Dex Sa dea

A CUMPARA cumpar tranz. 1) (obiecte, lucruri) A obtine contra plata. 2) (persoane) A castiga de partea sa, dand mita; a mitui. /<lat. comparare

SITUATIE s.f. 1. Stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ♦ Stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. Asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].

saje, s. f. – (Mold.) Funingine. Sl. sazda (Cihac, II, 324), cf. rut., rus. saza.

comasez v. tr. (co- si masez 1. Si germ. kommassieren). Unesc, grupez parcelele unei mosii sau dau forma mai ratunda [!] „sforilor” prea lungi. V. concentrez.

saYDᾹ v. saida.

2) de sau da (si ngr. de, scris nte, hai, haide): De! Stiu eu ce sa fac?! De! Fa cum vrei! Arata si ironia: Apoi de! Destepti ca tine mai rar!

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vant te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibacie; a se dovedi abil, diplomat intr-o anumita imprejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a indrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face sa ajunga intr-o anumita situatie, stare. 5. Intranz. A semana intrucatva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. si refl. (In expr.) A-si aduce aminte = a(-si) aminti. – Lat. adducere.

TRANTI, trantesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvarli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamant, a dobori. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasandu-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de imbracaminte; a se imbraca in graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la tranta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, in graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tartja.

EPONIM, -A, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, in antichitate, dadea numele sau anului. 2. Adj. Care da numele sau unui oras, unei regiuni etc. – Din fr. eponyme.

EXPRESIE s. 1. forma. (A dat ~ gandurilor sale.) 2. (pop.) zicere. (Dictionar de locutiuni si ~ii.) 3. (in logica simbolica) expresie identic-adevarata v. tautologie; expresie valida v. tautologie. 4. v. fizionomie. 5. fizionomie, masca. (Actorul avea o ~ admirabila.)

FORMA s. 1. v. configuratie. 2. contur, (fig.) relief. (A inceput sa capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gandurilor sale.) 4. v. silueta. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarna fonta in ~.) 7. (LINGV.) forma hiper-corecta = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. varianta. (~ lexicala.) 9. v. mod.

PROFUND ~da (~zi, ~de) 1) (despre ape, cavitati etc.) Care are fundul departe de suprafata. 2) (despre persoane) Care este dotat cu un spirit patrunzator; capabil sa patrunda usor in esenta lucrurilor; perspicace. savant ~. 3) (despre sentimente, ganduri, judecati etc.) Care cere o mare putere de patrundere; care vine din interior; adanc. 4) Care este mare, extrem in felul sau. Liniste ~da. 5) (despre ochi, privire) Care denota o intensa traire interioara. 6) (despre voce, ton etc.) Care are un timbru gros; jos; grav. /<lat. profundus, fr. profond

TAICA m. invar. pop. 1) (si cuvant de adresare a copilului catre tatal sau) Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata. ◊ A scapa de d****l si a da peste ~-sau a iesi dintr-o incurcatura si a da peste alta (si mai mare). A trimite de la d***u la ~-sau a amagi, a insela pe cineva; a duce de nas pe cineva. 2) (cuvant de adresare a celor tineri catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva; tata. [G.-D. taichii; Sil. tai-] /Din tata

EPONIM s.m. Magistrat care, in cetatile Greciei antice si in vechea Roma, dadea numele sau anului; (mai ales) primul dintre cei noua arhonti ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dadea numele sau anului. // adj. Care da numele sau unui loc, unui oras etc. [< fr. eponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].

beci (beciuri), s. n. – Subsol, pivnita. Probabil din cuman. bec „fortificat” (daR, Puscariu, Lr., 315), cuvint oriental care s-a pastrat si in numele vechi al Vienei, tc. bec › rom. Beci (cf. Seineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (sef peste bucatariile domnesti, dregator al curtii care, incepind cu sec. XVIII, exercita efectiv functia stolnicului); becerie, s. f. (bucatarie domneasca). Numele de becer (cf. pivnicer) se explica prin intrebuintarea data in mod traditional pivnitelor drept camara. Totusi, daR da originea sa ca necunoscuta, si se gindeste numai la o posibila legatura cu germ. Zucker-backer. Nu este sigur, pe de alta parte, ca becer inseamna, „placintar”, cum gresit afirma daR si Candrea; cf. Odobescu: becerul, adica bucatarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pecar „brutar”.

cominda (-d, -at), vb. – 1. (Inv.) A sacrifica. – 2. (Inv. si Mold.) A se ingriji de sufletul unui mort, a se ocupa de inmormintare, de slujbe si pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispozitii cu privire la propria inmormintare si la pomeni. – Var. cuminda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Puscariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; daR; Puscariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda si pentru sensul special, sp. manda. – Der. comindare, s. f. (inv., sacrificiu; pomana; slujba de inmormintare); comind, s. n. (inv., sacrificiu; pomana; obiectele necesare pentru inmormintare, ca de pilda straie, monede, pe care taranii batrini obisnuiesc sa le pastreze pentru propria lor inmormintare; masa care se face dupa inmormintare pentru odihna sufletului unui mort).

EPONIM, -A I. adj. care da numele sau unui loc, unui oras etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dadea numele sau anului; primul dintre cei noua arhonti ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dadea numele sau anului. 2. termen pentru desemnarea unei statiuni arheologice unde a fost cercetata prima data o cultura materiala si care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. eponyme, gr. eponymos)

amnar n., pl. e (lat. igniarium, materie inflamabila, iasca [d. ignis, foc], de unde s' a facut emnar, amnar). Bucatica de otel de lovit cremenea ca sa scapere. Cit ai scapara (sau ai da) din amnar, foarte rapede [!], intr' o clipa. La razboiu de tesut, partea cu care se intinde pinza. Un cui cu care se da mai sus ori mai jos feru [!] cel lat al plugului sau care tine loitra la caruta. Un lemn scurt in care se prind mai multe grinzi la tavan si aiurea.

REHMKE [remkə], Johannes (1848-1930), filozof german. A inteles filozofia ca stiinta fundamentala „lipsita de prejudecati”, al carei obiect il constituie „ceea ce este cel mai general al unui dat”. Teoria sa realist-monista a cunoasterii era indreptata, in special, impotriva idealismului din teoria cunoasterii si a metafizici traditionale („Filozofia ca stiinta fundamentala”).

Hades (sau Pluto), zeul imparatiei subpamintene, fiul lui Cronus si al Rheei. Ca si ceilalti frati ai sai, cind s-a nascut, Hades a fost inghitit de tatal sau, apoi dat afara (v. si Cronus). Mai tirziu a participat la lupta dusa de olimpieni impotriva titanilor. Cind s-a facut impartirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon – Marea, iar lui Hades – Lumea subpaminteana. Hades salasluia in imparatia umbrelor, pe care o cirmuia alaturi de sotia sa, Persephone (in legatura cu rapirea Persephonei v. si Demeter). El nu ingaduia nimanui, o data ajuns acolo, sa mai vada lumina zilei. Cind Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de impotrivirea lui Hades, pe care l-a ranit cu o sageata, silindu-l sa se refugieze in Olympus. Numele lui Hades era evitat de cei vechi, care se fereau sa-l pronunte, socotundu-l aducator de nenorociri. De cele mai adeseori el era invocat sub numele de Pluto („Zeul cel bogat”), aluzie la bogatiile nemasurate care se ascundeau in maruntaiele pamintului.

BUCATICA, bucatele, s. f. Diminutiv al lui bucata; bucatea. ◊ Expr. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica, se spune despre o persoana care seamana perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce serveste (in cantitate mica) de mancare. ◊ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) pana si de strictul necesar traiului. – Bucata + suf. -ica.

TINUTA, tinute, s. f. 1. Atitudine, pozitie pe care o da cineva corpului sau. ♦ Fel de a fi sau de a se comporta fata de cineva sau de ceva; comportare, atitudine. 2. Mod de a se imbraca, de a se prezenta in societate; p. ext. imbracaminte, costum, uniforma. ◊ Mare tinuta sau tinuta de ceremonie = imbracaminte sau uniforma de sarbatoare sau de parada, destinata pentru anumite solemnitati sau ceremonii. Tinuta de seara = imbracaminte eleganta, de o croiala speciala, pentru petrecerile sau reuniunile care au loc seara. Tinuta de campanie = echipamentul complet al unui ostas in timpul campaniei. 3. (Fon.) Pozitia pe care o are organul vocal in timpul articularii sunetelor. – V. tine (dupa fr. tenue).

MESTER, -A, mesteri, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (in special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a indruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maistru. ◊ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neindemanatic. ♦ Proprietar al unui atelier (in raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, in trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. si f., adj. (Om) talentat, priceput, indemanatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S. m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase intr-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

DISPENsaTOR, -OARE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care da fiecaruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris.

DUMNEAsa pron. pers. (Pop.) Pronume de politete pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

ARBORE ~i m. 1) Planta lemnoasa cu tulpina inalta si cu crengi ramificate, pe care se afla frunzele, formand o coroana; copac. ◊ ~ de cacao planta lemnoasa tropicala cultivata pentru seminte comestibile. ~ de cafea planta lemnoasa tropicala din care se obtine cafeaua si cofeina. ~ de cauciuc planta lemnoasa tropicala din scoarta careia se extrage un suc, prin coagularea caruia se obtine cauciucul brut. ~ de chinchina planta lemnoasa tropicala din a carei scoarta se extrage chinina. ~ de paine planta lemnoasa exotica avand fructe mari, sferice, cu gust de paine, care se consuma fierte si coapte. ~ genealogic figura in forma de copac reprezentand ramificatiile unei familii si filiatia membrilor ei. ~ele vietii a) arbore exotic cu tulpina inalta, cu coroana deasa, foarte ramuroasa, si cu frunze mici solzoase, cultivata ca planta decorativa; tuia; b) forma a unei figuri reprezentand evolutia omului dea lungul vietii sale. 2) Organ de masina care transmite o miscare prin rotire in jurul axei sale. 3) Stalp de lemn sau de metal fixat vertical pe o nava pentru a sustine panzele si instalatiile de semnalizare; catarg. /<lat. arbor, ~oris

EMANCIPA vb. I. 1. tr. (Jur.) A da unui minor dreptul de a-si administra si de a dispune de averea sa. ♦ (Ant.) A elibera un fiu din puterea parintelui sau un sclav de stapanul sau. 2. (Fig.) A da libertatea, a elibera de sub o dominatie, de sub puterea cuiva. 3. refl. A-si castiga, a-si dobandi libertatea, independenta. ♦ A-si lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu varsta sa, a avea purtari libertine. [P.i. 3,6 -peaza. / < fr. emanciper, it., lat. emancipare].

DISPENsaTOR, -OARE adj., s.m. si f. (Rar) (Cel) care distribuie, care da fiecaruia partea sa. [Cf. fr. dispensateur].

ACAR conj. (Ban., Cris., Trans. SV) Desi, cu toate ca, macar ca; fie, ori. Pina iaste vie si tinara, ea-si da d******i trupul sau, acar fata, acar nevasta. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PsaLTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akar. Vezi si acarcare, acarce. Cf. batir.

basbuzuc (basbuzuci), s. m. – Ostas voluntar turc. Cunoscut in vechime prin ferocitate, numele sau continua sa dea, uneori cu o nuanta ironica, celor care procedeaza fara menajamente sau cu cruzime. – Var. basibuzuc. Tc. basibozuk „neregulat” (Seineanu, II, 40; Iogu, GS, IV, 154), cf. bg. basibozuk. – Der. basbuzuceste, adv. (cu cruzime); basbuzucie, s. f. (cruzime).

bata (bete), s. f. – 1. Cingatoare, cordon, briu. 2. Betelie. – Megl. bęta „ciorap, soseta”. Lat. vitta (Candrea, Elements, 13; Puscariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; daR); cf. sicil. vitta, it. vita „briu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoara, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al carui suf. nu este clar (cf. totusi, batalie, tocalie, tacalie). Scriban il relationeaza cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabila, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, si pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.

proda, prodau, vb. I (reg.) a da din nou, a da la randul sau.

DISPENsaTOR, -OARE adj. care distribuie, care da fiecaruia partea sa. (< fr. dispensateur)

SUBIECTIVA vb. tr. a infatisa, a prezenta (ceva) in felul sau personal; a da un caracter personal. (< fr. subjectiver)

ADELIE [adeli] Tara ~ (TERRE ADELIE), portiune a coastei antarctice, cuprinsa intre 136º20’ si 142º20’ long. E.; c. 900 mii km². Imens cimp de gheata, cu grosimi de c. 2000 m. Descoperita in 1840 de Dumont d’Urville, care i-a dat numele sotiei sale. Baze stiintifice franceze: Port-Martin (1950) si Pointe-Geologie (1952). Sub suveranitatea Frantei din 1938.

AVAR¹, -A, avari, -e adj., (Adesea substantivat) Care nu da din al sau; lipsit de generozitate; zgarcit. – Fr. avare (lat. lit. avarus).

