Rezultate din textul definițiilor
PROCEDURA s.f. 1. Forma legala de a face o actiune, de a apara pe cineva, de a judeca etc.; formele dupa care se realizeaza justitia; actele facute intr-o instanta judecatoreasca. 2. Ramura a dreptului care studiaza procedura (1). [< fr. procedure, cf. it. procedura].

NAZARIRE, nazariri, s. f. Faptul de a i (se) nazari cuiva ceva; (concr.) ceea ce apare sau i se pare ca apare cuiva; aparitie, inchipuire, nazareala, nazaritura; vedenie, halucinatie. – V. nazari.

CAUZA ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau determina aparitia efectului; motiv; temei; pricina. ~ principala. ~ obiectiva. 2) jur. Actiune pentru care cineva apare in fata judecatii; proces. ◊ A avea castig de ~ a castiga un proces judiciar. A (nu) fi in ~ a (nu) fi implicat intr-o actiune. 3) Problema sociala, de mare importanta, care preocupa o colectivitate de oameni si pentru a carei aparare se duce o lupta. ~a pacii. [G.-D. cauzei; Sil. ca-u-] /<lat. causa, fr. cause

MOARA mori f. 1) Constructie prevazuta cu instalatii speciale pentru macinarea cerealelor. ~ de vant. ~ de apa. ~ cu aburi. ◊ A turna apa la ~a cuiva (sau a-i da cuiva apa la ~) a-i crea cuiva o situatie favorabila (pentru a infaptui ceva negativ). A-i veni cuiva apa la ~ a) a-i aparea cuiva posibilitatea de a face ceva; b) a se schimba situatia in folosul cuiva. A se bate cu morile de vant a) a intreprinde actiuni inutile; b) a lupta cu dusmani inchipuiti. A ajunge de la ~ la rasnita a saraci. ~ stricata (sau hodorogita, sparta, neferecata) palavragiu; flecar. A lua cuiva apa de la ~ a) a impiedica pe cineva sa faca ceva; a paraliza cuiva miscarile; b) a lipsi pe cineva de un avantaj. A trai ca gaina la ~ a trai in belsug. 2) Masina pentru maruntirea unor materiale tari (minereuri, pietris etc.) /<lat. mola

PROCES ~e n. 1) Desfasurare in timp a unui eveniment sau a unui fenomen. 2) Succesiune de actiuni sau de operatii prin care se realizeaza o lucrare. ◊ ~-verbal document in care este notat pe scurt continutul discutiilor desfasurate si a hotararilor adoptate la o adunare sau sedinta ori prin care se consemneaza o constatare, un acord etc. 3) jur. Actiune pentru care cineva apare in fata judecatii; cauza. /<fr. proces, lat. processus

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii.Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

aparaRE, aparari, s. f. Actiunea de a (se) apara.Loc. vb. A lua apararea = a apara (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una din formele principale de lupta, care urmareste oprirea ofensivei inamicului; totalitatea masurilor luate in acest scop. ♦ (Concr.) Parte intr-un proces care apara cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucatorilor dintr-o echipa sportiva care au rolul de a apara sau proteja poarta proprie. – V. apara.

aparaTOR, -OARE, aparatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apara sau protejeaza. 2. S. m. si f. Persoana care apara sau sprijina ceva sau pe cineva. ♦ Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei. ♦ Jucator dintr-o echipa sportiva care are rolul de a apara sau proteja propria poarta; fundas. 3. S. n. si f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – apara + suf. -ator.

PROTEJAT, -A, protejati, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se bucura de protectia cuiva; ocrotit, aparat, pazit; favorizat. 2. (Despre sisteme tehnice, instalatii etc.) Inzestrat cu un sistem de protectie. – V. proteja.

aparaRE ~ari f. 1) v. A apara si A SE apara. 2) Forma de lupta care consta in respingerea atacurilor inamicului, mentinand pozitiile ocupate. 3) Totalitate a masurilor luate pentru oprirea ofensivei inamicului. 4) Parte care apara cauza cuiva in fata unei instante judecatoresti. 5) Totalitate a jucatorilor dintr-o echipa sportiva care apara poarta proprie. [G.-D. apararii] /v. a (se) apara

FEBRA s.f. 1. Temperatura ridicata a corpului cauzata de o boala. V. hipertermie. ◊ Febra musculara = stare de oboseala generala care apare la cineva neantrenat in urma unor eforturi fizice. 2. (Fig.) Emotie, neliniste, incordare; pirexie. // (In forma febri-) Element prim de compunere savanta cu sensul de „febra”. [< it. febbre, cf. lat. febris].

GARANTIE s.f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie trebuie sa apere pe cineva de o paguba eventuala sau sa-l despagubeasca de o paguba suferita; chezasie. ◊ A lua (pe cineva) pe garantie = a garanta pentru cineva. [Gen. -iei. / < fr. garantie, it. garanzia].

GARANTIE s. f. obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie trebuie sa apere pe cineva de o paguba eventuala sau sa-l despagubeasca de o paguba suferita. ♦ a lua (pe cineva) pe ~ = a garanta pentru cineva; a prezenta ~ = a oferi incredere, certitudine, siguranta. (< fr. garantie, it. garanzia)

aparaRE, aparari, s. f. Actiunea de a (se) apara.Expr. A lua apararea (cuiva) = a interveni in ajutorul cuiva. ♦ Una dintre formele principale de lupta, care consta din oprirea si infrangerea ofensivei inamicului; totalitatea masurilor necesare acestei actiuni. ♦ (Concr.) Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei.

aparaTOR, -OARE, aparatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apara, protejeaza. 2. S. m. si f. Persoana care apara sau sprijina ceva sau pe cineva. ♦ Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei. 3. Dispozitiv din bare, in forma de gratar montat in fata locomotivei, pentru a inlatura obstacolele de pe linie. – Din apara + suf. -(a)tor.

APOLOGIE, apologii, s. f. Lauda aprinsa, ridicare in slava a cuiva sau a ceva; aparare (servila si interesata) a cuiva sau a ceva. ♦ Discurs, scriere de aparare a cuiva sau a ceva. – Fr. apologie (lat. lit. apologia).

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, caruia ii serveste ca punct de plecare; pricina, motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii.Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea castig de cauza = a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = a se pronunta in favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause).

apar, a -a v. tr. (lat. apparo, -are, prepar. V. parez, cumpar.Apar, aperi, apara; sa apar, sa aperi, sa apere). Vechi. Opresc, interzic. Azi. Sustin contra unui atac: a apara tara. Pazesc, feresc: a apara oile de lupi. Pledez pentru cineva: a apara un acuzat. V. refl. Opun rezistenta, lovesc ca sa nu fiu invins: a te apara de dusmani.

