Rezultate din textul definițiilor
PUCI s.n. lovitura de stat violenta, provocata de un grup de complotisti nesustinuti de mase. [< germ. Putsch].
PUCI s. n. lovitura de stat violenta, provocata de un grup de complotisti. (< germ. Putsch)
stat1 s. n. 1. institutie suprastructurala, instrument principal de organizare teritoriala si administrativa a unei tari. 2. de ~ = care emana de la stat (1); condus si controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau barbat) de ~ = persoana cu rol important in conducerea statului; lovitura de ~ = actiunea rapida care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea, prin forta, a puterii politice de stat de catre un grup de persoane; puci. 3. (pl.; in feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite tari. (< it. stato lat. status, dupa fr. etat,)
TERMIDORIAN, -A, termidorieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Nume dat participantilor la lovitura de stat din Franta de la 9 termidor, anul II (27 iulie 1794). 2. Adj. – Din 9 termidor, anul II. [Pr.: -ri-an] – Din fr. thermidorien.
RESTAURATIE, restauratii, s. f. 1. Restaurare; spec. perioada din istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor detronate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. Stil din arta franceza, caracterizat prin linii usor curbate, forme rotunjite, ornamente pline de gratie. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restauration, lat. restauratio.
BOLSEVISM n. Doctrina leninista despre revolutia proletara. 2) Regim dictatorial instaurat in Rusia dupa lovitura de stat din 1917. /<rus. bol'sevizm
PUCI ~uri n. Incercare de a savarsi o lovitura de stat organizata de un grup politic militar. /<germ. Putsch
RESTAURATIE s.f. 1. Restaurare; (spec.) perioada in istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. Stil in arta franceza din epoca restauratiei burbonilor (1814-1830), care mentine inspiratia din arta antichitatii, dar care, sub influenta romantismului, manifesta interes si pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. ♦ Perioada in istoria literaturii engleze, cuprinsa intre 1660 si 1702, care se manifesta ca o reactie fata de literatura fantezista, sclipitoare a Renasterii elisabetane, orientandu-se spre clasicism. [Gen. -iei. / cf. fr. restauration, lat. restauratio].
TERMIDORIAN, -A adj. Referitor la evenimentele din 9 termidor (caderea lui Robespierre). // s.m. si f. pl. Nume dat in timpul revolutiei din Franta participantilor la lovitura de stat din 9 termidor (27 iulie 1794), care a rasturnat dictatura iacobina. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. thermidorien].
PRONUNCIAMENT s. n. 1. lovitura de stat organizata de militari in tarile Americii Latine; puci militar. 2. declaratie, manifest, actiune prin care este exprimat protestul fata de un sistem (politic). (< it., fr. pronunciamento)
RESTAURATIE s. f. 1. restaurare; (spec.) perioada in istoria unor state, prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. stil in arta franceza din epoca restauratiei Burbonilor (1814-1830), care mentine inspiratia din arta antichitatii, dar care, sub influenta romantismului, manifesta interes si pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. ◊ perioada in istoria literaturii engleze, intre 1660 si 1702, care se manifesta ca o reactie fata de literatura fantezista, sclipitoare, a Renasterii elisabetane, orientandu-se spre clasicism. (< fr. restauration, lat. restauratio)
TERMIDORIAN, -A I. adj. referitor la evenimentele din 9 termidor (caderea lui Robespierre). II. s. m. f. pl. nume dat in timpul revolutiei burgheze din Franta participantilor la lovitura de stat din 9 termidor (27 iulie 1794), care a rasturnat dictatura iacobina. (< fr. thermidorien)
ADUNAREA ELECTIVA A ROMANIEI, organ al puterii legislative, constituit la 24 ian. 1862, prin contopirea Adunarii Elective a Tarii Romanesti cu cea a Moldovei. A adoptat masuri privind unificarea legislatiilor Principatelor Unite. In cadrul A. s-a format (1862-1863) o alianta intre conservatori si liberalii radicali, in scopul detronarii lui Al. I. Cuza si inlocuirii lui cu un print dintr-o familie domnitoare straina, conform rezolutiilor Adunarilor Ad-Hoc. Neintelegerile cu guvernul l-au determinat pe Al. I. Cuza sa dizolve A. prin lovitura de stat de la 2/14 mai 1864. O noua A. a fost aleasa in toamna anului 1864. La 18 mai 1866 A. a fost dizolvata, fiind inlocuita cu Adunarea Constituanta.
ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dimbovita), jurist si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Fruntas al Partidului National-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A indeplinit succesiv, intre 6 sept. 1940 si 23 aug. 1944, functiile de ministru al Propagandei Nationale, de Externe, vicepresedinte al Consiliului de Ministri. Teoretician al regimului autoritar condus de maresalul Antonescu. Din 1942 a initiat actiuni diplomatice secrete vizind scoaterea Romaniei din razboi. Arestat in urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Rosie (sept. 1944); adus in tara in apr. 1946; a fost judecat in mai 1946 de „tribunalul poporului” din Bucuresti, condamnat la moarte si executat la Jilava (1 iun. 1946).
AUGUST, 23 august 1944, ziua declansarii loviturii de stat care a dus la retragerea Romaniei din alianta cu Germania si ralierea la coalitia Natiunilor Unite, alaturi de care armata romana a luptat pina la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial (9 mai 1945). Intre 1948 si 1989, 23 august a fost sarbatoarea nationala a statului roman.
BEAUHARNAIS [boharne], Eugene de (1781-1824), general francez. Fiul vitreg al lui Napoleon I, l-a sustinut pe acesta in lovitura de stat de la 18 brumar (9 nov. 1799). Print al imperiului si arhicancelar de stat (1804). S-a remarcat in campania din Rusia (1812).
BHUTTO 1. Zulfikar Ali B. (1928-1979), om de stat pakistanez. Presedinte-fondator al Partidului Poporului din Pakistan. Presedinte al republicii (din 1971); din 1973, prim-min. Rasturnat prin lovitura de stat militara a generalului Zia-ul-Haq, in 1977, a fost executat in 1979. 2. Benazir B. ( 1953-2007), om politic pakistanez. Fiica lui B. (1). Din 1984, lider in exil al Partidului Poporului din Pakistan si al Miscarii pentru Renasterea Democratiei in Pakistan. Prim-min. (1988-1990).
BOKASSA, Jean Bedel (1921-1996), om politic centrafrican. Presedinte al Republicii Centrafricane (din 1966). Se proclama imparat in 1976, dar este inlaturat de la putere prin lovitura de stat in 1979.
BORIS III, tar al Bulgariei (1918-1943). A favorizat lovitura de stat impotriva lui A. stamboliiski; partizan al aliantei cu Germania hitlerista.
BOUMEDIENE [bumedien], Houari (1925-1978), om politic algerian. Secretar general al partidului Frontul de Eliberare Naionala (1965-1978). Presedinte al Consiliului National al Revolutiei (sef al statului: 1965-1976). Presedinte (1976-1978) si prim-min. (1965-1978) al Rep. Algeriene Democrate si Populare. A preluat puterea in dauna fostului presedinte Ben Bella, prin lovitura de stat.
IDRIS, (Sayyid Muhammad ~ as-Sanusi) (1890-1983), rege al Libiei (1951-1969). Detronat ]n urma unei lovituri de stat militare, s-a refugiat in Egipt. A murit in exil.
RESTAURATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Perioada din istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat (ex. restaurarea Bourbonilor in Franta, 1814-1830, a Stuartilor in Anglia, 1660-1714). 2. Stil in arta franceza din epoca r. (1); face trecerea intre stilurile Empire si Ludovic-Filip, mentinand inspiratia din arata Antic., dar, sub influenta romantismului, manifesta si interesul pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. S-a caracterizat prin linii usor curbate, forme rotunjite, ornamente gratioase. 3. Epoca in istoria literaturii engleze, urmand perioadei elisabetane si promovand clasicismul (J. Dryden, S. Butler s.a.).
ROBESPIERRE [robespie:r], Maximilien de (1758-1794), om politic francez. Avocat. Figura centrala a Revolutiei Franceze, supranumit „incoruptibilul” (credea in virtutea morala absoluta). Unul dintre conducatorii revolutiei si ai iacobinilor. Sef al guvernului revolutionar (1793-1794); a instituit dictatura iacobina, prin care urmarea sa instaureze o republica democratica si egalitara. In timpul guvernarii sale, revolutia a atins apogeul. Rasturnat in urma loviturii de stat de la 9 thermidor (27 iul.) 1794 si ghilotinat.
SANATESCU, Constantin (1885-1947, n. Craiova), general roman. A comandat Corpul 4 armata (1941-1943) care a participat la eliberarea Basarabiei, precum si la operatiunile militare de la Odessa si Cotul Donuli. Comandant la Armatei a IV-a (1943-1944). Presedinte al Consiliului de Ministri (23 aug.6 dec. 1944). Sef al Marelui stat Major (dec. 1944-iun. 1945). Rol important la pregatirea si infaptuirea loviturii de stat de la 23 aug. 1944 si la crearea conditiilor de stabilire a noului statut politic si juridic intern si international al tarii.
SALEH (SALIH), Ali Abdallah (n. 1942), ofiter si om politic yemenit. In urma unei lovituri de stat a devenit seful statului Yemenul de Nord (1978), apoi (din 1990) al Republicii arabe Yemen (stat realizat prin unificarea celor doua Yemenuri).
BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. sta bat. 2. Fig. lovitura cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.
PAVAZA ~eze f. 1) (in antichitate si in evul mediu) Arma defensiva cu care luptatorii isi aparau corpul de loviturile inamicului; scut. ◊ A sta ~ a apara cu nadejde pe cineva sau ceva. 2) fig. Persoana sau obiect care protejeaza; scut. /<pol. pawez
CRENEL s.n. 1. Deschizatura practicata intr-un zid de aparare, care permite tragerea cu arma stand la adapost de loviturile inamicului. 2. Ornament la partea superioara a unui dulap, in special in goticul german, care imita crenelurile (1) unei fortificatii. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. creneau].
HAILE SELASSIE I [hile selase] (Tafari Makonnen, incoronat sub numele de ~) (1892-1975), imparat al Ethiopiei (1930-1974). In 1916, a devenit regent si conducator de facto al tarii; in timpul ocupatiei italiene a trait in emigratie (1936-1941). A initiat reforme social-economice (abolirea sclaviei, 1924), urmarind modernizarea statului. Detronat in 1974, printr-o lovitura militara si, probabil, asasinat.
BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, teapan. sta bat in fata lui. 2. Fig. lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.
GRATIE I. s. f. 1. dragalasenie, gingasie, finete, eleganta (in atitudini, in miscari). ◊ (pl.) atitudini, cuvinte dragalase. ◊ bunavointa, favoare. ♦ a intra in ĩle cuiva = a obtine bunavointa cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea il acorda oamenilor pentru a se mantui. ♦ stare de ~ = creatie poetica; poezie; ipostaza, inspiratie poetica. 3. lovitura de ~ = lovitura care aduce sfarsitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeitati care personificau gratia si frumusetea feminina. II. prep. cu ajutorul, datorita. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grace a)
NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na
ASIRIA, stat antic in Orientul Mijlociu, pe cursul mijlociu al fl. Tigru. Intemeiat la sfirsitul milen. 3 i. Hr., s-a ridicat la rangul de mare putere politica in sec. 14-11 i. Hr. Dupa o perioada de decadere, in sec. 10-7 i. Hr., terit. statului a cuprins Mesopotamia, Siria, Fenicia si, pentru scurt timp Egiptul. A. s-a prabusit in 605 i. Hr., sub loviturile mezilor si ale babilonienilor.
lovitura ~i f. 1) Atingere brusca si puternica; izbitura. ◊ ~ de gratie lovitura care rapune definitiv adversarul. 2) Zgomot produs de o izbitura. 3) fig. Suferinta morala; durere sufleteasca; necaz. ~ile sortii. 4) Atac indraznet efectuat prin surprindere. ◊ A da ~a a realiza pe neasteptate ceva foarte important. ~ de stat preluare a puterii intr-un stat prin rasturnarea violenta a conducerii vechi. ~ de trasnet fapt, eveniment neasteptat. ~ de teatru actiune brusca, efectuata cu scopul de a impresiona puternic. 5): ~ de pedeapsa sanctiune data de arbitru unei echipe sportive pentru incorectitudine de joc, constand dintr-o lovitura executata de echipa adversa. [G.-D. loviturii] /a lovi + suf. ~tura
FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].
FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)
PASA1 s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitura unui jucator din aceeasi echipa. 2. Inaintare catre adversar la scrima. 3. Miza pe care trebuie s-o depuna jucatorii de carti la fiecare nou tur. 4. Miscare a mainii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasa de navigatie = drum navigabil amenajat printr-o zona de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. stare, situatie (trecatoare). [< fr. passe].
PASA s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitura, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operatie de trecere la executarea unui tur de iluzionism; miscare a mainii la hipnotizatori. 2. inaintare catre adversar, la scrima. 3. miza pe care trebuie s-o depuna jucatorii de carti la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zona cu pericole (stanci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situatie (trecatoare). 6. trecere a metalului forjat in tiparele sau in matritele care-l fasoneaza. (< fr. passe, engl. pass)
GARDA garzi f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; straja. ~ de noapte. ◊ Medic de ~ medic de serviciu la un spital in afara orelor de lucru. 2) Persoana, grup de persoane sau subunitate militara care pazeste un obiectiv sau persoane aflate sub arest; paza; straja. ◊ ~ de onoare subunitate militara care da onorurile cu anumite ocazii. ~ personala garda avand insarcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotica (sau nationala) garda alcatuita din detasamente de voluntari care participa la asigurarea independentei si securitatii patriei. 3) (la box, scrima etc.) Pozitie de aparare in vederea evitarii unei lovituri. ◊ A se pune in ~ a lua masurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situatie neplacuta. 4) (la sabii, la spade) Aparatoare metalica fixata intre maner si lama. /<fr. garde