BUCATICA, bucatele, s. f. Diminutiv al lui bucata. ◊ Expr. A face (sau a taia, a rupe in) bucatele (-bucatele) = a faramita, a marunti. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica = exact, la fel; leit. ♦ Lucru de mancare. ◊ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi darnic. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) chiar si de strictul necesar.

acreditez v. tr. (fr. accrediter, d. credit, credit; it. accreditare). dau credit: lealitatea [!] sa l-a acreditat. Fac sa se creada ceva: acreditez o stire. Acreditez un trimes, ii autorizez misiunea V. refl. Obtin crezamint, ma adeveresc: aceasta informatiune se acrediteaza.

alaptez v. tr. (d. lapte sau lat. allactare). dau tita, nutresc cu laptele meu. – Si laptez (lat. lactare).

arhiducesa f., pl. e (arhi- si ducesa; fr. archiduchesse). Sotie de arhiduce. Titlu dat fiicei sau surorii unui Imparat.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

SEABORG [si:bɔrg], Glenn Theodore (1912-1999), chimist american. Prof. univ. la Berkeley (California). Lucrari in domeniul chimiei si fizicii nucleare („Chimia elementelor actinide”). Intre 1940 si 1957, impreuna cu alti specialisti, S. a participat la descoperirea a peste 100 de izotopi, la izolarea si identificarea elementelor transuranice: americiu, curiu, berkeliu, californiu, einsteiniu, fermiu, mendeleeviu si nobeliu. A obtinut in mod artificial plutoniul. Cu toate ca s-a alaturat, din 1942, „Proiectului Manhattan”, care a realizat bomba atomica americana, a fost ulterior un militant pentru dezarmarea nucleara si pentru limitarea armelor de distrugere in masa. In 1997, in semn de pretuire, numele sau a fost dat unui nou element chimic. Presedintele Comisiei pentru Energie Atomica (1961-1971). Premiul Nobel pentru chimie (1951), impreuna cu E. M. McMillan.

cartier n., pl. e (fr. quartier, d. quart, sfert. V. cart, sfert, cvartir, fartir, cvartal, patrar, patrat, cadril, careu). Diviziune a unui oras, despartire, suburbie. Gazduire, adapostire: a da soldati la (sau in) cartier pin [!] oras. Cartieru general, sediu statului major si al generalilor in razboi si´n manevre.

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

cinste f., pl. inuz. cinsti (mbg. censt, vsl. cisti, infl. poate de censti, parte. V. bicisnic, tist). Onoare. Onorabilitate, probitate, onestitate. Consideratiune. Tratatiune, oferire de vin ori alte bauturi sau mincari. A da cinstea pe rusine, a face o fapta rusinoasa, a te compromite. A da cuiva ceva pe cinste, pe credit, pe cuvint. A face cinste 1) a face onoare si 2) a oferi de baut sau si de mincat. A te pune pe cinste, a te pune pe betie, pe chef. V. onorar 2.

Bellerophon(tes), fiul lui Glaucus, regele Corinthului, si al Eurymedei. savirsind din greseala o crima, Bellerophon e nevoit sa-si paraseasca patria si sa se refugieze la curtea lui Proetus, regele Tiryntului. Acolo insa Antea, sotia lui Proetus, se indragosteste de el. Cu toate ca Bellerophon ii respinge dragostea, el trezeste gelozia lui Proetus care-l indeparteaza, trimitindu-l la curtea socrului sau, Iobates, spre a fi ucis. Ca sa-l piarda, Iobates ii da o serie de insarcinari: sa se lupte cu himera (v. si Chimaera), pe care Bellerophon izbuteste s-o omoare, calarind pe calul sau inaripat Pegasus (v. si Pegasus), sa se razboiasca cu amazoanele, pe care le invinge etc. Plin de admiratie fata de vitejia lui Bellerophon, Iobates sfirseste prin a-i cruta zilele si a-i da pe fiica sa de sotie, impreuna cu o parte din regat. Scapat de razbunarea muritorilor, Bellerophon e urmarit totusi de minia zeilor. El se duce in pustiu unde, dupa o viata retrasa, moare in cele din urma departe de oameni. Intr-o alta varianta, minat de o trufie oarba, el ar fi incercat sa ajunga pe calul sau inaripat, pina la lacasul zeilor. A fost insa pravalit de Zeus inapoi pe pamint, unde si-a curmat singur viata.

LA CHAISE (sau LA CHAIZE [la ʃez]), Francois D’Aix de (zis le Pere de La Chaise) (1624-1709), iezuit francez. Confesor al lui Ludovic XIV, a avut un rol important in relatiile Bisericii franceze cu Papalitatea. A luat apararea hughenotilor dupa revocarea Edictului din Nantes (1685). Numele sau a fost dat celui mai mare cimitir din Paris.

congediez v. tr. (fr. congedier). dau congediu, dau drumu din serviciu. dau voie sau fac semn sa se duca. – Fals concediez.

2) dainez (ma) v. refl. (imit. ca si dananaiesc). Trans. (Jiu). Ma dau in leagan sau scrinciov. – In est rar ma dainaiesc, ma legan, ma bitii.

cucernicie f. Cucerie, evlavie, calitatea de a fi cucernic. Titlu respectuos dat preutilor [!]: cucernicia sa preutu.

GINERI, gineresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A-i da cuiva pe fiica sa de sotie (facandu-si-l ginere). – Din ginere.

HARTIE, hartii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tiparit, desenat, impachetat etc., fabricat din substante organice vegetale si materiale de incleiere si de colorare, in forma de foi subtiri si intinse. ◊ Expr. A pune (sau a asterne) ceva pe hartie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hartie (1) (scrisa sau tiparita). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hartie (1), bancnota. Cinci hartii de cate o suta. ◊ Hartie de valoare = inscris care atesta participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui imprumut si care da proprietarului sau posesorului sau dreptul de a primi dividende sau de a incasa dobanda. Hartie-moneda = bani de hartie. 5. (Sport) Categorie de greutate in box, la juniori, intre 45 si 48 kg. – Din sl. chartija.

INCONSTIENTA s. f. 1. Lipsa sau pierdere a cunostintei, care apare in diferite boli neuropsihice. 2. Lipsa unei atitudini constiente, rationale fata de realitatea inconjuratoare; stare sufleteasca in care omul nu-si da seama de actele sale. [Pr.: -sti-en-] – Din fr. inconscience (dupa inconstient).

MIRE, miri, s. m. Nume purtat de barbat in ziua sau in preajma casatoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, in ziua sau in preajma casatoriei, celor doua persoane care se casatoresc. – Cf. alb. mire „bun”.

CONSTIENT, -A, constienti, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care isi da seama de realitatea inconjuratoare, care are constiinta. 2. Care isi da seama de posibilitatile sale, de rolul care-i revine in societate; ♦ Care realizeaza scopuri dinainte stabilite; care actioneaza pe baza cunoasterii legilor obiective ale vietii sociale si isi da seama de consecintele sociale ale actiunilor sale. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. conscient (dupa sti).

POLARIZA, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturala prin fenomene de reflexie, refractie, birefringenta etc. ♦ Intranz. si refl. A dobandi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strange, a concentra in jurul sau. 3. Refl. (Fil.) A da nastere unei polaritati (3), a forma extreme opuse care se conditioneaza reciproc. – Din fr. polariser.

RASPUNDERE, raspunderi, s. f. Faptul de a raspunde; obligatia de a raspunde de indeplinirea unei actiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la raspundere = a obliga pe cineva sa dea socoteala de faptele sale, a cere cuiva socoteala. A avea simt de raspundere sau simtul raspunderii = a fi constient de insemnatatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu ravna si seriozitate pentru executarea lor. Pe raspunderea cuiva = pe garantia (morala sau materiala a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecinta rezultata din neindeplinirea unei obligatii legale. – V. raspunde.

POALA ~e f. 1) Partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A misca spre sine sau spre alt punct, apucand de un capat, de un maner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoara a pacali; a insela. ~ la raspundere a cere ca cineva sa dea socoteala pentru faptele sale. ~ sapa a) a prasi; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tractiune, masini etc.) A face sa se miste ducand dupa sine; a tari. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-si) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din cand in cand pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de imbracaminte sau de incaltaminte) A imbraca potrivind in graba pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafata plana. 2. intranz. 1) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalatii de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normala a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pusca. /<lat. trahere

IPOTECA s.f. Drept real care greveaza un imobil, un teren etc. al carui proprietar l-a dat ca garantie creditorului sau; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypotheque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].

AGAMI s. m. pasare amazoniana, cat un fazan, care poate fi dresata si da alarma prin strigatul sau. (< fr. agami)

MINIMIZA vb. tr. 1. a minimaliza. 2. (mat.) a da unei cantitati valoarea sa minimala. (< fr. minimiser)

accesiune f. (lat. ac-cessio, -onis. V. acced, cesiune. Adeziune: a da accesiunea ta unui (sau la un) tractat. Suire pe tron: accesiunea la putere. Dreptu de accesiune, dreptu proprietarului la venitu proprietatii.

amanunt si amarunt n., pl. e, vechi uri (a 4 si manunt, marunt). Parte marunta, particularitate, detaliu: amanuntele luptei, o veste fara nici un amanunt, a da amanunte, a intra (sau a te perde) in amanunte. Cu amanuntu sau cu de-a manuntu [!] (mai exact de cit cu de amanuntu, ca si cu de-a sila), amanuntit, in detaliu: a povesti, a vinde cu de-a manuntu. V. toptan si diba.

arenda f., pl. e (rut. rus. pol. bg. arenda, rut. si orenda, ung. arenda d. mlat. arrenda, din lat. ad-rendita care vine d. redditus, reddita, restituit, reddere, a reda; it. rendita, pv. sp. renta, fr. rente, germ. rente. V. orinda 2). Inchiriere de mosie sau de farmacie: a da, a lua, a tinea in (sau cu) arenda. Banii (cistu) dati ori primiti p. asta. – Mai vechi (si azi in Trans.) arinda).

OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latina a raspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetatenilor sai mirati ca paraseste cetatea (Priene), asediata de persi, fara sa-si ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogatie a inteleptului, un bun care-l insoteste peste tot.

concert n., pl. e (fr. concert, d. it. concerto, care vine d. lat. con-, impreuna, si certare, a se intrece. V. cert 2). Armonie de voci sau de instrumente: a da un concert. Sedinta muzicala. Bucata muzicala p. un instrument intovarasit de orhestra [!]. Fig. Acord, uniune, intelegere: concert de laude, de opiniuni. Concertu european, acordu tarilor Europei. In concert, in coniventa, in intelegere: a lucra in concert.

2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) Insa: Pot da nu vreau. Vreau, da nu pot. Multi, da prosti. da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? da lasa-ma’n pace! da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).

Faustulus, pastor care, gasindu-i pe Romulus si pe Remus abandonati, i-a luat cu sine si, ducindu-i la el acasa, i-a dat in grija nevestei sale, Acca Laurentia, sa-i creasca.

creta f., pl. e (lat. creta, adica „din insula Creta”, de unde si mgerm. kride, ngerm. kreide, pol. kreda, kryda, si de aci rut. kreida, kriida). Carbonat de calciu sau calcita pamintoasa (CO₃ Ca), formata din animalcule foraminifere supt [!] aspectu unei substante albe dure, care se intrebuinteaza la scris pe tabla neagra in scoale [!]. – In est (d. rut.) crida, in sud (rar azi) tibisir.

ODORICO da PORDENONE (pe numele sau adevarat Odorico Mattiuzi) (1265-1331), cleric italian. Franciscan misionar, autor al unor memorii de calatorie („Descriptio terranum”), in care a descris voiajul sau in Anatolia, Persia, India, China, Arh. Maleaz; constituie un important izvor pentru cunoasterea civilizatiei orientale a timpului. Beatificat (1755).

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

COPT¹ s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da in copt = a incepe sa se coaca, a se pargui. – V. coace.

STILIST, -A, stilisti, -ste, s. m. si f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului sau; maestru al stilului. 2. Nume dat credinciosilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil.

COPIL ~i m. 1) Baiat (sau fata) in perioada de la nastere pana la adolescenta. ~ mic. ~ de scoala. ◊ De mic ~ din copilarie. A ajunge (sau a cadea) in mintea ~ilor a avea manifestari copilaresti. ~ de casa fecior de boier care slujea ca paj la curtea domneasca sau la un boier mare. ~ de trupa copil (orfan) crescut si educat de o unitate militara. 2) Persoana de orice varsta luata in raport cu parintii sai. 3) fig. Persoana matura care da dovada de naivitate si lipsa de experienta. /Cuv. autoht.

DONATOR, -OARE s.m. si f. Persoana care face o donatie. ◊ Donator de sange = persoana care da o cantitate din sangele sau pentru a fi folosita la transfuzii; donor. [Cf. lat. donator, fr. donateur].

DONATOR, -OARE s. m. f. 1. cel care face o donatie. ♦ ~ de sange = cel care da o cantitate din sangele sau pentru transfuzii; donor. 2. individ care cedeaza altui individ un organ, un tesut, o celula, un cromozom, o gena. (< fr. donateur, lat. donator)

BUCKINGHAM PALACE [bakiŋgəm pælis], resedinta londoneza a suveranilor britanici. Numele provine de la cladirea construita in sec. 18 pentru ducii de Buckingham, cumparata in 1761 de regele George III pentru sotia sa. Regina Victoria i-a dat actuala folosinta.

abilitez v. tr. (lat. habilito, -are. V. reabilitez). Fac abil, dau abilitate (putere) pin [!] lege sau examin [!]: a abilita pe cineva ca docent.