INGRADI, ingradesc, vb. IV. 1. Tranz. A imprejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotarnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adapost, a se apara cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stavili. 3. Refl. recipr. (Inv.) A se intelege, a cadea de acord. – Cf. sl. graditi.

INGRADIT, -A, ingraditi, -te, adj. 1. Care a fost inconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se afla la adapost, aparat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Caruia i s-au impus limite de actiune; stavilit. – V. ingradi.

DEZVELI, dezvelesc, vb. IV. L Tranz. si refl. A da la o parte, a indeparta din jurul cuiva, de pe cineva sau ceva, sau de pe sine o invelitoare; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperisul de pe o casa. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (indepartand invelitoarea care le acoperea). 2. Tranz. Fig. A face sa apara, a lasa sa se vada; a arata. ♦ Refl. (Rar) A aparea in fata cuiva; a se infatisa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) da in vileag; a (se) trada. 4. Refl. (Despre mugurii si bobocii plantelor; p. ext. despre plante; adesea fig.) A se deschide. – Dez- + [in]veli.

PLEDARE s. aparare, sustinere. (~ cauzei cuiva.)

A SUGERA ~ez tranz. 1) (idei, ganduri, solutii etc.) A face sa apara in mintea cuiva printr-o asociatie. 2) A prezenta drept sfat; sugestie. ~ o solutie. /<fr. suggerer

PREZENTA vb. I. 1. refl., tr. A aparea sau a face sa apara in fata cuiva, a (se) infatisa. 2. tr., refl. A se recomanda. 3. tr. A infatisa publicului sinteza unei activitati, rezultatul unor cercetari, un program artistic sau muzical etc. 4. tr. (Mil.) A prezenta arma = a manui arma dupa anumite prescriptii pentru a da onorul sau in cadrul unei ceremonii. [P.i. prezint, 3,6 prezinta. / < fr. pesenter, cf. lat. praesentare].

PROTECTOR, -OARE adj., s.m. si f. 1. (Persoana) care protejeaza, apara, favorizeaza (pe cineva sau ceva); ocrotitor; binevoitor. 2. (Stat) care detine protectoratul asupra unei tari. [Cf. fr. protecteur, lat. protector].

AFISA vb. I. tr. 1. a lipi un afis. 2. (fig.) a manifesta ostentativ o anumita atitudine. 3. a vizualiza o marime masurata sau rezultatul unui calcul. II. refl. a aparea in tovarasia cuiva. (< fr. afficher)

PREZENTA vb. I. tr., refl. 1. a aparea, a face sa apara in fata cuiva, a (se) infatisa. 2. a (se) recomanda. II. tr. 1. a avea, a constitui un anumit aspect, o infatisare etc. 2. a infatisa publicului sinteza unei activitati, rezultatul unor cercetari, un program artistic sau muzical etc. 3. (mil.) a ~ arma = a manui arma pentru a da onorul. (< fr. presenter, lat. praesentare)

PROTECTOR/PROTECTOR, -OARE adj., s. m. f. 1. (cel) care protejeaza, apara, favorizeaza (pe cineva sau ceva); ocrotitor; binevoitor. 2. (stat) care detine protectoratul asupra unui teritoriu. (< lat. protector, lat. protecteur)

AFISA, afisez, vb. I. Tranz. 1. A expune undeva un afis, pentru a fi vazut de toti. 2. Fig. A manifesta in mod ostentativ o anumita atitudine. ♦ Refl. A aparea in tovarasia cuiva cu intentia de a produce efect. – Fr. afficher.

LEGITIM, -A, legitimi, -e, adj. 1. Care este intemeiat pe lege, care se justifica prin lege. ◊ Legitima aparare = situatie in care cineva comite un act de violenta pedepsit de lege, dar justificat ca un act de aparare impotriva unei agresiuni imediate si injuste. ♦ (Despre casatorie) Facut cu indeplinirea formelor legale; (despre soti) casatorit legal; (despre copii) nascut din parinti casatoriti sau recunoscut de tata. 2. Care este justificat, indreptatit; just, echitabil. [Acc. si: legitim] – Din fr. legitime, lat. legitimus.

RIDICULIZA, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate in evidenta ridicolul, a face pe cineva sau ceva sa apara ridicol, a-si bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser.

SUSTINATOR, -OARE, sustinatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care sustine o povara, care sprijina o greutate. 2. S. m. si f. Fig. Persoana care ajuta, care sustine, care apara ceva sau pe cineva; aparator, sprijinitor. ♦ Spec. Persoana care intretine cu mijloace materiale alta persoana, o institutie etc. – Sustine + suf. -ator (dupa fr. souteneur).

aparaTOR1 ~oare (~ori, ~oare) Care apara sau protejeaza (pe cineva sau ceva). /a (se) apara + suf. ~ator

aparaTOR2 ~i m. 1) Persoana care apara sau protejeaza (pe cineva sau ceva); protector. 2) Persoana care apara cauza in fata justitiei sau care acorda asistenta juridica; avocat. 3) sport Jucator dintr-o echipa care apara poarta. /a (se) apara + suf. ~tor

ARIPA ~i f. 1) Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere care serveste la zbor. A bate din ~i.A capata (sau a prinde) ~i a deveni ferm, increzut in fortele sale; a prinde curaj. A taia cuiva ~ile a face pe cineva sa-si piarda curajul. 2) fig. Luare sub protectie; ocrotire; aparare. ◊ A lua pe cineva sub ~a sa a ocroti pe cineva. 3) iht. Organ de inot; inotatoare. 4) Fiecare dintre planurile de sustinere ale unui avion. 5) Parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala. 6) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unor trupe asezate in pozitie de lupta; flanc. ~a dreapta. ~a stanga. 7) Parte a caroseriei unui vehicul asezata deasupra fiecareia dintre roti. 8) Fi-ecare dintre lopetile unei mori de vant. 9) fig. Grupare extrema (de dreapta sau de stanga) in cadrul unei organizatii sau partid. [G.-D. aripii; Acc. si aripa] /<lat. alapa

PAVAZA ~eze f. 1) (in antichitate si in evul mediu) Arma defensiva cu care luptatorii isi aparau corpul de loviturile inamicului; scut. ◊ A sta ~ a apara cu nadejde pe cineva sau ceva. 2) fig. Persoana sau obiect care protejeaza; scut. /<pol. pawez

ZID ~uri n. Element de constructie (din piatra, beton etc.) care imprejmuieste sau separa un spatiu, un teren sau o incapere. ◊ ~ chinezesc a) zid urias construit in vechime la granitele de nord ale Chinei; b) bariera riguroasa. A face ~ in jurul cuiva a) a inconjura pe cineva pentru a-l apara; b) a fi solidar cu cineva. /<sl. zidu

SUSTINE vb. III. 1. tr. A sprijini. ♦ A tine (pe) dedesubt. ♦ A sprijini, a tine usor (pe cineva), a impiedica sa cada. 2. tr. (Fig.) A lua partea cuiva, a avea o atitudine favorabila fata de cineva; a sprijini, a apara. 3. tr. (Fig.) A spune, a afirma ceva cu tarie. 4. tr. A ajuta, a intretine cu bani, cu alimente etc. ♦ refl. A-si castiga existenta, a se intretine. 5. refl. A se tine in picioare. ♦ (Fig.) A rezista. [P.i. sustin, conj. -na, var. sustinea vb. II. / lat. sustinere, cf. fr. soutenir, dupa tine].

