Rezultate din textul definițiilor
STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).
STIINTA ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta
IDEE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoasterii logice; notiune, concept. 2. Principiu, teza cuprinzatoare, teza fundamentala, conceptie, gandire, fel de a vedea. ♦ Opinie, parere, gand, convingere, judecata. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunostinte (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamatie de dezaprobare. Da-mi o idee = ajuta-ma cu o sugestie sau sa gasesc o solutie. ♦ Intentie, plan, proiect. 3. (In expr.) Idee fixa = imagine, gand delirant izolat, intens si durabil, lipsit de ratiune. ♦ Teama, grija cu privire la ceva, panica. ◊ Expr. (Fam.) A baga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face sa se ingrijoreze, sa se teama sau a se ingrijora, a se teme. 4. (In expr.) O idee (de...) = o cantitate mica, redusa etc. O idee mai mare. – Din fr. idee, lat. idea.
APROXIMATIV, -A, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o marime data, aproape adevarat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunostinte aproximative. 2. Adv. In jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif.
PRICEPE, pricep, vb. III. 1. Tranz. A intelege, a patrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lamuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunostinte intr-o materie, intr-un domeniu; a dovedi iscusinta, indemanare, experienta intr-o actiune, intr-o situatie; a fi capabil, in stare sa faca ceva. – Lat. percipere.
PRICEPUT, -A, priceputi, -te, adj. 1. Care are cunostinte numeroase, care are o pregatire temeinica intr-un domeniu; capabil; iscusit, abil. ♦ Care exprima pricepere, intelepciune. 2. (Rar) Care poate fi (usor) inteles, patruns cu mintea; accesibil inteligentei. – V. pricepe.
ENCICLOPEDIE, enciclopedii, s. f. 1. Tip de lucrare lexicografica de proportii diferite care trateaza sistematic termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunostinte, fie in ordine alfabetica, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti. ◊ (Fam.) Enciclopedie ambulanta = persoana care are cunostinte multe, diverse si precise. – Din fr. encyclopedie.
ENCICLOPEDIST, -A, enciclopedisti, -ste, subst., adj. 1. S. m. pl. Nume dat ganditorilor, savantilor si scriitorilor francezi precursori ai Revolutiei Franceze de la sfarsitul sec. XVIII, care s-au grupat in scopul editarii unei enciclopedii. 2. Adj., s. m. si f. (Rar) (Persoana) care are cunostinte enciclopedice. – Din fr. encyclopediste.
SEMIDOCT, -A, semidocti, -te, adj., s. m. si f. (Om) care are cunostinte putine si superficiale (dar se crede cult); (om) putin instruit. – Semi- + doct.
CUNOSCATOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival 1) Care are cunostinte speciale, temeinice intr-un domeniu oarecare. 2) Care are gust rafinat. /a cunoaste + suf. ~ator
IDEE ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea
INVATAT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) v. A INVATA si A SE INVATA. 2) Care este specializat in cercetari stiintifice avand cunostinte vaste intr-un anumit domeniu; savant. /v. a invata
MANAGER [pr.: meneger] ~i m. 1) Persoana care insoteste in turneu un sportiv sau o echipa sportiva, fiind responsabila de problemele financiare si organizatorice; impresar. 2) Persoana care are cunostintele si talentul necesar pentru a valorifica profitabil resursele umane, financiare si materiale ale unei societati comerciale, organizatii etc. /<engl., fr. manager
POSPAIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A POSPAI si A SE POSPAI. 3) si substantival fig. (despre persoane) Care vadeste o cultura superficiala; care are cunostinte putine, nefiind sigur in ele; semidoct. /v. a (se) pospai
A SE PRICEPE ma pricep intranz. 1) A avea cunostinte suficiente intr-un domeniu de activitate. 2) A da dovada de iscusinta; a fi in stare. /<lat. percipere
SAVANT1 ~ta ( ~ti, ~te) m. si f. Persoana specializata in cercetari stiintifice, avand cunostinte vaste intr-un anumit domeniu; invatat. /<fr. savant
A SCHIOPATA ~ez intranz. 1) A merge, sprijinindu-se mai putin pe un picior, facand miscari nefiresti; a sontacai; a sovalcai. 2) fig. (despre actiuni, activitati etc.) A se desfasura anormal; a progresa cu greu. 3) fig. (despre persoane) A avea cunostinte insuficiente (intr-un domeniu oarecare). /<lat. exclopittare
UNIVERSAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de univers; propriu universului. Gravitatie ~a. 2) Care caracterizeaza lumea intreaga; caracteristic pentru intreg globul pamantesc. Istorie ~a. 3) Care are cunostinte din toate domeniile; cu cultura vasta; enciclopedic. 4) Care se refera la o totalitate de obiecte sau fiinte; caracteristic pentru o anumita clasa de obiecte sau fiinte. Remediu ~. Principiu ~. 5) (despre masini, unelte, aparate) Care poate exercita mai multe operatii; bun pentru executarea mai multor operatii. /<fr. universal, lat. universalis
ENCICLOPEDIST, -A s.m. si f. 1. Nume dat filozofilor materialisti burghezi si altor ganditori progresisti precursori ai revolutiei franceze de la sfarsitul sec. XVIII, care s-au unit in vederea elaborarii Enciclopediei. 2. (Rar) Persoana care are cunostinte enciclopedice; encicloped. [< fr. encyclopediste].
