Rezultate din textul definițiilor
bate (batut, ut), vb.1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocani in usa. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocani. – 4. A scoate moneda. – 5. A scutura cu putere grinele, a treiera. – 6. A ciomagi, a da cu parul. – 7. A lovi cu batatorul rufele pentru a le spala. – 8. A tese. – 9. A amesteca, a face cartile de joc. – 10. (Inv.) A tipari. – 11. A dobori, a culca la pamint. – 12. A incrusta, a face marchetarie. – 13. A strabate, a merge in recunoastere. – 14. A vizita. – 15. A lovi in pamint. – 16. A lovi un instrument muzical de percutie. – 17. A cinta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A latra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A tine tactul. – 21. A rani, a face rau. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cadea peste ceva. – 25. (Despre vint) A sufla. – 26. (Despre ploaie si mai ales despre grindina) A cadea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se indrepta spre, a o apuca intr-o anumita directie. – 29. A tinde spre, a semana cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o batalie sau bataie. – 31. A da lovituri cu ceva, a palmui; a biciui. – 32. A invinge, a birui, a iesi victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se imperechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face oua, a depune ouale. – 36. A-si bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a ride de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battere, din clasicul battuere (Diez, I, 59; Puscariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)s cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sint romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste intrebuintari sint proprii si fr. si altor limbi romanice. In gal. din Lubian, bater are acceptiile 19 („a palpita, a pulsa”) si 2 („a ciocani in usa”). Pentru lapte batut, cf. lat. batuta „lac pressum” (Du Cange; Castro 175) si fr. lait battu. Expresia a-si bate joc „a batjocori” este greu de explicat semantic, cf. batjocura; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasa, dar neconvingatoare. Der. batalie, s. f. (nicovala portativa), cu suf. ca in tocalie, tacalie; batator, adj. (care bate); batator, s. n. (bat, in special cel cu care se bate laptele); batatoare, s. f. (lopatica, mai; melita; perie de tipografie); batatarnic, s. n. (planta, Senecio crucifolius); batatori, vb. (a tasa, a batuci; a face bataturi); batatura, s. f. (lovitura; pulsatie, batatorit; ingrosare a pielii palmelor sau talpilor; ograda; urzeala), pentru a carui formare cf. lat. med. battetura „bataie” (Bull Du Cange, V, 105); bataus, s. m. (persoana careia ii place sa se bata; scandalagiu); bateala, s. f. (urzeala; lopatica la razboiul de tesut; titirez de moara); bateliste, s. f. (rar, teren plan; loc expus); batiste, s. f. (ograda); batuci, vb. (a tasa pamintul; a face bataturi); batuceala, s. f. (actiunea de a batuci); batucel, s. m. (musca de cal); batuta, s. f. (joc popular tipic); batalau, s. n. si m. (mai; servitoare a spalatoreselor; barbat afemeiat, desfrinat), der. cu suf. -lau, ca fatalau „hermafrodit”, de la fata, sdrangalau „amorez”, p*****u „barbat desfrinat, cu inclinatii de priapism”. Este utila, prin urmare, explicatia data de Diez, Gramm., I, 128, bazata pe gr. βάταλος (cf. impotriva, Cihac, II, 124). Sensul de „afemeiat” pare a proveni de la acela de „servitoare a spalatoreselor”, considerata aici ca simbol priapic; si poate si de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, in lumina sensului 20, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, il considera in mod inutil, inca pentru gr. βατεύω.

mutila (mutilez, mutilat), vb.1. A schilodi. – 2. (Arg.) A bate, a lovi, a da cu parul. Fr. mutiler.

TAPA, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obtine de la cineva bani cu titlu de imprumut, dar fara intentia de a-i restitui. 2. Tranz. si refl. A (se) pieptana in asa fel, incat sa poata da parului o forma inalta, infoiata. – Din fr. taper.

BRIANTINA s. f. Produs cosmetic gras, lichid sau de consistenta unei paste, care serveste pentru a da stralucire parului. [Pr.: bri-an-] – Var.: briliantina s. f.] – Din fr. brillantine.

PAR1, pari, s. m. 1. Bucata de lemn lunga si (relativ) groasa, de obicei ascutita, folosita mai ales ca element de sustinere, de fixare etc. in diferite constructii sau ca parghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forta, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul in cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a impiedica (pe cineva) sa promoveze, sa actioneze etc. Parca mi-a (sau ti-a, i-a etc.) dat cu parul in cap, se spune cand cineva a primit pe neasteptate o veste neplacuta. A (i) se apropia funia de par = a) a fi batran, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru indeplinirea presanta a ceva); a se apropia deznodamantul. 2. Craca groasa de copac. ◊ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.

parCA1 adv. Se pare ca..., s-ar crede ca..., s-ar zice ca...; (in constructii negative) nu prea. parca il cunosc. ♦ Este posibil, se pare ca da. Ma cunosti?parca. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Ca si cum, ca si cand. Imi raspunde parca n-ar avea gura. ♦ Ca si cum ar fi, ca si cand ar fi. Venea parca o adiere.parea + ca.

BRIANTINA ~e f. Produs cosmetic uleios si parfumat, folosit pentru a da stralucire parului. [G.-D. briantinei; Sil. bri-an-] /<fr. brillantine

NETED ~da (~zi, ~de) 1) (despre suprafete) Care nu are ridicaturi sau adancituri. 2) (despre piele sau parti ale corpului) Care nu are zbarcituri; lipsit de riduri. Fata ~da. 3) (despre par) Care este neondulat; lins. 4) fig. Care este ajustat; fara asperitati. /<lat. nitidus, ~a

A POMAda ~ez tranz. 1) (pielea, parul) A da cu pomada. 2) fig. A lauda in mod exagerat (pentru a castiga bunavointa cuiva); a lingusi; a maguli. /<fr. pommader

A PUDRA ~ez tranz. 1) (fata, pielea, parul) A da cu pudra (pentru a face sa capete un aspect placut, pentru a trata, a proteja etc.). 2) (preparate culinare, in special copturi) A presara cu zahar pudra. /<fr. poudrer

A RASPUNDE raspund 1. intranz. 1) A da un raspuns. ◊ ~ in doi peri a da un raspuns evaziv. 2) A reactiona intr-un anumit fel (prin vorbe, gesturi etc.) la un imbold venit din afara. 3) fig. (mai ales despre obiecte) A fi in spiritul anumitor exigente; a corespunde cerintelor. 4) rar A avea iesire (in sau spre ceva). 5) (despre fenomene fizice sau psihice) A-si manifesta efectele. 6) A fi responsabil de cineva sau de ceva. 7) (despre obiecte) A produce efectul asteptat. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie complementara) A aduce la cunostinta. Mi-a raspuns ca n-are obiectii. /<lat. respondere

CARITATE s.f. Atitudine de mila afectata, prin care cei avuti vor sa para generosi, dand pomeni. ♦ Generozitate, filantropie. [< lat. caritas, cf. it. carita].

melestui (-uesc, melestuit), vb. – (Trans.) a da cu parul. Mag. melleszteni (Densusianu, GS, I, 352; Draganu, Dacor., III, 721; Candrea). – Der. melesteu, s. n. (Mold., bat, prajina; facalet), care pare sa presupuna un mag. *mellesztő, paralel cu menesztő „bat”, din melleszteni si „bat” (dupa Cihac, II, 192, din sl. męti „a comprima”; dupa Byhan 319, din sl. mleti „a macina”).

cioara f., pl. ciori si (nord) cioare (alb. caula, cioara; tarentin cola, mrom. toara. Cp. si cu alb. sorra, cioara; friulan core, inrudit cu vgr. korax si lat. corvus, corb. Cp. cu tarca si stirica). O pasare neagra care bate´n albastru, ruda cu corbu, dar mai mica (cornix). Epitet batjocuritor [!] Tiganilor si Tigancelor. Cioara pucioasa (Munt.), dumbraveanca. Fire-ai al ciorilor, minca-te-ar ciorile! (corbii), lua-te-ar d***u! Ce ciorile! ce d***u! A da vrabia din mina pe cioara din par, a da un cistig mic, dar sigur, pe unu mare, dar nesigur.

A PLATINA ~ez tranz. 1) tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu platina (in scop protector sau/si decorativ). 2) (parul) A decolora dand culoarea blond-argintie (ca platina). /<fr. platiner

itii interj. – Cuvint cu care se atrage atentia copilului care cauta, in jocul de-a v-ati ascunselea. Origine expresiva. Dupa Tiktin, de la aici-i „uite-l aici”. Cf. iti, vb. refl. (a se arata, a se ivi), pe care Tiktin (urmat de daR si de Scriban) il considera der. de la interj. (cf. var. itii, itii, care pare a-i da dreptate), si pe care Cihac, II, 151, o punea gresit in legatura cu sl. iti „a merge”, iar Philippide, II, 718, cu alb. etseń „a da”. Este cuvint folosit aproape exclusiv in Mold.

sdruncina (-n, -at), vb.1. A perturba, a altera, a misca. – 2. A scoate din titini, a sparge, a fringe. – 3. A subrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąciti „a perturba”, sudrąciti „a imblinzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clati(na), timpi(na) etc. Toate incercarile de a explica acest cuvint prin lat. par sa fi dat gres: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o forma, *extrūcināre (Candrea, Elements, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturatura); sdruncinatura, s. f. (scuturatura).

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

SUR, -A, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediara intre alb si negru sau care rezulta dintr-un amestec de alb si negru; cenusiu; (despre animale si pasari) care are parul, lana, penele de culoare cenusie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu parul sur (1). ♦ Sura de stepa = rasa de taurine indigena, de culoare cenusie sau vanata, care prezinta o mare rezistenta si pretentii reduse de hrana. 2. (Despre cer, nori, vazduh) Lipsit de lumina, de stralucire; incetosat, tulbure; Fig. posomorat, mohorat. 3. (Despre parul oamenilor; p. ext. despre oameni) Carunt. ♦ Fig. (Rar) Batran, stravechi; indepartat. – Din bg., scr. sur.

PERdaF, perdafuri, s. n. Radere de jos in sus, in contra directiei in care creste parul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

INCA adv. 1. chiar, tocmai. (~ de anul trecut trebuia sa ...) 2. deja. (~ de copil...) 3. v. tot. 4. tot, totusi. (Cat ii da si ~ i se pare putin.) 5. v. mai.

TOT adj., s., adv. 1. adj. v. total. 2. adj. v. intreg. 3. s. v. ansamblu. 4. adv. inca. (~ mai ploua.) 5. adv. v. inca, totusi. (Cat ii da si ~ i se pare putin.) 6. adv. iar. (El avea o fata si ea ~ o fata.) 7. adv. v. numai. (La ospat, ~ oaspeti rari.) 8. adj. v. fiecare.

TOTUSI conj., adv. 1. conj. dar, insa. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. (prin Transilv.) meghis. (Sa treci ~ pe la mine.) 3. adv. inca, tot. (Cat ii da si ~ i se pare putin.)

BLOND ~da (~zi, ~de) 1) (despre par, ten) Care este de culoare deschisa; galbui; balai. 3) si substantival (despre persoane) Care are parul si tenul de culoare deschisa. ◊ Bere ~da bere de culoare deschisa, galbuie. /<fr. blond

NUD1 ~da (~zi, ~de) 1) Care nu are nici o haina pe el; neimbracat; dezbracat; gol. 2) (despre plante si despre parti ale lor) Care nu are peri sau puf. ◊ Floare ~da floare fara petale si sepale, numai cu stamine. 3) si fig. (despre materiale din natura) Care este lipsit de artificiu; natural; simplu. Piatra ~da. 4) fig. Care este exprimat direct, fara ocolisuri; nevoalat. Afirmatie ~da. /<lat. nudus, it. nudo

gheusa, gheuse, s.f. (reg.) nume dat caprelor dupa culoarea parului.

stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.

HIPPY s. m. nume dat tinerilor care, prin modul de viata boem, prin tinuta vestimentara nonconformista si, uneori, prin consumare de d*****i si prin promiscuitate, se opun vietii conventionale a societatii. ◊ epitet dat unui tanar cu parul lung si imbracat neglijent. ◊ (adj.) miscarea, moda hippy. (< amer. hippy)

2) chisea si chesea f., pl. ele (turc. kise, kese, punga de 500 de piastri sau de 110 franci). Vechi. Punga de tinut bani (ori tutun, inlocuita azi pin [!] tabachere). – In Olt. chisa, pl. tot ele: baga mina la chisa si da-ne cite-o para (GrS. 1937, 244).

BALAN, -A, balani, -e, adj. 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. ◊ (Substantivat, m.; ir.) D****l. 2. (Despre animale) Plavan. ◊ (Substantivat) Nume care se da unor animale domestice cu parul alb. – Bal + suf. -an.

SIMULA, simulez, vb. I. Tranz. A face sa para adevarat ceva ireal; a da, in mod intentionat, o impresie falsa. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obtine un avantaj sau a evita o sanctiune). – Din fr. simuler, lat. simulare.

bindisi (-sesc, -it), vb. – A se preocupa, a tine seama, a lua in consideratie, a fi la curent. – Mr. bindisire. Tc. beyendi, aorist de la beyenmek „a binevoi” (Iogu, GS, VI, 338); cf. ngr. μπεγεντίζω, pe care Graur, BL, IV, 73, il considera drept sursa imediata a cuvintului rom. Mai putin probabila pare explicatia pe care o dadea mai inainte aceluiasi cuvint Seineanu, II, pe baza tc. bende „sclav”.

paluga, palugi, s.f., interj. (reg.) 1. (s.f.) prajina, drug, par. 2. (interj.) comanda care se da la ridicatul bustenilor cu tapina.

bir interj.1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

SIMULA vb. I. tr. A face sa para adevarat ceva inexistent, a da in mod intentionat o impresie falsa; a se preface. [< fr. simuler, it., lat. simulare – a imita].

cute (cute), s. f. – Piatra de ascutit. – Megl. cuti. Lar. cos (Puscariu 471; Candrea-Dens., 467; REW 2275; daR) cf. it. cote (calabr. cute), sp. (Burgos) codon „piatra”, port. godo. Rezultatul rom. nu este normal: cōtem trebuia sa dea *coate, ca floremfloare. pare a se datora analogiei cu cutit si ascuti.

doda (dode), s. f.1. (Banat, Olt.) Formula de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., in limbajul infantil) Mina. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu parul lins. Creatie expresiva de origine infantila, ca si coca. Dupa Candrea, sensul 3 ar trebui pus in legatura cu sb. dodola „persoana travestita care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodola); si dupa Scriban, sensul 1 este o var. de la dada.Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fara voie); dodii, s. f. pl. (in expresia in dodii, la intimplare); dodot, s. n. (prostie, aiureala), cf. dondani; dodolet (var. dodonet, dodolot), adj. (rotund; neted).

SIMULA vb. tr. 1. a face sa para adevarat ceva inexistent, a da in mod intentionat o impresie falsa; a se preface (bolnav, nebun). 2. (inform.) a folosi un ordinator pentru studiu sau pentru reproducere imediata cu ajutorul unui model sau fenomen oarecare. (< fr. simuler, lat. simulare)

BALAN, -A, balani, -e, adj. 1. (Despre oameni) Blond. ♦ (Substantivat, m.; ir.) D****l. 2. (Despre animale) Cu parul alb; plavan. ♦ (Substantivat) Nume care se da unor animale domestice cu parul alb. Adap balanul si-l incalec (STANCU). – Din bal + suf. -an.

MOPS, (1) mopsi, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Caine de statura mica, cu capul mare, patrat, cu botul turtit, cu parul scurt si neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Cleste cu falci curbate folosit la strangerea tevilor, a vanelor etc. in cadrul operatiilor de montare. – Din germ. Mops.

aiepta (-t, -at), vb. – A arunca. Lat. *aiectāre, de la ēiectāre (Puscariu 42; Candrea-Dens., 27; daR). Posibilitatea acestei der. a fost pusa sub semnul intrebarii datorita rom. al lui i lat. in hiat, care in mod normal trebuia sa dea j (cf. Diculescu, Elementele, 463). Se pare, totusi, ca i lat. s-a redus pina la disparitie inainte de e (Rosetti, I, 73), cf. quietus › (in)cet, astfel ca nu exista motiv pentru a contesta rezultatul aiepta. Philippide, O ramasita, 21, propune lat. *abiectāre si Diculescu, Elementele, 463, o compune cu ad de la gr. ἰάπτω „a arunca”, supozitie care nu reprezinta nici un avantaj. In Trans.Der. aiept, s. n. (aruncare); aieptator, adj. (care arunca).

deda (dedau, dedat), vb.1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obisnui, a se familiariza. Origine incerta. Se considera in general ca reprezentant direct al lat. dedere, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Puscariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este insa atestat uzul sau popular, sau anterior sec. XIX. Dupa Tiktin si Scriban, ar fi formatie neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curind prima opinie.

flor (floara), adj. – Blond, cu parul roscat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beitrage, 16; Pascu, I, 86). Cuvint rar in rom., abia daca a fost atestat in mr. Constituie o explicatie mai buna pentru toate numele de persoane si de animale in general se pun in legatura cu floare, cum sint: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florila, pentru boi, Floran pentru ciini. In general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu parul galben; insa prin etimologie populara se dau adesea si unor animale care se nasc in saptamina Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (baltat cu rosu).

spic (-ce), s. n.1. Inflorescenta a plantelor graminee. – 2. Virf, pisc, parte inalta. – Mr. schic, megl. spic. Lat. spῑcum (Puscariu 1617; REW 8148), cf. it. spigo, prov. espic, fr. epi, sp. espiga.Der. spicui, vb. (a face spice; a aduna spice; a extrage, a culege); spicuitor, s. m. (persoana care spicuieste); inspica, vb. refl. (a da in spic; a creste plantele; a-i da mustata; a i se face parul maciuca).

ANGORA s. f. Nume dat unor specii de animale cu par lung si matasos; parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din Angora.

INSPICAT, -A, inspicati, -te, adj. 1. Care a dat in spic; care are spice. 2. (Despre par) Cu fire albe; carunt; p. ext. (despre parul sau blana unor animale) cu varful de culoare mai deschisa; cu varful in forma de spic. ♦ (Despre tesaturi, p. ext. despre obiecte confectionate din tesaturi) Cu fire de alta culoare, impestritat. – V. inspica.

INDOIELNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care provoaca indoieli; care da de banuit; suspect; echivoc; dubios. 2) Care pare putin probabil; nesigur. 3) Care se indoieste; cuprins de indoieli; sovaitor; ezitant. Raspuns ~. [Sil. -do-iel-] /indoiala + suf. ~nic

VRABIE vrabii f. Pasare sedentara de talie mica, cu cioc scurt si conic, avand penaj de culoare bruna-cafenie cu dungi negre pe spate si cenusii pe pantece. ◊ ~a malai viseaza fiecare se gandeste la ceea ce ii trebuie, la ceea ce-i place. Nu da ~a din mana pe cioara din par (sau din gard) mai bine multumeste-te cu putinul de care dispui, decat sa ravnesti la promisiuni mai avantajoase, dar nesigure. [G.-D. vrabiei] /<sl. vrabij

infiera pers. 3 sg. infiereaza, vb. I (reg., inv.) 1. (despre par, mustati) a incepe sa creasca, a da, a miji. 2. (despre oala pusa la foc) a da in fiert (cand se ridica bulbucii la suprafata apei).

sugarel, -ea, adj., s.m. (reg.) 1. (adj.) subtire, suplu, zvelt. 2. (adj.) cu parul de culoare deschisa. 3. (s.m.) nume dat mai multor plante erbacee din familia labiatelor folosite in medicina (dumbet).

TERAPEUT2 s. m. (ant.) nume dat calugarilor evrei din Egipt, care se pare ca se trageau din esenieni. (< fr. therapeute)

CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de par zbarlit (cazut pe frunte). 2. S. m. Nume dat in gluma oamenilor, mai rar animalelor, cu parul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neingrijit. 3. S. m. Numele mai multor pasari rapitoare de noapte din familia bufnitelor, cu doua smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec.

derbedeu (derbedei), s. m. – Vagabond, haimana, golan. – Var. (Mold.) derbeder. Tc. derbeder „(care merge) din poarta in poarta” (Seineanu, II, 156; Lokotsch 492; Ronzevalle 89); cf. sb. derbedenica „cersetor”. Pentru a explica schimbarea terminatiei, Tiktin presupune o var. turca derbede. Este vorba mai curind de o asimilatie *derbedel, pl. debedei, cu sing. analogic. Dupa Iorga, Revista istorica, XVIII, 379, din tc. derebei „sefii de jos”, nume dat unor rasculati impotriva sultanului Mohamed, ceea ce pare mai putin probabil.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subtire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o stralucire ca de aur (1), a face sa para de aur. 2. Refl. (In basme) A se preface in aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

GEANA, gene, s. f. 1. Fiecare dintre firisoarele de par de pe marginea unei pleoape. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) in gene (sau geana-n geana), se spune despre o persoana care este gata sa atipeasca, sa adoarma. A privi printre gene = a privi cu ochii intredeschisi. 2. (inv.) Pleoapa (a ochiului). 3. Fig. Dunga, fasie ingusta de lumina; fasie de deal, de nor etc. luminata. – Lat. genna (= gena „obraz, pleoapa”).

IMBATRANI, imbatranesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni batran. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva sa devina batran (provocandu-i suparari, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva sa para mai batran decat este in realitate, a-i da infatisare batranicioasa. 2. (Despre materiale) A-si schimba in mod lent structura si proprietatile caracteristice (prin degradare); a se invechi. – In + batran.

ANGORA s. f. Nume dat unor specii de animale (capra, iepure, pisica) cu par lung si matasos; p. ext. parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

bata (bete), s. f.1. Cingatoare, cordon, briu. 2. Betelie. – Megl. bęta „ciorap, soseta”. Lat. vitta (Candrea, Elements, 13; Puscariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; daR); cf. sicil. vitta, it. vita „briu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoara, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al carui suf. nu este clar (cf. totusi, batalie, tocalie, tacalie). Scriban il relationeaza cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabila, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, si pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.

ANGORA s. f. invar. Nume dat unor specii de animale (capra, iepure, pisica) cu par lung si matasos; p. ext. parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subtire de aur, a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o stralucire ca de aur, a face sa para de aur; a polei. 2. Refl. (In basme) A se preface in aur. [Pr.: a-u-] – Din aur.

ZBARLI, zbarlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre par, blana, pene etc.) A se ridica (sau a da impresia ca se ridica) in sus (de spaima, de manie etc.); a se ciufuli. ◊ Tranz. Vantul ii zbarleste parul. 2. Tranz. A rascoli; a agita (suprafata unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre fiinte) A se supara, a se mania, a se zborsi. 4. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. [Var.: zburli vb. IV]

PARA2, pere, s. f. 1. Fructul parului1. *Expr. A-i pica (sau a-i cadea cuiva) para in gura = a obtine ceva fara efort, fara munca. Nu plateste nici o para putreda, se spune despre cineva sau ceva fara nici o valoare. 2. P. a**l. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. in forma de para2 (1). – Lat. pira.

ASPRU, -A, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafata zgrunturoasa care da la pipait o senzatie specifica, neplacuta. ♦ (Despre fire de par) tare si tepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari si tepoase. 2. (Despre apa) Care contine (din abundenta) saruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust intepator; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, inversunat. Vant aspru. 2. Care provoaca suferinte, greu de indurat. Aspra robie. 3. Lipsit de indulgenta, sever, neinduplecat, necrutator. Purtarea aspra.Lat. asper.

A TUSINA ~ez tranz. pop. 1) (oile) A tunde pe sub pantece si intre picioarele de dinapoi (pentru a putea mulge mai usor si a inlesni meilor suptul). 2) (parul, barba, mustatile, iarba etc.) A taia uniform scurtand si dand un aspect ingrijit. /<lat. tonsionare

ANGORA s.f. Nume dat unor specii de animale (pisica, iepure sau capra) cu par lung si matasos, apartinand unor rase din Turcia asiatica; parul acestor animale, folosit in industria textila. [< fr. angora, cf. Angora, alt nume al capitalei Turciei, Ankara].

parIU s. n. 1. ramasag, prinsoare. 2. joc de noroc la cursele de cai, constand dintr-o miza care da participantului dreptul la o cota din totalul castigurilor. (< fr. pari)

icni (icnesc, icnit), vb.1. A sughita, a suspina, a geme. – 2. A gifii, a respira greu in momentul in care se face un efort. – 3. A face un efort. – 4. A se sforta sa vomite. – Var. igni, hicni, hucni. Probabil creatie expresiva, pe baza lui (h)ic, care exprima ideea de gifiiala sau de sughit, cu suf. de asemenea expresiv, -ni (Tiktin). Coincide cu bg. ikam, aorist iknah (dupa daR si Candrea, bg. este sursa a cuvintului rom.), rus. iknuti „a sughita”, cf. sl. lakati (Cihac, II, 151). Scriban presupune un sl. *iknǫti, izvor al rom. si al bg. pare a fi cuvint identic cu hegni, vb. (a se da inapoi). – Der. icneala, s. f. (sughit).

ASPRU2, -A, aspri, -e, adj. I. 1. Cu o suprafata zgrunturoasa care da (la pipait) o senzatie specifica, neplacuta. ♦ (Despre firele de par) Tare si tepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari si tepoase. 2. (Despre apa) Care contine (din abundenta) saruri calcaroase. 3. (Despre vin) Intepator; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Puternic, napraznic. Vant aspru se izbea in geamuri (SADOVEANU). 2. Care provoaca suferinte, greu de indurat. Arabul cazuse in aspra robie (MACEDONSKI). ♦ Inversunat. Un camp de aspra lupta (ALECSANDRI). 3. Lipsit de indulgenta, neinduplecat, necrutator. ♦ Ager, curajos. 4. (Adesea adverbial) Sever, dur. Voce aspra.Lat. asper.

BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plavan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. (Fam.) A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele usor obtinute. (Pop.) A intrat balaia in sat= s-a luminat de ziua. Ori laie, ori balaie v. laie.Bal + suf. -ai.

ZBARLI, zbarlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre par, blana, pene etc.; la pers. 3) A se ridica (sau a da impresia ca se ridica) in sus (de spaima, de manie etc.); a se amesteca dezordonat, a se incalci. ◊ Tranz. Vantul ii zbarleste parul. 2. Tranz. A rascoli; a agita (suprafata unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre fiinte) A se supara, a se mania, a se zborsi. 4. Refl. Fig. (Despre vreme; la pers. 3) A se strica, a se inrautati. [Var.: zburli vb. IV] – Et. nec.

OMIda, omizi, s. f. Larva fluturilor, daunatoare pomilor, cu corpul alcatuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A manca ca omizile = a manca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hraparet. – Din ngr. o midas.

parIU ~ri n. Intelegere intre doua sau mai multe persoane, care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; prinsoare. /<fr. pari

A TAPA ~ez tranz. 1) (butoane, clape, claviaturi) A bate cu degetele (producand zgomot). 2) (parul) A pieptana de la varf spre radacina (pentru a infoia, dand o forma anumita). 3) (persoane) A stoarce de bani (sub pretext de imprumut). /<fr. taper

brambura adj. – La intimplare, cum o da Domnul. Formatie expresiva (Iordan, BF, II, 192, si VI, 168, in care pare sa fi influentat germ. bramarbasieren „a se lauda”, Bramarbas „fanfaron, laudaros”, din sp. bramar. Cuvint foarte comun (lipseste din daR), insa nu pare popular. – Der. brambureala, s. f. (lucru inutil, fleac).

copca (-ci), s. f.1. Gaura, spartura; in special gaura facuta natural sau artificial in stratul de gheata care acopera apele iarna. – 2. Salt, saritura. – Var. cofta, s. f. (gaura, scobitura). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; daR), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai putin clar, totusi cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armasarului care pare sa sape cu copita pamintul. – De la var. provine fara indoiala coptori (var. coftori, coptora, coptorosi), vb. (a sapa, a excava, a adinci), care pare a se fi incrucisat cu copt, coptura (daR; dupa Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteza neverosimila).

AGRAFA, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc sa prinda sau sa fixeze o haina, parul etc. ♦ Piesa de metal cu care se leaga blocurile de piatra, se fixeaza zidaria etc. 2. (Med.) Mica piesa metalica cu care se prind si se mentin unite buzele unei plagi pana la cicatrizare; copca. 3. Ornament in forma de consola la capatul unui arc. – Din fr. agrafe.

CIUCUSOARA, ciucusoare, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina si cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum).Et. nec.

A RADE rad tranz. 1) (par, barba, mustati) A taia de la radacina, inlaturand complet (cu briciul sau cu masina de barbierit); a barbieri. 2) (persoane) A lipsi de par cu ajutorul briciului. ◊ ~ (pe cineva) fara sapun a critica foarte aspru. ~ o mama de bataie a bate zdravan. ~ o palma a da o palma (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curata de elementele necomestibile (par, solzi, murdarie etc.). 4) (unele straturi subtiri) A desparti de unde este prins (cu o unealta taioasa). 5) (legume) A curata de coaja. 6) A da prin razatoare; a razui. 7) fig. A face sa nu mai existe; a sterge (de pe fata pamantului); a distruge; a prapadi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de carti) A face sa piarda toti banii. 9) rar (despre pasari in zbor, proiectile lansate etc.) A atinge usor la suprafata (apa, pamantul). /<lat. radere

lis, -a, adj. (reg.) 1. (despre cai si caini) cu parul sclipitor si cu o pata alba pe frunte, pe bot. 2. nume dat de ciobani vitelor, cainilor.

AGRAFA, agrafe, s. f. Nume dat unor obiecte care servesc sa prinda sau sa fixeze o haina, parul, o incizie, hartia etc. – Fr. agrafe.

parEA, par, vb. II. Intranz. si refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenta de... ◊ Loc. vb. A-i parea (cuiva) bine = a se bucura. A-i parea (cuiva) rau = a regreta. ◊ Loc. adv. pare ca = parca1. ◊ Expr. Pe cat se pare = pe cat se vede, pe cat se intelege. (Rar) (Impers., introduce o propozitie subiectiva) parea ca ma aflam intr-un mare oras.Intranz. (Rar) A atrage atentia, a impune. 2. A avea impresia, a-si inchipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a gasi. 3. A se insela; a i se nazari. [Var.: (rar) pare vb. III] – Lat. parere.

SILVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor pasari care se caracterizeaza prin cioc scurt si turtit, cu peri la colturi, prin picioare puternice, aripi ascutite si coada retezata (Sylva).Silvie de tarm (sau de tarmuri, matasoasa) = pasare cu gatul alb patat cu gri, care scoate un sunet caracteristic si traieste in zavoaiele din preajma raurilor (Locustella fluviatilis). Silvie de mlastina (sau matasoasa) = pasare de culoare bruna-rosiatica pe partea superioara si alba pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylva, numele stiintific al pasarii.

fofengher s. m. – Luceafar. Cuvint incert, mentionat o singura data de Odobescu, care ii da etimologia; din gr. φῶς „lumina”, φέγγει „straluceste”. Nu apare in alt text, nici nu pare posibila der. propusa.

sovon (-oane), s. n.1. Val. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. savon, zovon, zavon. Origine indoielnica. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. savan pare dificila fonetic. Ar putea fi contaminat cu zabun, mai ales ca Scriban da diferite sensuri cu intelesul de „imbracaminte”. – Der. (in)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un val).

parJOALA ~e f. Preparat culinar din carne tocata, cu adaos de ou si de condimente, caruia i se da forma de turta mica si care se prajeste in grasime. /<turc. pirzola, bulg. parzola

parIU s.n. Ramasag, prinsoare. ♦ Joc de noroc la cursele de cai, constand dintr-o miza care da participantului dreptul la o cota din totalul castigurilor. [Pron. -riu, pl. -uri. / < fr. pari].

SATIR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitatile rustice din mitologia greaca, reprezentata printr-o fiinta cu corp omenesc acoperita cu par, cu coarne si picioare de tap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic si d*******t. [Acc. si: satir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.

alac, s. m. – Specie de griu foarte rezistenta. Origine obscura. pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemanatoare celei care a dat alaga in sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), insa der. este dificila. In general se admite ca etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Galdi, Dict., 170); dar in mag. este cuv. strain (Draganu, dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Si mai indoielnica este legatura cu alb. akue (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugereaza alb. laker „verdeata”, din gr. λάϰανον.

BIVOL, bivoli, s. m. Vita cornuta, rumegatoare, asemanatoare cu boul, cu par negru sau alb, aspru si rar, cu coarnele inelate intoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, matahalos, nesimtit. – Din sl. byvolu.

TARCA, tarci, s. f. 1. (Ornit.) Cotofana. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) tarca = a fi limbut, a vorbi mult si fara rost. A sta ca tarca in par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeste mult. – Din magh. szarka.

AparENTA ~e f. Infatisare exterioara inselatoare a unui lucru. ◊ In ~ judecand dupa exterior. A salva ~ele a da unei situatii un aspect agreabil pentru a ascunde esenta neplacuta. Dupa toate ~ele dupa cum pare. [G.-D. aparentei] /<fr. apparence, lat. apparentia

deli (-lesc, -it), vb. A da, a imparti. Bg. delia „a imparti”, din sl. deluparte”; cf. deal. Cuvint rar. pare identic, sau cel putin trebuie sa se fi incrucisat cu dili.Der. delnita, s. f. (inv., si Olt., tarina, aratura), din sl. delnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (instarit, avut), din sl. delniku.

mamaruta (mamarute), s. f. – Buburuza (Coccinella semtempunctata). – Var. mariuta. Creatie spontana, cf. celalalt nume al sau, buburuza (Scriban), si sb. mumuruz „porumb”. Der. din lat. eruca „omida” (Puscariu, Jb., XI, 47; REW 2907) nu pare posibila. Legatura cu Mariuta, dim. de la Maria (Tiktin; Candrea; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 186) se da numai ca incrucisare la var.Cf. mamornita, mornita.

MIRA1, mir, vb. I. 1. Refl. si tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neinsemnat, marunt, o nimica toata. Te miri unde = cine stie unde, undeva. Te miri cum = nu se stie cum, fara voie. Ma miram eu sa nu... = eram sigur ca... Ma miram eu sa... = eram sigur ca nu... Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Refl. A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia. 2. Refl. A nu-si da seama, a se intreba. – Lat. mirari.

cicoare (cicori), s. f. – Insecta, greiere. – Megl. ticoari. Lat. *cicāla, forma vulg. in loc de cicāda (Puscariu, RF, I, 270; daR); cf. alb. kjingale, it. cicala, prov. cigala, sp. cigarra. Rezultatul normal (*cicara) pare sa fi suferit influenta cuvintului anterior. Cf. si cicali.

Fides, divinitate romana care simboliza respectarea cuvintului dat, a juramintului facut, increderea, cinstea si buna-credinta. Era infatisata ca o femeie foarte batrina, cu parul alb.

ONDULA, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o miscare ondulatorie, a se legana ca udele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a serpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table forma de valuri, de ondulatii. 3. Tranz. A face carlionti; a bucla, a increti parul. ◊ Refl. S-a ondulat singura. [Var.: (pop.) undula vb. I.] – Din fr. onduler.

parIU, pariuri, s. n. 1. Conventie prin care fiecare dintre persoanele care sustin lucruri contrare intr-o disputa se obliga sa ofere o compensatie materiala celui care se va dovedi ca are dreptate; ramasag, prinsoare. 2. Joc de noroc, in special la cursele de cai, constand dintr-o miza care da dreptul participantului castigator la o cota din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut. – Din fr. pari.

RINOCER, rinoceri, s. m. Nume dat la doua genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa si Asia, cu pielea aproape lipsita de par, cu unul sau cu doua coarne in frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinoceros, lat. rhinoceros.

steaza (-eze), s. f. – (Trans.) Piua. Origine necunoscuta. Der., in gr. σχεδία „cos” (Diculescu, Elementele, 466) pare indoielnica. daca este cuvint identic cu celui anterior, ramine de explicat schimbarea semantica. – Der. steza, vb. (a da la piua); stezar, s. m. (piuar).

COCKER (cuv. engl.) s. m. Nume dat raselor de ciini de vinatoare, de talie mijlocie, cu urechi atasate foarte jos, cazute si acoperite cu peri lungi, usor ondulati, de culori diferite. Mai cunoscute sint rasele cocker spaniel si cocker spaniel american.

AparENTA s.f. Ceea ce pare pe din afara ; infatisare, manifestare exterioara evidenta a lucrurilor. ◊ In aparenta = judecand dupa exterior ; a salva aparentele = a da (unui lucru, unei situatii) o infatisare care sa ascunda o defectiune interna. [Var. (inv.) aparinta s.f. / cf. fr. apparence, it. apparenza, lat. t. apparentia].

covirsi (-sesc, -it), vb.1. A depasi. – 2. A da pe dinafara, a trece peste. – 3. A inunda, a invada. – 4. A coplesi. – 5. A invinge, a supune, a domina. Se pare ca trebuie plecat de la un sl. *povrusiti „a coplesi”. S-a produs desigur o schimbare de prefix, ca in covirnipovirni, probabil sub influenta lui cotropi, sau a expresivitatii mai mari a lui co-. Cf. virf. Dupa Puscariu, dacor., VI, 313 si daR, de la expresia rom. cu virf „plin”; pe linga diferite dificultati insa, acest tip de compunere ar fi ciudat in rom. Dupa Scriban, din sl. vrusiti cu prefix ku.Der. covirsitor, adj. (coplesitor; prea puternic).

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Betisor subtire; nuielusa, varguta. ◊ Bagheta magica = betisorul de care se slujesc scamatorii in operatiile lor. ♦ Varga usoara si nu prea lunga cu care dirijorii conduc executia unui ansamblu muzical; fig. talentul, maiestria dirijorului. ♦ Betisor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care sta intins parul arcusului. ♦ Dunga de ajur sau de culoare diferita care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subtiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette.

CHIOR, CHIOARA, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; caruia ii lipseste un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sasiu. 5. Fig. (Despre surse de lumina) Care da o lumina slaba, insuficienta; (despre lumina) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina strabate cu greu, care este prea mic sau (in parte) astupat. 6. (In expr.) Apa chioara = a) nume dat in ironie unor alimente lichide sau unor bauturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de continut. A nu avea para chioara sau (rar, substantivat) a nu avea chioara in punga = a nu avea nici un ban. – Din tc. kor.

CIOARA, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari din familia corbului, cu penajul negru sau cenusiu, cu cioc conic si puternic (Corvus).Cioara pucioasa = dumbraveanca (Coracias garrulus).Expr. Cat (sau ca) cioara in par= foarte putin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprima nemultumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) d****l? 2. Epitet dat unui om brunet, oaches. – Cf. alb. sorre.

bui (-uesc, -it) vb. – A navali, a se repezi, a da buzna. Sl. buiti sę, bujǫ sę pe care dictionarele il traduc prin „in deliciis vivere”, dar al carui sens pare a fi fost „sese (in deliciis) praecipitare”, cf. sb., cr. bujati „a fi furios”, pol. bujac „a-si iesi din fire” rom. buiac. Inv.

Dragobete s. m.1. (Olt.) Nume dat fiului Babei Dochia, personaj mitic nascocit de fantezia populara. – 2. Sarbatoare populara de la 3 martie, considerata sarbatoarea pasarilor. Origine incerta. pare a proveni din sb. drugobrat „cumnat”.

mie pron. pers. in dativ. Lat. mihi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseste in patru feluri diferite: mie in pozitie tare, ca in sp. a mi, si totdeauna impreuna cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), inaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) in pozitie enclitica sau proclitica: mi-a adus, dindu-mi; imi in urmatoarele cazuri: imi pare, imi aduc aminte, valoare emfatica, fata de mi-a duc aminte, pronuntare familiara.

CHIOR, CHIOARA, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; caruia ii lipseste un ochi. 2. (Adesea substantivat) Orb. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a se izbi, a se ciocni de cineva orbeste. A o lua de-a chioara = a o lua razna. ♦ (Ir.) Care nu vede bine. 3. (Adesea substantivat) Sasiu. 4. Fig. (Despre surse de lumina) Care da o lumina slaba, insuficienta; (despre lumina) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina strabate cu greu, care este prea mica sau (in parte) astupata. 5. (In expr.) Apa chioara = a) nume dat in ironie unor alimente lichide sau unor bauturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de miez. A nu avea para chioara sau (rar) a nu avea chioara in punga = a nu avea nici un ban. – Tc. kor.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

SUNATOARE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) planta cu miros neplacut din familia compozeelor, cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene si cu miros neplacut (Crepis foetida); b) pojarnita; c) maselarita; d) sulitica. – Lat. [herba] *sanatoria (dupa sunator).

smicea, smicele, s.f. 1. (inv. si reg.) varf ascutit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2. (reg.) cantitate mica din ceva. 3. (inv.) bucata mica (rupta sau taiata) din ceva; farama. 4. (reg.) nume dat unor obiecte cu varf ascutit: fus, betisor, cutitas, cutit. 5. (pop.) ramura tanara, lastar, mlada, mladita. 6. (pop.) ramura de mar sau de par cu muguri vegetativi. 7. (reg.; la pl.; in sintagma) samcele de ziua = zori (ale zilei). 8. (reg.) spic subtire de iarba.

ZOOCORIE (‹ fr. {i}; {s} zoo1 + gr. khoreo „a se raspandi”) s. f. Mod de raspandire a fructelor dau semintelor plantelor prin intermediul animalelor. Speciile epizoocore au seminte sau fructe care se ataseaza de corpul animalelor, prezentand adaptari corespunzatoare: carlige, peri, tepi, invelis cleios etc. (ex. scaietii, turita, vascul). La speciile endozoocore fructele sunt ingerate de animale, iar semintele sunt eliminate dupa ce trec prin sistemul digestiv (ex. la corn, zmeur, mur).

PERIEC s.m. (Ant.) Nume dat de greci unui locuitor al unei tari cucerite a carui situatie civila era intre cetatean si sclav. [Pron. -ri-ec. / < fr. perioeque, gr. perioikos < peri – imprejur, oikein – a locui].

SPIC ~ce n. 1) Inflorescenta caracteristica gramineelor, alcatuita din mai multe flori mici dispuse pe o axa centrala. ◊ A da in ~ a incepe sa formeze spicul, sa se apropie de maturizare. ~ de zapada fulg de zapada ratacit printre picaturile de ploaie. 2) Varf al firelor de par mai lungi din blana unor animale (avand si o culoare mai deschisa sau mai inchisa decat a blanii). 3) partea cea mai inalta a unui deal, a unui munte sau a unui acoperis. /<lat. spicum

impatra (-atru, impatrat), vb. – A ramine cu buzele umflate, a fi dezamagit. – Var. patra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obtine” (Bogrea, dacor, I, 258; daR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o capata „a da gres”. Cuvint rar (var. numai la Sincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel incit conjugarea sa nu ni se pare sigura.

starui (staruiesc, staruit), vb.1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

vilced (-da), adj. – Vinat, livid. Origine incerta. Poate in loc de vincedlat. vincidus, cf. vincere „a inmuia, a imblinzi” si it. vincido „inmuiat” (Scriban). Totusi, pare preferabil sa se porneasca de la mirced „vinat”, ale carui der. apar si cu forma milce-. Legatura cu mag. vercsik „vinataie” (Cihac 538), nu se impune. – Der. vilcezi, vb. (a se invineti, a se strica). In Bucov.

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct.Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori si de arbusti cu scoarta in general neteda, cu coroana stufoasa, cu frunze alterne si asimetrice zimtate pe margini, albicioase si cu peri moi pe dos, al caror lemn tare este folosit in rotarie (Ulmus). ◊ Ulm de camp = arbore inalt, cu scoarta groasa, negricioasa, cu lemn rezistent, greu si elastic, folosit in industria casnica (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore inalt, cu scoarta subtire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.

CHIOR chioara (chiori, chioare) si substantival 1) Care vede numai cu un ochi; care are numai un ochi teafar. 2) reg. Care nu vede deloc; orb. ◊ A da ~ peste cineva a se lovi de cineva. 3) Care vede rau la distanta; miop. 4) Care se uita crucis; sasiu. 5) fig. (despre surse de lumina) Care nu da lumina suficienta. 6) (despre lumina) Care nu lumineaza bine; slab. 7): Apa chioara a) mancare sau bautura rara si fara nici un gust; b) vorbarie goala. A nu avea para chioara a nu avea nici un ban. /<turc. kor

bogdaproste interj. – Multumesc, sa fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogu da p******i „Domnul sa-i ierte (pe mortii tai)”. Este formula pastrata traditional de cersetori, care se foloseste numai pentru a multumi cind se primeste ceva de pomana. Se pare ca daR greseste considerind ca pui de bogdaproste „om nenorocit, prapadit” trebuie sa se inteleaga drept „copil de cersetor”; este mai curind o aluzie la puii care se dadeau in dar sau ca bir manastirilor, si care nu se alegeau desigur dintre cei mai grasi si mari, cf. si expresia echivalenta de capatat.

faula (-le), s. f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi, aspect, aparenta. – Var. faula. Lat. fābula „istorie”, cf. subulasula, stabulumstaul; schimbarea de accent ca in audioaud. Cuvintul nu a fost studiat, si circula putin; insa pare a insemna, mai curind decit „aspect fizic”, ceva in sensul de „dispozitie, tinuta”. Cf. citatul lui Frincu-Candrea, in daR; ian spune-mi faula lui. Tiktin si daR dau cuvintul drept necunoscut. Este dublet de la fabula. Cf. it. fola „priveste” (Battisti, III, 1676).

PROPTEA, proptele, s. f. Lemn, stalp, par, bara, scandura etc. cu care se sprijina un gard, un zid, un pom etc.; propta. ◊ Expr. (Pop.) Propteaua gardului = persoana lenesa. ♦ Fig. Sprijin, protectie (nemeritata); p. ext. persoana care da cuiva un sprijin (nemeritat). – Din propteala (derivat regresiv).

coporiie (coporai), s. f.1. Miner de coasa. – 2. Nume dat celor trei stele din constelatia Cefeu. – Var. coporisca, toporiie, toporisca. Mag. kaparo (Candrea); var. indica o contaminare cu topor(isca). Cf. si bg. kopralja „prajina”, de unde copreala, s. f. (prajina, par), cuvint legat de copala, s. f. (prajina), in Trans., si copaita, s. f. (prajina pe care se pun de obicei fisii de coaja uscata de copac, la care se da foc, in anumite obiceiuri populare din Trans.), copirsoi, s. m. (persoana slaba).

germen (germeni), s. m.1. Saminta care da nastere unei fiinte vii. – 2. Principiu, element. Lat. germen (sec. XIX). – Der. (din fr.) germina, vb.; germinatie, s. f.; germinativ, adj.; Germanar, s. m. (martie), indicat uneori drept cuvint pop., pare o creatie a lui Alecsandri, pe baza fr. Germinal.

DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene si cu fructele pastai turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbusti din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau rosietice si fructe pastai (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi si subtiri acoperite cu peri aspri, cu frunze paroase pe partea inferioara si cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreapta, cu frunze acoperite de peri si cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).

PERFID ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde ganduri dusmanoase; care insala increderea cuiva tradandu-l; viclean; insidios. 2) (despre fenomene, actiuni, lucruri etc.) Care este periculos, fara sa para astfel. /<fr. perfide

PIEPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaleta confectionat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinti marunti, care serveste la pieptanat1 parul sau pe care femeile il poarta in par ca podoaba. 2. (Mai ales la pl.) Unealta cu dinti metalici, folosita in industria casnica la pieptanatul1 fibrelor textile; pieptanusi; p. ext. element al masinii industriale de pieptanat fibrele textile. 3. P. a**l. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau parti componente ale acestora, care seamana, ca forma sau ca intrebuintare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piepten s. m.] – Lat. pecten.

C****A ~ele f. 1) Fasie ingusta de material textil, folosita de femei ca podoaba (la imbracaminte, in par etc.); panglica. 2) Vierme plat si foarte lung care paraziteaza in intestinul subtire al mamiferelor si al omului; tenie; panglica. 3) Peste teleostian marin in forma de panglica. [Art. c******a; G.-D. c******i; Sil. cor-dea] /<ngr. kordella

CASTRAVETE, castraveti, s. m. Planta cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); fructul acestei plante, de forma lunguiata, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da cuiva explicatii intr-o problema pe care cel care asculta o cunoaste mai bine decat tine. – Bg. krastavec).

2) ban (d. ban 1, adica „moneta banului”, dar nu a celui de Severin, ci acelui de Agram, ai carui dinari „banali” erau foarte cautati in sec. 13 fiindca argintu lor era foarte curat. Cp. cu ducat si pol 1). Odinioara, cea mai mica moneta de argint, apoi de arama, in valoare de 1/8 din para, iar de la 1867 1/100 din franc. Gologan de 10 bani (Munt.). Moneta in general: un ban de aur. Pl. parale, avere in bani: n’am bani la mine, ci acasa. Lucruri pe care s’au dat multi bani: citi bani pe morminte! A face bani, 1) a fabrica bani, 2) a agonisi (a cistiga) bani. Prov. A stringe bani albi pentru zile negre, a stringe bani p. viitoru nesigur (V. dinar). Fecior de bani gata, acela care are de cheltuiala banii parintilor. A fi in banii tai, a fi la largu tau, nestinjenit.

PRAFTORITA, praftorite, s. f. Pamatuf din par, din zdrente, din fasii de rafie etc., fixat intr-o coada lunga, folosit pentru a scoate spuza din cuptorul de paine, in fierarie, pentru a stropi carbunii incinsi etc.; praftura. ◊ Expr. (Fam.) A(-i) da cu praftorita = a) a vorbi mult, a trancani; b) a supara pe cineva prin aluzii jignitoare. – Praftura + suf. -ita.

CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).

ZBORSI, zborsesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A lua o atitudine amenintatoare, a deveni furios; a se mania, a se infuria; a tipa, a se rasti la cineva. 2. Tranz. (Despre pasari, animale) A-si infoia, a-si zbarli penele, parul. ♦ A ciufuli parul unei persoane. 3. Refl. (Despre unele alimente) A incepe sa fermenteze, sa se altereze, capatand un aspect si un gust neplacut, specific; a se acri, a se strica. Smantana s-a zborsit.Fig. (Fam.) A se da peste cap, a se strica. Planul de excursie s-a zborsit.Et. nec. Cf. borsi.

parAFRAZA s.f. 1. Explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. ♦ Imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. 2. Compozitie muzicala care constituie o prelucrare cu caracter liber a unei teme muzicale luate din alta opera. [Cf. fr. paraphrase, it. parafrasi, lat., gr. paraphrasis < para – alaturi, phrasis – fel de a vorbi].

tertel (-luri), s. n. – Siret, snur. Tc. tirtil (Seineanu, II, 356). Terpel, s. n. (libertate mai mare data vitelor mici ca sa poata paste), pare sa fie rezultatul unei disimilatii a aceluiasi cuvint; semantic trebuie pornit de la ideea de legatura sau piedica de picioare care tine animalul legat si din care se s********e treptat, de unde si expresia a da un terpel „a slabi coarda”.

CORN1 coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

RUJA1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Maces. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roseata, rumeneala in obraz. 3. Planta erbacee cu frunze carnoase si flori galben-purpurii, grupate intr-un buchet, care creste pe stancile din regiunea alpina (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = planta avand tulpina fara peri, cu frunze ovale si cu flori galbene; marita-ma-mama (Rudbeckia laciniata). [Pl. si: ruji] – Din bg., scr. ruza.

PROBABILITATE ~ati f. 1) Caracter probabil. ◊ Dupa toate ~atile dupa cat se pare. 2) mat. Caracteristica numerica a gradului posibilitatii de realizare a unui eveniment sau fenomen. ◊ Teoria ~atilor ramura a matematicii care, dupa probabilitatile unor evenimente intamplatoare, permite aflarea probabilitatilor altor evenimente intamplatoare, legate de primele. Calculul ~atilor calcul matematic care da posibilitatea sa se afirme daca un eveniment va avea loc sau nu, in functie de alte evenimente cunoscute. /<fr. probabilite, lat. probabilitas, ~atis

joimarita1 s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus).Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) taia cu briciul sau cu masina de ras parul, barba sau mustatile de la radacina; a (se) barbieri. ◊ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fara sapun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Sa-mi razi (sau sa-mi radeti) mustata, se spune pentru a arata ca esti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curata parul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peste. 2. Tranz. A razui, a inlatura un strat subtire de deasupra unui lucru. ♦ A sterge, a indeparta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe razatoare pentru a marunti. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a sterge de pe fata pamantului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palma = a da cuiva o palma. [Perf. s. rasei, part. ras] – Lat. radere.

URZICA, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina si frunzele acoperite cu peri urticanti, folosite in industria textila, in medicina si in alimentatie (Urtica); planta din acest gen. ◊ Compus: urzica-moarta = planta erbacee medicinala cu flori rosii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Tesatura fabricata din fibrele urzicii (1), din care se confectioneaza saci. 3. Compus: (Zool.) urzica-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale caror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

sarune, saruni, s.f. (reg.) 1. sare pisata, amestecata cu tarate, care se da oilor si vitelor. 2. loc prevazut cu un jgheab sau cu lespezi de piatra, in care se asaza bulgari de sare pentru oi, vite sau animale salbatice. 3. jgheab de lemn in care se pune sare amestecata cu tarata pentru oi sau vite. 4. suport, din trei pari asezati crucis, infipti in pamant, pe care se pune sarea la vite.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

SFARSIT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfarsi; partea care sfarseste sau cu care se sfarseste ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fara sfarsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ◊ Loc. adv. In sfarsit = in cele din urma, in fine. La sfarsit = la urma. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfarsit = a face sa inceteze, a termina. A lua sfarsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-si da sfarsitul (sau obstescul sfarsit) = a muri. 3. (Inv.) Scop, tinta. [Var.: (reg.) farsit s. n.] – V. sfarsi.

jind (-duri), s. n. – Dorinta adinca, pofta. Sl. *zęzdi, zęzda „sete” cu disimilarea z...z. Se considera in general ca este vorba de un postverbal de la jindui, vb. (a dori, a-i fi dor, a pofti, a avea chef), care ar reprezenta un sl. *zędovati, der. de la dati „a dori” (Cihac, II, 159; Conev 88; Byhan 341; daR), care de asemenea pare posibil. – Der. jinduitor, adj. (rivnitor, insetat); jinduiala, s. f. (chef, privatiune; dorinta neimplinita).

vested (-da), adj. – Ofilit, uscat. – Mr. veastid. Lat. viscidus „acru, amar” (Cipariu, Principii, 395; Densusianu, Hlr., 39; Iordan, Dift., 119; REW 9271; cf. impotriva Puscariu 1877), cf. sard. biskidu „rinced”. Semantismul presupune o faza intermediara „trecut, stricat”. Der. din lat. *vescidus de la vescus „slabit” (Candrea, Elements, 13; Puscariu 1877; Philippide, II, 661; Rosetti, I, 172) nu pare preferabila. – Der. vesteji (var. inv. vestezi), vb. (a se ofili, a se usca).

VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi.A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus

camana (camene), s. f.1. Greutate veche, de aprox. 10 kg. – 2. Impozit vechi, anterior sec. XV. Se platea dupa greutate, pe miere. Intrucit acest produs se vindea la inceput in circiumi, numele s-a extins apoi la impozitul platit pentru vinul vindut in localurile publice. – Var. camena. Sl. kamenu „piatra, greutate”. Dupa Cihac, II, 39, din sb. komina „tescovina”, ceea ce pare mai putin probabil. – Der. camanar, caminar, s. m. (perceptor de impozite); mare caminar, s. m. (capetenie a caminarilor, boier de rangul doi, fara drept de a lua loc la sfat; in 1834 rangul sau a fost asimilat gradului de capitan); caminarie, s. f. (indeletnicirea de caminar); caminarit, s. n. (nume care se dadea in Muntenia darii care in Moldova se numea camana, renta a marelui sfetnic, si incepind cu sec. XVIII a marelui paharnic).

sarciner, sarcinere, s.n. si sarcineri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung si gros infipt in pamant, facut din trunchiul unui copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, pe care taranii si ciobanii atarna, la tara, diferite obiecte gospodaresti; prepeleac, olar, sarcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe pluta, de care plutasii isi agata hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemanatoare ca forma cu sarcinerul si care au diverse intrebuintari: a) trunchi de copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, infipt in pamint, pe care se cladeste claia de fan; b) fiecare dintre prajinile legate cate doua crucis si asezate in partile claii de fan; c) arac pentru sustinut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoana care transporta o greutate, o sarcina.

BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Cu parul alb, balan, plavan. ◊ Expr. Ca e laie, ca-i balaie sau ba e laie, ba-i balaie = ba una, ba alta; asa si pe dincolo. Ori laie, ori balaie = ori una, ori alta; sa se decida intr-un fel. Nici laie, nici balaie = nici asa, nici asa. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a dus chilipirul. A intrat balaia in sat = s-a luminat de ziua. – Din bal + suf. -ai.

CONDEI, condeie, s. n. 1. Unealta de scris in forma de betisor, la care se adapteaza o penita; toc (impreuna cu penita). ◊ Manuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a incarca la socoteala. Dintr-un condei sau dintr-o trasatura de condei = dintr-o data. ♦ Fig. Trasatura de condei; p. ext. moment, clipa. ♦ (Inv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru innegrirea sprancenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, indemanare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie usor (si bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu mestesug; a iesi din incurcatura printr-o intorsatura priceputa a frazei. 3. par lung care, impreuna cu lopata, formeaza carma plutei. – Din ngr. kondili.

tartor (-ri), s. m.1. Seful demonilor si al duhurilor rele in general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. inv. si Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), partial prin intermediul sl. tartaru. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar, caci tartar reprezinta pronuntia mold.). – Der. tartorita, s. f. (diavolita; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiridus pitic si rau in basme) poate fi si el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor, pe care Conev 107 il da drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.

subred (-da), adj. – Fragil, debil, delicat, friabil. Poate din lat. hybridusgr. ύβρίδος, cu sex-; pentru schimbarea sisu-, cf. suera; la relatia semantica „hibrid” = „degenerat” este normala, cf. bastard. Oricum, terminatia -ed nu poate fi decit lat. -idus, care nu a fost productiva in rom., cf. linced, muced, rinced.Der. din sl. supli „debil”, cu suf. -ed (Cihac, II, 395; Loewe 40; Weigand, Jb, XVI, 78) nu pare posibila. – Der. subrezi vb. (a slabi); subrezeala (var. subrez(en)ie), s. f. (fragilitate, debilitate).

tarina (-ni), s. f. – Cimp, ogor, aratura. Sb. carina „vama” si „cimp”. Sensul initial este cel de „dare”, de la car „imparat”. Trecerea semantica se bazeaza pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. in rom. poarta tarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cimpul sau, si care era pazita de obicei de un slujbas numit jitar. Cf. Tiktin si Densusianu, GS, I, 352; legatura cu bg. celina (cf. telina), propusa de Conev 68, nu este posibila. Rut. caryna, rus. carina, par sa fie sl., in contradictie cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; si Vasmer, III, 282.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se afla. ◊ Expr. A-si smulge parul (din cap) sau a-si smulge barba = a-si manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte suparat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasare de pene. ♦ Tranz. si refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se afla. 2. Tranz. Fig. A obtine ceva cu mari eforturi; a lua cu forta. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele mortii = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. si refl. A (se) da la o parte, a (se) indeparta, a (se) retrage cu o miscare brusca. 4. Tranz. si refl. A (se) desparti, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls si (inv. si reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din increngatura molustelor, care au corpul moale, de obicei aparat de o cochilie rasucita in spirala, si patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul= a) rasucit, in spirala; b) foarte incet. ◊ Expr. A tacea ca melcul = a nu scoate nici un cuvant. II. P. a**l. 1. partea osoasa a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor masini destinat sa transmita, sa transforme sau sa utilizeze in diferite feluri miscarea de rotatie. 3. Prajitura facuta din aluat incolacit in spirala, presarat cu nuca data prin masina. 4. (La pl.) Suvite de par rasucite in forma de ineluse. – Et. nec.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)