SUSTINE vb. I. tr. 1. a sprijini. ◊ a tine (pe) dedesubt. ◊ a sprijini, a tine usor (pe cineva), a impiedica sa cada. 2. (fig.) a lua partea cuiva, a avea o atitudine favorabila fata de cineva; a sprijini, a apara. 3. (fig.) a spune, a afirma ceva cu tarie. 4. a ajuta, a intretine cu bani, cu alimente etc. II. refl. 1. a-si castiga existenta, a se intretine. 2. a se tine in picioare. ◊ (fig.) a rezista. (< lat. sustinere, dupa fr. soutenir)

AFISA, afisez, vb. I. Tranz. 1. A expune, a lipi un afis. 2. Fig. A manifesta in mod ostentativ o anumita atitudine, a face parada de... ♦ Refl. (Fam.) A aparea (in societate) in tovarasia cuiva (in mod ostentativ). – Din fr. afficher.

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie vertical sau putin inclinat, cu grosime (relativ) mica in raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. Intre (cele patru) ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva in sustinerea unei cauze. ◊ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidu.

APOLOGIE, apologii, s. f. 1. Elogiu, lauda ferventa (si adesea exagerata) adusa unei persoane, unei idei etc.; aparare (servila si interesata) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia.

LAMURI, lamuresc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A ajuta pe cineva sa inteleaga sau a intelege, a ajunge sa inteleaga ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la intelegerea unui lucru in urma unei discutii in care s-au dezbatut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face sa fie clar, inteles de cineva; a clarifica, a deslusi. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A aparea vederii in mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. si refl. (Inv.) A face sa devina sau a deveni curat, lipsit de corpuri straine, pur. – Din lamura.

NAPADI, napadesc, vb. IV, 1. Tranz. A invada, a cotropi; a cuprinde din toate partile, a impresura; a acoperi, a umple. ♦ Fig. A coplesi, a dobori, a birui. ♦ (Despre plans, ras) A-l cuprinde, a-l apuca (pe cineva) cu putere, fara a se putea stapani; a podidi. 2. Intranz. A se repezi asupra cuiva sau undeva; a se napusti, a navali, a tabari. ♦ A aparea undeva in numar sau in cantitate mare, a se inmulti peste masura. 3. Intranz. si tranz. (Despre sange, lacrimi) A tasni, a izbucni (cu putere si in cantitate mare); a umple, a acoperi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. A aparea, a se manifesta brusc, a izbucni violent. Multumirea ii napadeste in ochi. – Din sl. napasti, -padja.

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

PLEDA vb. 1. a apara, a sustine. (A ~ cauza cuiva.) 2. a vorbi. (A ~ in favoarea cuiva.)

A SE AFISA ma ~ez intranz. fam. A aparea in public acompaniat de cineva pentru a face impresie. /<fr. afficher

INDIRECT, -A, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; in sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gandurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie, caracterizat prin prezenta in numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. Complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care indeplineste in fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; in sintagma) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; in sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

PROTECTOR, -OARE, protectori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care apara, care pazeste sau fereste pe cineva sau ceva; care favorizeaza pe cineva sau ceva. ♦ (Despre atitudini sau comportari) Binevoitor, condescendent. 2. (Despre state) Care exercita un protectorat asupra unei tari, unui teritoriu. [Acc. si: protector] – Din lat. protector, -oris, fr. protecteur.

A SOLICITA solicit tranz. 1) A cere cu insistenta. ~ o carte. 2) (persoane) A se adresa cu o cerere. 3) A face sa apara; a trezi; a provoca. ~ interesul cuiva. /<fr. soliciter, lat. sollicitare

AFISA vb. I. tr. 1. A lipi un afis. ♦ A fi adus la cunostinta tuturor (printr-un afis). 2. (Fig.) A manifesta ostentativ o anumita atitudine; a ostenta, a se face remarcat dinadins. ♦ refl. A aparea, a se gasi in tovarasia cuiva pentru a produce senzatie. [P.i. 3,6 -seaza, 4 -sam, ger. -sand. / < fr. afficher].

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie executat din caramizi, din blocuri de piatra, asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant) sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. Intre ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile, pentru a-l apara; fig. a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva. – Slav (v. sl. zidu).

P*****T1, p******i, s. m. (Reg.) 1. Soarece de camp; soarece de padure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a ramane etc.) p*****t = a sta (sau a ramane) in picioare, teapan, nemiscat; a sta izolat de altii. A veni p*****t = a veni, a aparea pe neasteptate; a da buzna (peste cineva). A sari p*****t = a sari dintr-o data (cu vorba), a sari tam-nisam. 2. Sperietoare de pasari; momaie, popandau (2), popandet (2). [Var.: p*****te s. m.] – Et. nec.

LAMURIT, -A, lamuriti, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a inteles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este usor de inteles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lamuri.

RAU3 rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

cauza f., pl. e (lat. causa si caussa, de unde vine si ac-cusare). Principiu, ceia ce face ca un lucru sa fie: Dumnezeu e cauza prima. Motiv, subiect, pricina: a lucra fara cauza. Interes, partid: a apara cauza inocentei. Proces: a scoate pe cineva din cauza. A face cauza comuna cu cineva, a te solidariza cu el. Din cauza ca, din pricina ca, fiind-ca: stau acasa din cauza ca ploua, din cauza ploii.

IMPRUMUT, imprumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) imprumuta; (concr.) obiect sau suma de bani imprumutata. ◊ Loc. adj. De imprumut = care este imprumutat. ◊ Expr. A fi ca de imprumut sau aparea de imprumut = a nu i se potrivi cuiva. ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu imprumut = a imprumuta (1). 2. Cuvant, constructie lexicala etc. luata din alta limba. Imprumut lingvistic.Lat. in promutuum.