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

arca f. (turc. arka, dos, spate, sprijin, protectiune, protector). L. V. Protector: dedese [!] stire si la arcalele sale (Cost. I,306).

NON OLET (PECUNIA) (lat.) banii n-au miros – Replica pe care a dat-o imparatul Vespasian fiului sau, Titus, care-i reprosa ca infiintase latrine cu taxa pentru a reface visteria tarii. Ironie la adresa celor ce obtin castiguri banesti prin mijloace nedemne sau necinstite.

SUUM CUIQUE (lat.) fiecaruia ce este al sau – Unul dintre cele trei precepte fundamentale de drept roman, formulate de Ulpian astfel: „Iurus praecepta sunt: haec: honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere” („Preceptele dreptului sunt: a trai cinstit, a nu vatama pe nimeni, a da fiecaruia ce-i al sau”).

chestor si (rar) -or m. (lat. quaestor, gen. -oris, din quaesitor, anchetator, inchizitor, judecator de instructiune, d. quaerere, quaesitum, a cerceta, a intreba. V. cer 3). Functionar care, la Romani, era insarcinat mai ales cu finantele. Azi, in adunarile legislative, membru care supravegheaza si conduce intrebuintarea fondurilor. Sef de politie, politai sau prefect de politie (titlu dat dupa 1925).

circel m., pl. ei (d. circi sau d. vsl. kruciti, a suci, gruciti sen, a se stringe, a se zgirci. V. zgircesc). Mustata (filament) care ajuta vitei sa se agate. Strugure mic sau bucatica dintr´un strugure: da-mi un circel din strugurele tau. Contractare convulsiva si dureroasa a muschilor: scalda-te, dar nu te duce la adinc, ca te apuca circeii (sau ti se pune circelu) si nu mai poti intinde picioarele (fr. crampe). Dun. Un fel de gindaci negriciosi lungi si subtiri care plutesc pe apa lina sprijiniti pe lungile lor picioare si carora poporu le atribuie zgircirea picioarelor la cei ce inoata. Gorj. Circeaba mai mica. Adv. cu paru circel, cu paru incretit (ca circeii de vita). A se stringe circel, a se zgirci, a se rasuci. V. ciorchin.

PAVLOVA, Anna Pavlovna (1881-1831), balerina rusa. Balerina (din 1899), apoi prim-balerina (1906) la teatrul Mariinski din sankt-Petersburg. Din 1909, a fost prim-balerina in compania Baletele ruse, a lui deaghilev, devenind una dintre primele partenere ale lui V. Nijinski. Roluri de mare intensitate lirica, create cu o tehnica desavarsita („Silfidele”, „Frumoasa din padurea adormita”, „Giselle”). Stabilita la Londra (din 1910), a creat propria sa companie cu care a dat spectacole in mai multe tari ale lumii, inclusiv in Rusia (1913-1914). Celebra pentru interpretarea din „Moartei lebedei”, coregrafie creata special pentru ea de M. Fokin, pe muzica lui saint-saens.

SOLIE, solii, s. f. 1. Misiune, insarcinare incredintata unui sol². ◊ Expr. (Inv.) A-si da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-si indeplini insarcinarea de sol²; a da socoteala de misiunea avuta. ♦ P. gener. Misiune, insarcinare, sarcina. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegatie. – sol² + suf. -ie.

DEFULAT, -A, defulati, -te, adj. (Adesea substantival) Care a dat curs liber ideilor sau tendintelor sale refulate inainte. – V. defula.

SUBIECTIVA vb. I. tr. A infatisa, a prezenta (ceva) in felul sau personal de a privi; a da un caracter personal; subiectiviza. [Pron. -bi-ec-. / cf. fr. subjectiver].

ASTIGMATISM s.n. 1. Defect al vederii, datorat faptului ca curbura corneei sau a cristalinului este neegala si face ca ochiul sa perceapa obiectele deformate. 2. Defect al unei lentile, care da o imagine deformata datorita curburii sale neegale. [< fr. astigmatisme, cf. gr. a – fara, stigma – pata].

advocat (advocati), s. m. – Persoana care are profesiunea de a acorda asistenta juridica. – Var. avocat. Mr. avucat. < Lat. advocatus (sec. XIX). Contactul cu fr. avocat, it. avocato, a dat varianta fara d (si der. sai). Forma mr. provine direct din it. – Der. advocatesc, adj.; advocatie, s. f. (avocatura); advocatime, s. f. (adunare de advocati); advocatura, s. f.

podnog, podnogi, s.m. 1. (pop.) fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul caruia se schimba itele; iapa, talpig, talpa, schimbator. 2. (reg.; in forma „pomnoaje”) nume dat uneia dintre curelele de la sa. 3. (reg.; in forma „podnoaje”) legatura de zdrente.

ASTIGMATISM s. n. 1. defect al vederii datorat unor diferente de curbura a corneei sau cristalinului, care fac ca ochiul sa perceapa obiectele deformate. 2. defect al unei lentile, care da o imagine deformata datorita curburii sale neegale. (< fr. astigmatisme)

adeziune f. (lat. adhaesio. V. aderenta, coeziune). Actiunea de a adera, de a se lipi: forta de adeziune. Fig. Consentiment: dau, refuz adeziunea mea unui lucru sau la un lucru.

aluziune f. (lat. allusio, -onis. V. iluziune. Modu de a spune pe departe ceva ca sa se inteleaga alt-ceva. A face aluziune la ceva, a bate saua sa priceapa iapa, a da sa inteleaga. – Si aluzie.

IRESPONsaBILITATE (‹ fr.) Faptul de a fi iresponsabil; lipsa de responsabilitate. ♦ (Dr.) Situatie in care faptuitorul, in momentul savarsirii infractiunii, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapan pe ele, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze.

1) brinca f., pl. i (lat. pop. branca, laba; it. branca, laba, ramura; fr. branche). Vechi. 1) Palma: isi razima capul in brinca (Del.). Azi. 2) Impingere violenta cu minile: i-a dat o brinca incit a cazut. Fig. A da brinci, a imbrinci, a impinge, a indemna: inima-i dadea brinci sa plece. In brinci sau pe brinci, in patru labe, spijinindu-te in mini si’n picioare: a cadea in brinci, a te tiri in brinci. (Pop. si un brinci, pl. inuzitat uri: i-a facut un brinci sa plece). 3) Vechi (Dos. s.a.). Gheara de fer de torturat oamenii.

saRTO, Andrea del (1486-1530), pictor italian din scoala florentina. Influentat de Leonardo da Vinci si de Rafael. Opera sa se distinge printr-un desen gratios, echilibru, calm, o cromatica calda si evitarea contrastelor puternice („Nasterea Fecioarei”, „Madonna del sacco”, „Portretul Lucretiei”, „Noli me tangere”).

INTENTIE, intentii, s. f. Dorinta, gand de a face, de a intreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intentie = intentionat, inadins. Fara intentie = involuntar, fara sa vrea. ◊ Loc. conj. Cu intentia sa... (sau, loc. prep., cu intentia de a...) = cu gandul, in dorinta de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intentie = a invinui pe cineva de ganduri pe care nu le-a avut. A avea intentii serioase (cu)... = a) a fi decis sa realizeze ceea ce si-a propus; b) a fi decis sa contracteze o casatorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihica a unei persoane care isi da seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevazandu-i si dorindu-i sau acceptandu-i efectele. [Var.: intentiune s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

PIVNICER, pivniceri, s. m. 1. Persoana care are sub supravegherea sa o pivnita de vinuri; chelar. 2. Titlu dat boierului care avea in grija viile si pivnitele domnesti; persoana care purta acest titlu. – Pivnita + suf. -ar.

VISTIER, vistieri, s. m. (In evul mediu, in tarile romanesti) Titlu dat marelui dregator care avea in sarcina sa administrarea financiara a tarii si a vistieriei statului; persoana care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

REFERENT, -A, referenti, -te, s. m. si f. Specialist in cadrul unei institutii, a carui atributie este de a da indrumari si informatii in domeniul specialitatii sale; consilier. ♦ Persoana care face un referat. – Din germ. Referent, lat. referens, -ntis.

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteala scrisa alcatuita din doua parti (debit si credit), care exprima valoric, in ordine cronologica si sistematica, existenta si miscarile unui anumit proces economic pe o perioada de timp determinata. ◊ Evidenta acestor operatii. 2. (In expr.) A trece la (sau in) cont = a inscrie la rubrica datoriilor o nota. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lamuriri asupra faptelor sau intentiilor sale; a se justifica. A tine cont (de ceva) = a avea in vedere, a lua in considerare. Pe cont propriu = pe propria raspundere, in mod independent. In contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

SEMIAUXILIAR ~a ( ~i, ~e) : Verb ~ verb cu rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, care da o nuanta modala, reiesita din sensul sau lexical. /<fr. semi- auxiliaire

APLANETISM s.n. Proprietate a unui sistem optic de a da o imagine plana, perpendiculara pe axa sa, pentru un obiect de asemenea plan, perpendicular pe aceasta axa. [< fr. aplanetisme].

IUdaISM s.n. Religie raspandita in randurile evreilor, avand ca izvor al dogmei sale Biblia si Talmudul; mozaism. [Pron. iu-da-ism. / < lat. iudaismus, cf. fr. judaisme].

EXPERT, -A adj. Cu experienta, care are cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. // s.m. si f. Specialist renumit intr-un anumit domeniu. ♦ Persoana numita din oficiu de tribunal pentru a-si da avizul intr-o chestiune de competenta sa. [Cf. fr. expert, lat. expertus].

INTENTIE s.f. 1. Dorinta, plan, gand de a intreprinde ceva. 2. (Jur.) Atitudine psihica a cuiva care-si da seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevazandu-i sau acceptandu-i efectele. [Gen. -iei, var. intentiune s.f. / cf. fr. intention, lat. intentio].

MANdaT s.n. 1. Imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

APLANETISM s. n. proprietate a unui sistem optic de a da o imagine plana, perpendiculara pe axa sa, pentru un obiect de asemenea plan, perpendicular pe aceasta axa. (< fr. aplanetisme)

INTENTIE s. f. 1. dorinta, plan, gand de a intreprinde ceva. 2. (jur.) atitudine psihica a cuiva care-si da seama de caracterul ilicit al faptei sale. (< fr. intention, lat. intentio)

MANdaT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)

daGERMAN [da:gəman], Stig (1923—1954), scriitor suedez. Opera sa ilustreaza starea de spirit specifica „generatiei anilor '40“ confruntata cu dezastrele materiale si morale de dupa razboi. Romane („sarpele“, „Copilul ars“), nuvele („Jocurile noptii“), piese de teatru („Condamnat la moarte“).

CRUZ E SOUsa [crus i soza], João da ~ (1863-1898), poet brazilian. Fiu de sclavi. Opera sa face trecerea intre romantismul si simbolismul brazilian. Versuri de revolta („Evocari”, „Faruri”, „Ultimele sonete”).

coconas m. (d. cocon). Fam. Titlu dat de popor fiilor de boier sau boierilor, egal cu domn. Epitet ironic in gura orasenilor, egal cu „domnisor”: mai, da coconas te-ai mai facut de cind ai cistigat la loterie! – Mai fam.: conasu Petru ild. coconasu Petru. – In est cu-.

RECENsaMANT (dupa fr. recensement) s. n. Forma speciala de inregistrare statistica de mare amploare, de obicei periodica si exhaustiva, in care culegerea datelor despre fenomenele supuse observarii se face direct de catre observatorii speciali trimisi la fata locului. ◊ Recensamantul populatiei = r. al carui scop il constituie stabilirea pe intreg teritoriul unei tari, la un moment dat, dupa un program unitar, dupa principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase si social-culturale; s*x, varsta, stare civila, nationalitate, nivel de instruire, ocupatie, ramura de activitate etc. Adesea se realizeaza concomitent si un r. al locuintelor. In epoca moderna primele r. au avut loc in S.U.A. (1790), Franta si Marea Britanie (1801). In Principatele Unite prima incercare de r. dateaza din 1859, din initiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. in Romania au avut loc in anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

corigent, -a adj. si s. (lat. corrigens, -entis). Elev sau eleva care trebuie sa mai dea un examin [!] la obiectele la care a raspuns slab. V. repetent.

dedau (ma), a -a v. refl. (d. dau). Vest. Ma deprind, ma acomodez: s’a dedat cu suferinta. Neol. (lat. dedere). Ma dau, ma aplic: s’a dedat studiilor (sau la studii).

INsaRCINA, insarcinez, vb. I. Tranz. 1. A incredinta cuiva indeplinirea unei actiuni; a da cuiva o sarcina. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcina. 2. A face ca o femeie sa devina gravida. – In + sarcina.

EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce serveste drept model, ceea ce serveste pentru a ilustra ceva; persoana care, prin calitatile sale, poate servi drept model; pilda. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel incat sa trezeasca si in altii dorinta de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atentia asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a indemna pe altii sa le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva) 2. Caz sau fapt tipic care intruneste caracteristicile unei categorii intregi, citat pentru a lamuri, a sprijini o idee, o demonstratie. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pilda, bunaoara. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemple, lat. exemplum.