EXPERT, -A adj. Cu experienta, care are cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. // s.m. si f. Specialist renumit intr-un anumit domeniu. ♦ Persoana numita din oficiu de tribunal pentru a-si da avizul intr-o chestiune de competenta sa. [Cf. fr. expert, lat. expertus].
ENCICLOPEDIST, -A I. s. m. f. nume dat filozofilor, savantilor si scriitorilor francezi progresisti din sec. XVIII care au colaborat la elaborarea Enciclopediei stiintelor, artelor si mestesugurilor (Diderot, DAlembert etc.). II. adj., s. m. f. (persoana) care are cunostinte enciclopedice; encicloped. (< fr. encyclopediste)
EXPERT, -A I. adj. 1. cu experienta, care are cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. 2. (inform.) sistem ~ = program de exploatare inteligenta a unei baze de date caracteristice unui domeniu de aplicatie. II. s. m. f. specialist intr-un anumit domeniu. ◊ persoana insarcinata sa faca o expertiza. (< fr. expert, lat. expertus)
IDEE s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gand, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idee, lat., gr. idea)
APRIORISM s. n. Conceptie filozofica potrivit careia ar exista cunostinte apriorice. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. Apriorismus, fr. apriorisme.
PREGATIT, -A, pregatiti, -te, adj. (Despre oameni) Care are pregatirea, cunostintele necesare pentru a desfasura o activitate; care are o cultura temeinica (intr-un anumit domeniu); instruit, cult, format. – V. pregati.
cunostinta, cunostinte, s. f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. In cunostinta de cauza = cunoscand bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni in cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva intr-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Inv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).
PREGATIRE s. 1. aranjare, preparare, preparat, (rar) preparatie. (~ celor necesare la drum.) 2. v. gatit. 3. aranjare, facere. (~ patului.) 4. (la pl.) preparative (pl.). (~ de nunta.) 5. v. formare. 6. instruire, indrumare. (~ unei fete pentru viata de gospodina.) 7. v. meditare. 8. v. invatatura. 9. v. formatie. 10. v. capacitate. 11. cunostinta, (inv.) stiinta. (Nu avea nici o ~ in acest domeniu.)
BUCHE ~i f. 1) A doua litera din alfabetul chirilic. 2) Fiecare dintre semnele grafice, care alcatuiesc un alfabet; litera. ◊ A se tine de ~ea legii a face totul in conformitate cu legea. A nu sti (o) ~ a nu sti nimic; a nu avea idee de nimic. 3) Cunostinte elementare de scris si de citit. /<sl. buky
polimat, -a, adj. (inv.) (persoana) care are multe si variate cunostinte.
ZECIMAL, -A, zecimali, -e, adj. (Mat.) Care se bazeaza pe rapoarte ale numarului zece si ale puterilor lui; decimal. ◊ Numar zecimal = numar a carui parte fractionara este exprimata printr-o fractie zecimala. Fractie zecimala = fractie al carei numitor este egal cu o putere intreaga si pozitiva a numarului zece. Sistem zecimal = sistem de unitati de masura in care multiplii si submultiplii unitatilor principale au valori egale cu puteri intregi, pozitive sau negative, ale numarului zece. Balanta zecimala sau cantar zecimal = balanta cu brate inegale, care permite echilibrarea greutatilor de masurat cu greutati etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimala = sistem de clasificare a cartilor in biblioteci, dupa continut, folosind pentru notare cifre si avand la baza impartirea cunostintelor omenesti in zece clase, fiecare clasa impartindu-se in zece diviziuni, iar acestea, la randul lor, in zece subdiviziuni etc. – Din zecime (dupa decimal).
UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.
MAIEUTICA s.f. Metoda intrebuintata de Socrate in discutiile filozofice, constand in a scoate la iveala, prin intrebari si raspunsuri dibace, cunostintele juste pe care le aveau in minte interlocutorii sai. [Pron. ma-ie-u-. / cf. fr. maieutique, cf. gr. maieutike – priceperea de a mosi].
STUDIU s.n. 1. Faptul de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. Lucrare, opera stiintifica. 3. Schita unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucata muzicala compusa mai ales pentru exercitii. 4. Materie de invatamant. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. etude].
UNIVERSAL, -A adj. 1. Care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot si este comun tuturor lucrurilor; general. ♦ adv. Universal valabil. 2. (Log.; despre judecati) Al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ♦ (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii. // s.n. Mandrina de strung. [< fr. universel, it. universale, lat. universalis].
STUDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)
UNIVERSAL, -A I. adj. 1. care se extinde la intregul univers, care cuprinde tot ce exista. ◊ comun unei totalitati cuprinzatoare de entitati; general. 2. (log.; despre judecati) al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ◊ mondial. 3. care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operatii. II. s. n. mandrina de strung. (< fr. univesel, lat. universalis)
A RASPUNDE raspund 1. intranz. 1) A da un raspuns. ◊ ~ in doi peri a da un raspuns evaziv. 2) A reactiona intr-un anumit fel (prin vorbe, gesturi etc.) la un imbold venit din afara. 3) fig. (mai ales despre obiecte) A fi in spiritul anumitor exigente; a corespunde cerintelor. 4) rar A avea iesire (in sau spre ceva). 5) (despre fenomene fizice sau psihice) A-si manifesta efectele. 6) A fi responsabil de cineva sau de ceva. 7) (despre obiecte) A produce efectul asteptat. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie complementara) A aduce la cunostinta. Mi-a raspuns ca n-are obiectii. /<lat. respondere
CONCENTRIC, -A adj. 1. dispus circular in jurul unei parti centrale comune; (despre cercuri, curbe etc.) care au un centru comun. 2. (despre predarea cunostintelor) organizat in cercuri din ce in ce mai largi, completand si extinzand sfera cu fiecare ciclu scolar. (<fr. concentrique)
INCONSTIENT, -A adj. (adesea s.) 1. Care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. Lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ♦ (Despre actiuni) Facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. // s.n. Activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. [Pron. -sti-ent. / cf. fr. inconscient].
INCONSTIENT, -A I. adj. (si s. m. f.) 1. care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ◊ facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. II. s. n. activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. (< fr. inconscient)
PRACTIC, -A, practici, -ce, adj. 1. Care se poate executa sau care se efectueaza in mod concret; care se verifica prin practica si se poate aplica in viata; care se bazeaza pe practica; concret, real. ♦ Care corespunde necesitatilor de fiecare zi; care este usor de intrebuintat, util, comod sau economicos. 2. (Despre oameni) Care stie sa se orienteze in viata de toate zilele, care stie sa aplice cunostintele la viata de toate zilele, care are simtul realitatii; p. ext. indemanatic, destoinic, priceput. – Din fr. pratique, lat. practicus.
LICEU, licee, s. n. Scoala de cultura generala, in care sunt admisi absolventi ai scolilor generale si unde se predau cunostintele necesare continuarii studiilor in invatamantul superior sau diverse specialitati pentru pregatirea cadrelor medii. – Din fr. lycee, lat. lyceum.