ASISTA, asist, vb. I. 1. Intranz. A fi de fata, a lua parte (la...). 2. Tranz. A sta langa cineva pentru a-l ajuta, pentru a-l apara etc. – Din fr. assister.

apara, apar, vb. I. Tranz. 1. A interveni in ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l sustine impotriva unei actiuni ostile. ♦ A pazi un teritoriu, un oras etc.; a mentine o pozitie prin lupta. ♦ Refl. A se impotrivi unui atac, unei actiuni ostile. 2. A pune la adapost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A sustine pe cineva sau ceva, respingand obiectiile aduse; a pleda cauza cuiva inaintea justitiei. ♦ Refl. A aduce in sprijinul sau argumentele necesare spre a dovedi ca este pe nedrept invinuit. – Lat. aparare „a pregati, a dispune”.

SACAGIU ~i m. inv. Persoana care transporta apa (potabila) cu sacaua; apar. ◊ A vinde apa la ~ a) a propune cuiva un lucru pe care il are cu prisosinta; b) a cauta sa dai sfaturi cuiva care este mai priceput decat tine. /saca + suf. ~giu

TERTA s. f. 1. (muz.) interval de trei trepte al gamei diatonice; treapta a treia de la o treapta data. 2. (la unele jocuri de carti) serie de trei carti succesive (as, rege si dama) de aceeasi culoare, in ordine crescanda. 3. a treia pozitie, de aparare la scrima. 4. (fam.) a fi in ~ (cu cineva) – a flirta. (< it. terza)

apara, apar, vb. I. Tranz. 1. A interveni in ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l sustine impotriva unei actiuni ostile. ♦ A pazi un teritoriu, un oras etc., respingand atacul armat al inamicului; a mentine o pozitie prin lupta. Eu merg sa apar cetatea (ALECSANDRI). ♦ Refl. A se impotrivi unui atac; a se feri de... M-au lovit; m-am aparat cat am putut (SADOVEANU). 2. A pune la adapost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. Eu ? Imi apar saracia si nevoile si neamul (EMINESCU). 3. A sustine pe cineva sau ceva, respingand obiectiile aduse impotriva; a pleda o cauza inaintea justitiei. ♦ Refl. A se dezvinovati. – Lat. apparare „a pregati, a dispune”.

aparea, apar, vb. II. Intranz. 1. A se arata in fata cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua nastere. ♦ A se arata (cuiva) sub o anumita infatisare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicatii) A iesi de sub tipar. [Var.: apare vb. III.] – Din lat. apparere (dupa parea).

A AMINTI ~esc 1. tranz. 1) (fiinte, lucruri, fapte din trecut etc.) A face sa apara in minte. 2) A aduce vorba in treacat despre cineva sau despre ceva; a pomeni; a mentiona. 2. intranz. A-i reveni in minte; a-si rememora. /Din aminte

PRIELNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care prieste; care este in favoarea cuiva sau a ceva; favorabil; propice. 2) (despre imprejurari) Care apare la locul si la timpul potrivit; corespunzator situatiei; oportun. [Sil. pri-el-] /a prii + suf. ~elnic

FLANCA vb. I. tr. 1. A apara, a sustine din flanc. ♦ (Fig.) A insoti pe cineva (pentru a-l pazi). 2. (Despre un grup de cladiri) A margini lateral, a margini de o parte si de alta. [< fr. flanquer].

muscari, muscaresc, vb. IV (reg.) a se apara de muste; (fig.) a se baga in sufletul cuiva, a sacai.

MAT s.n. Situatie la jocul de sah in care regele uneia dintre parti este intr-o pozitie in care nu mai poate fi aparat, determinandu-se astfel sfarsitul partidei. ◊ A face (pe cineva) mat = a castiga o partida de sah contra cuiva; (fig.) a pune (pe cineva) in imposibilitate de a mai spune sau de a mai face ceva. [< fr. mat, cf. germ. matt, pers. mat – mort].

FLANCA vb. tr. 1. a apara, a sustine din flanc. ◊ (fig.) a insoti pe cineva (pentru a-l pazi). ◊ a trage asupra flancului unei (sub)unitati dintr-o directie perpendiculara pe directia sa de actiune. 2. (despre un grup de cladiri) a margini lateral. (< fr. flanquer)

MAT1 s. n. (sah) situatie in care regele uneia dintre parti este intr-o pozitie in care nu mai poate fi aparat, determinandu-se astfel sfarsitul partidei. ♦ a face (pe cineva) ~ = a) a castiga o partida de sah contra cuiva; b) (fig.) a pune (pe cineva) in imposibilitatea de a mai spune sau de a mai face ceva. (< fr. mat)

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotentiar) intr-o tara straina. ♦ A imputernici o persoana intr-o anumita calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispozitia cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva sa apara, sa devina credibil. – Din fr. accrediter.

MAT1 s. n. Situatie in cadrul unei partide de sah in care regele uneia dintre parti, fiind atacat, este pus in imposibilitate de a mai fi aparat, determinandu-se astfel sfarsitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a invinge (categoric) pe cineva (intr-o lupta, intr-o disputa etc.) ♦ (Cu valoare de interjectie) Cuvant cu care se anunta aceasta situatie in cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.

PROPRIETATE ~ati f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) Valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

INTARZIA, intarzii, vb. I. Intranz. 1. A veni, a sosi (undeva) dupa timpul la care era asteptat sau la care era necesar. 2. A face ceva dupa termenul obisnuit sau fixat; a aparea, a se ivi dupa timpul prevazut. ♦ Tranz. A impiedica pe cineva sa savarseasca la timp o actiune, a face ca ceva sa nu se indeplineasca in termen. 3. A ramane, a zabovi (undeva) mai mult decat este necesar sau prevazut. [Pr.: -zi-a] – In + tarziu.

TOIAG, toiege, s. n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumanare care se asaza in mana, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rand in mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagu, tojaga.

APOLOGIE s.f. Lauda exagerata, ridicare in slavi, aparare servila si interesata. ♦ Scriere, cuvantare prin care se ia apararea cuiva sau a ceva (mai ales ca raspuns unor invinuiri). [Gen. -iei. / < fr. apologie, it., lat., gr. apologia].

altoi (altoiesc, altoit), vb.1. A introduce o ramura a unei plante in tesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Galdi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare si la var.Der. altoiala, s. f. (altoire); altoi, s. n. (ramura folosita la altoire); altoior, adj. (care altoieste); altoitura, s. f. (altoire); hultoana, s. f. (altoi); hultuitura, s. f. (actiunea de a altoi); altoana, s. f. (Mold., altoi).

POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

CENUSA s. f. 1. Reziduu solid format din substante minerale sub forma de pulbere, care ramane dupa arderea completa a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface in cenusa = a (se) distruge in intregime (prin foc). A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa in cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. 2. (In sintagma) Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata in atmosfera de un vulcan in eruptie. – Lat. *cinusia (< cinis).