IMUND ~da (~zi, ~de) Care provoaca dezgust prin infatisarea sa. /<lat. immundus, fr. immonde

ELONGATIE s.f. 1. Valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. ♦ Distanta unghiulara dintre doi astri in raport cu Pamantul. 2. (Med.) Intindere terapeutica a unui membru al corpului. [Gen. -iei, var. elongatiune s.f. / cf. fr. elongation].

PARENTAL s.m. Organism sexuat sau asexuat care da nastere unui nou organism, transmitandu-i caracterele sale. [< germ. Parental(generation)].

ELONGATIE s. f. 1. valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. 2. distanta unghiulara dintre un astru si Soare, in raport cu Pamantul. 3. (med.) intindere a unui membru al corpului. (< fr. elongation, lat. elongatio)

PARENTAL¹ s. m. organism (a)sexuat care da nastere unui nou organism, transmitandu-i caracterele sale. (< germ. Parental)

CAMOES (CAMOENS) [camoiŋs], Luis Vaz de (c. 1524-1580), poet portughez. Capodopera sa, epopeea nationala „Luisiadele”, evoca expeditia lui Vasco da Gama catre India si totodata istoria Portugaliei, utilizind elemente diverse (mitologice, cosmografice, epice si descriptive) intr-o unitate de rigoare clasica. Lirica sa (sonete, cantonete), consacrata iubirii, anunta, prin fluiditatea melancolica a versului, romantismul. Teatru.

STILIST, -A, stilisti, -ste, s. m. si f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului sau; maestru al stilului. 2. Creator de moda. 3. Nume dat credinciosilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil.

1) ceas n., pl. uri (vsl. casu). Ora, a doua-zeci si patra parte dintre doua rasarituri de soare. Moment, timp: ceasu prinzului, ceasu plecarii. Ceasornic: un ceas de aur, ceasu umbla in ainte [!]. Ceas rau, moment care aduce nefericire. Intr´un ceas bun, noroc sa dea Dumnezeu (formula de urare). La opt ceasuri sau la opt, la ceasu al optulea. Cit e ceasu (V. cit), ce ceas e sau cite ceasuri sint, ce ora e, ce ora arata ceasornicu? E ceasu opt (si) jumatate, opt si un sfert, opt fara un sfert, opt si 10, opt fara 10 minute sau sint opt ceasuri, ceasornicu arata opt ore s. a. Pl. Parti din ceaslov rostite la diferite ceasuri. – Dim. cescut, pl. uri sau e (Prav. MB).

IAPA, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate saua (ca) sa priceapa (sau sa inteleaga) iapa = a da sa se inteleaga ceva in mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Talpig (la razboiul de tesut). – Lat. equa.

DOMINA, domin, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, idei, conceptii etc.) A tine pe cineva sau ceva sub influenta sau stapanirea sa; a stapani. ♦ Refl. A reusi sa nu-si dea pe fata sentimentele, gandurile etc. a se retine, a se stapani. 2. Tranz. si intranz. A intrece (cu mult) prin inaltime lucrurile sau fiintele inconjuratoare, a se inalta deasupra tuturor. 3. Intranz. si tranz. A se impune prin numar sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (intr-o competitie sportiva). – Din fr. dominer, lat. dominari.

ATRAGATOR, -OARE, atragatori, -oare, adj. Care atrage (2) prin calitatile sale (placute); atractiv. Persoana atragatoare. ♦ Care promite foloase, care da satisfactii, care place. Munca atragatoare. – Atrage + suf. -ator.

MANdaNT ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care da cuiva imputernicirea sa incheie acte juridice in numele sau. /<fr. mandant

SEICENTO s.n. Nume dat in Italia secolului al XVII-lea si culturii sale. [Pron. sei-cen-, var. secento s.n. / < it. seicento].

VITAMINA s.f. Nume dat unor compusi organici complecsi necesari organismului pentru activitatea sa vitala. [< fr. vitamine].

TELELET adv. (In expr.) A se tine (sau a se lua etc.) telelet de (sau dupa) cineva = a nu-i da pace cuiva, a plictisi pe cineva prin prezenta sa.

3) au interj. de durere sau si de mirare: Au, rau ma doare! Au, da frumos e!

bot n., pl. uri (cp. cu fr. bout, capat). Gura animalelor si (fam.) a omului impreuna cu buzele: vulpea are botu acutit, stiuca are botu lat, mierla are botu galben. Fam. sarutare: da-mi un bot, ca nu mai pot! Virf orizontal: botu corabiii (prova), al ghetei. A da (a cadea, a veni) in bot (de osteneala sau alunecind, ca o vita), a cadea in brinci (V. berbeleacu). A te sterge pe bot, a-ti pune pofta’n cui, a-ti margini pofta. La botu calului, in graba, fara sa lasi calu de bot (de friu): a bea un pahar la la botu calului. Cu botu pe labe, linistit, ca cinele dupa ce l-ai batut. A avea puf (pufusor) pe bot (botisor), a fi vinovat, a fi furat, ca vulpea din fabula dupa ce mincase gaina si-i ramasese pe bot niste puf care trada ce facuse. V. tic 1.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

CONSULTANT, -A, consultanti, -te s. m. si f. Specialist care da indicatii sau trage concluziile in chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant.

SEMIAUXILIAR adj. n. (Gram.) Verb semiauxiliar = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala izvorata din intelesul sau lexical. [Pron. -mi-a-u-xi-li-ar. / cf. fr. semi-auxiliaire].

SEMIAUXILIAR adj., s. n. (verb) avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala, izvorata din intelesul sau lexical. (< fr. semi-auxiliaire)

SITUATIE s. f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o persoana, o localitate, o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ a fi la inaltimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ◊ loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ◊ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limita = situatie exceptionala, extrema, care impune hotarari radicale. 2. dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)

bouar si boar m. (d. bou sau lat. boarius, de bou). Pazitor de boi. V. haidau.

ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului (1); p. gener. constelatie, planeta. ♦ Interval de timp determinat cand Soarele se afla intr-un astfel de sector. 2. Constelatie corespunzand unei anumite luni a anului in care se naste cineva si avand, dupa unele credinte, o influenta (buna sau rea) asupra destinului acestuia; interval de timp corespunzator; p. ext. destin, ursita. ◊ Expr. (Glumet) A se naste in zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A sa naste in zodia ratelor = a fi mereu insetat. A-i da (cuiva) in zodii = a-i prezice cuiva soarta, viitorul dupa pozitia stelelor. 3. (Rar) Ursitoare. – Din ngr. zodhion.

DIBUI, dibui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranta, sovaielnic, cautand un drum. ♦ Tranz. si intranz. A cauta cu nesiguranta; a cauta pipaind prin intuneric. ◊ Expr. Pe dibuite = pipaind, cautand cu mainile, fara sa vada; la intamplare, la nimereala. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a gasi, a descoperi, a afla, a dibaci. [Prez. ind. si dibuiesc] – Et. nec.

SEMIAUXILIAR, semiauxiliare, adj. (In sintagma) Verb semiauxiliar (si substantivat, n.) = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala, care izvoraste din intelesul sau lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

CONSULTANT, -A s.m. si f. Specialist al unei institutii etc. care da indicatii, pune concluzii si face diferite lucrari care privesc specialitatea sa. [Cf. fr. consultant, rus. konsultant].

SUBINCHIRIA vb. tr. a da cu chirie (o parte dintr-)un imobil, inchiriat pe seama sa. ◊ a inchiria o parte dintr-un imobil de la locatarul principal. (dupa fr. sous-louer)

PRODUCATOR, -OARE, producatori, -oare, adj., s. 1. Adj. Care produce ceva, care da nastere la ceva. 2. S. m. si f. Persoana care prin munca sa, produce bunuri materiale, valori stiintifice sau artistice. 3. S. m. Persoana sau societate care asigura finantarea unui film cinematografic. – Produce + suf. -ator (dupa fr. producteur).

3) cer, cerut si (vechi) cersut, a cere v. tr. (lat. quaero, quaerere, supinu quaesitum, a cauta, a´ntreba, a ancheta; it. chiedere, pv. vfr. querre, sp. pg. querer. – Cer, cei si ceu, ceri si cei, cere; cerui, vechi cersui; sa cer, sa ceri, sa ceara, vechi sa cei, sa ceie; imp. cere, nu cere; cerind, vechi si ceind. V. cersesc, chestiune, inchizitiune). Rog sa mi se dea ceva: a cere un mar, o favoare. Solicit, pretind: a cere o functiune. Exig, pretind: a cere punga sau viata. Am nevoie: pamintu cere ploaie, politeta [!] cere sa fii blind. Doresc, poftesc: stomahu [!] imi cere o limonada. Cersesc: calicu, pina nu cere, nu maninca cu placere. Petesc: a cere o fata in casatorie. A cere inapoi, a reclama sa ti se restitue [!]. A cere un elev din internat, a cere sa i se dea voie sa iasa. A cere de pomana, a cere pomana sau mila, a cersi. V. refl. A cere voie: m´am cerut de la tata sa ma duc la plimbare. A avea cautare, a se cauta: marfa asta se cere mult. A te cere de la profesor afara din clasa, a-i cere voie sa iesi din clasa. Se cere, trebuie, e necesar: se cere sa murim pentru patrie.

1) dada f., pl. e (bg. sirb. dada, tata, sora mai mare, alb. dada, d. turc. pers. dada, ngr. dada [scris ntanta], dadaca; ung. dada, tata. V. dadaca, daica, doda). Vest. Tata, gaga, epitet respectuos unei surori mai mari sau unei femei mai in virsta, dar nu prea. V. matusa.

dativ n., pl. e (lat. dativus, d. datus, dat). Gram. Cazu care raspunde la intrebarea cui. De ex.: omului, oamenilor sau (cu prep.) la oameni.

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). El este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.

CIUdaT ~ta (~ti, ~te) Care socheaza prin felul sau de a fi; neobisnuit; straniu; bizar; anapoda. Un om ~. Ornament ~. [Sil. ciu-dat] /<bulg. tudat

acastau n., pl. aie (ung. akaszto-fa, lemn de spinzurat, adica „spinzuratoare”: akasztani a spinzura). Nord. Spinzuratoare. Scrinciov (sau chear numai un simplu leagan ori scindura pe care doi copii se dau in cumpana). Schele la o cladire. Iron. om prea inalt si slab (cocirla, prajina).

andrea (Mold. Olt. Ban.), indrea (Pt. Rar) si undrea (Munt. Trans.) f., pl. ele (dupa numele sfintului Andrei, o sarbatoare la inceputu iernii, cind se da zor cu impletitu coltunilor, dupa cum si sfintu Neculai inseamna si „varga sau bici de batut copiii” si dumitrita „o floare care infloreste pe la sfintu Dumitru”). Ac mare (de metal ori de lemn) cu care se impletesc coltunii s. a. (Patru andrele servesc la tinut coltunu si una la impletit. Clavicula (un os). Undrea m., gen. al lui. Vechi Decembre, prima luna a iernii. V. acusor.

data f., pl. dati (d. dau). Oara, moment: o data (pl. de doua ori). Intiia data sau intiia oara, prima data sau prima oara (pl. a doua, a treia oara). Rind, serie de timp: asta data, de asta data, data asta (acuma, in acest timp). Alta data, odata, odinioara (lat. olim), nu acuma: alta data eram mai fericit, sa vii alta data. De o cam data. V. deocamdata. Pe data, indata, imediat (V. odata). Dintr’o data, pe data, indata, dintr’o singura lovitura: dintr’o data l-a invins. data, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziua, timpu cind s’a facut, cind s’a emis un lucru: pe peatra era data anului 1504 (moartea lui Stefan cel Mare). Pl. Notiuni, informatiuni ale stiintei (fr. donee): in aceasta carte is date importante.

dauna f., pl. e (lat. damnum, pin analogie cu scaun si fem. dupa paguba; it. danno, vfr. dame, dam [nfr. dommage], sp. dano, pg. dano. V. damnez, condamn). Paguba, stricaciune, detriment. daune-interese sau daune si interese (fr. dommages [et] interets), despagubire acordata pin judecata.

JUPAN, jupani, s. m. 1. Titlu de politete dat in tarile romane persoanelor care ocupau anumite demnitati sau functii inalte. ♦ Titlu de politete dat unei persoane, echivaland cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stapan (considerat in raport cu angajatii sai). – Et. nec.

SOLTUZ, soltuzi, s. m. Titlu dat in evul mediu in Moldova carmuitorului unui oras, care era ajutat in activitatea sa de un sfat format din 6-12 pargari; persoana care avea acest titlu. – Din pol. szoltys.

SUBINCHIRIA, subinchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil inchiriat pe seama sa. ◊ A lua cu chirie de la chiriasul principal o parte dintr-un imobil sau intregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub¹- + inchiria (dupa fr. sous-louer).

SUPUNE, supun, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stapanire sau in puterea sa (prin forta armata); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stapanirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se inchina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influentei sale. ♦ (Inv.) A imblanzi animale. 2. A constrange pe cineva sa suporte un lucru, sa accepte o situatie. ♦ A face ca o substanta, un material etc. sa fie expuse unei anumite actiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunavoie la ceva, a suporta de bunavoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunostinta, apreciere sau hotarare. 4. (Inv. si reg.) A aseza, a pune dedesubt. ♦ A forta pe cineva sa se aplece, sa se incovoaie, sa ingenuncheze. – Lat. supponere.

anghilest (-te), s. n. – Octoih. Probabil din sl. angeli jest „ingerul este”, care trebuie sa fie inceputul unuia din imnurile octoihului. Hadeu 1203 il considera un sing. de la *anghilesti, din rus. angeliskaja „(cinturi) angelice”; dar un astfel de sing. ar fi trebuit sa dea in mod normal *anghilesc. Sec. XVI-XVIII, astazi inv. Nu este atestata folosirea sa in limba vorbita.

