în Epoca modernă terit. care cuprindea Belgia, Olanda, Luxembourg precum și NE Franței. V. Burgundia; Flandra; Belgia; Olanda; Luxembourg.

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între antichitate și Epoca modernă. – Din lat. aevum.

NOBILÍME s. f. (În unele țări, și în Epoca modernă.) 1. Categorie socială cuprinzând (în societatea medievală) pe posesorii de feude și de titluri ereditare sau pe foștii feudali și pe descendenții lor, care au păstrat unele privilegii de castă; aristocrație, noblețe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblețe (1). – Nobil + suf. -ime.

PREMODÉRN, -Ă, premoderni, -e, adj. Care precedă Epoca modernă. – Pre1- + modern.

PRIMITIVÍSM s. n. 1. Faptul de a fi primitiv, starea a ceea ce este primitiv; perioadă primitivă; primitivitate. 2. Tendință în creația spirituală de a conserva sau resuscita calitățile operelor create în primele faze ale dezvoltării societății, manifestată în evul mediu și în Epoca modernă. – Din fr. primitivisme.

LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În Epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita atribuțiile acestuia; căimăcămie. – Din it. locotenenza.

SINCRONÍSM s.n. 1. Proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron; simultaneitate. ♦ (Cinem.) Simultaneitatea înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor. 2. Teorie susținută de Eugen Lovinescu, potrivit căreia, în Epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi. [< fr. synchronisme].

PREMODÉRN, -Ă adj. care premerge epocii moderne. (< fr. prémoderne)

SINCRONÍSM s. n. 1. proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron. ◊ (cinem.) concordanță într-un film între înregistrările sonore și cele ale imaginilor. 2. principiu derivat din teoria „imitației” a lui Gabriel Tarde, susținut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în Epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi. (< fr. synchronisme)

COMEDÍE1 (‹ lat., fr.) s. f. 1. Specie a genului dramatic, născută, ca și tragedia, în Grecia antică, din cultul lui Dionysos, al cărei subiect și deznodămînt provoacă rîsul și care satirizează relațiile sociale și etice (c. de moravuri), tipuri umane (c. de caracter) sau poate lua naștere din succesiunea unor întîmplări neașteptate și hazlii (c. de situații sau bufă). Ilustrată în antichitate de Aristofan, Plaut și în Epoca modernă de Shakespeare, Moliére, Goldoni, Gogol, I.L. Caragiale, Labiche ș.a. ◊ Comedia umorilor = satirică realistă de la sfîrșitul sec. 16, bazată pe „teoria umorilor”, elaborată de Ben Jonson. Aceasta a preluat concepția medievală potrivit căreia factura psihologică a omului e determinată de „umori” sau pasiuni și a creat personaje ce se comportă, indiferent de împrejurări, potrivit cu „umoarea” care predomină în corpul lor. 2. (Fig. Prefăcătorie, falsitate, ipocrizie.

DAICHES [déiʃiz], David (1912-2005), critic și istoric literar englez. Monografii și studii de referință consacrate literaturii contemporane („Noi valori literare“, „Romanul și lumea modernă“, „Epoca contemporană în literatura britanică“) și opera de sinteză „Istoria critică a literaturii engleze“, apreciată pentru subtilitatea demersului critic.

RECENSĂMẤNT (după fr. recensement) s. n. Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor despre fenomenele supuse observării se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului. ◊ Recensământul populației = r. al cărui scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, după un program unitar, după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale; s*x, vârstă, stare civilă, naționalitate, nivel de instruire, ocupație, ramură de activitate etc. Adesea se realizează concomitent și un r. al locuințelor. În Epoca modernă primele r. au avut loc în S.U.A. (1790), Franța și Marea Britanie (1801). În Principatele Unite prima încercare de r. datează din 1859, din inițiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. în România au avut loc în anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

PACIFÍSM (‹ fr.) s. n. Curentul de gândire întemeiat pe umanism și pe raționalismul unor sisteme filozofice iluministe ai cărui reprezentanți se pronunță împotriva oricăror războaie, indiferent de caracterul lor. Consideră că războaiele pot fi evitate prin negocieri, dezarmare, propagandă în favoarea păcii, având un rol pozitiv în realizarea unui climat de destindere, de nonviolență. Aspirațiile oamenilor către pacea universală se regăsesc din Antichitate (Xenofon, Socrate), căpătând noi valențe în Renaștere. În Epoca modernă Rousseau, J. Bentham, Novalis au elaborat tratate în care au susținut această idee. Inițiativa, cu caracter democratic, a p. a fost sprijinită de activitatea unor instituții (Societatea Americană pentru Pace, 1828) sau de congrese internaționale (Bruxelles, 1848, Paris, 1889 ș.a.). În 1891 s-a deschis, la Berna, un Birou Internațional Permanent de Pace. A. Nobel a instituit între premiile acordate de Academia suedeză unul destinat militanților pentru pace. Mișcările pentru pace au devenit și mai puternice în urma conflagrațiilor mondiale și a războaielor din Vietnam, Iraq ș.a., O.N.U. și alte organisme europene și mondiale încurajând deschis activitățile pacifiste.

CONTEMPORÁN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de timpurile noastre; propriu epocii noastre; modern. Limbă ~ă. 3) și substantival (despre persoane) Care trăiește în aceeași epocă; din aceeași epocă. /<fr. contemporain, lat. contemporaneus

MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este în pas cu progresul actual; care aparține unei epoci posterioare antichității. ◊ Istoria modernă = a) (în trecut) Epoca de la sfârșitul evului mediu, cuprinsă între 1453 (căderea Constantinopolului) și Revoluția Franceză din 1789; b) (curent) epocă cuprinsă între Revoluția Franceză din 1789 și Unirea din 1918. Limbă modernă = limbă vie, vorbită efectiv de o populație actuală. ♦ (Despre învățământ) Care acordă importanță, preferință disciplinelor umaniste. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

INALCIK, Halil (n. 1916-1918), istoric turc. Prof. univ. la Ankara și Chicago. Specialist în istoria medievală și modernă a Imperiului Otoman („Imperiul Otoman. Epoca clasică 1300-1600”, „Evul Mediu și Balcanii sub Imperiul Otoman. Eseuri despre economie și societate”).

SCULPTÚRĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Artă a reprezentării tridimensionale a imaginilor prin volume și suprafețe organizate în spațiu (v. basorelief, altorelief, ronde-bosse). După destinașia ei este: s. statuară, s. de postament, s. monumental-decorativă (subordonată arhitecturii). După materialul și tehnica folosită, s. poate fi modelată (în lut, ceară etc.), turnată (în metal după un tipar) sau cioplită (în piatră, lemn, os, fildeș etc.). Cunoscută încă din preistorie, s. a evoluat continuu, cunoscând o largă dezvoltare în Antic., în arta precolumbiană, în arta elenistică, bizantină, a Renașterii europene și apoi în cadrul școlilor moderne. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. Operă aparținând sculpturii (1).

ARGAN Giulio Carlo (1909-1992), istoric, eseist și critic de artă italian. Prof. univ. la Roma. Abordează fenomenul artistic prin prisma climatului de idei al epocii („Arhitectura preromanică și romanică în Italia”, „Henry Moore”, „Cădere și salvare în arta modernă”).

épocă (époci), s. f. – Perioadă, eră. – Var. (înv.) epohă, epohi. Ngr. ἐποχή (sec. XVII, cf. Gáldi 183) și modern din fr. époque.Der. Epocal, adj. (memorabil).



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)