A TRIMITE trimit tranz. 1) (persoane) A face sa se duca (printr-o rugaminte, hotarare sau dispozitie). ~ dupa apa. ~ la invatatura.~ (pe cineva) pe lumea cealalta (sau in rai) a ucide; a omori. ~ (pe cineva) in judecata a da in judecata; a intenta un proces impotriva cuiva. 2) (persoane) A face sa se adreseze (la o sursa oarecare). ~ la un articol de revista. 3) (obiecte) A face sa ajunga la destinatie (pe o cale anumita sau prin intermediul cuiva); a expedia. ~ un colet prin posta. 4) (despre divinitati) A face sa apara in mod miraculos. /<lat. tramittere

ACCES s.n. 1. Posibilitate de a ajunge, de a patrunde intr-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se patrunde undeva. 2. (Med.) Simptome care apar brusc si determina o stare acuta a unei boli. ♦ (Fig.) Izbucnire trecatoare si violenta a unei stari sufletesti. 3. (Cib.) Proprietatea sistemelor de memorie de a permite inregistrarea si regasirea informatiei. [Pron. ac-ces, pl. -se, -suri. / < fr. acces, cf. lat. accesus < accedere – a sosi, a ajunge].

APOLOGIE s. f. 1. lauda exagerata, aparare servila si interesata; apologetism. 2. scriere, cuvantare prin care se ia apararea cuiva sau a ceva. (< fr. apologie, lat., gr. apologia)

CENUSA s. f. 1. Substanta minerala in forma de pulbere, care ramane dupa arderea unui corp. ◊ Expr. A preface in cenusa = a distruge in intregime prin foc, a pustii. A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa pe cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata de un vulcan in eruptie. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. – Lat. *cinusia (< cinus).

ZARI, zaresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslusit (din cauza departarii sau a intunecimii). ◊ Expr. (Intranz.) A zari ca prin sita = a vedea numai conturul obiectelor, fara a distinge bine forma si culoarea; a vedea neclar, ca prin ceata. ♦ A vedea (ceva) numai in treacat, in fuga. ♦ Intranz. (Rar) A vedea. ◊ Refl. impers. De la maria-ta se zarea la el si de la el la maria-ta (DELAVRANCEA). 2. Tranz. A observa, a baga de seama, a descoperi pe cineva sau ceva. 3. Refl. impers. A se arata, a se ivi; a aparea, a se vedea. ◊ Expr. A se zari de ziua = a se face ziua, a se revarsa zorile, a se lumina de ziua. (Rar) A se zari de luna = a aparea, a iesi luna. Incepe-a se zari de luna Si-i liniste pe drum (COSBUC). 4. Intranz. (Pop.) A straluci. Casele lui Dobriseanu... zaresc ca soarele (TEODORESCU). – Din zare.

ADAPOST, adaposturi, s. n. Loc ferit; constructie facuta ca sa apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adaposteste cineva. ◊ Adapost (antiaerian) = loc amenajat pentru apararea impotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adapost.Expr. A fi (sau a se pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

ZARI, zaresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslusit (din cauza departarii sau a intunecimii); a intrezari. ◊ Expr. A zari ca prin sita (sau ca printr-o panza) = a vedea numai conturul obiectelor, fara a distinge bine forma si culoarea, a vedea neclar, confuz. ♦ A vedea (ceva) numai in treacat, in fuga. ♦ Intranz. si refl. impers. (Rar) A vedea. 2. Tranz. A observa, a baga de seama, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. 3. Refl. A se arata, a se ivi; a aparea, a se vedea. ◊ Expr. A se zari de ziua = a se face ziua, a se revarsa zorile, a se lumina de ziua. (Rar) A se zari de luna = a aparea, a iesi luna. 4. Intranz. (Pop.) A straluci, a lumina. – Din zare.

ADAPOST, adaposturi, s. n. Loc ferit; constructie facuta ca sa apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adaposteste cineva. ♦ (Mil.) Constructie speciala pentru protectia impotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adapost antiaerian. ♦ Ocrotire, gazduire. A da cuiva adapost.Expr. A fi (sau a se pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A imputernici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe langa guvernul unui stat strain. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispozitia cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o stire etc. sa apara demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accrediter.

ALELUIA interj. Exclamatie care apare ca un refren de lauda in cantari bisericesti. ◊ Expr. (Fam.) A-i canta (cuiva) aleluia = a lua parte la inmormantarea cuiva, a inmormanta pe cineva. ♦ (Fam.) S-a sfarsit! s-a terminat! amin! [Var.: aliluia interj.] – Din sl. aleluija.

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

MASCA s. f. 1. figura de lemn cu care actorii antici isi acopereau fata. ◊ fata falsa de carton, de stofa etc. cu care isi acopera cineva figura. ♦ a-si scoate (sau a-si lepada) a = a se demasca, a aparea in adevarata lumina, a-si arata adevarata fata. 2. persoana mascata. 3. (fig.) infatisare, figura falsa; imagine conventionala. ◊ infatisare a fetei cauzata de un sentiment puternic, de o boala. ◊ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ◊ preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru ingrijirea tenului. 5. ~ mortuara = mulaj in ghips al fetei unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acopera sau protejeaza corpul ori fata unui om, animal etc. ◊ dispozitiv sau invelis de protectie a unui element de constructie. ◊ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. ♦ ~ de gaze = aparat aplicat etans pe fata pentru protectia impotriva gazelor de lupta. 7. (la baraje) ecran de etansare. 8. caseu. 9. adapost individual pe campul de lupta. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)

ALELUIA interj. Exclamatie care apare ca un refren de lauda in cantari bisericesti. ◊ Expr. (Fam.) A-i canta (cuiva) aleluia = a-i face prohodul, a-l inmormanta. [Var.: aliluia interj.] – Slav (v. sl. aleluija < gr.).

FERI, feresc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) pazi de o primejdie, de o greseala, de un risc; a (se) apara. ◊ Absol. (In constructii exclamative) Doamne fereste! Fereasca Dumnezeu!Refl. A evita sa intalneasca pe cineva, sa fie vazut de cineva; a se ascunde; a fugi. 2. Refl. si tranz. A (se) da deoparte, a (se) trage inapoi (pentru a evita ceva). – Et. nec.

EXCEPTIE ~i f. 1) Abatere de la normele generale. ◊ Cu ~a (cuiva sau a ceva) in afara de (cineva sau ceva); exceptand. Fara ~ fara deosebire. De ~ care constituie o exceptie; exceptional. 2) jur. Mijloc de aparare fara a examina cauza sau fara a o trimite spre examinare altui organ. [G.-D. exceptiei; Sil. -ti-e] /<fr. exception, lat. exceptio, ~onis

INTOVARASI, intovarasesc, vb. IV. 1. Tranz. A insoti, a acompania pe cineva pe un drum, intr-o calatorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a aparea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se imprieteni. 3. Refl. recipr. A face tovarasie; a se asocia cu cineva, a se insoti. – In + tovaras.