SUBINCHIRIA vb. I. tr. A da cu chirie un imobil (sau o parte dintr-un imobil) inchiriat pe seama sa. ♦ A inchiria o parte dintr-un imobil de la locatarul principal. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < sub- + inchiria, dupa fr. sous-louer].

BLINdaT, -A, blindati, -te, adj. Prevazut cu un blindaj. ♦ (Substantivat, n. pl.) Nume dat vehiculelor de lupta prevazute cu blindaj (1). ♦ (Despre unitati militare) Care are in compunerea sa mijloace de lupta prevazute cu blindaje (1). – V. blinda.

bei m. (turc. bei. V. beg). Guvernator al unei provincii sau al unui oras turcesc (cu rol de pasa cu un singur tui). Titlu dat de Turci domnilor romanesti. Titlu onorific mai mic decit decit pasa (care se da numai Turcilor). La arsic (in Munt. vest), partea in forma de S, numita si domn (opusa armasului. V. sici).

belciug n., pl. e (vsl. belicugu, bg. rus. belcug, d. turc. bilezik, bilegik, bratare, belezic, dim. d. bilek, antebrat; bg. belezik, belekce, sirb. belenzuk, belenguk [V. Bern.1, 48]. V. belezic, ciubelc, culbec). Veriga atirnata de un surub (de care se atirna apoi lacatu) sau de altceva (de ex., de nasu unui porc). – Si -ciuv, pl. uri (da. 1, 217).

cufund (est) si scufund (vest), a -a (d. fund, ca a-fund. V. con-fund). Bag in apa sau supt [!] apa: a cufunda o corabie bombardind-o. V. refl. Ma afund, ma dau la fund: omu, rata, corabia se cufunda. Ma las in jos: pamintu se cufunda. Fig. Ma cufund in somn, dorm adinc. – Si acufund.

ELEMENT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamantul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui intreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvant imprumutat, fara existenta independenta, numai in compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvant sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu in care traieste o fiinta. ♦ a fi in ul sau = a fi intr-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gandirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. element, lat. elementum)

starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

ajutor n., pl. oare si uri (lat. adjutorium). Actiunea de a ajuta: a chema, a veni, a sari in ajutor cuiva, a-i aduce ajutor. Persoana care ajuta (dupa fr. adjoint, adjunct, ori aide, ajutor): primaru si ajutoarele lui (nu ajutorii!). Un bir numit si ajutorinta (sec. 18). Ajutor! strigat de cerut ajutor (adica: sariti in ajutor, dati-mi ajutor!). – Fem. d. ajutor (de primar, de ex.) nu e ajutoare, ci ajutatoare sau (mai bine!) tot ajutor, s. n. ca sprijin, reazem s. a. Cp. cu membru, mester si sef.

bat n., pl. bete (cp. cu bita si cu ung. bot, bat, daca nu mai degraba cu lat. vitium, care, daca s’ar fi pastrat, ar fi dat bat. P. int., cp. cu flagel). Baston, bucata de lemn cam ca un baston sau ca o varguta sau si mai mica: un bat de chibrit. Lovitura de bat: a trage cuiva un bat.

arbitru m. (lat. arbiter, fr. arbitre). Judecator ales de tribunal sau de parti de buna voia lor. Stapin absolut. Dumnezeu e arbitru lumii. Care da tonu: acest om e arbitru elegantei. – Si arbitru (dupa fr.).

NERO (Tiberius Claudius Drusus Germanicus) (pe numele adevarat Lucius Domituis Claudius N.), imparat roman (54-68 d. Hr.), ultimul din dinastia iulio-claudica. A instituit o guvernare autoritara si cruda, soldata cu asasinate, printre care cel al mamei sale Agrippina, al fratelui sau Britannicus, al sotiei sale Octavia si al lui Seneca, profesorul si mentorul sau. In ultimii ani ai domniei a avut numeroase aparitii grotesti in public in calitate de conducator de care de curse, cantaret si actor, impunand adulatia, prin teroare, din partea apropiatilor sai si neglijand problemele statului. In timpul sau, un urias incendiu a mistuit Roma (64 d. Hr.); banuit de acest fapt, N. a dat vina pe primii crestini, incepand persecutiile impotriva lor. S-a sinucis dupa izbucnirea rascoalei legiunilor din Spania si Africa.

chimen (sud) si chimion (est) m. (ngr. [si vgr.] kyminon, turc. kimion, d. ar. kemun; ebr. kammon; bg. kimen si kimion; lat. cuminum si cyminum, it. comino si cimino, fr. cumin; germ. kummel, rus. kimin). 1) O planta erbacee umbelifera originara din estu Mediteranei (cuminum cyminum). Semintele ei aromatice dau un ulei eteric care se intrebuinteaza in medicina si ca condiment pus in pine [!] sau pe coaja pinii si la facerea licorurilor. – 2) Secarea, alta planta umbelifera ale carei seminte se intrebuinteaza asemenea in medicina si bucatarie (carum carvi). Chimen dulce, anison. Chimen negru, cernusca.

RATA, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scapa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reusi, a nu izbuti intr-o imprejurare, a da gres. ♦ Refl. A nu reusi sa se afirme sau sa realizeze ceva la nivelul posibilitatilor sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc cand este declansata. – Din fr. rater.

CONSUL ~i m. 1) ist. (in Roma antica, in Franta) Titlu dat magistratilor care detineau puterea executiva suprema. 2) Agent diplomatic cu misiunea de a apara interesele compatriotilor sai din strainatate si a statului pe care il reprezinta. /<lat., fr. consul

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operatii constand din debit si credit, care exprima valoric existenta si miscarea unui mijloc sau proces economic intr-o anumita perioada de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care contine astfel de operatii. ◊ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua in ras pe cineva; a-si bate joc. A tine ~ de ceva a tine seama de ceva; a lua in consideratie. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteala de ceva; a se indreptati. Pe ~ pro-priu din proprie initiativa si pe raspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Lista in care este trecut pretul unei consumatii intr-un local public. 4) Suma de bani depusa la o casa de economii de o persoana. /<fr. compte

TEREN ~uri n. 1) Intindere de pamant (delimitata in functie de relief); portiune de pamant. ◊ A pregati ~ul a face lucrari pregatitoare inainte de a intreprinde ceva. A sonda (sau a pipai, a tatona) ~ul a cerceta imprejurarile (inainte de a intreprinde ceva) pentru a-si asigura reusita. A castiga ~ a progresa intr-o actiune, reusind putin cate putin. A parasi ~ul a ceda; a se da batut. 2) Sol dintr-o portiune a scoartei terestre, conside-rat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafata de pamant special amenajata in vederea anumitelor lucrari sau activitati. 4) fig. Domeniu de activitate; sfera de preocupari. ◊ Pe ~ la fata locului; la locul de munca. /<fr. terrain

acceptiune f. (lat. acceptio, -onis). Rar. Preferenta: a da dreptate fara acceptiune de persoane. Gram. Intelesu in care se ia o vorba: acceptiune proprie sau figurata, de ex.: caldura focului (propriu) caldura discursului (figurat). – Si -eptie.

Evenus, fiul zeului Ares si tatal Marpessei. Evenus ii ucidea pe toti cei care-i cereau mina fiicei sale. Marpessa a fost insa rapita, in cele din urma, de catre Idas. Neputind sa-i dea de urma, Evenus s-a sinucis.

cruciata f., pl. e (d. cruciat). Nume dat, in evu mediu, expeditiunilor armatelor crestinesti care se luptau contra paginilor ca sa libereze Ierusalimu sau contra ereticilor. Fig. Lupta inversunata si concentrata. – Fals -ada.

INDIVIDUALIZA, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate in evidenta trasaturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situatii etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva in mod individual, a-i da un caracter propriu, facandu-l sa se deosebeasca de ceilalti. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

FORMALIST, -A, formalisti, -ste, s. m. si f., adj. 1. Persoana care da dovada de formalism (1). 2. (Persoana) a carei activitate este patrunsa de formalism (2). ♦ (Persoana) care adopta in relatiile sale o atitudine de politete protocolara, ceremonioasa, exagerata si uneori nesincera. – Din fr. formaliste.

deda (dedau, dedat), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obisnui, a se familiariza. Origine incerta. Se considera in general ca reprezentant direct al lat. dedere, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Puscariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este insa atestat uzul sau popular, sau anterior sec. XIX. Dupa Tiktin si Scriban, ar fi formatie neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curind prima opinie.

REPLICA s. f. 1. raspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris; riposta. 2. ceea ce are de spus un actor dupa ce interlocutorul sau a terminat de vorbit. ♦ fara ~ = definitiv. ◊ (jur.) concluzii opuse de reclamant celor formulate de parat. 3. raspuns dat de o voce sau de un instrument intr-un duet, tertet etc. 4. reproducere a unei opere de arta, executata chiar de autor. ◊ (arheol.) copie veche. 5. mulaj al unui corp obtinut prin depunerea pe suprafata acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. 6. repetare (mai slaba) a unui cutremur de pamant. (< fr. replique, lat. replica)

abat abatut, a abate v. tr. (lat. pop. abbatiere, it. abattere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac sa-si schimbe drumu sau directiunea: a abate un pirau, (fig.) a abate pe cineva de la rau V. refl. Ma dau in laturi, imi schimb drumu pe la: inturnindu-se acasa, s'a abatut si pe la noi. Fig. A-ti abate ceva, a-ti casuna, a-ti veni o dorinta subita: i-a abatut sa plece. I-a abatut ca lui Dragoi de oaste, l-a apucat o dorinta subita. – Barb. dupa fr.: a abate, a dobori; a se abate, a se ofili. V. deviez.

bejenie (est) si ba- (vest) f. (vsl. biezaniie, fuga, d. biezati, biegati, a fugi. V. bejenar, pribeag, zbeguiesc). Fuga, emigrare de frica invaziunii sau de jafurile administratiunii. A face a bejenie, a meni a rau, a nenorocire, a emigrare, a da semne de bejenie prin purtari de calic. – In est pop. beja-.

CONVEX, -A (‹ fr., lat.) adj. 1. Care prezinta o proeminenta. 2. (MAT.; despre un arc de curba in raport cu un punct exterior) Ale carui coarde sint situate, toate, in intregime pe partea opusa punctului dat; (despre o curba inchisa) care este situata, in intregime, pe aceeasi parte a oricarei tangente a sa. ◊ Multime c. (de puncte din plan sau din spatiu) = multime care are proprietatea ca, o data cu fiecare doua puncte, contine intregul segment ce le uneste.

climateric, -a adj. (fr. climaterique, d. vgr. klimakterikos, treptat, care vine d. klimakter, treapta, iar aceasta d. klimax, scara, inrudit cu klima, clima). Care arata o decadenta, un moment critic al vietii: an climateric. – Cei vechi credeau ca din sapte in sapte ani sau din noua in noua e un moment critic al vietii, iar 7 inmultit cu 9 (63) da anu cel mai critic al vietii. V. climatic.

ROBOT¹, roboti, s. m. Sistem automatizat care actioneaza pe baza unui program de lucru stabilit sau care reactioneaza la anumite influente exterioare, dand impresia executarii unor actiuni omenesti. ♦ Fig. Persoana care munceste din greu si fara sa inteleaga rostul muncii sale; muncitor de corvoada. – Din fr. robot.

TAICA s. m. (Pop.) 1. Tata. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adreseaza cineva unui om mai in varsta; termen afectiv cu care se adreseaza un parinte copilului sau, un om mai in varsta unuia mai tanar etc. 2. (Determinat prin „parinte” sau „popa”) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tata (dupa maica). Cf. scr. tajko.

SOCOTEALA ~eli f. 1) Totalitate a operatiilor aritmetice efectuate in vederea determinarii valorii unei marimi; calcul. ◊ A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-si gresi ~elile a se insela in asteptarile sale. A iesi la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capat. A rade pe ~ cuiva a-si bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua in seama ceva; a tine cont de ceva. A da cuiva ~ a raspunde in fata cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva sa raspunda de ceva. A tine ~ a lua in considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. ◊ A-si da cu ~eala a fi de parere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limita pana la care este posibil ceva; masura. ◊ Cu (sau fara) ~ a) cu (sau fara) chibzuiala; b) cu (sau fara) masura. 4) rar pop. Activitate intreprinsa in vederea unui scop. ◊ Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situatia? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eala

PORECLA, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei in bataie de joc, unei persoane, mai ales in legatura cu o trasatura caracteristica a aspectului sau exterior, a psihicului sau a activitatii sale. 2. (Inv. si reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) policra, poricla s. f.] – Din sl. poreklo.

