Rezultate din textul definițiilor
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiții si relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia. (1) – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

ABSOLÚT, -Ă adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restricții, necondiționat. ◊ monarhie absolută = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealistă) Spirit absolut, (idee) absolută = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte persoane asemănătoare. ◊ Adevăr absolut = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; element al cunoașterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) mișcare absolută = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 ºC). 3. (Mat.; despre mărimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desăvârșit, complet, perfect. // adv. Cu desăvârșire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeniDin lat. absolutus, fr. absolu.

ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin atitudinea înțelegătoare a suveranilor față de cerințele progresului, de sfaturile gânditorilor luminați etc. – Din fr. absolutisme.

absolutÍSM s.n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; formă de guvernământ bazată pe puterea nelimitată a unui monarh; monarhie absolută. V. tiranie, autocrație, despotism. [Cf. fr. absolutisme, rus. absolutizm].

absolutÍSM s. n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; putere nelimitată a unui monarh; formă de guvernământ bazată pe această putere și pe totala lipsă de drepturi a poporului. – Fr. absolutisme.

ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin receptivitatea suveranilor la progres. – Din fr. absolutisme.

L’ÉTAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – Cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit în 1651 în fața Statelor generale. Indică chintesența monarhiei absolute și, prin extensie, tendințele dictatoriale.

HALIFAX [hælifæks], Sir George Savile, marchiz (1633-1695), om de stat și eseist englez. Orator de mare talent. Adept al monarhiei absolute, H. a contribuit la aducerea pe tronul Angliei a lui Carol al II-lea Stuart și, apoi, a fiului acestuia, Iacob. Ulterior, a susținut aducerea pe tron a stathuderului Țărilor de Jos, Wilhelm de Orania.

RICHELIEU [riʃəliö], familie nobiliară franceză. 1. Armand Jean DU PLESSIS de (1585-1642), om politic și c******l francez (din 1622. Reprezentant al absolutismului în Franța. Ca prim-min. (1624-1642), în timpul domniei lui LUdovic XIII, a fost conducătorul de fapt al Franței. Prin înfrângerea hughenoților (cucerirea cetății La Rochelle), prin înlăturarea tendințelor autonomiste ale marilor seniori feudali și printr-o serie de reforme (finanțe, armată și legislație), a consolidat monarhia absolută. Pe plan extern, a luptat împotriva hegemoniei Habsburgilor în Europa, Franța participând (din 1635), alături de principii protestanți germani și de Suedia, împotriva Sfântului Imp. Roman de Națiune Germană și a Spaniei, în Războiul de 30 de ani (1618-1648). A manifestat interes pentru literatură și arte. A contribuit la întemeierea (1635) Academiei Franceze. 2. Armand Emmanuel DU PLESSIS, conte de Chinon, duce de Fronsac (1766-1822), general și om politic francez. Emigrat în Rusia (1790), a devenit guvernator al provinciei Odessa (1803-1814). Reîntors în Franța a devenit prim-min. (1815-1818, 1820-1821) obținând plecarea Aliaților din Franța și acceptarea ei în Sfânta Alianță.

ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvernământ bazată pe puterea absolută a unei singure persoane (monarh, duce etc.); autocrație. 2) Concepție care stă la baza unei monarhii. /<fr. absolutisme



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)