CONTROL ~oale f. 1) Examinare a unei activitati pentru a asigura buna ei desfasurare. A tine sub ~. ◊ Lucrare de ~ lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. 2) Organ care are insarcinarea de a controla. ◊ Punct de ~ loc unde organele autorizate supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale. 3) Verificare a propriilor manifestari; autocontrol. /<fr. controle
A DESTAINUI destainui tranz. 1) (ganduri intime, framantari sufletesti etc.) A comunica in mod confidential; a incredinta; a confia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. Ochii l-au destainuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunostinta generala; a da in vileag; a dezvalui; a divulga. /des- + a tainui
CULT2, -A, culti, -te, adj. 1. Care are un nivel inalt de cultura si de cunostinte; instruit. 2. (Despre manifestari ale oamenilor) De care da dovada omul cult (1); care are caracter savant, carturaresc. 3. (In opozitie cu popular; despre muzica, poezie, literatura etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.
JUDECATA s. 1. v. inteligenta. 2. v. minte. 3. gandire, intelect, intelegere, minte, rationament, ratiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 4. minte, ratiune, (rar) cunostinta, (pop. si fam.) glagore, (inv.) rezon. (O ~ normala.) 5. minte, rationament, ratiune, (inv.) socoata, socoteala, socotinta. (O ~ sanatoasa.) 6. v. conceptie. 7. v. parere. 8. v. chibzuiala. 9. v. apreciere. 10. proces.
RATIUNE s. 1. v. minte. 2. v. inteligenta. 3. v. judecata. 4. gandire, intelect, intelegere, judecata, minte, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 5. judecata, minte, (rar) cunostinta, (pop. si fam.) glagore, (inv.) rezon. (O ~ normala.) 6. judecata, minte, rationament, (inv.) socoata, socoteala, socotinta. (Are o ~ sanatoasa.) 7. chibzuiala. 8. v. justificare. 9. v. rost. 10. v. semnificatie. 11. v. cauza.
A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre
CUNOSCATOR, -OARE, cunoscatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poseda cunostinte speciale, temeinice intr-un domeniu; expert. ♦ (Persoana) care are un gust rafinat. – Cunoaste + suf. -ator.
PREGATIRE ~i f. 1) v. A PREGATI. 2) Ansamblu de cunostinte (intr-un domeniu) de care dispune cineva. ◊ A avea ~ a fi bine instruit. /v. a (se) pregati
PROCLAMATIE s.f. Proclamare. ♦ Manifest prin care se aduce la cunostinta publica un fapt de mare importanta. ♦ Apel tiparit avand un caracter agitatoric. [Pron. -iei, var. proclamatiune s.f. / cf. fr. proclamation, lat. proclamatio].
PROCLAMATIE s. f. comunicare oficiala prin care se aduce la cunostinta publica un fapt de mare importanta. ◊ apel tiparit avand un caracter agitatoric. (< fr. proclamation, lat. proclamatio)
AUTORITATE, (2, 4) autoritati, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politica sau administrativa intr-un stat; carmuire; institutie, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vaza, consideratie. 4. Persoana care se impune prin prestigiul sau cunostintele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorite (lat. lit. au[c]toritas, -atis).
MINTE s. 1. gand, ratiune. (Cand cu ~ n-ai gandit.) 2. desteptaciune, intelect v. inteligenta. 3. cuget, gandire, intelect, judecata, ratiune, spirit. (Opera a ~tii.) 4. v. judecata. 5. judecata, ratiune, (rar) cunostinta, (pop. si fam.) glagore, (inv.) rezon. (O ~ normala n-ar fi facut asta.) 6. judecata, rationament, ratiune, (inv.) socoata, socoteala, socotinta. (Iata o ~ sanatoasa!) 7. v. chibzuiala. 8. v. amintire.
STIRE s. 1. veste, (rar) semn, (inv.) cuvant, glas, havadis, pliroforie, stafeta, (turcism inv.) mujdea. (Asteapta cu nerabdare o ~ de la el.) 2. mesaj, veste, (inv.) solie. (I-a transmis urmatoarea ~ ...) 3. comunicare, informatie, instiintare, veste. (A primit o ~ de mare importanta.) 4. cunostinta, informatie, veste, (prin Transilv.) hir, (inv.) marturie, pliroforie, stiinta. (Ai vreo ~ despre el?)
VESTE s. 1. v. stire. 2. mesaj, stire, (inv.) solie. (I-a transmis urmatoarea ~ ...) 3. v. informatie. 4. cunostinta, informatie, stire, (prin Transilv.) hir, (inv.) marturie, pliroforie, stiinta. (Ai vreo ~ despre el?) 5. faima, renume, (rar) pomina. (I-a mers ~ pretutindeni.)
CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].
INCONSTIENT, -A, inconstienti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea inconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).
INTIMITATE, (3) intimitati, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazata pe legaturi stranse. ◊ Expr. A trai (sau a fi) in intimitatea cuiva = a avea legaturi stranse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunostintele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adancime (a unui sentiment, a unui gand etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrans, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimite.
ENCICLOPEDIST2 ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Autor de enciclopedii. 2) Persoana care poseda cunostinte enciclopedice. 3) (in Franta sec. XVIII) Fiecare dintre cugetatorii care s-au unit in vederea elaborarii unei enciclopedii. /<fr. encyclopediste
AS s.m. 1. (Ant.) Moneda de bronz din vechea Roma. 2. Carte de joc pe care este insemnat un singur punct, socotita de obicei ca avand valoarea cea mai mare. 3. (Fig.) Persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu oarecare sau care se distinge in mod special intr-o meserie. [< fr. as, it. asso, lat. as – moneda].
AS s. m. 1. moneda romana, la origine din bronz. 2. carte de joc pe care este insemnat un singur punct, avand valoarea cea mai mare. 3. (fam.) persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu, care se distinge in mod special intr-o meserie. 4. (tenis de camp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu. (< fr., lat. as)
AUTORITATE, autoritati, s. f. 1. Drept, putere, imputernicire de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucura cineva sau ceva. ♦ Persoana care se impune prin cunostintele sale, prin prestigiul sau. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorite, lat. au[c]toritas, -atis.
SCOALA scoli f. 1) Institutie de invatamant elementar. 2) Institutie de invatamant specializata. ~ muzicala. 3) Cladire unde se afla aceasta institutie. 4) Totalitate a institutiilor de invatamant de toate treptele; sistem de invatamant. ◊ ~ superioara denumire comuna pentru intreg sistemul de invatamant superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunostintelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent intr-un domeniu de activitate, avand mai multi adepti. ~a flamanda. [G.-D. scolii] /<sb. skola, pol. szkola
ABSENTA s.f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit sa fie). 2. Pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei. ♦ (Fig.) Neatentie, distractie; indiferenta. [Cf. fr. absence, lat. absentia].
conscienta si (ob.) constiinta f., pl. e (lat. con-scientia, fr. conscience. V. stiinta si inconscienta). Notiune, ideie, stiinta: a avea constiinta de drepturile tale [!]. Simtu binelui si a [!] raului: constiinta e judecatoru nostru. Simtu datoriii, moralitate, integritate: om fara constiinta. Libertate de constiinta, libertatea de a te inchina cui vrei, de a profesa ori-ce religiune. A avea pe constiinta, a te simti vinovat. Cu mina pe constiinta, cu toata sinceritatea. A avea constiinta larga, a ierta usor pacatele tale [!] sau ale altora. V. cunostinta.
ELEMENT s. 1. componenta, constituent, piesa. (Un ~ al unui ansamblu.) 2. element autohton v. substrat. 3. (CHIM.) corp simplu. 4. v. pila electrica. 5. element galvanic v. pila electrochimica. 6. (la pl.) cunostinte (pl.), notiuni (pl.). (Cateva ~ despre ...) 7. (la pl.) (inv. si pop.) stihie. (S-au dezlantuit ~ele naturii.)
pricepator, pricepatoare, adj. (inv.) 1. (despre oameni) care are pricepere, care pricepe si patrunde cu mintea; priceput. 2. (despre oameni) care poseda cunostinte temeinice intr-un domeniu, care isi cunoaste bine meseria; competent, iscusit, indemanatic, abil.
EDUCATIE, educatii, s. f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. ◊ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva. [Var.: (inv.) educatiune s. f.] – Din fr. education, lat. educatio, -onis.
A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere
PROACTIV, -A, proactivi, -e, adj. (Psih.) Care are efect asupra unui alt lucru. ♦ (Despre inhibitie) Care duce la uitare, care este exercitata cu cunostintele actuale asupra celor ce urmeaza sa fie receptionate. (cf. fr. proactif)
CAUZA s.f. 1. Ceea ce determina, provoaca aparitia unui fenomen, a unei intamplari; fenomen care provoaca in anumite conditii aparitia altui fenomen. 2. Problema sociala de mare importanta, care preocupa o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. ◊ In cunostinta de cauza = cunoscand bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Pricina, proces. ◊ A avea castig de cauza = a castiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].