METROPOLA, metropole, s. f. 1. Nume dat marilor orase ale lumii (de obicei capitale de state), 2. Oras sau stat antic, considerat in raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat in raport cu coloniile sale. [Acc. si: metropola] – Din fr. metropole.

camana (camene), s. f. – 1. Greutate veche, de aprox. 10 kg. – 2. Impozit vechi, anterior sec. XV. Se platea dupa greutate, pe miere. Intrucit acest produs se vindea la inceput in circiumi, numele s-a extins apoi la impozitul platit pentru vinul vindut in localurile publice. – Var. camena. Sl. kamenu „piatra, greutate”. Dupa Cihac, II, 39, din sb. komina „tescovina”, ceea ce pare mai putin probabil. – Der. camanar, caminar, s. m. (perceptor de impozite); mare caminar, s. m. (capetenie a caminarilor, boier de rangul doi, fara drept de a lua loc la sfat; in 1834 rangul sau a fost asimilat gradului de capitan); caminarie, s. f. (indeletnicirea de caminar); caminarit, s. n. (nume care se dadea in Muntenia darii care in Moldova se numea camana, renta a marelui sfetnic, si incepind cu sec. XVIII a marelui paharnic).

SUPORTA vb. I. tr. 1. A indura, a suferi, a rabda. ♦ A da voie, a permite, a tolera. 2. A sprijini, a sustine o greutate. ♦ A avea (sau a lua) in sarcina sa (obligatii banesti). [P.i. suport. / < fr. supporter, cf. lat. supportare].

domoli (domolesc, domolit), vb. – A calma, a impaca, a linisti. Sl. maliti „a micsora”, de la malu „mic”, cu pref. exhaustiv do-, ca in dobori, dogori, domiri, etc. (Miklosich, Lexicon, 361; Cihac, II, 99; Scriban). Vocalismul nu prezinta dificultati (a › o ca in sl. mamiti › rom. momi). – Der. domol, adv. (incet, usor), postverbal. Tiktin combate provenienta sl., din motive pe care nu le explica, iar Candrea da etimonul drept necunoscut. Este posibil sa fie asa deoarece astazi cuvintul se simte oarecum creatie expresiva, datorita consonantei sale, care il asimileaza creatiilor in -li.

SUPORTA vb. tr. 1. a indura, a suferi, a rabda. ◊ a da voie, a permite, a tolera. 2. a sprijini, a sustine o greutate. ◊ a avea (sau a lua) in sarcina sa (obligatii banesti). (< fr. supporter, lat. supportare)

2) ar si arian, -a s. (scr. arya, nobil, nume dat in Rig-Veda rasei primitive a Indiii). Om din rasa primitiva indo-europeana. – Arian si adj.: popoare ariene (sau arice).

Amalthea, capra care l-a hranit in copilarie pe Zeus cu laptele ei. Mai tirziu Zeus a daruit nimfelor care l-au crescut unul dintre coarnele Amaltheei. Dupa o alta legenda, Amalthea ar fi fost o nimfa care, ascunzindu-l pe Zeus de furia tatalui sau Cronus, l-a crescut in taina pe muntele Ida, hranindu-l cu laptele unei capre. Zeus i-a dat Amaltheei in dar unul din coarnele caprei. Acest Corn al Amaltheei, denumit si Cornul Abundentei, avea darul sa ofere posesorului lui orice si-ar fi dorit acesta. Originea Cornului Abundentei e legata – intr-o alta versiune – si de legenda lui Achelous (v. si Achelous).

JURNAL, jurnale, s. n. 1. Publicatie periodica avand aparitie zilnica; ziar, gazeta. 2. (De obicei in sintagma jurnal de moda) Publicatie periodica in care se dau desene si tipare de imbracaminte si accesorii. 3. Insemnari zilnice ale cuiva despre anumite evenimente legate, de obicei, de viata sa; insemnari zilnice ale unor observatii stiintifice. ◊ Jurnal de calatorie = relatare in scris, zi de zi, a unei calatorii. Jurnal de bord = registru in care se consemneaza cronologic faptele survenite in timpul calatoriei unei nave. Jurnalul actiunilor de lupta = document militar in care sunt descrise zilnic pregatirea si desfasurarea actiunilor de lupta. 4. (Iesit din uz) Emisiune de radio si televiziune sau film de scurt metraj, rulat de obicei inaintea filmului artistic de lung metraj, care prezinta evenimente, stiri, informatii de stricta actualitate. 5. (Cont.) Registru in care sunt inscrise cronologic operatiile banesti, evenimentele supuse evidentei etc. – Din fr. journal.

A NUTRI ~esc tranz. 1) (fiinte, plante) A face sa-si mentina existenta fizica dand hrana; a sustine prin nutritie; a hrani; a alimenta. 2) fig. (idei, sentimente, ganduri) A cultiva cu perseverenta in sinea sa, neexteriorizand. /<lat. nutrire

acetilena f. pl. e (d. lat. acetum, otet, si vgr. yle, substanta; fr. acetylene). Chim. Un gaz idrocarbonat [!] care se obtine tratind carbura de calciu cu apa (C₂H₂). Acetilena da o flacara alba foarte stralucitoare, dar intrebuintarea ei cere mari precautiuni. Poate produce inadusire, iar pin [!] amestecu cu aeru sau in contact cu flacara face exploziune. A fost descoperita de davy la 1836.

cataracta f., pl. e (vgr. kataraktes). In biblie, stavilarele care tineau apa si carora li s´a dat drumu cind a fost potopu. Cascada, cadere de apa: cataractele Nilului. Un fel de albeata la ochi, opacitatea cristalinului sau a membranei lui.

cheltuiala f., pl. ieli. Actiunea de a cheltui. Cheltuieli marunte, p. lucruri mici. Cheltuieli neprevazute, eventuale. Cheltuiala de timp, de puteri, perdere [!], intrebuintare a timpului, a puterilor. Vechi. Haina cu cheltuieli de matase, cu adausuri de matase, captuseala, gaitane s. a. A da cuiva de cheltuiala, a-i da bani de cheltuit si (fig.) a-l bate. A face cheltuieli, a cheltui. A-ti scoate (stoarce, distoarce sau intoarce) cheltuielile, a recistiga ce a-i [!] cheltuit.

NEGLIJA, neglijez, vb. I. Tranz. A nu avea grija de cineva sau de ceva, a nu da atentia cuvenita; a trece cu vederea, a lasa la o parte, a omite. ♦ Refl. A nu avea grija de propria sa persoana; a se lasa. – Din fr. negliger.

PRIMIRE ~i f. 1) v. A PRIMI. ◊ sala de ~ incapere pentru musafiri, vizitatori. A da in ~ a inceta de a mai fi responsabil. A lua in ~ a) a lua (pe cineva sau ceva) pe raspunderea sa; b) a incepe a certa (pe cineva). 2) Mod de a primi pe cineva. /v. a primi

A SEMANA² seaman intranz. 1) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a se asemana; a se asemui. Seamana cu fratele sau. ◊ ~ ca doua picaturi de apa a avea foarte multe trasaturi comune. 2) A avea aparenta (de); a fi in aparenta; a da semne (de); a parea; a se arata. /<lat. similare

alapta (-tez, -at), vb. – A hrani cu laptele propriu, a da sa suga. – Mr. alaptez. Formatie neol., cel putin in rom., pe baza fr. allaiter (cf. REW 143). Nu este atestat uzul sau pop.

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare in economia socialista, constand dintr-un document prin care o institutie de credit da altei institutii dispozitia de a plati cuiva, dupa indeplinirea unor obligatii, o anumita suma de bani (asigurata prin imobilizarea ei prealabila la banca). ♦ (In economia capitalista) Mandat pe care il da o institutie comerciala alteia, imputernicind-o sa plateasca la cerere, unei terte persoane, o suma de bani in sarcina contului sau. – Fr. accreditif.

alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. Om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. Tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. Albu ochiului, scleorotica. Alb de argint ori de plumb, cerusa. Alb de balena, s*********a. Alb de Spania, creta friabila.

castravete (vest, sud) si crastavete (nord) m. (bg. krastavica, d. krastav, riios, krasta, riie. Intii s´a dat acest nume castravetilor celor mici si brobonati). V. crastaval). O planta cucurbitacee. Fructu ei, lungaret, din care se face salata sau care se mureaza (cucumis sativus). V. pepene.

impatra (-atru, impatrat), vb. – A ramine cu buzele umflate, a fi dezamagit. – Var. patra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obtine” (Bogrea, dacor, I, 258; daR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o capata „a da gres”. Cuvint rar (var. numai la Sincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel incit conjugarea sa nu ni se pare sigura.

adresa f., pl. e (fr. adresse). Aratarea numelui si locuintei cuiva ca sa i se trimeata ceva: a scrie pe plic adresa cuiva, i-am dat adresa, i-am scris pe (ori supt) adresa ta, scrisoarea s' a dus la o adresa gresita. Scrisoare de la o autoritate sau de la o societate, scrisoare oficiala: ministeru i-a trimes o adresa de multamire. La adresa cuiva, indreptat catre cineva: acolo s' au auzit multe laude la adresa lui, era o rautacioasa aluziune la adresa lui.

EXECUTA, execut, vb. I. 1. Tranz. A face, a confectiona, a fabrica, a prelucra, a efectua. 2. Refl. A face ceea ce i s-a spus. 3. Tranz. A face exercitii de gimnastica sau figuri de balet. ♦ A canta o bucata muzicala. 4. Tranz. A sili pe debitor sa-si indeplineasca obligatiile. ♦ A aduce la indeplinire o hotarare judecatoreasca, un act al autoritatii, o masura etc. ♦ Refl. A se supune, a da ascultare. ♦ A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea; a aduce la indeplinire o hotarare de condamnare la moarte. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. executer.

bucla (bucle), s. f. – Cirliont, zuluf. Fr. boucle. – Der. bucla, vb. (a ondula, a increti), din fr. boucler; buclarisi, vb. (a gresi lovitura, a o da in bara), a carei formatie nu este clara. Fiind vorba de un cuvint curent in argoul elevilor, si avind in vedere terminatia sa, proprie inprumuturilor din ngr., presupunem ca este vorba de fr. boucler „a tine la arest”, sau „a pedepsi un elev interzicindu-i sa plece”; in acest caz ar fi termen importat la inceputul sec. XIX, in epoca primelor licee franceze din Bucuresti si Iasi. Nu este probabila explicatia lui Scriban, care pleaca de la bg. burak „sfecla”, pentru a construi un vb. *buraklisam „ma inrosesc”.

BALANTA s. f. 1. instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati-etalon; cantar. ♦ a pune in ~ = a judeca bine faptele inainte de a lua o hotarare. 2. (fin.) raport intre doua sume, doua conturi etc.; tabel, situatie cu un asemenea raport. ♦ ~ comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari pe o perioada de timp data; ~ contabila = situatie recapitulativa si periodica ce regrupeaza la un moment dat sumele si soldurile conturilor debitoare si creditoare; ~ de plati = raportul dintre sumele incasate si platile efectuate de catre o tara in relatiile sale cu alte tari intr-o perioada de regula un an. 3. al saptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

ginere (gineri), s. m. – 1. Sotul unei femei, in raport cu parintii acesteia. – 2. Mire. – Mr. dzinere, megl. ziniri, istr. ziner. Lat. gener (Puscariu 720; Candrea-Dens., 745; REW 3730; daR), cf. it. genero, prov. genere, fr. gendre, sp. yerno, port. genro. Cuvint comun in toate regiunile (ALR, II, 259). Nu are sensul de „barbat casatorit” pe care sandfeld 37 il presupune, deducindu-l din ngr. γαμβρός; indica numai persoana casatorita, din punctul de vedere al inrudirii sale spirituale cu socrii, sau in cursul ceremoniei de nunta. – Der. gineri, vb. (a face pe cineva sa-i fie ginere, a-si da fata dupa cineva); ginerie, s. f. (gradul de rudenie al ginerelui cu socrii).

aldamas si adalmas n., pl. uri si e, (ung. aldomas, oala de vin, inchinare in sanatate. V. alduiesc). Bautura, betia sau chefu care se obisnuieste in popor dupa o vinzare ori o cumparare insemnata ori dupa un cistig ori un noroc: a da, a bea aldamasu.

baraga si baranga f. pl. e si baragi, barangi (cp. cu harang si cu ung. beregni, a mugi, sau cu barang, nomad, haimana). Munt. Mold. Rar. Tauru care poarta talanga (V. si balanga) si conduce cireada. Lupu care conduce haita si da semnalu urletelor.

algebra si (mai rar) algebra (fr. algebre, it. sp. algebra d. ar. el-ǧebr) f., pl. e. Acea parte a matematicii care se ocupa de chestiunile de aritmetica si geometrie intr' un mod general, inlocuind cu litere cantitatile stiute si nestiute. Carte care trateaza despre aceasta stiinta. – Algebra, al carei scop e sa scurteze si sa generalizeze solutiunea chestiunilor relative la cantitati, e de origine recenta fata de aritmetica. Ia [!] a fost introdusa in Europa pe la 950 de Arabi, care o descoperisera in cartile Grecilor, mai ales in ale lui Diofante din Alexandria (sec. 4 dupa Hristos). Leonardo din Pisa a raspindit-o in Italia in sec. 14, si de atunci a progresat rapede [!] in Europa. In sec. 16, Francezu Viete introduse literele in algebra. Hariot, Girard si mai ales Descartes i-au dat si mai mare adincime. Mult timp ia [!] a fost stiuta numai de savanti, si de aceia, cind vorbesti de un lucru greu sau nestiut de cineva, zici: asta e algebra pentru el.