FLANCA, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apara, a sprijini, a proteja flancul unei unitati militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A insoti pe cineva (pentru a-l pazi). 2. (Despre un grup de cladiri) A margini de o parte si de alta. – Din fr. flanquer.

AC ace n. 1) Obiect mic de metal, ascutit la un capat si prevazut la celalalt cu o gaura, prin care trece ata, care serveste la cusut. ◊ ~ tiganesc ac mare, pentru cusut panza groasa. A sta (sau a sedea) ca pe ace a fi foarte nerabdator. A calca ca pe ace a umbla incet pentru a nu face zgomot. A scapa ca prin urechile ~ului a scapa cu mare greutate. A gasi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemanator cu aceasta piesa alungita, avand diferite intrebuintari. ~ de siguranta. ~ de par. ~ul ceasornicului. 3) Organ de aparare la unele insecte si animale. ~ul albinei. 4) Frunza subtire si ascutita a coniferelor. 5) Sina mobila pentru dirijarea vehiculelor de cale ferata de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare peste marin in forma de andrea. /<lat. acus

PROTEJA, protejez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) apara de actiuni daunatoare, de un pericol; a (se) pazi, a (se) feri. 2. Tranz. A ocroti, a sprijini, a ajuta pe cineva, inlesnindu-i reusita prin recomandari, sprijin material sau moral etc. ♦ A favoriza, a partini; a incuraja. [Var.: (inv.) protege vb. III] – Din fr. proteger, lat. protegere.

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. si tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face ca scuipa in semn de batjocorire, de injosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus in gura. ◊ Expr. A-si stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau indaratnic. ♦ (Despre pisici) A-si incorda corpul intr-un gest de aparare sau de atac, insotit de un pufait specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

NASTERE ~i f. v. A NASTE si A SE NASTE. ◊ Zi de ~ data cand s-a nascut cineva. Din ~ de cand s-a nascut; din nascare. Prin ~ prin ereditate. A da ~ a) a naste; b) a face sa apara (ceva nou); a crea; a produce; c) a fi cauza care determina, conditioneaza ceva; a cauza; a starni; a provoca. A lua ~ a aparea; a se forma. /v. a (se) naste

PLEDA vb. intr. a sustine, a apara inaintea unei instante judecatoresti interesele unei parti intr-un proces; a sustine o cauza, o idee. ◊ a fi in avantajul cuiva sau a ceva. (< fr. plaider)

PROTECTIE s. f. 1. ocrotire, paza, aparare. ♦ ~ a muncii = totalitatea masurilor tehnico-organizatorice, sanitare etc. menite sa previna imbolnavirile profesionale si accidentele de munca. 2. sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta. ◊ persoana care acorda acest sprijin. (< fr. protection, lat. protectio)

MIJI, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A incepe sa se zareasca; a aparea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziua = a se face ziua. A(-i) miji (cuiva) mustata = a incepe sa-i creasca unui tanar mustata, a fi pe punctul de a deveni barbat. ♦ (Despre plante) A rasari, a incolti. 2. A strange partial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu intunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se inchide (de somn sau de oboseala). – Din bg. miza.

TURTA1 ~e f. 1) Produs de patiserie latit si rotund, obtinut dintr-o bucata de aluat si copt pe vatra. ◊ A face (sau a lasa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se imbata ~ a se imbata foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenusa (sau spuza) la ~a lui a-si apara interesele proprii. 2) (nume generic) Prajitura de orice fel, avand o asemenea forma. ~ cu mere. ~e cu mac.~ dulce prajitura facuta din faina de grau, oua, miere, mirodenii, acoperita cu glazura sau presarata cu zahar farin 3) Substanta presata care are o asemenea forma. ~ de ceara. /<lat. turta

NALUCI, nalucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se parea cuiva ca vede, ca aude ceva; a i se nazari; p. ext. a-si inchipui, a-si imagina. 2. Intranz. A se infatisa, a aparea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A aparea in gand, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a incanta (prin frumusete, stralucire etc.). – Cf. luci.

SUSTINE, sustin, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca sa nu cada). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabila fata de o actiune, de o cauza etc.; a sprijini; a apara. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente in sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tarie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obtine un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a intretine cu mijloace materiale o institutie, o persoana etc. ♦ Refl. A-si castiga existenta; a se intretine singur. 5. Refl. A se tine in picioare. ♦ Fig. (Rar) A se mentine pe pozitie; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (dupa tine).

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A imputernici pe cineva ca reprezentant plenipotentiar al unui stat pe langa guvernul unui stat strain. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o stire etc. sa apara demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accrediter.

INFORMA vb. 1. v. documenta. 2. a se interesa, (inv. si reg.) a cerca. (Se ~ de tot ce-a mai aparut.) 3. a cerceta, (Transilv., Ban. si Bucov.) a stirici. (S-a ~ peste tot.) 4. a anunta, a aviza, a incunostinta, a instiinta, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 5. v. comunica. 6. v. preveni.

A LUMINA ~ez 1. intranz. 1) (despre surse de lumina) A raspandi lumina; a arde; a luci. 2) (despre ganduri, idei) A aparea pe neasteptate in minte. 2. tranz. 1) A supune actiunii unei surse de lumina (pentru a vedea mai bine). 2) fig. (persoane) A face sa se lumineze. ◊ ~ (cuiva) calea (sau drumul) a calauzi (pe cineva). 3) fig. A face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a invata; a instrui. /Din lumina

ASISTA vb. I. 1. intr. A lua parte, a fi prezent, a participa. 2. tr. A sta pe langa cineva pentru a-l putea ajuta. ♦ (Jur. ; despre avocati) A se prezenta alaturi de o persoana in fata unui organ de jurisdictie pentru a-i apara interesele. [P.i. asist. / < fr. assister, cf. lat. assistere – a fi alaturi].

PROTECTIE s.f. 1. Ocrotire, paza, aparare. ◊ Protectia muncii = ansamblul masurilor luate pentru a se asigura desfasurarea muncii in conditiile cele mai sigure si mai bune pentru cei care o executa. 2. Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta; favoare; (p. ext.; fam.) persoana care acorda acest sprijin. [Gen. -iei, var. protectiune s.f. / cf. fr. protection, lat. protectio].

ASISTA vb. I. intr. a fi prezent, a participa (la ceva). II. tr. a sta pe langa cineva pentru a-l putea ajuta; a acorda asistenta. ◊ (jur.; despre avocati) a se prezenta altaturi de o persoana in fata unui organ de jurisdictie pentru a-i apara interesele. (< fr. assister, lat. assistere)

BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 3. Publicatie cu caracter variat, care apare o data pe an, cuprinzand cronologia zilelor anului si diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, stiintific etc. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – Din lat. calendarium.

picni, picnesc, vb. IV (pop. si fam.) 1. a lovi, a atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitura bine tintita. 2. (despre boli, dureri, necazuri) a veni, a lovi, a dobori (pe neasteptate). 3. (inv.) a ochi, a tinti, a viza. 4. (reg.; despre dinti) a aparea, a iesi. 5. (reg.) a (se) toci, a (se) roade; a (se) rupe, a (se) gauri.

ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisa intocmita de organele judiciare spre a dovedi vinovatia cuiva. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapta, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultatul unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune principala a unei opere dramatice, reprezentand o etapa in desfasurarea actiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

GARANTA (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranta ca va avea ceva, ca se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertatii), a unui drept (ex. a dreptului la munca, a dreptului de aparare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligatii, prin constituirea unei garantii reale (gaj, ipoteca) sau per¬sonale (fidejusiune / cautiune). 3. A raspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei fiinte, de autenticitatea unei afirmatii.

CORN1 coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

INCOLTI, incoltesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colt, a rasari din pamant; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A incepe sa se dezvolte; a aparea, a se ivi, a se naste. II. Tranz. A infige coltii spre a musca. ♦ A inconjura din toate partile, fara a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la stramtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a coplesi. – In + colt.

OCOLI, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A strabate o distanta facand un ocol; a merge de jur-imprejur, a inconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita sa atingi sau sa lovesti pe cineva sau ceva, ferindu-te intr-o parte, facand un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu inconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita sa intalnesti pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lasa ceva (in mod intentionat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Inv. si pop.) A pune gard imprejurul unui loc; a imprejmui, a ingradi. ♦ Fig. (Inv. si reg.) A apara, a proteja, a ocroti. ♦ (Inv. si reg.) A incercui din toate partile, a impresura, a asedia. – Din ocol.

SCUT ~uri n. 1) (in antichitate si in evul mediu) Arma defensiva de lemn, de metal sau de piele, cu care luptatorii isi aparau corpul de lovituri; pavaza. ◊ A se intoarce din lupta cu ~ a iesi din lupta biruitor. 2) Blazon de forma acestei arme. 3) fig. Persoana sau lucru care protejeaza; pavaza. 4) fig. Protectie de care se bucura cineva. Sub ~ul legii. 5) Masca sau paravan folosit de sudori. 6) tehn. Constructie de protectie (in mine, in tunele etc.). 7) geol. Portiune intinsa dintr-o platforma unde ies la suprafata rocile fundamentului cutat. 8) biol. Formatie chitinoasa de protectie (epidermica sau scheletica) a corpului unor vietuitoare. /<lat. scutum

VENIN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori preparata de om (din plante otravitoare). ♦ Fig. Rautate; dusmanie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange rau. A pune (cuiva) venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare. A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia fata de cineva. – Lat. venenum.

ORDIN s. n. 1. dispozitie obligatorie, data de o autoritate sau persoana oficiala; porunca; comanda. 2. comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli de organizare si de activitate; cin, tagma. ◊ comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ◊ societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. decoratie superioara medaliei. 4. dispozitie de plata (a unei sume). 5. (biol.) grup intre clasa si familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al radacinii unei ecuatii algebrice) = numar natural care arata de cate ori apare o radacina (solutie) intr-o ecuatie algebrica. 7. sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai buna calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

GARDA s. f. 1. paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ♦ ~ de onoare = paza instituita in semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (sport) pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori in vederea atacului sau a apararii. ♦ a se pune in ~ = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins. ♦ medic (sau sora) de ~ = medic (sau sora) de serviciu intr-un spital, care asigura serviciul in afara orelor de program. 3. parte a sabiei, intre maner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. (< fr. garde)

GARDA s.f. 1. Paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ◊ Garda de onoare = paza instituita in semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (Sport) Pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori in vederea atacului sau a apararii. ◊ A se pune in garda = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins de ceva. ◊ Medic (sau sora) de garda = medic (sau sora) de serviciu intr-un spital, care asigura serviciul in afara orelor de program pentru cazurile urgente. 3. (Mil.) Parte a sabiei cuprinsa intre maner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. [< fr. garde].

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac facut din pielea netabacita (uneori din stomacul) unui animal (capra, oaie, bivol), in care se pastreaza sau se transporta branza, faina, apa etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte invatat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strans, incat sa nu se poata misca. (Reg.) A da pe cineva in burduful d******i = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mancare) = a manca foarte mult. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, in care se inmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Acoperitoare de piele care, in timp de ploaie, apara picioarele celor din trasura. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsa de restul incaltamintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din panza (cauciucata), asezat pe laturile puntii de comunicatie intre doua vagoane de calatori. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se intrebuinta in locul geamurilor. 6. (Reg.) Copca in gheata. [Var.: burduv, burduh, burdus s. n.].

IGIENA s. f. 1. Ramura a medicinii care elaboreaza normele de aparare a sanatatii oamenilor si formele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependentei si interactiunii dintre om si mediul inconjurator, a conditiilor de trai, precum si a relatiilor sociale si de productie. 2. Ansamblu de reguli si de masuri practicate pe care cineva le respecta pentru a-si pastra sanatatea. [Pr.: -gi-e-.Var.: higiena s. f.] – Din fr. hygiene.

DESLUSI, deslusesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larma de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaste, a observa, a vedea (in semiintuneric sau intr-un spatiu slab luminat). ♦ (Despre lumina) A face sa apara clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lamuri, a clarifica o problema, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lamuriri, a face pe cineva sa priceapa ceva. ♦ Refl. A se lamuri, a se edifica (asupra unui lucru); a intelege. – Din bg. doslusam.

aparaRE s. 1. ferire, ocrotire, pazire, protejare, (livr.) salvgardare, (inv. si pop.) obladuire. (~ tarii de primejdii.) 2. ocrotire, protectie, sprijin, (inv. si pop.) obladuire, (inv.) aparamant, scuteala, scutinta, scutire, (fig.) scut. (~ impotriva incendiilor.) 3. asigurare, paza, protectie, protejare, securitate, siguranta. (Masuri de ~.) 4. v. pledare, sustinere. (~ cauzei cuiva.) 5. (livr.) p********e, p*********e. (Instinctul de ~.) 6. v. defensiva.