TALIE, talii, s. f. 1. Partea de la mijloc, mai subtire, a corpului omenesc, situata deasupra soldurilor; mijloc, brau. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care imbraca mijocul; p. ext. corsaj. ◊ Loc. adj. si adv. In talie = imbracat numai in haina sau in rochie (fara palton sau fara pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsa intre umeri si solduri; trunchi. 2. Statura, inaltime, marime. ♦ Marime dupa care se confectioneaza obiectele de imbracaminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunostinte etc.). ◊ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeasi valoare, pricepere, iscusinta, talent etc. ca si altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cat dureaza impartirea cartilor de joc la o partida de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. taille.
UNIVERSITATE ~ati f. 1) Institutie de invatamant superior, avand mai multe facultati. ~atea de Stat din Moldova. ~ privata. ◊ ~ populara institutie pentru adulti, care ofera cursantilor cunostinte generale din variate domenii. 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. [G.-D. universitatii] /<fr. universite, lat. universitas, ~atis
UNILATERAL, -A adj. 1. asezat pe o singura parte. 2. care are in vedere numai o singura latura a lucrarilor, care se rezuma la un singur domeniu de cunostinte; marginit; arbitrar. ◊ (despre contracte) care creeaza obligatii numai pentru una dintre parti. ◊ (despre un act juridic) emanat de la o singura persoana. (< fr. unilateral)
STIRE, stiri, s. f. 1. Veste, informatie; noutate. ◊ Expr. A sti de stirea (cuiva) sau a-i sti (cuiva de) stire = a avea vesti despre cineva, a sti unde se afla, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursa de informatie. 2. Cunoastere, cunostinta. ◊ Loc. adv. cu (sau fara) stirea cuiva = cu (sau fara) stiinta cuiva; p. ext. cu (sau fara) invoirea, incuviintarea cuiva. In stirea cuiva = in grija sau in paza cuiva. A da (cuiva) de stire = a vesti, a anunta. – V. sti.
cunostinta s. 1. v. pregatire. 2. (la pl.) v. invatatura. 3. (la pl.) v. elemente. 4. v. stire. 5. (concr.) relatie, (fam. fig.) pila. (Ai vreo ~ la minister?)
PROGNOZA s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii in viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii in ansamblul ei etc., plecand de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora intr-o perspectiva mai indepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor in vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – inainte, gnosis – cunoastere].
RECICLARE s. f. 1. forma de perfectionare profesionala a cadrelor, organizata periodic, prin cursuri de completare a cunostintelor in scopul adaptarii la progresul stiintific-industrial. 2. (tehn.) actiunea de a introduce in circuit unele materiale care deja au suferit o transformare incompleta, printr-o singura trecere prin procesul de prelucrare. (< recicla)
COGNITIV, -A (‹ fr.) adj. Referitor la cunoastere, la capacitatile si mecanismele invatarii si accederii la cunostinte. ◊ (PSIH.) Psihologie c. = disciplina situata la intersectia biologiei, psihologiei, lingvisticii si informaticii, avind ca obiect mecanismele gindirii prin intermediul carora are loc cunoasterea, de la perceptie la rationament logic. ◊ Teste cognitive = probe psihometrice administrate subiectilor in vederea evaluarii nivelului de cunostinte (ex.: teste de cunostinte tehnice aplicate in vederea selectiei profesionale). ◊ (LOG.) Propozitii cognitive = propozitii care redau cunostinte sau informatii despre proprietatile unor obiecte (propozitii de predicatie) sau despre relatiile dintre anumite obiecte (propozitii de relatie).
ABSENTA, absente, s. f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit sa se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se noteaza aceasta lipsa. 2. Pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei; lesin. 3. Lipsa de atentie, distractie, indiferenta a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.
STAPANI, stapanesc, vb. IV. Tranz. A detine un bun in calitate de proprietar, a avea ceva in proprietate, a poseda. 2. Tranz. A cunoaste foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrina; a poseda cunostinte temeinice (teoretice si practice) intr-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stapani o limba (straina) = a vorbi corect si curent o limba (straina). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se retine (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se infrana, a se domina; a avea stapanire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a inabusi o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a impiedica pe cineva de la ceva; a tine in frau, a struni. 4. Intranz. A domni intr-o tara, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A tine pe cineva sub influenta sau stapanirea sa; a domina. – Din stapan.