CENS s.n. 1. Recensamant facut din cinci in cinci ani in vechea Roma asupra cetatenilor si a averii lor. ♦ Cens electoral = cuantum minim de impozit care, in anumite sisteme electorale, da dreptul unui cetatean sa aleaga sau sa fie ales. 2. (In oranduirea feudala) Prestatie anuala in bani sau in natura, datorata de posesorul pamantului seniorului sau feudal. [Pl. -suri. / < lat. census, cf. fr. cens, it. censo].

2) chisea si chesea f., pl. ele (turc. kise, kese, punga de 500 de piastri sau de 110 franci). Vechi. Punga de tinut bani (ori tutun, inlocuita azi pin [!] tabachere). – In Olt. chisa, pl. tot ele: baga mina la chisa si da-ne cite-o para (GrS. 1937, 244).

UITARE ~ari f. 1) v. A UITA si A SE UITA. ◊ A da ~arii a nu se mai gandi (la cineva sau la ceva). ~ de sine stare de spirit caracteristica pentru cel absorbit de activitatea sau de gandurile sale. Cu ~ de sine neglijandu-si interesele proprii. A cadea in ~ a fi uitat. 2) fig. Stare a ceea ce nu exista; inexistenta; nefiinta. /v. a (se) uita

1) caz n., pl. uri (lat. casus, d. cadere, a cadea, a se intimpla. V. incident). Intimplare: caz extraordinar. Exemplu: medicina citeaza multe cazuri de vindecare pin [!] sugestiune. Imprejurare: ce sa fac in asemenea caz? Teol. Caz de constiinta, imprejurare grea in care religiunea permite sau opreste actiunea ta. Gram. Diferitele forme ale aceluiasi numar la un cuv. declinabil: cele sase cazuri ale limbii latine. A face caz de, a da atentiune, a te alarma. In acest caz, atunci, in aceste conditiuni. In ori-ce caz, in tot cazu, ori-ce s´ar intimpla, ori-cum ar fi. – La caz ca, barb. ild. „in cazu cind, daca”.

blanchet n., pl. e (rus. blanket, germ. blankett, d. fr. blanc-seign). Vechi. Adeverinta de plata taxei postale sau a diligentei (deci „bilet”). Azi. Foaie alba atirnata la un oficiu telegrafic ca sa scrii pe ia telegrama pe care vrei s’o dai.

catea f., pl. ele (lat. catella). Femeia cinelui [!]. Fig. Fam. Ranita (V. catusa). A da pe cineva cateaua (adv.), a-l da de a dura, si (fig.) a-l bate rau. Ce catea de vreme, de femeie, ce vreme, ce femeie rea! Tipa cateaua (sau coteica) de ger, e foarte ger.

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

amanunt (amanunte), s. n. – 1. (Inv.) Amanuntit, in detaliu (sens adv.) – 2. Detaliat (sens adj.). 3. Detaliu. – Var. amarunt, (cu der. sai). De la marunt, cu a- caracteristic formelor adv. Uzul ca s. este modern, pentru cel adv. cf. it. a minuto. – Der. amanunti, vb. (a marunti; a da amanunte); amanuntime, s. f. (detaliu).

LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

OBIECT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. ~ de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioara subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului. 5. (fig.) tinta, scop, tel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)

bascaliu m. (b. basca cu suf. -liu. Lobel, in AARom., 1908, 236, declara ca cuv. baskaly, dat de sain., nu exista la Turci. V. bascalie). Vechi. Cojocar care nu lucra marfa suptire, ca islicaru, si n’avea voie sa cumpere pelcele, stirpituri sau piei albastre, ci numai piei groase de la mocani ori macelari. v. ciofligar, magopet, marangoz.

datorie f. (d. dator). Ceia ce se datoreste in bani: a face datorii si a nu le plati e o hotie sau o cersetorie. Obligatiune: datoria cetateanului e sa moara pentru patrie cind e nevoie. Pe datorie, pe credit, cu conditiunea de a plati mai tirziu: a da, a vinde marfa pe datorie; a lua, a cumpara pe datorie. V. veresie.

A LAsa las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

GIGANT s.m. (Mit.) Nume dat unor fiinte fabuloase de statura uriasa, care s-au rasculat impotriva lui Zeus. ♦ Urias. ♦ Constructie, cladire de mari dimensiuni. ♦ (Fig.) Om de geniu; om vestit prin calitatile sale exceptionale. [< lat., gr. gigas, cf. it. gigante, germ. Gigant].

cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. Cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. Bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in Tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga interioara cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici; de valoare redusa. Editie de buzunar. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat sa cheltuiasca mereu. Bani de buzunar = suma de bani pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Din ngr. buzunara.

scart, scarturi, s.n. (reg.) 1. (in unele jocuri de carti) punere de o parte a unor carti, pentru a fi schimbate cu altele; cartile puse astfel de o parte. 2. (in expr.) a pune in scart = a da de-o parte; a fi scart = a nu mai avea in mana carti de o anumita culoare. 3. saizeci si sase. 4. material de palarie care nu se valorifica, datorita calitatii sale inferioare.

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor. Bani de buzunar = suma mica de bani, prevazuta pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Ngr. buzunari.

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

ba adv. (vsl. ba) Nu: da ori ba? Nu stiu daca vine ori ba. Ca particula intaritoare: Esti dator! Ba nu-s! Ba esti! Ba nu! Ba da! – Ba zau? Zau! Adevarat! Cum se poate? – Ba ca? (= caci) chear (Iron.), curat asa, chear asa! – Ba bine ca nu! Se putea altfel? D’apoi cum crezi? De sigur! – Singur sau in legatura cu chear, inca, nici ild. ci: vecinu nu prea vede, ba (sau ba inca, ba chear), e orb cum se cade! Nu vede ba nici nu aude! – Cind.... cind, aci... aci: ba la unii, ba la altii; ba e alba, ba e neagra!

RAPORT s. n. I. 1. legatura intre obiecte, fenomene, notiuni etc. ◊ (pl.) relatie intre doua valori. ◊ (mat.) catul a doua marimi de acelasi fel. 3. (gram.) relatie stabilita intre cuvinte, constructii si propozitii. II. castig. ♦ casa de ~ = casa construita pentru a fi inchiriata si a aduce astfel beneficii. III. 1. dare de seama, facuta de cineva in fata unei adunari, a unei autoritati etc., o relatare asupra unei activitati. 2. scurta prezentare orala asupra situatiei trupei facuta de un militar in fata superiorului sau. (< fr. rapport)

spirc (-curi), s. n. – 1. Bucata, transa, mai ales de piele sau de cartilaj. – 2. Mucos, pusti. Origine incerta, probabil expresiva, cf. sfirc, cu care are o strinsa legatura fonetica si semantica. – Der. spircui, vb. (a sfisia, a sfirtica, a rupe in bucati; inv., a distruge, a nimici; Trans., a fura; refl., inv., a se da invins, a se imprastia); spircii (var. spircai), vb. refl. (a avea diaree, a fi deranjat la stomac), var. a cuvintului anterior; spircaci (var. spurcaci), s. m. (pasare, Otis tetrax), cf. numele sau fr. canepetiere, var. prin contaminare cu a spurca; spirciitor, adj. (bolnav de diaree); spirciiala, s. f. (excremente).

tarina (-ni), s. f. – Cimp, ogor, aratura. Sb. carina „vama” si „cimp”. Sensul initial este cel de „dare”, de la car „imparat”. Trecerea semantica se bazeaza pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. in rom. poarta tarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cimpul sau, si care era pazita de obicei de un slujbas numit jitar. Cf. Tiktin si Densusianu, GS, I, 352; legatura cu bg. celina (cf. telina), propusa de Conev 68, nu este posibila. Rut. caryna, rus. carina, par sa fie sl., in contradictie cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; si Vasmer, III, 282.

BASsaNO (pe numele adevarat da Ponte), familie de pictori venetieni din sec. 16-17, originara din Bassano. Cel mai important: Jacopo B. (c. 1517-1592), trateaza temele sacre ca scene de gen. Foloseste clarobscurul („Rastignirea”, „Cina cea de taina”). Fii sai, Francesco (1549-1592), Leandro (1557-1622), Gerolamo (1566-1621), au pictat intr-o maniera asemanatoare.

camelle f. (lat. stiintific camellia, nume dat de Linne in onoarea iezuitului botanist Camelli, care a adus aceasta planta din estu Asiii in Europa [sec. 18]). Un copacel din familia ceaiului. Floarea lui (ca un trandafir alb sau ros, cu petale groase si care nu se vestejesc [!] curind).

BUZUNAR ~e n. saculet cusut la o haina, mai ales pe partea ei interioara, pentru a tine diferite obiecte mici de uz personal (batista, pieptene, portmoneu etc.) sau in scopuri decorative. ◊ De ~ care incape in buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poarta in buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hot de ~e hot de lucruri marunte. A da (sau a pune, a plati) din ~ a plati din banii proprii o paguba pentru care nu esti vinovat. A avea (sau a baga) pe cineva in ~ a avea pe cineva in puterea sa. A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari

mamaruta (mamarute), s. f. – Buburuza (Coccinella semtempunctata). – Var. mariuta. Creatie spontana, cf. celalalt nume al sau, buburuza (Scriban), si sb. mumuruz „porumb”. Der. din lat. eruca „omida” (Puscariu, Jb., XI, 47; REW 2907) nu pare posibila. Legatura cu Mariuta, dim. de la Maria (Tiktin; Candrea; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 186) se da numai ca incrucisare la var. – Cf. mamornita, mornita.

Eumolpus, fiul lui Poseidon si al Chionei (v. si Chione 1.). Aruncat in mare de catre Chione, care voia sa-l piarda pentru ca tatal ei sa nu afle de existenta copilului, Eumolpus este salvat de la inec de catre Poseidon, care-l duce in Aethiopia si-l da in grija Benthesicymei ca sa-l creasca. Mai tirziu se casatoreste cu una dintre fiicele ei, dar este alungat din tara, deoarece incercase sa-si violeze o vara. Pleaca, impreuna cu fiul sau Ismarus, si se stabileste o vreme in Thracia, la curtea regelui Tegirius. De acolo se duce apoi la Eleusis, unde infiinteaza Misterele Eleusine. Devenit rege al Thraciei, Eumolpus vine in ajutorul eleusinilor in lupta acestora impotriva atenienilor. Cade in lupta, ucis de mina lui Erechtheus (v. si Erechtheus). La cererea lui Poseidon, Zeus ii razbuna moartea.

REPLICA s.f. 1. Raspuns (la un alt raspuns); raspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris. ♦ Ceea ce are de spus un actor dupa ce interlocutorul sau a terminat de vorbit. ♦ Fara replica = definitiv; a vorbi in replici = a raspunde in cursul unor dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. ♦ (Jur.) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de parat. ♦ Raspuns dat de o voce sau de un instrument intr-un duet, intr-un tertet etc. 2. Copie a unui original executata de autor. 3. Mulaj al unui corp obtinut prin depunerea pe suprafata acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. [Pl. -ci, -ce. / < fr. replique, it. replica].

Alcmaeon, fiul prezicatorului Amphiaraus si al lui Eriphyle. Cind Amphiaraus, constrins de sotia sa, a fost nevoit sa plece in razboiul impotriva cetatii Thebae, de unde stia ca nu se va mai intoarce, el l-a insarcinat pe Alcmaeon sa-l razbune, ucigind-o pe Eriphyle si pornind o noua expeditie impotriva acestei cetati. Alcmaeon indeplineste dorinta tatalui sau. El participa la expeditia epigonilor, iar la intoarcere isi omoara mama. Urmarit de erinii, Alcmaeon se refugiaza la curtea regelui Phegeus si se purifica mai tirziu, casatorindu-se cu fiica acestuia, Arsinoe (sau Alphesiboea), careia-i daruieste colierul si vesmintul Harmoniei, cu care fusese corupta odinioara Eriphyle. Din pricina matricidului savirsit, pamintul tarii a incetat insa sa mai dea rod. Oracolul consultat cere ca Alcmaeon s-o porneasca din nou in pribegie, pentru a obtine purificarea definitiva de la riul Achelous. Zeul riului il purifica dindu-i-o in casatorie pe fiica sa, Callirrhoe. Conditia este insa ca Alcmaeon sa-i aduca lui Callirrhoe darurile facute lui Arsinoe. Intorcindu-se sa le ia, sub pretext ca vrea sa le daruiasca templului de la Delphi, Alcmaeon este descoperit si ucis. Moartea lui va fi razbunata mai tirziu de propriii lui fii, nascuti cu Callirrhoe, care-i omoara la rindul lor pe ucigasi.

PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. Luare in posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) in primire = a preda, a incredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) in primire = a prelua (ceva); a receptiona. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in primire = a) a lua (pe cineva) in grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l indruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l intampina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) in care este permis accesul publicului intr-un loc; b) (despre incaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie. – V. primi.

jidovina f., pl. i si e (bg. duzdovina, d. duzd, ploaie, duzdovnica, apa de ploaie). Mold., Trans. Adincitura sau ripa pe unde se scurge apa de ploaie si creste iarba pe care oile o maninca cu pofta si se unfla. sant (in fundu caruia-s trei birne) pe care se da drumu butucilor din munte (rev. I. Crg., 5, 126). – In Iasi si „ripa (ponor) in care se arunca gunoaiele”.