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

GHEARA, gheare, s. f. 1. Formatie cornoasa ascutita, curbata, crescuta la varful degetelor unor reptile, pasari si mamifere, servind mai ales la aparare si la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung in (sau la, de) gheare = a avea obiceiul sa fure. A-si scoate( sau a-si arata) ghearele = a-si arata fondul ascuns si rau al firii. A fi ( sau a cadea, a incapea etc.) in ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) in posesiunea, in puterea sau sub autoritatea absoluta a cuiva, la discretia cuiva; a fi prins (si tinut inchis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stapanire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) in ghearele mortii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesa (1) asemanatoare cu o gheara (1), care serveste la apucat, impiedicat etc. – Et. nec.

MANTA, mantale, s. f. 1. Haina lunga, groasa sau impermeabila care apara de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniforma militara. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi in seama decat atunci cand ai nevoie de el. A-si intoarce mantaua dupa vant a-si schimba atitudinea dupa imprejurari. A-si gasi mantaua (cu cineva) = a o pati (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Inv.) Mantie. 2. Invelis care serveste pentru a proteja o piesa sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Rasfrangere a tegumentului care captuseste cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.

ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisa, intocmita de organele judiciare si servind ca baza de dezbateri la un proces. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultat al unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune mai mare in desfasurarea actiunii unei opere dramatice. – Lat. lit. actum (fr. acte).

PROTECTIE, protectii, s. f. 1. Faptul de a proteja, de a ocroti, de a apara; ansamblu de masuri care protejeaza; persoana, institutie etc. care protejeaza; dispozitiv, sistem tehnic etc. care serveste la protejare. ◊ Protectia muncii = ansamblu de masuri luate pentru ocrotirea vietii si a sanatatii celor ce muncesc, pentru asigurarea desfasurarii muncii in conditiile cele mai bune. ◊ Loc. adj. De protectie = protector. ♦ Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta pentru obtinerea unui avantaj; p. ext. persoana care acorda acest sprijin. 2. (Inv.) Protectorat. – Din lat. protectio, -onis, fr. protection.

PASIV2 ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de lipsa de interes; lipsit de initiativa personala; inactiv. Participare ~a. Rol ~.aparare ~a (sau civila) sistem de masuri menite sa protejeze populatia si obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac si sa efectueze lucrari urgente de salvare si restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosita frecvent in vorbire. 3) si substantival (despre verbe si categorii verbale) Care are forma ce indica ca actiunea realizata de cineva sau de ceva o sufera subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la actiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

SLUGA, slugi, s. f. I. 1. Persoana angajata pentru a munci in gospodaria sau in mica intreprindere a altuia, fiind retribuita in bani sau in natura. ◊ Expr. (Inv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastra), formula de salut sau de raspuns la salut. ♦ Fig. Persoana care sustine sau apara orbeste interesele altuia, in schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoana subordonata alteia si obligata, din cauza conditiilor sociale in care se afla, sa-i execute vointa. 3. (Inv.) Slujitor inarmat de pe langa casa sau din suita unui boier. II. (Rar) aparat simplu, format dintr-o scandura scobita la un capat, care se foloseste la scoaterea cizmelor fara ajutorul cuiva; tragatoare. – Din sl. sluga.

LUMINA ~i f. 1) Radiatie electromagnetica, emisa de un corp incandescent sau luminescent, care actioneaza asupra ochilor facand vizibila lumea inconjuratoare. ~a soarelui. ◊ A se face ~ a se face ziua. Pe ~ la lumina zilei; dupa ce s-a luminat de ziua sau inainte de a insera. A vedea ~a zilei a) a avea vedere; b) a se naste. A vedea ~a tiparului a aparea de sub tipar. (Limpede) ca ~a zilei absolut clar; de netagaduit. 2) Sursa, izvor care lumineaza. ◊ A aprinde ~a a aprinde ceva de luminat. ~ electrica iluminare pe baza de energie electrica. 3) Deschizatura din mijlocul irisului prin care patrunde radiatia electromagnetica a corpurilor incandescente sau luminescente; pupila. ~a ochilor. 4) fig. Desteptare a mintii. ◊ A se face ~ in capul (sau mintea) cuiva a deveni clar. 5) Deschidere libera intr-o constructie. [G.-D. luminii] /Probabil din lume

A VEDEA vad 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A percepe prin vaz. ~ bine. ◊ ~ lumina zilei a se naste. ~ lumina tiparului a aparea de sub tipar. ~ lumina rampei a juca o piesa in fata publicului. 2) (persoane) A vizita sau a intalni. Nu l-am vazut de mult.Sa ne vedem sanatosi formula de salut la despar-tire. 3) (persoane, lucruri, obiecte etc.) A cerceta cu privirea; a privi. ~ ce se petrece in jur. 4) A fi martor la un eveniment. ~ multe in viata. 5) A-si da seama; a pricepe. ~ ca e bolnav. 2. intranz. A avea grija (de cineva sau de ceva). ~ de casa. /<lat. videre

CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis

REVENI2, revin, vb. IV. Intranz. 1. A veni din nou, a se intoarce. ♦ A aparea iar; a se manifesta din nou. 2. A se intoarce la o stare anterioara (obisnuita); a-si recapata echilibrul sufletesc, forta etc. ◊ Expr. A reveni la viata = a scapa cu viata dintr-o boala grea. A-si reveni in fire (sau in sine) = a-si recapata cunostinta in urma unui lesin, a unei crize, a unei emotii etc. 3. A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...; a relua. ♦ A rectifica, a revoca. 4. A i se atribui un bun cuiva. ♦ A fi de datoria (cuiva), a incumba. ♦ A i se cuveni. 5. A renunta la cele spuse, promise, a nu mai respecta. 6. A costa. – Din fr. revenir.

ARMA ~e f. 1) Unealta sau masina care serveste pentru atac, pentru aparare, la vanat sau in unele probe sportive. ~ atomica. ~ chimica. ◊ ~ alba arma destinata luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cutitul, pumnalul, sabia etc.). ~ de foc arma pentru incarcarea careia se foloseste pulbere exploziva (de exemplu: pusca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub ~e a face serviciul militar. A depune ~ele a) a se preda dusmanului; a se declara invins; b) a se lasa batut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de lupta. 3) fig. Mijloc pus in serviciul unui scop. ◊ A bate pe cineva cu propriile lui ~e a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, fr. arme

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste la atac sau la aparare. ◊ Arma de foc = arma care foloseste pulbere exploziva. Arma automata = arma de foc la care armarea se produce automat, loviturile succedandu-se neintrerupt cat timp se apasa pe tragaci. Arma alba = arma de otel, cu varf ascutit si margini taioase. ◊ Expr. A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica armele = a incepe o lupta, un razboi. A depune armele = a se preda, a se declara invins; fig. a ceda; a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. Fig. Mijloc de lupta (pe taram ideologic). ◊ Expr. A bate pe cineva cu propriile lui arme = a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. – Lat. arma.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)