ABSENTA, absente, s.f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit sa se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se noteaza aceasta lipsa. 2. Pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei, intalnita in epilepsie. 3. Fig. Neatentie, indiferenta a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.
PROBLEMA ~e f. 1) Chestiune teoretica sau practica care poate fi rezolvata pe baza anumitor cunostinte si rationamente. ~ de aritmetica. ~ de sah. 2) Obiect de care se ocupa autorul unei lucrari sau al unei expuneri; tema. 3) Situatie care are aspecte discutabile. 4) Afacere care necesita rezolvare; chestiune; treaba; lucru. 5) Lucru greu de inteles sau de rezolvat. [G.-D. problemei] /<fr. probleme, lat. problema
SCIENTISM1 s.n. Conceptie de esenta pozitivista care considera stiinta conceputa ca un ansamblu de cunostinte exacte, singura in masura sa rezolve toate problemele cunoasterii. ♦ Pozitie teoretica avansata a unor savanti cu vederi dialectice, dar care nu au ajuns la un materialism consecvent. [Pron. sci-en-. / < fr. scientisme, cf. it. scientismo].
PROFESIUNE ~i f. Activitate de munca bazata pe anumite cunostinte teoretice si pe deprinderi practice; cariera. ~ de medic. ~ de agronom. Sudor de ~. ◊ De ~ a) profesionist; b) dupa pregatirea sa; dupa studiile pe care le are. ~ libera profesie bazata pe munca intelectuala si exercitata de persoane neaflate in serviciu platit (scriitori, pictori etc.). [G.-D. profesiunii; Sil. -si-u-; Var. profesie] /<fr. profession
A DECLARA declar tranz. 1) A aduce la cunostinta (pe cale orala sau scrisa). 2) (intentii, actiuni) A comunica in mod oficial. 3) (sentimente, atasamente, atitudini) A face sa fie cunoscut; a marturisi. 4) (persoane) A califica, avand la baza anumite circumstante sau motive. 5) (persoane) A invinui printr-o declaratie; a pari; a denunta; a turna. /<fr. declarer, lat. declarare
CAUZA s. f. 1. ceea ce determina aparitia unui fenomen, a unei intamplari; fenomen care provoaca, in anumite conditii, aparitia altui fenomen. 2. problema sociala de mare importanta, care preocupa o colectivitate larga de oameni. ♦ in cunostinta de ~ = cunoscand bine problema despre care este vorba; a face ~ comuna = a lupta impreuna (cu altii) pentru aceeasi cauza. ◊ motiv, ratiune. 3. (jur.) pricina, proces. ♦ a avea castig de ~ = a castiga. (< lat., it. causa, dupa fr. cause)
CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, caruia ii serveste ca punct de plecare; pricina, motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea castig de cauza = a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = a se pronunta in favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause).
MAU s. n. (Pop. si fam.; in legatura cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-si lua”, „a-si face”) Avant, elan; energie, vlaga. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameti; a face (pe cineva) sa-si piarda cunostinta (in urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) in situatia sa nu mai poata spune nimic. – Cf. scr. mah.
LECTIE s.f. 1. Forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ◊ A da (sau a lua) lectii = a (se) medita (2) in particular. ♦ Tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (Fig.) Invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. Dojana, mustrare. [Gen. -iei, var. lectiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].
LECTIE s. f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ♦ a da (sau a lua) ~ tii = a (se) medita (2) in particular. ◊ tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (fig.) invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. dojana, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.
SAVANT, -A I. adj., s. m. f. (om de stiinta) cu cunostinte vaste si profunde; erudit. II. adj. 1. care denota multa eruditie. 2. (lingv.; despre cuvinte, constructii) imprumutat (recent) din greaca sau latina; format din elemente grecesti sau latinesti; (p. ext.) folosit de oamneii instruiti, livresc. ◊ care are la baza limbile si cultura greco-latina; cult. ◊ (despre limbi) folosit ca limba de cultura. (< fr. savant)
RAPORTA, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raporta, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport intre doua (sau mai multe) notiuni, a le pune in legatura unele cu altele, a considera ceva in relatie cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A gasi valoarea pe care o are o marime cand a doua marime are o valoare egala cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumita scara, elementele unei ridicari de teren. II. 1. A prezenta (in scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunostinta cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (in mod indiscret si cu rautate); a pari. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisa intocmita de organele judiciare spre a dovedi vinovatia cuiva. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapta, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultatul unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune principala a unei opere dramatice, reprezentand o etapa in desfasurarea actiunii. – Din lat. actum, fr. acte.
PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisa, intocmita de organele judiciare si servind ca baza de dezbateri la un proces. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultat al unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune mai mare in desfasurarea actiunii unei opere dramatice. – Lat. lit. actum (fr. acte).
SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.
LARG1 ~ga (~gi) 1) Care se intinde pe o suprafata mare; care are limite extinse; vast; intins. ◊ In lumea ~ga pe diferite meleaguri; in departari. 2) Care permite sa incapa mult; incapator; spatios. Vas ~. Camera ~ga. ◊ A descrie (sau a povesti) pe ~ a descrie sau a povesti cu lux de amanunte; amanuntit. Mana ~ga darnic; generos. Vederi ~gi cunostinte profunde si receptive fata de nou, fata de progres. /<lat. largus
CAPITAL1, (1) capitaluri, s. n. 1. Raport social de productie care se stabileste intre capitalisti, proprietari ai mijloacelor de productie, si proletari, lipsiti de mijloace de productie si de subzistenta si nevoiti, pentru a-si castiga existenta, sa-si vanda forta de munca, ca pe o marfa, celor care ii exploateaza; valoare care produce plusvaloare. 2. Fig. Clasa capitalistilor; capitalism. 3. Bani, suma (mare) de bani (investiti intr-o afacere). ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. – Fr. capital.
aduc, adus, a aduce v. tr. (lat. adduco, -ducere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ada si adu: adu-ti [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerindu-ma pe mine ca centru sau locu despre care vorbesc): a aduce apa in casa, pine [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac sa vie: l-am adus acasa. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce castig. Pricinuiesc, fac: ploaia a adus mari pagube. Indoiesc, intorc (Rar): a adus copacu cu virfu' n jos. Fig. Fac sa ajunga: aici l-a adus betia. V. intr. Seman putin: copilu aduce cu tata-su. Aduc la indeplinire, indeplinesc. Aduc la cunostinta, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.
CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.
ARTA, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.
RASPUNS (lat. responsum) s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunica celui care intreaba ceva. ♦ Expunere, dovedire a nivelului de cunostinte intr-un anumit domeniu in fata unui examinator. ♦ Replica, riposta. 2. (In legatura cu verbele „a duce”, „a aduce”) Stire, informatie. ♦ Solutie, dezlegare. 3. (TELEC.) Functia de timp reprezentand marimea de iesire a unui sistem de transmisiune cand la intrarea lui se aplica un anumit semnal in regim tranzitoriu sau in regim sinusoidal. 4. (BIOL.) R. imun = ansamblul reactiilor declansate de sistemul imun in momentul contactului organismului cu un agent strain (antigen), reactie care are drept scop neutralizarea si eliminarea agresorului. In cadrul r.i. globulele albe specializate (limfocite) sintetizeaza proteine numite anticorpi care interactioneaza cu antigenele, neutralizandu-le. Sin.: reactie imuna.
TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob
MESTER, -A, mesteri, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (in special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a indruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maistru. ◊ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neindemanatic. ♦ Proprietar al unui atelier (in raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, in trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. si f., adj. (Om) talentat, priceput, indemanatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S. m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase intr-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.
AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A lua cunostinta despre ceva; a capata informatii, vesti, noutati despre ceva. 2. Tranz. A gasi, a descoperi (cautand sau intamplator). 3. Refl. A fi, a se gasi intr-un loc, intr-o pozitie, intr-o imprejurare oarecare. ◊ Expr. (Fam.) A se afla in treaba = a interveni intr-o discutie sau intr-o actiune numai de forma, fara a aduce vreo contributie. Sa nu se afle (ca) sa... = sa nu cumva sa... Cum nu se (mai) afla = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) afla! = nu-i adevarat! ♦ A exista. 4. Tranz. (Pop.) A nascoci, a inventa, a scorni. Acest chip au aflat Robinson ca sa nu uite cursul anului (DRAGHICI). – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respiratia”.