Aeolus 1. Fiul lui Hellen, regele Magnesiei (Thessalia) si unul dintre intemeietorii semintiei hellenilor. A urmat la domnie dupa tatal sau si a avut numerosi fii si fiice, printre care se numarau: Sisyphus, Athamas, Cretheus si salmoneus. 2. Fiul lui Hippotes (sau, dupa o alta versiune, al lui Poseidon). salasluia in insulele Aeolice, unde Zeus ii daduse in stapinire vinturile. Aeolus le tinea inchise intr-o pestera sau, dupa altii, intr-un burduf. Cind Odysseus s-a abatut prin insulele Aeolice a fost gazduit de Aeolus. Acesta i-a daruit la plecare burduful in care erau inchise toate vinturile, cu exceptia unuia singur: Zephyrus, care avea sa-l conduca pe erou in patrie. Crezind ca e plin cu vin, tovarasii lui Odysseus au deschis insa burduful, dind drumul si celorlalte vinturi. In felul acesta s-a iscat o groaznica furtuna pe mare (v. si Odysseus).

INSELA, insel, vb. I. I. Tranz. (Inv.) A pune saua pe cal, a inseua. II. 1. Tranz. A induce in eroare, a abuza de buna-credinta a cuiva; a amagi. ◊ Expr. A insela asteptarile = a dezamagi. ♦ (Despre simturi, facultati psihice) A nu (mai) functiona bine, a da o imagine eronata, neconforma realitatii. Ma insala memoria. 2. Refl. A-si forma o parere eronata despre cineva sau ceva; a gresi. 3. Tranz. A incalca fidelitatea conjugala; p. gener. a fi necredincios in dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fata, o femeie. – Lat. in-sellare.

daca, in Munt. vest. daca, vechi deaca si deca (si azi deca in Mac. si Serbia) conj. conditionala (din de si ca): daca (sau de) vrei pace, prepara-te de razboi. Prepara-te de razboi daca (sau de) vrei pace (fara virgula). daca’i stiut, de n’i spus? De ce n’ai spus daca’i stiut? Nu e vina lui daca (sau ca) n’a vazut. In unire cu indicativu inlocuieste un gerundiu: daca vazu imparatu ca..., vazind imparatu ca... dac’auzi ca..., auzind ca. In fraze eliptice exclamative: daca-ti place! (sub-int. daca nu, da-mi pace!). daca si tu nu te mai astimperi! (sub-int. ai cazut cu minile’n noroi, vorbind de un copil neastimparat s.a.). V si de (conj.), desi si si.

INVESTITURA s. f. 1. (in evul mediu) act solemn prin care cineva era investit cu o demnitate, cu un drept etc. ◊ act prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. 2. act de numire si de confirmare in functie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) da unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)

capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. Partea patului unde se pune perna. Lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). Bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. Om fara capatii (perna), vagabond, haimana.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

PACIOLI, Luca (supranumit Luca di Borgo) (1445-1514), matematician italian. Calugar franciscan. Lucrarea sa „Summa...” este o enciclopedie a cunostintelor matematice din acea vreme, precum si o descriere a contabilitatii in partida dubla, practicata de negustorii venetieni. Studii de teoria numerelor, geometrie plana si sintetica („De divina proporione”, ilustrat[ de Leonardo da Vinci).

TANTIEMA s.f. 1. Indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri. 2. Onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, reprezentand o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. [Pron. -ti-e-. / < fr. tantieme, cf. tant – atat].

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce in plamani prin inspiratie aer si a da afara prin expiratie acidul carbonic si vaporii de apa rezultati din arderile care au loc in organism; a rasufla. ♦ Tranz. A inhala aer in plamani; a inspira. 2. Fig. A raspandi, a revarsa, a degaja. De pretutindeni in opera sa respira aerul de tara (CALINESCU). – Fr. respirer (lat. lit. respirare).

RAPORT s.n. I. 1. Legatura, relatie intre fenomene, intre notiuni etc. ♦ (La pl.) Legaturi (de prietenie, de serviciu etc.). 2. (Mat.) Catul a doua marimi de acelasi fel. 3. Relatie (numerica) intre doua valori. II. Casa de raport = casa construita pentru a fi inchiriata si a aduce astfel beneficii. III. Comunicare scrisa sau orala, dare de seama, expozeu care se adreseaza catre o instanta judiciara, catre un sef ierarhic, catre o adunare generala etc.; momentul cand se face aceasta prezentare. ♦ (Mil.) Scurta prezentare orala asupra situatiei trupei, facuta de un militar in fata superiorului sau. [Pl. -orturi, -oarte. / < fr. rapport].

AUTORITATE, (2, 4) autoritati, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politica sau administrativa intr-un stat; carmuire; institutie, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vaza, consideratie. 4. Persoana care se impune prin prestigiul sau cunostintele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorite (lat. lit. au[c]toritas, -atis).

REEDUCA, reeduc, vb. I. Tranz. A indrepta educatia (gresita) a cuiva; a da cuiva o noua educatie. ♦ A deprinde un infirm sa se foloseasca din nou de acea parte a corpului sau de acea facultate psihica ce a suferit un traumatism sau un accident. ♦ A deprinde un infirm cu o noua meserie (adecvata situatiei sale). – Din fr. reeduquer.

CONJUNCTIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau cuvinte cu aceeasi functie sintactica. 2. (log.) conectiv („si”) caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si falsa, cand cel putin una dintre componente este falsa. 3. figura de stil care enunta o observatie din asocierea unor aspecte de viata contradictorii. 4. pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. (dupa fr. conjonction, lat. coniunctio)

2) cep n., pl. uri (lat. cippus, palisada; it. ceppa, pv. vfr. cep, sp. cepo, ceia ce ramine in pamint dintr´un copac taiat, Abruzzo ceppe, cep. D. it. sau rom. ar putea veni si vsl. cepu, sirb. bg. cep, rut. cip, ung. csepp). Bucata de lemn pusa orizontal ca sa astupe gaura unui butoi (la butelii se zice dop si e pusa vertical). Ciot in trunchiu bradului. A da cep unui butoi, a-i face o gaura si a-i pune cep.

ciorpac n., pl. e (rut. cerpak d. cerpati [pron. corpati], a scoate apa sau din apa. V. cercala si pocerpesc). Chipcel, posfat, cirliont, un instrument pescaresc compus dintr´o plasa intinsa pe niste bete curbe asezate crucis si care se baga in apa ca o lingura si se scoate indata cu pestisorii peste care a dat (Mold. sud). Tirboc, mare lingura de plasa de scos din navod pestele prins (Iasi). Lingura mare de jintuit la stina. Cofita cu coada lunga de scos borhotu la fabrica (Bc). V. meredeu, chepcea, ciorbalic, roci.

TEREN, terenuri, s. n. 1. Intindere de pamant delimitata (considerata dupa relieful sau dupa situarea sa in spatiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipai, a tatona) terenul = a observa cu atentie situatia, imprejurarile, inainte de a intreprinde ceva; a se informa. A castiga teren = a progresa putin intr-o actiune; a-si consolida pozitia. A parasi terenul = a se da batut, a ceda. A pierde teren = a pierde sansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupari. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fata locului; la locul de productie. 3. (Urmat de determinari care arata destinatia) Spatiu special amenajat intr-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.

TANTIEMA s. f. 1. indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale pentru participarea la conducerea lor; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri; bonus. 2. onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. (< fr. tantieme)

LICENTA, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

AUTORITATE, autoritati, s. f. 1. Drept, putere, imputernicire de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucura cineva sau ceva. ♦ Persoana care se impune prin cunostintele sale, prin prestigiul sau. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorite, lat. au[c]toritas, -atis.

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

corli (-lesc, -it), vb. – A (se) cufunda in apa, a (se) da la fund. Creatie expresiva ca in toate vb. terminate in -li: pentru radacina expresiva, cf. corcodel. – Der. corla, s. f. (pasari acvatice, care in alte regiuni se numesc corcodel: Gallina chloropus, Colymbus glacialis), al caror nume este in legatura, dupa Iordan, Arhiva, XXXIII, 40, cu rus. kurlan „stirc” (pentru caracterul sau expresiv, cf. daR). Cihac, II 73, se gindea fara nici un temei, la pol. kulik „pescarus”; iar Scriban, la fr. courlieu, courlis, cuvinte de asemenea expresive, cf. Battisti, II, 912.

A ARUNCA arunc 1. tranz. 1) A face sa ajunga, printr-o miscare brusca, la o oarecare departare; a azvarli. ~ o piatra. ~ flori pe scena. ◊ ~ (ceva) in aer a distruge ceva printr-o explozie. ~ vorbele (sau cuvintele) a vorbi fara chibzuiala. A-si ~ ochii (sau privirea) a) a privi in graba; b) a examina superficial. ~ (cuiva) manusa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A indeparta, considerand inutil; a azvarli. 3) A face sa iasa din interiorul sau. Vulcanul arunca lava. 4) fig. (persoane) A face sa ajunga intr-o anumita situatie (de obicei defavorabila). ◊ ~ in (sau la) inchisoare a intemnita. 5) (obiecte de imbracaminte) A pune pe corp in graba. 6) fig. (mai ales bani) A folosi in mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde. 2. intranz. A da cu ceva (in cineva sau in ceva); a azvarli. ~ cu pietre in geam. ◊ ~ din copite a azvarli. /<lat. eruncare

CONJUNCTIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si este falsa cand cel putin una dintre componente este falsa. ♦ Figura de stil care enunta o observatie rezultata din asocierea unor aspecte de viata contradictorii; sinichioza. 2. (Astr.) Pozitie in care se gasesc doi astri care au aceeasi longitudine cereasca la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjunctiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

chihlimbar n., pl. uri (ngr. kehlimbari, kehlibari, d. turc. kehribar, pop. kehlibar, d. pers. kiah-rube, pop. keh-ruba, adica „paie atrage”; ar. kahrabe, de unde it. carabe, sp. carabe, fr. carabe). Un fel de rasina aromatica solidificata fosila translucida sau aproape transparenta de coloare [!] care variaza de la un galben deschis pina la caramiziu si cafeniu. Vin ca chihlimbaru, vin galben inchis. Chihlimbar cenusiu, o concretiune intestinala a casalotilor, cenusie, tenace si flexibila, cu miros de mosc. – Si chihlibar si chilimbar, ca neol. ambra si succin. – Chihlimbaru galben, numit vgr. elektron (V. electru) a dat numele lui electricitatii, fiind-ca, frecind o bucata de chihlimbar lustruita, Talete din Milet, in sec. 7 in ainte [!] de Hristos, a constatat ca atrage corpurile usoare. Din el se fac tigarete. V. celuloid.

claca f., pl. aci (vsl. sirb. tlaka, d. tlaciti, a izbi, tlesti-tlukon, tluknonti, a bataturi [!]; bg. tluka, rut. toloka si klaka, claca, toloaca, tolociti, a calca iarba. D. rom. vine ung. kalaka, kolaka. V. toloaca, tologesc, stilcesc). Vechi. Corvada [!], munca gratuita pe care taranii si serbii o datorau domnului, boierilor sau minastirilor: in Tara Rom. 12 zile pe an, in Mold. 24, (numita si boieresc si lucru, iar in Trans. robota). La 1864, supt [!] Cuza, fiind improprietariti taranii, s´a desfiintat claca. Azi. Ajutor mutual intre tarani la seceris, la dezghiocat fasole s. a., cind se aduna in casa celui care are nevoie de ajutor si care le da in schimb mincare si bautura, si ast-fel e sinonim cu sezatoare. Lucru de claca, lucru gratuit si (fig.) fara tragere de inima, deci prost. Vorba de claca, vorba desearta [!], seaca. V. beilic, furcarie, govie, nedeie, zbor 3, ghiulus.

caftan n., pl. e (turc. kaftan, d. pers. haftan, caftan; ngr. kaftani, bg. sirb. rut. rus. pol. kaftan. Cp. cu chepeneag). Un fel de mantie ornata cu fir de aur si de argint si cu minicile [!] lungi pina la pamint pe care sultanu o daruia vizirilor, pasilor hanului Crimeii, principilor Ardealului si domnilor romanesti cind intrau in functiune ori ca rasplata p. un serviciu sau chear [!] p. o veste buna. (La rindu lui, domnu daruia si el caftane boierilor din primele trei clase, iar cei-lalti erau numiti pin [!] pitac. Toti curtenii purtau caftan. Pe la 1848, perzindu-si [!] insemnatatea onorifica, caftanu disparu din moda pastrindu-l numai Jidanii batrini). Fig. Boierie: in domnia lui Caragea toate slujbele si caftanele se dau pe parale (Ghica, 36). Iron. Rar. Bataie [!], trinteala: na si tie un caftan!

Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).

TRANSFORMA, transform, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) schimba infatisarea, a da sau a capata alt aspect, alta forma; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-si) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimband anumite elemente si pastrand altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba in cantitati echivalente o forma de energie in alta forma de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obtine, prin executarea reusita a unei lovituri (de pedeapsa), unul sau mai multe puncte in avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare.